ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1940/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 126 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Caras Severin în Dosar nr. 7141/115/2012, în baza art. 403 alin. (1) și alin. (3) teza a ll-a raportat la art. 394 C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de petentul revizuient R.V.M., privind revizuirea sentinței penale nr. 163 din 6 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. 4557/P/2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1240 din 18 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 210/2004. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul-revizuient a fost obligat la 50 RON cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, revizuientul R.V.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 163 din 6 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. 4557/P/2002, prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 16 (șaisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174, 175 lit. i) C. pen., definitivă prin decizia penală nr. 459/A din 15 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 8127/P/2003 - prin respingerea, ca nefondate a apelurilor declarate de inculpatul R.V.M.

- și decizia penală nr. 1240 din 18 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 210/2004 - prin admiterea recursului declarat de inculpatul R.V.M. împotriva deciziei penale nr. 459/A din 15 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, casarea deciziei atacate și a sentinței penale nr. 163 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 7 (șapte) ani închisoare. În motivarea cererii de revizuire condamnatul a invocat faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, victima fiind lovită de fapt de alte persoane, între care se afla și fratele acesteia, R.F..

În susținerea cererii de revizuire, condamnatul a depus la dosar două declarații olografe, consemnate în fața apărătorului ales al revizuientului, avocat C.G., date de către numiții G.P. și F.V, martori care nu au fost audiați în cauză. Petentul nu și-a motivat în drept cererea de revizuire. Conform referatului nr. 329/III/6/2012, din 15 noiembrie 2012, întocmit în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, s-a concluzionat că cererea revizuientului nu întrunește exigențele art. 394 C. proc. pen., astfel că potrivit art. 399 C. proc. pen. s-au formulat concluzii de respingere a cererii de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 7141/115/2012, la data de 16 noiembrie 2012. La dosarul cauzei a fost atașat Dosarul nr. 4557/P/2012 al Tribunalului Caraș-Severin la care se află acvirate Dosarul de urmărire penală nr. 299/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, Dosarul nr. 482/115/2009 al Tribunalului Caraș-Severin, Dosarul nr. 5764/P/2005 al Tribunalului Caraș-Severin, Dosarul nr. 210/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de Justiție), Dosarul nr. 4889/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosarul nr. 10343/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosarul nr. 8127/P/2003 al Curții de Apel Timișoara și Dosarul nr. 5/P/2006 al Curții de Apel Timișoara.

Examinând cererea revizuientului R.V.M., prin premisa cererii de revizuire și a actelor dosarului,instanța a constatat că aceasta nu se încadrează în niciuna din situațiile expres prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., nefiind admisibilă în principiu conform prevederilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. Tribunalul a constatat că motivele invocate de către revizuientul condamnat prin cererea formulată nu vizează împrejurări noi, necunoscute de instanța de fond la pronunțarea sentinței penale nr. 163 din 6 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în Dosarul nr. 4557/P/2002, definitivă prin decizia penală nr. 1240 din 18 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. 210/2004 - prin admiterea recursului declarat de inculpatul R.V.M.

împotriva deciziei penale nr. 459/A din 15 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, casarea deciziei atacate și a sentinței penale nr. 163 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 7 (șapte) ani închisoare. În vederea admiterii în principiu a unei cereri de revizuire, instanța pe rolul căreia se află respectiva cauză are obligația în primul rând să constate existența vreunuia dintre cazurile de revizuire reglementat expres de art. 394 C. proc. pen.

Astfel, s-a constatat că susținerile revizuientului condamnat vizează aspecte de fond, examinate deja de trei instanțe de judecată (în faze procesuale diferite), respectivele aspecte privind starea de fapt, probatoriul administrat, cererile formulate în timpul cercetării judecătorești și coroborarea elementelor de fapt neavând nici o legătură cu o cale extraordinară de atac, fiind din contră tranșate în mod definitiv de respectivele instanțe.în altă ordine de idei, s-a constatat faptul că nu subzistă nici cazul de revizuire reglementat de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., întrucât nu a fost indicată de către revizuient descoperirea nici unei fapte sau împrejurări cu caracter de noutate, necunoscută de vreuna dintre instanțe la soluționarea cauzei, după cum nu s-a făcut dovada condamnării definitive pentru săvârșirea vreunei infracțiuni de mărturie mincinoasă a nici unui martor audiat de respectivele instanțe în cauza în care fusese acuzat inculpatul de săvârșirea infracțiunii de omor. Așadar, s-a constatat că revizuientul a invocat aici chestiuni legate de fondul cauzei deduse judecății, ce au fost avute în vedere de către instanța de fond, precum și de către instanțele de control judiciar. De altfel, revizuientul a mai invocat motive de aceeași natură în motivarea unei precedente cereri de revizuire îndreptată împotriva aceleiași sentințe penale pe care o atacă și cu prezenta cerere de revizuire, și a dorit să fie administrată proba cu martori în ambele proceduri, cea anterioară și cea de față.

Precedenta cerere de revizuire a fost respinsă definitiv de către un alt complet al acestei instanțe și de instanțele de control judiciar, cu motivarea că împrejurările pe care revizuientul dorea să le dovedească, precum și mijloacele de probă pe care intenționa să le folosească nu aveau aptitudinea de a prezenta caracter de noutate pentru instanțele investite cu soluționarea cererii de revizuire, ci, dimpotrivă, erau aspecte ale cauzei care erau cunoscute instanțelor de fond sau care, cel puțin, ar fi putut fi cunoscute de către acestea. Autoritatea de lucru judecat a soluției pronunțate în precedenta cerere de revizuire există cu privire la faptul că o cerere de revizuire întemeiată pe motivul că făptuitorul este altul decât condamnatul, iar proba în dovedirea motivului este cea testimonială este o cerere inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea formulată de petentul revizuient R.V.M. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel condamnatul R.V.M., arătându-se în motivare că se impune admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar ca urmare a verificării noilor probe, desființarea deciziei penale nr. 1240/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. S-a arătat că din declarațiile numiților G.P. și F.V, în legătură cu decesul victimei R.I.A. decedat, a rezultat că victima a fost lovită la intrarea în apartament de către fratele său R.F. și de către alte persoane, aspecte care se coroborează cu cele susținute de unii martori care au dat declarații, iar acestea au fost înlăturate întrucât martorii au fost rude sau angajați ai familiei inculpatului, aceste probe nefiind valorificate în mod legal.

Examinând sentința penală apelată,prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen. instanța a constatat că apelul formulat de către condamnatul R.V.M. este nefondat, hotărârea Tribunalului Caras-Severin fiind temeinică și legală. Astfel, s-a constatat din probele dosarului că revizuentul R.V.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 16 ani închisoare prin sentința penală nr. 163/2003 a Tribunalului Caras-Severin, definitivă prin decizia penală 1240/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., iar în apărarea sa revizuentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, victima fiind de fapt lovită de alte persoane, printre care și fratele victimei R.F.

În sprijinul acestei apărări fiind depuse la dosar două declarații olografe a numiților G.P. și F.V, martori care nu au fost audiați în speță. Așa cum rezultă din modul de formulare a motivului de revizuire,petentul își bazează solicitarea pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. care vizează acea situație când după condamnarea definitivă a unei persoane sunt descoperite fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanță la soluționarea pe fond a cauzei, aceste aspecte fiind de natură să conducă la schimbarea soluției adoptate,în sensul condamnării, achitării sa încetării procesului penal. În prezenta speță solicitarea de revizuire,s-a reținut că se bazează pe două declarații olografe a două persoane care nu au fost audiate în cauză, respectiv G.P.

și F.V. însă declarațiile acestora chiar dacă s-ar administra, nu ar putea avea vreun efect asupra hotărârii de condamnare care a dobândit autoritate de lucru judecat, starea de fapt fiind clar stabilită, chiar dacă au existat declarații de martori care au avut un conținut contradictoriu, iar declarațiile martorilor propuși în prezent după mulți ani de la săvârșirea faptei, dar și a condamnării definitive a inculpatului, nu pot schimba situația acestuia, întrucât vinovăția sa a fost stabilită pe baza altor probe pertinente și concludente, iar stabilirea stării de fapt, a vinovăției și individualizarea judiciară a pedepsei au dobândit autoritate de lucru judecat. În astfel de condiții prelungirea probatoriului solicitat de către revizuent, cu administrarea probei testimoniale privind audierea numiților G.P.

și F.V, s-a apreciat că nu este admisibilă în această cale extraordinară de atac, astfel că în mod judicios, instanța de fond - Tribunalul Caras-Severin, a apreciat că cererea formulată de condamnatul R.V.M. este inadmisibilă și în consecință solicitarea a fost respinsă. S-a reținut că, nici în calea de atac a apelului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, fiind reluate aceleași aspecte, astfel că nefiind motive de casare a sentinței penale apelate, instanța a respins apelul formulat de condamnat și l-a obligate la cheltuieli judiciare conf. dispoz. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul R.V.M., invocând cazurile de casare prev.de art. 385 9 pct. 21 și 17 2 C. proc.

pen. În dezvoltarea motivelor de recurs în principal a arătat că apelul a fost soluționat în lipsa apelantului revizuent deși acesta se afla încarcerat conform înscrisurilor aflate la dosar,solicitând casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului,iar în subsidiar a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. invocat de către revizuient, și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței recurate și rejudecând admiterea în principiu a cererii de revizuire și în rejudecarea cauzei a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prioritar prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 21 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 177 alin. (6) C. proc. pen. "Deținuții se citează la locul de deținere, prin administrația acestuia". Înalta Curte reține că în cauză este incident cazul de casare prev.de art. 385 9 pct. 21, potrivit căruia:"(...)judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate. Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că, la soluționarea apelului, condamnatul revizuent R.V.M. a fost citat la domiciliu, deși din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că acesta se afla în stare de deținere, fiind încarcerat în Penitenciarul Arad.

Față de aceste considerentejnalta Curte, în baza art. 385 1 5 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de revizuentul condamnat R.V.M. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 07 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de revizuentul condamnat R.V.M. aceleiași instanțe respectiv Curții de Apel Timișoara. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de revizuentul condamnat R.V.M. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 07 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de revizuentul condamnat R.V.M. aceleiași instanțe respectiv Curții de Apel Timișoara. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 iunie 2013.