Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1025/2009

HOTĂRÂRE
06.11.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1025/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 157 pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2008 în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul I.I., împotriva rezoluțiilor nr. 546/P/2007 din 20 iunie 2008 și nr. 577/II/2 din 17 iulie 2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a obligat petiționarul I.I. să plătească intimatei J.I. suma de 500 lei cheltuieli judiciare statului. În ședința publică din 20 martie 2009 apărătorul intimatei J.I. a invocat excepția tardivității recursului. Recursul este tardiv. Potrivit art. 385 3 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Dispozițiile art. 363 C. proc. pen., privind data de la care curge termenul se aplică în mod corespunzător și în cazul recursului. Potrivit alin. (3) al acestui text de lege, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Din practicaua sentinței rezultă că petiționarul a fost prezent la dezbateri, în consecință termenul de recurs curge de la pronunțare, adică data de 6 noiembrie 2008. La calcularea termenelor pe zile, conform art. 186 alin. (2) C. proc. pen., ziua de la care începe să curgă termenul și ziua în care acesta se împlinește nu se ia în calcul. Calculând termenul, după regula menționată, rezultă că ultima zi de depunere a declarației de recurs era 17 noiembrie 2008, iar recurentul a declarat recurs la data de 19 noiembrie 2008, peste termenul prevăzut de lege.

Consecințele nerespectării termenului prevăzut de lege sunt cele prevăzute de art. 185 C. proc. pen., decăderea din exercițiul dreptului. Față de aceste considerente, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins recursul ca tardiv. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul I.I. împotriva sentinței penale nr. 157 din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 1092,40 lei cheltuieli judiciare către intimata J.I. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 57/2009
, reținând că aceasta a fost depusă la 4 septembrie 2008, după expirarea termenului imperativ de 20 zile, calculat începând cu data de 11 august 2008, când a fost comunicată rezoluția nr. 1317/II/2/2008 din data de 8 august 2008 a procuroru
ÎCCJ 2008-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 288/2009
recurs petiționara R.S.O., arătând că este nemulțumită de soluția pronunțată. Recursul este tardiv. Înalta Curte, verificând actele și lucrările dosarului, reține că petiționara a lipsit de la dezbaterile ce au avut loc în fața instanței de
ÎCCJ 2009-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2462/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 68 pronunțată în ședința publică de la 23 martie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpatul C
ÎCCJ 2009-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1143/2009
de Casație și Justiție, secția penală). Recursul declarat este tardiv. Potrivit dispozițiilor art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile. Alin. (2) al acestui text prevede că dispozițiile art. 363- art. 365 privi
ÎCCJ 2009-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 666/2009
în raport de data pronunțării sentinței atacate, respectiv 09 decembrie 2008 recurenții inculpați C.G. și C.E. prin conformare la dispozițiile art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 363 alin. (3) C. proc. pen. termenul de decla
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă