ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1182/2017

Decizia nr. 1182/2017 Deliberând asupra recursului civil de fața constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița cu nr. x/120/2016, reclamanta A. Dâmbovița a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., instituirea măsurii plasamentului pentru copilul C., fiica lui D. și a lui E. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (4); art. 59 lit. b), art. 62 alin. (1), lit. a), art. 68 alin, (1) și alin. (5), art. 70 alin, (3), art. 133 din Legea nr. 272/2004. Tribunalul Dâmbovița, secția l civilă, prin sentința nr. 1568 din 21 septembrie 2016 a admis cererea formulată de reclamanta A. Dâmbovița, astfel cum a fost modificată.

A dispus instituirea plasamentului copilului C. la asistent maternal profesionist Banu Elena, minora, fiica lui D. și B. A delegat exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești, cu privire la persoana și bunurile minorei, pe perioada plasamentului, directorului general al A. Dâmbovița și a dispus acordarea alocației de plasament pentru minoră către persoana ia care s-a instituit plasamentul. Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 230 din 27 ianuarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/120/2016 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 1568 din 21 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Împotriva acestei din urma decizii, pârâta B. a declarat recurs, susținând, în esență, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală prin greșita stabilire a situației de fapt. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 martie 2017. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit conform art. 493 C. proc. civ., s-a apreciat că recursul nu este admisibil. S-a dispus comunicarea acestuia părților, pentru a fi formulate puncte de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin punctul de vedere formulat la raport, recurenta-pârâtă a susținut că în Legea nr. 272/2004 nu se prevede că hotărârea primei instanțe va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară și că în dispozitivul hotărârii instanței de fond nu este menționat că ar fi definitivă.

Recurenta-pârâtă a mai. susținut că Legea nr. 272/2004 are carențe în modul cum a fost redactată și cum se aplică și că A. este folosită ca un instrument de răzbunare a părinților despărțiți și ca imixtiune mascată în viața de familie. Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din aceeași lege, potrivii cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele care succed. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Art. 483 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede: "De asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". În speță, cauza are ca obiect instituirea măsurii plasamentului, fiind întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Conform art. 135. alin, (1) din Legea nr. 272/2004 privind stabilirea măsurilor de protecție specială, hotărârile prin care se soluționează fondul cauzelor prevăzute de această lege se pronunță în ziua în care au luat sfârșit dezbaterile, art. 136 alin. (1) dispunând că „Hotărârea instanței de fond este executorie și definitivă". Potrivit art. 137 din lege „Termenul de recurs este de 10 zile de la dala comunicării hotărârii", art. 138 din lege statuând că dispozițiile legii referitoare la procedura de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ. După intrarea în vigoare a Legii nr, 134/2010 privind C. proc.

civ., prevederile Legii nr. 272/2004 trebuie coroborate cu dispozițiile alin. (5) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele: „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de prima instanță este "definitivă", de Ia data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească deprimă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară." Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului este o lege specială astfel că dispozițiile legale citate au incidență în cauza pendinte, hotărârea de primă instanță a Tribunalului Dâmbovița fund supusă numai apelului la Curtea de Apel Ploiești. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal, reiese că o hotărâre judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, regula având valoare de principiu constituțional, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție. Având în vedere considerentele expuse, se constata că Decizia nr. 230 din data de 27 ianuarie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, într-o cauză având ca obiect măsura de instituire a plasamentului, reglementată de o lege specială, este definitivă și nu este supusă recursului, astfel încât Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca inadmisibil. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B., cu domiciliul în sat Râul Alb de Jos, com. Râul Alb, județ Dâmbovița în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județ Dâmbovița și cu intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județ Dâmbovița, împotriva Deciziei civile nr. 230 din data de 27 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/12072016. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 iulie 2017.