ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3831/2015

Decizia nr. 3831/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1071 din 3 martie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL și pe pârâta Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1615 din 8 iunie 2015 a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, și, constatând intervenit conflictul negativ de competență a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Obiectul prezentei cauze îl reprezentă solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei Regia Autonomă Administrația Protocolului Patrimoniului de Stat la plata unei sume reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații asupra imobilului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1827 din 11 august 2014, precum și compensarea parțială în contextul în care și reclamanta are calitatea de debitor față de pârâtă.

Reclamanta a solicitat aprobarea efectuării unor lucrări de reparații având în vedere starea de degradare a imobilului deținut încă din anul 2004, pârâta exprimându-și acordul pentru executarea lucrărilor în condițiile respectării contractului de locațiune nr. 286 din 26 martie 2009.

Întrucât imobilul urma a face obiectul vânzării prin licitație, reclamanta a solicitat pârâtei constituirea unei comisii ce urma a constata și evalua lucrările de reparații efectuate, astfel că sub nr. 757 din 21 ianuarie 2014 s-a înregistrat centralizatorul pe categorii de lucrări pentru imobil în cuantum de 358.875,577 lei.

Acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 13 din O.U.G. nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”

În raport cu obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare aparține Tribunalului București, secția a VI-a civilă, deoarece nu se contestă un act administrativ emis de o autoritate publică.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL și pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2015.