ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 812/2017

Decizia nr. 812/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea cu care a fost învestită Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a stabilirii competenței de soluționare a cauzei, în fond, pe calea regulatorului de competență, în favoarea acestei instanțe, prin Sentința nr. 3.230 din 26 noiembrie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, obligarea acestuia la plata sumei de 301,25 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru plata cu întârziere a Facturii fiscale din 12 martie 2013, calculată de la data de 12 aprilie 2013.

Prin cererea de modificare a acțiunii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 2.475,36 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru plata cu întârziere a facturilor fiscale emise pentru cheltuielile avansate și serviciile prestate în cadrul Contractului nr. C7/2013.

1.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 109 din 21 ianuarie 2015, a admis acțiunea formulată și completată de reclamantă, obligând pârâtul la plata sumei de 2.475,36 lei, reprezentând daune moratorii la nivelul dobânzii legale penalizatoare.

Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 298,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, către reclamantă.

2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe conține motive contradictorii cu privire la situația exoneratoare de penalități cauzată de nealocarea fondurilor bugetare, deci de împrejurări legate de lipsa efectivă a fondurilor necesare plății.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru, prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2016, a admis în principiu recursul formulat și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința din data de 16 februarie 2017, dispunând citarea părților.

3.1. Recursul este nefondat, fiind respins potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.

3.2. Așa cum s-a menționat la pct. 1.2. al prezentei decizii, prin Sentința nr. 109 din 21 ianuarie 2015, Curtea de apel a admis acțiunea formulată și completată de societatea reclamantă și a obligat ministerul pârât la plata sumei de 2.475,36 lei reprezentând daune cominatorii la nivelul dobânzii legale penalizatoare, precum și la plata sumei de 298,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

3.3. În cererea de recurs, autoritatea recurentă, așa cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit art. 493 C. proc. civ., republicat, a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, potrivit căruia o hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În motivarea cererii, autoritatea recurentă a susținut, succint, că motivele contradictorii privesc reținerile instanței de fond cu privire la situația exoneratoare de penalități cauzată de nealocarea fondurilor bugetare, instanța neținând cont de faptul că fondurile bugetare nu erau alocate din cauza reorganizărilor instituționale și de necesitatea vizei de control financiar preventiv de la Ministerul Finanțelor Publice, plata facturilor fiind făcută în condiții de deplină legalitate.

3.4. În întâmpinarea depusă, societatea intimată a solicitat respingerea recursului și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

3.5. Din actele și lucrările dosarului rezultă că între Centrul Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine (a cărui activitate fusese preluată între timp de Ministerul Economiei), în calitate de beneficiar și reclamanta A. SRL, în calitate de executant a fost încheiat Contractul din 28 ianuarie 2013 pentru organizarea participării agenților economici la Târgul internațional IHM, Munchen, 06 - 12 martie 2013.

Conform prevederilor art. 3 din contract, beneficiarul (Centrul Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine - CRPCIS) avea obligația de a transfera în contul executantului sumele în lei prevăzute la art. 4.1, în limita valorii de la art. 4.1. - cheltuieli suportate de la buget, conform H.G. nr. 296 din 21 martie 2007, adică în limita sumei de 237.586 lei, precum și obligația de plată a comisionului de 27.280 lei.

Potrivit art. 4.6, alin. (1) din contract, reclamanta avea obligația de a prezenta beneficiarului factura fiscală, însoțită de un decont al cheltuielilor, precum și de documentele justificative aferente, ca regula în termen de maxim 15 zile de la terminarea acțiunii și, cu titlu excepțional, în termen de 2 luni de la terminarea acțiunii.

Potrivit art. 4.6, alin. (2) din contract, beneficiarul-parat avea obligația plății facturilor în termen de maxim 30 de zile de la data primirii deconturilor de la reclamantă.

Este necontestat că facturile emise de societate au fost plătite cu întârziere între 25 și 89 de zile, situație în care judecătorul fondului a dat eficiență prevederilor art. 1531 și art. 1535 C. civ., precum și prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, obligând autoritatea pârâtă la repararea prejudiciului suferit de societate.

În cererea de recurs, autoritatea recurentă nu contestă prejudiciul suferit de societate ca urmare a plății cu întârziere a facturilor respective, susținând, în schimb, că argumentele instanței de fond ar fi contradictorii, ceea ce este lipsit de temei.

Într-adevăr, Contractul din 28 ianuarie 2013 a fost încheiat de societate cu CRPCIS, dar prin H.G. nr. 47/2013, publicată în M. Of. nr. 102 din 20 februarie 2013, adoptată în baza O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, domeniul CRPCIS a fost preluat de Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, dar această împrejurare nu poate constitui un caz de exonerare de răspundere, cu atât mai puțin cu cât nu a fost invocată nicio culpă în sarcina societății intimate.

Astfel fiind, instanța de recurs a constatat că instanța de fond a reținut în mod legal că, potrivit H.G. nr. 47/2013, patrimoniul activ și pasiv al CRPCIS a fost preluat de Ministerul Economiei, care a rămas singurul răspunzător juridic pentru prejudiciul în litigiu.

În concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul fiind nefondat și respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (succesor al ministerului pârât) împotriva Sentinței nr. 109 din 21 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2017.

Procesat de GGC - ED