ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2017

Decizia nr. 679/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data de 26 noiembrie 2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu B.:

- anularea Ordinului nr. 1019 din 2 septembrie 2014 emis de pârât prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de manager al Sanatoriului x Techirghiol și încetarea contractului de management din 26 februarie 2014 și a Ordinului nr. 1026 din 10 septembrie 2014 privind data la care își produce efectele Ordinul nr. 1019 din 2 septembrie 2014;

- repunerea sa în funcția de manager al Sanatoriului x Techirghiol;

- obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești de care a fost lipsit de la data revocării și până la data numirii din nou în funcție, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 51 din 26 martie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, următoarele:

- instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a constatat că actele administrative contestate sunt motivate, deși în cuprinsul acestora nu se regăsesc considerentele de fapt și de drept care să facă posibilă analiza legalității și oportunității acestora;

- instanța de fond nu a analizat motivul de nelegalitate constând în emiterea ordinului contestat în perioada în care recurentul se afla în incapacitate temporară de muncă;

- instanța de fond a ignorat prevederile art. 178 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 care reglementează procedura de încetare înainte de termen a contractului de management;

- instanța de fond a nesocotit dreptul recurentului la un proces echitabil, refuzând să verifice dacă recurentul a săvârșit sau nu o faptă care să determine sancționarea cu pierderea locului de muncă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 24 august 2015, intimatul B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod corect că actul contestat este motivat atât în fapt, urmare a constatării de către organele abilitate a abaterilor de la legislație, consemnate în cuprinsul Raportului de control nr. 6527/2014, cât și în drept, în raport de dispozițiile art. 183

3

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 95/2006 și art. 22 lit. k) din contractul de management.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în baza art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din data de 27 octombrie 2016, completul de filtru a apreciat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, astfel că în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru soluționare în ședință publică, în condiții de contradictorialitate.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de casare invocate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios, pe calea comună a art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1)din Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. 1019 din 2 septembrie 2014 prin care B. a dispus încetarea contractului de management din 26 februarie 2014 ca urmare a constatării de către organele de control a unor abateri de la legislația în vigoare, precum și Ordinul nr. 1026 din 10 septembrie 2014 prin care B. a dispus că Ordinul nr. 1019 din 2 septembrie 2014 își produce efectele începând cu data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă a recurentului-reclamant.

Curtea de apel a analizat susținerile recurentului-reclamant referitoare la procedura finalizată prin emiterea ordinelor contestate, judecătorul fondului expunând considerentele de fapt și de drept care i-au format convingerea pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

În rezumat, instanța a argumentat că încetarea contractului de management a fost rezultatul constatării unor abateri de la legislația în vigoare, iar trimiterea la raportul de control suplinește cerința motivării actului câtă vreme recurentul-reclamant a participat efectiv la întocmirea respectivului raport de control.

În aceste coordonate, sentința curții de apel respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., redând într-o manieră logică și coerentă argumentele pentru care au fost respinse susținerile reclamantului.

Cum motivarea hotărârii nu impune ca judecătorul să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, se constată că în cauză a fost îndeplinită cerința motivării prin prezentarea argumentelor decisive în soluționarea pricinii, din care rezultă în mod neechivoc examinarea probelor administrate și a dispozițiilor legale care au determinat respingerea cererilor formulate.

Și în ceea ce privește aplicarea cadrului normativ la situația de fapt, sentința fondului corespunde exigențelor legale.

Potrivit art. 183

3

lit. l) din Legea nr. 95/2006 (forma în vigoare în perioada de referință „Contractul de management și, respectiv, contractul de administrare încetează în următoarele situații: (…) l) în cazul în care se constată abateri de la legislația în vigoare constatate de organele de control și instituțiile abilitate în condițiile legii.”

De asemenea, potrivit art. 22 lit. k) din contractul de management din 26 februarie 2014 (fila 17 și următoarele, dosar fond) „Prezentul contract de management încetează în următoarele situații: (…) k) în cazul în care se constată abateri de la legislația în vigoare constatate de organele de control și instituțiile abilitate, în condițiile legii.”

În esență, recurentul invocă încălcări ale dispozițiilor legale citate, respectiv: nemotivarea ordinului de încetare a contractului de management, emiterea acestuia în perioada în care recurentul-reclamant se afla în imposibilitate temporară de muncă și, în fine, că sancțiunea aplicată este nejustificată.

Reevaluând înscrisurile administrate la fondul cauzei pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține că, chiar și în lipsa unei motivări proprii, trimiterea la Raportul de control nr. NB6527/2014, satisface această exigență procedurală. Întreaga doctrină și jurisprudență la care face trimitere recurentul-reclamant în privința obligativității motivării actului administrativ mai ales a aceluia prin care se aplică sancțiuni ori se limitează drepturi ale persoanelor, pornește de la premisa că un act administrativ nemotivat îl pune pe cetățean într-o stare de inegalitate cu administrația, prin aceea că necunoscându-i resorturile nu știe cum să le combată.

În cauză însă, resorturile decizionale rezultă cu claritate din cuprinsul raportului de control întocmit de corpul de control al B., care a fost comunicat recurentului-reclamant, dovadă fiind formularea plângerii prealabile (fila 31 și următoarele dosar fond), din cuprinsul căreia rezultă că recurentul cunoștea motivele care au condus la emiterea ordinului de încetare a contractului de management.

Întrucât actele administrative contestate conțin elemente de fapt care permit, pe de o parte recurentului-reclamant să cunoască și să evalueze temeiurile actelor administrative, iar pe de altă parte, fac posibilă exercitarea controlului de legalitate, instanța de control judiciar constată că actele administrative supuse controlului întrunesc cerința de legalitate constând în motivarea acestora.

Susținerile recurentului potrivit cărora ordinul contestat contravine dispozițiilor C. muncii pentru considerentul emiterii sale în perioada în care recurentul se afla în imposibilitate temporară de muncă sunt, de asemenea, nefondate, având în vedere că recurentului nu îi sunt aplicabile dispozițiile C. muncii.

Potrivit contractului de management încheiat de părți, recurentul-reclamant nu se află într-un raport de muncă cu angajatorul, ci prestează servicii de organizare, conducere, administrare, gestionare a patrimoniului și mijloacelor materiale și bănești ale Sanatoriului x Techirghiol pe baza contractului de management, încheiat în temeiul reglementărilor specifice, respectiv Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

De altfel, prin Ordinul nr. 1026 din 10 septembrie 2014, autoritatea emitentă a dispus ca efectele ordinului de încetare a contractului de management să se producă începând cu data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată recurentului, Înalta Curte reține că temeiul juridic invocat în ordinul contestat este reprezentat de dispozițiile art. 183

3

lit. l) din Legea nr. 95/2006 și dispozițiile art. 22 lit. k) din contractul de management, dispoziții care reglementează încetarea contractului de management în cazul constatării unor abateri de la legislația în vigoare, de către organele de control și instituțiile abilitate, în condițiile legii.

Abaterile reținute în sarcina recurentului au constat în încălcări ale legislației privind achizițiile publice, respectiv încălcarea prevederilor art. 16 din O.U.G. nr. 34/2006 în cazul procedurii de achiziție de servicii de asistență în inginerie, servicii de auditare financiară și organizare cu diriginte de șantier, dispozițiile art. 122 lit. b) din aceeași ordonanță în cazul procedurii de achiziție de servicii de întreținere și reparații software, dispozițiile art. 213 lit. m) și p) din aceeași ordonanță în ceea ce privește conținutul dosarului de achiziție publică, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a), art. 19, art. 122 lit. c) și art. 213 alin. (1) lit. m) și p) din același act normativ în cazul procesului de achiziție servicii de reparații capitale la ambarcațiunea x, abateri ce au fost constatate și sancționate prin procesul verbal de contravenție din 2014 prin care C. a aplicat Sanatoriului x Techirghiol o amendă în cuantum de 90.000 lei.

Situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond care a stabilit că eventualele contestații împotriva actelor de control întocmite de organe de control și instituții abilitate în condițiile legii care au o cale de atac separată, care a și fost exercitată în cauză nu sunt în competența instanței investită cu acțiunea în anulare.

Nici susținerile referitoare la competența consiliului de administrație de a propune încetarea contractului de management, în cazul în care constată existența unuia dintre situațiile prevăzute la art. 183

3

alin. (1) din Legea nr. 95/2006 nu pot fi primite.

Aceasta întrucât, procedura invocată de către recurentul-reclamant în cuprinsul motivelor de recurs este aplicabilă, potrivit art. 183

3

alin. (2) din Legea nr. 95/2006 spitalelor publice din rețeaua autorităților publice locale.

Potrivit dispozițiilor legale sus arătate „pentru spitalele publice din rețeaua autorităților publice locale, contractul de management încetează în condițiile legii, la propunerea consiliului de administrație, în cazul în care acesta constată existența unuia dintre situațiile prevăzute la alin. (1)”.

Or, în speță, Sanatoriul x Techirghiol este o instituție publică, aflată în subordinea B., încetarea contractului de management fiind dispusă, în mod corect, în baza art. 183

3

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 95/2006.

Întrucât încălcările constatate în procedurile de achiziție publică derulate în mandatul recurentului-reclamant se circumscriu noțiunii de abatere de la legislația în vigoare, în sensul prevederilor art. 183

3

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 95/2006 și dispozițiilor art. 22 lit. k) din contractul de management, instanța de control judiciar constată ca fiind justificată emiterea ordinului contestat.

Față de considerentele expuse, constatând că sentința atacată nu este afectată de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 51 din 26 martie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2017.