ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3978/2015

Decizia nr. 3978/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA Onești a arătat că a fost supusă unei verificări fiscale din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, perioada verificată fiind 01.01.2014-30.06.2009.

La finalul controlului, autoritatea fiscală a dispus obligarea societății reclamante la plata sumei de 2.855.686 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare la bugetul de stat și majorări de întârziere și sesizarea organelor de urmărire penală prin plângerea penală împotriva SC A. SA Onești și a administratorului B. pentru evaziune fiscală - plângerea fiind înregistrată sub nr. x/P/2011 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

A mai arătat reclamanta că a formulat contestație împotriva măsurilor stabilite de autoritatea fiscală, contestație ce formează obiectul Dosarului nr. x/32/2011, aflat pe rolul Curții de Apel Bacău.

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, judecata cauzei privind pe reclamanta SC A. SA Onești și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost suspendată până la soluționarea dosarului penal nr. x/P/2011.

Prin ordonanța de clasare, după începerea urmăririi penale din Dosarul nr. x/P/2011, dată la data de 05.02.2014, cauza având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 a fost clasată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Reclamanta a arătat că nu i-a fost comunicată ordonanța de clasare din Dosarul nr. x/P/2011, respectiv că aceasta a fost comunicată la o altă adresă, depunând în dovedirea susținerilor sale copia plicului și adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. x/P/2011 din 27.04.2015.

I.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 73 din 7 mai 2015, Curtea de Apel Bacău a constatat perimată judecata acțiunii formulată de reclamanta SC A. SA Onești, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În opinia instanței, situația invocată de către reclamantă, nu este de natură a influența termenul de perimare de un an în care cauza a rămas în nelucrare, dat fiind faptul că judecata cauzei a fost suspendată până la soluționarea dosarului penal nr. x/P/2011. Prin urmare, de la data suspendării dosarului a început să curgă termenul de perimare, cauza rămânând în nelucrare timp de peste un an din vina reclamantei, care nu a depus diligențele necesare în urmărirea soluționării dosarului penal și în repunerea pe rol a prezentului dosar.

Prin urmare, în condițiile în care cursul perimării a fost suspendat până la data de 5.02.2014, de la această dată termenul de perimare a curs împotriva părții, care ar fi trebuit ca, în termenul prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. , să ceară redeschiderea judecății.

I.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 73 din 7 mai 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SA Onești.

În recursul său, recurenta a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea continuării judecății, întrucât în mod greșit s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

În opinia sa, pentru a opera perimarea ar trebui să existe o culpă a părții în lăsarea cauzei în nelucrare, să se contureze o lipsă de stăruință din partea acesteia în continuarea judecății, or, recurenta nu se află în niciuna din aceste situații.

Astfel, se mai susține că, recurentei nu i-a fost comunicată soluția Parchetului, deși se impunea, întrucât pe de o parte plângerea a fost formulată și împotriva societății, iar pe de altă parte dispozițiile legale impun această obligație pentru organele penale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor dezvoltate în cererea de recurs, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata dacă se ivesc indiciile unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se da. Suspendarea urmează să dăinuiască până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat-o devine irevocabilă.

Pe de altă parte, conform art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar art. 250 C. proc. civ. adaugă că este suspendat cursul perimării cât timp dăinuie suspendarea judecății, dispusă de instanță în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc. civ.

În prezenta cauză, suspendarea s-a dispus în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind începută urmărirea penală în Dosarul nr. x/P/2011 pentru o infracțiune care ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluționării pricinii suspendate.

Prin urmare, cât timp soluția pronunțată în cauza penală nu a rămas definitivă, înseamnă că termenul de perimare nu a început să curgă, menținerea suspendării fiind legală.

Pe de altă parte, pentru a opera perimarea ar trebui să existe o culpă a recurentei în lăsarea cauzei în nelucrare, să se contureze o lipsă de stăruință din partea acesteia în continuarea judecății,or,societății recurente nu i-a fost comunicată vreuna din soluțiile Parchetului, deși se impunea, dispozițiile legale prevăzând această obligație pentru organele penale.

Astfel, potrivit art. 316 alin. (1) din noul C. proc. pen.: Ordonanța de clasare se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate. Dacă ordonanța nu cuprinde motivele de fapt și de drept, se comunică și o copie a referatului organului de cercetare penală.

Prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate, ordonanța de clasare trebuia comunicată suspectului, inculpatului sau oricărei persoane interesate, deci inclusiv recurentei.

În cauză, ordonanța de clasare nu a fost comunicată și oricum există dovezi care atestă faptul că soluția din dosarul penal nr. x/P/2011 nu a fost comunicată legal nici administratorul societății recurente.

În concluzie, în raport cu prevederile legale anterior menționate, instanța era obligată să ia măsurile cuvenite pentru a i se comunica rezultatul cercetării penale și nu era îndreptățită să constate perimarea prin simpla trecere a unui an de la data suspendării.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 73 din 7 mai 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2015.