ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1182/2017

Decizia nr. 1182/2017

Deliberând asupra

recursului civil de fața constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Dâmbovița cu nr. x/120/2016,

reclamanta A. Dâmbovița a

solicitat în contradictoriu cu pârâta B., instituirea măsurii

plasamentului pentru copilul C., fiica lui D. și a lui E.

În drept,

acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (4);

art. 59 lit. b), art. 62 alin. (1), lit. a), art. 68 alin, (1) și alin. (5),

art. 70 alin, (3), art. 133 din Legea nr. 272/2004.

Tribunalul

Dâmbovița, secția l civilă, prin sentința nr. 1568 din 21

septembrie 2016

a

admis cererea formulată de reclamanta A. Dâmbovița, astfel cum a fost

modificată.

A

dispus instituirea plasamentului copilului C. la asistent maternal profesionist

Banu Elena, minora, fiica lui D. și B.

A delegat

exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești, cu

privire la persoana și bunurile minorei, pe perioada plasamentului,

directorului general al

A. Dâmbovița

și a dispus acordarea alocației de plasament pentru minoră

către persoana ia care s-a instituit plasamentul.

Curtea

de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr.

230 din 27 ianuarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/120/2016

a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița și pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 1568 din

21 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Împotriva

acestei din urma decizii, pârâta B. a declarat recurs,

susținând, în esență,

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală

prin greșita stabilire a situației de fapt.

Recursul

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 22 martie 2017.

Prin

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit

conform art. 493 C. proc. civ., s-a apreciat că recursul nu este

admisibil.

S-a

dispus comunicarea acestuia părților, pentru a fi formulate puncte de

vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin

punctul de vedere formulat la raport, recurenta-pârâtă a susținut

că în Legea nr. 272/2004 nu se prevede că hotărârea primei

instanțe va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară

și că în dispozitivul hotărârii instanței de fond nu este

menționat că ar fi definitivă. Recurenta-pârâtă a mai.

susținut că Legea nr. 272/2004 are carențe în modul cum a fost

redactată și cum se aplică și că A. este folosită

ca un instrument de răzbunare a părinților

despărțiți și ca imixtiune mascată în viața de

familie.

Analizând

recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

cu referire la art. 499 teza finală din aceeași lege, potrivii

cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat

în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției

fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va

respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele care succed.

Potrivit

art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sunt

hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de

recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art.

483 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede:

"De asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de

instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că

hotărârile de primă instanță sunt supuse numai

apelului".

În speță,

cauza are ca obiect instituirea măsurii plasamentului, fiind

întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind

protecția și promovarea drepturilor copilului.

Conform

art. 135. alin, (1) din Legea nr. 272/2004 privind stabilirea măsurilor de

protecție specială, hotărârile prin care se

soluționează fondul cauzelor prevăzute de această lege se

pronunță în ziua în care au luat sfârșit

dezbaterile, art. 136 alin. (1)

dispunând că „Hotărârea instanței de fond este executorie

și definitivă".

Potrivit

art. 137 din lege „Termenul de recurs este de 10 zile de la dala

comunicării hotărârii", art. 138 din lege statuând că

dispozițiile legii referitoare la procedura de soluționare a cauzelor

privind stabilirea măsurilor de protecție specială se completează

în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

După

intrarea în vigoare a Legii nr, 134/2010 privind C. proc. civ., prevederile

Legii nr. 272/2004 trebuie coroborate cu dispozițiile alin. (5) și

(2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai

2012, care prevăd următoarele:

„(1)

Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o

lege specială se prevede că hotărârea judecătorească

de prima instanță este "definitivă", de Ia data

intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai

apelului la instanța ierarhic superioară.

(2)

Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o

lege specială se prevede că hotărârea judecătorească

deprimă instanță este "supusă recursului" sau

că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea

specială folosește o altă expresie similară."

Legea

nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

este o lege specială astfel că dispozițiile legale citate au

incidență în cauza pendinte, hotărârea de primă

instanță a Tribunalului Dâmbovița fund supusă numai

apelului la Curtea de Apel Ploiești.

Potrivit

dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea

judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta.

Din

interpretarea acestui text legal, reiese că o hotărâre

judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte

căi decât cele expres prevăzute de lege, regula având valoare de

principiu constituțional, potrivit prevederilor art. 129 din

Constituție.

Având

în vedere considerentele expuse, se constata că Decizia nr. 230 din data

de 27 ianuarie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I

civilă, într-o cauză având ca obiect măsura de instituire a

plasamentului, reglementată de o lege specială, este definitivă

și nu este supusă recursului, astfel încât Înalta Curte urmează

să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B., cu domiciliul în sat Râul Alb

de Jos, com. Râul Alb,

județ Dâmbovița

în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. Dâmbovița, cu sediul în

Târgoviște, județ Dâmbovița și cu intimatul Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județ

Dâmbovița, împotriva Deciziei civile nr. 230 din data de 27 ianuarie 2017,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/12072016.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 4 iulie 2017.