ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1196/2017

Decizia nr. 1196/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, la data de 21 octombrie 2014 sub nr. x/105/2014 reclamanta RN. A. SA prin B. Prahova

a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, în contradictoriu cu pârâții C. Prahova de pe lângă Instituția prefectului Județul Prahova, D. Florești, D. Valea Doftanei, E., F., G., H., Statul Român, prin I., să se constate nulitatea absolută, în principal a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate privată în favoarea moștenitoarei defunctului J., succesoarea E., pentru suprafața 1464,00 ha de teren forestier, evidențiat conform cadastrului forestier în Amenajamentul Ocolului Silvic Câmpina, UP.III, u.a. 69/A - 86/B, UP .IV u.a. I - 24, respectiv: Hotărârea nr. 6806 din 03 iunie 2009 a Comisiei Județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în ceea ce o privește pe numita E., respectiv poziția nr. 1 din Anexa nr. 3 7 întocmită de pârâta D. Valea Doftanei, procesul verbal de punere în posesie

din 13 august 2009 a numitei E. cu suprafața de 1.464.00 ha teren cu vegetație forestieră și Titlul de Proprietate din 25 septembrie 2009, emis de Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; Contractul de vânzare cumpărare autentificat din 22 octombrie 2009 la B.N.P., K., prin care numita E. în calitate de vânzătoare, prin mandatar F., a înstrăinat suprafața de 1.464 ha teren forestier, către F. (căsătorit cu G.) în calitate de cumpărător, pentru prețul de 600.000 euro cu mențiunea că această solicitare a formulat-o în virtutea principiului restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum), ca efect al nulității actului juridic principal.

La data de 12 decembrie 2014 Statul Român, prin I. a formulat cerere de intervenție principală

prin care a solicitat constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 6806 din 03 iunie 2009 prin care s-a validat propunerea Comisiei Locale Valea Doftanei privind reconstituirea dreptului de proprietate privată privind suprafața de 1.464 ha, a Titlului de proprietate din 25 septembrie 2009, Titlului de proprietate din 25 septembrie 2009 emis de Comisia județeană Prahova în favoarea pârâtei E., procesului verbal de punere în posesie din 13 august 2009, contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 22 octombrie 2009 la B.N.P., K. prin care pârâta prin mandatar F. a înstrăinat suprafața de 1.464 ha teren forestier către F.; toate actele subsecvente; suspendarea executării hotărârii menționate anterior în condițiile prevăzute de art. 57 din Legea nr. 18/1991 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentului litigiu; rectificarea cărții funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenurilor menționate anterior.

Prin sentința nr. 3427 din 6 decembrie 2016 Tribunalul Prahova, secția I civilă,

a respins excepția lipsei coparticipării procesuale pasive invocată de pârâtul F.; a respins cererea de intervenție principală formulată de Statul Român prin I., ca inadmisibilă; a admis acțiunea; a constatat nulitatea absolută a Hotărârii nr. 6806 din 03 iunie 2009 a Comisiei Județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, respectiv Poziția nr. 1 din Anexa nr. 37 întocmită de pârâta D. Valea Doftanei, a Procesului verbal de punere în posesie din 13 august 2009 emis pentru suprafața de teren de 1464 mp cu vegetație forestieră, a Titlului de Proprietate din 25 septembrie 2009 emis de Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat din 22 octombrie 2009 de B.N.P., K. și a contractului de vânzare cumpărare autentificat din 09 noiembrie 2009 de B.N.P., K.; a dispus aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (2)

4

din Legea nr. 169/1997; a luat act că

reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții

F., Statul Român, prin I., D. Florești, D. Valea Doftanei, SRT H. GMBH.

Cu prilejul judecării apelului, la data de 28 martie 2017, L. a formulat cerere de intervenție accesorie în

interesul reclamantei RN A. SA și al pârâtului Statul Român, prin I.

Prin încheierea de ședință din 7 iunie 2017 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de către L., raportat la împrejurarea că este făcută în favoarea unor părți cu poziții procesuale contrare.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs intervenienta L.,

arătând că instanța de judecată a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., reținând eronat că prin sintagma „uneia dintre părți" legiuitorul are în vedere reclamantul sau pârâtul, care datorită intereselor contradictorii pe care le au, sunt părți adverse în procesul civil.

În realitate, terțele persoane ce pot dobândi calitatea de parte în proces, în funcție de modul voluntar sau forțat în care intervin în proces, pot avea interese care să coincidă cu cele ale reclamantului sau ale pârâtului.

Intervenția în interesul altei persoane presupune ca persoana care intervine voluntar în proces să sprijine numai apărarea reclamantului ori a pârâtului.

În situația dată însă, interesele reclamantei RN A. SA și cele ale apelantului-intervenient Statul Român, prin I. sunt identice, acestea vizând apărarea integrității fondului forestier național.

În ceea ce privește interesul L. în formularea unei cereri de intervenție într-o cauză în care se urmărește reîntoarcerea în proprietatea statului a unor imobile restituite în natură unor persoane neîndreptățite, acesta este justificat de calitatea conferită de lege acestei entități în procedura de soluționare a dosarelor constituite în temeiul legilor din domeniul restituirii proprietăților.

Recurenta intervenienta a indicat drept temei de drept, dispozițiile art. 64 alin. (4) din C. proc. civ., H.G. nr. 572/2013. Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 169/1997, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17 iulie 2017 intimata-pârâtă SRT H. GMBH a invocat excepția de nulitate a căii extraordinare de atac, arătând că prin motivele de nelegalitate recurenta-intervenientă reiterează aspecte din cuprinsul cererii de intervenție, iar nu chestiuni care să privească soluția dată prin încheierea atacată.

Intimata-pârâtă a invocat și excepția lipsei de interes a cererii de intervenție accesorie, arătând că simpla invocare a atribuțiilor conferite de lege în procedura de soluționare a cererilor de restituire nu conferă intervenientei interesul cerut de lege, care astfel nu a fost dovedit.

Pe fond, intimata-pârâtă a apreciat că recursul este nefondat, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie, fiind legală și temeinică, în raport de împrejurarea că aceasta a fost formulată în favoarea unor părți aflate pe poziții procesuale diferite, respectiv, RN. A. SA-B. Prahova și pârâtul Statul Român, prin I.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la excepția de nulitate invocată de către intimata-pârâtă SRT H. GMBH prin întâmpinare, în argumentarea căreia se susține că nu este indicat în concret un motiv de casare și că criticile formulate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. întrucât vizează aspecte de fond ale cauzei, se constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât neindicarea punctuală a motivului de casare nu atrage nulitatea căii extraordinare de atac atâta vreme cât din aspectele supuse controlului judiciar rezultă aspecte de nelegalitate ce pot fi încadrate de către instanță, în baza rolului activ, într-una din ipotezele reglementate de textul legal menționat.

Cum în cauză, deși recurenta-intervenientă nu a precizat punctual cazul de casare pe care și-a întemeiat recursul, din conținutul memoriului depus la dosar rezultă incidența art. 488 pct. 5 C. proc. civ., întrucât ceea ce se critică este nerespectarea normelor de procedură în analiza unei cereri de extindere a cadrului procesual inițial prin intervenția accesorie a recurentei, se apreciază că sancțiunea nulității pe acest aspect nu poate fi constatată.

Referitor la excepția lipsei de interes a cererii de intervenție accesorie formulată de către aceeași intimată-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acest aspect nu a format obiectul dezbaterilor în urma cărora prin încheierea recurată s-a adoptat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acestei cereri, situație față de care o asemenea chestiune nu poate fi analizată, întrucât excede cadrului procesual cu care este învestită prezenta instanță de recurs.

Referitor la recursul împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie formulată de către L., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ. „Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Din textul legal anterior citat rezultă ca intervenția accesorie reprezintă o cerere incidență prin intermediul căreia o terță persoană, în speță L., intervine în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părți.

În contextul în care orice litigiu presupune participarea a cel puțin două părți cu interese contrarii, respectiv, reclamantul și pârâtul, sintagma „.sprijină numai apărarea uneia dintre părți" semnifică faptul că o atare

intervenție nu poate fi realizată decât fie numai în favoarea reclamantului, fie numai în favoarea pârâtului.

În cauză L. a precizat atât cu prilejul formulării cererii de intervenție accesorie, cât și cu prilejul exercitării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, această cerere, că înțelege să intervină în proces în favoarea atât a reclamantei RN. A. SA-B. Prahova, cât și a pârâtului Statul Român, prin I., expunând în mod clar argumentele pentru care înțelege să-și manifeste voința procesuală în acest sens.

Cum însă în procesul civil, așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul și pârâtul au poziții procesuale prin care opun unul altuia interese contrarii, iar din conținutul dispozițiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ. se înțelege că este exclusă posibilitatea unei intervenții accesorii în favoarea mai multor părți cu interese contrare, o solicitare precum cea a recurentei apare ca inadmisibilă, așa cum în mod corect a stabilit și instanța învestită cu această cerere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta L. împotriva încheierii de ședință din 7 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta L., cu sediul în București, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 7 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă RN. A. SA - B. Prahova, cu sediul în Ploiești, județul Prahova, intimații-pârâți D. Valea Doftanei, cu sediul procesual ales la Cabinetul de avocatură M. - Bușteni, județul Prahova, D. Florești, cu sediul în com. Florești, județul Prahova, SRT H. GMBH, cu sediul procesual ales la SCPA N. și Asociații - București, sector 1, F., cu domiciliul procesual ales în București, sector 1, Statul Român, prin I., cu sediul în București, sector 5, C. Prahova de pe lângă Instituția

prefectului județului Prahova, cu sediul în Ploiești, județul Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iulie 2017.