ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27.06.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a chemat în judecată pârâții Serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Techirghiol prin Primar și Consiliul Local al Orașului Techirghiol prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de impunere anuală nr. 3000/01.03.2018, anularea adresei nr. x/26.04.2018 emisă de către Consiliul Local al Orașului Techirghiol care apreciază reclamantul că reprezintă Decizia de soluționare a contestației formulate de reclamant și înregistrate la sediul pârâtei cu nr. x/15.03.2018. Prin sentința civilă nr. 1481/16.10.2018, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, unde a fost înregistrată la data de 06.11.2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 142 din 4 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol în contradictoriu cu pârâții Serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Techirghiol prin Primar și Consiliul Local al Orașului Techirghiol prin Primar ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 142 din 4 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și rejudecarea cauzei. 3.1. Recurenta-reclamantă a susținut, în primul rând că hotărârea dată cuprinde motive contradictorii, astfel: Ca să demonstreze așa-zisa "activitate economica" în sensul art. 453 alin. (1) Codul fiscal, instanța de judecata a avut in considerare ca instituția desfășoară activități de exploatare a cuvetei lacului Techirghiol în cadrul activității de exploatare nămol. Menționează că, în cursul anului 2018, organul fiscal a emis o alta decizie de impunere care a fost contestata si care face obiectul unui alt dosar și anume nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Constanța și în cadrul căruia vor fi analizate motivele invocate, cu alte cuvinte, decizia de impunere dublează decizia de impunere pe cuveta lacului pentru aceeași perioada. In ceea ce privește activitatea concurențială, instanța s-a aflat in eroare si a reținut greșit "scutirea de la plata impozitelor pe clădirile/spatiile/terenurile in care își desfășoară activitatea creează un ajutor concurențial al acestei întreprinderi in raport de concurenții sai și constituie o încălcare a legislației privind ajutorul de stat" raportându-se la punctul de vedere subiectiv exprimat de către Consiliul Concurentei, care ca este menit a crea o confuzie întrucât este bazat pe analiza unor înscrisuri în ceea ce o privește pe Complexul balnear si de recuperare CA (entitate juridica cu o denumire asemănătoare, care este o societate cu capital privat), care deși desfășoară activități de asistenta spitaliceasca pe COD CAEN 8610 forma acesteia de organizare este societate comercială, forma de proprietate este privată, iar acest agent economic este plătitor de impozit pe profit (document depus la termenul din data de 18.04.2019). Prin urmare, în raport de organizare, forma și încadrarea acestei societăți de plătitor impozit pe profit și scopul pentru care recurenta a fost creată, nu poate fi considerată concurenta doar simplul fapt că desfășoară activități pe același cod CAEN. Nu au fost combătute temeinic motivele invocate de către Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol in ceea ce privește scopul înființării instituției, natura bunurilor terenuri și clădiri pentru care a fost dispusă impunerea, care sunt înregistrate in domeniul public al statului, forma de organizare, realizare și utilizare venituri astfel cum sunt menționate în art. 190 și 192 din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății, ca Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol este o instituție publica, ca obiectul principal de activitate este medical, ca instituția nu realizează profit și în consecința nu desfășoară activități economice pentru care organul fiscal ar fi îndreptățit sa o impună la plata taxelor si impozitelor prevăzute în Codul fiscal. 3.2. În al doilea rând, recurenta susține că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în conformitate cu prev. art. 488 alin. (8) C. proc. civ. din următoarele considerente: Instanța in mod eronat a interpretat dispozițiile art. 456 lit. a) si h din Codul fiscal și a reținut ca instituția desfășoară activități economice, deși au fost depuse înscrisuri care demonstrează ca: Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol este o instituție publica finanțată integral din venituri proprii, care se afla în subordinea Ministerului Sănătății; veniturile realizate provin din sumele încasate pentru servicii medicale, potrivit art. 190 din Legea 95/2006, republicata, privind reforma in domeniul sănătății; Sanatoriul îndeplinește criteriile de eligibilitate în specialitatea recuperare, medicina fizica și balneologie in regim sanatorial si de spitalizare potrivit Deciziei de Evaluare nr. 515S/31.08.2017; în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 972/2010 este încadrat în categoria "acreditat" potrivit Hotărârii nr. 238/09.07.2015 eliberată de către Comisia Națională De Acreditare a Spitalelor; a fost demonstrata necesitatea clasificării unui corp de clădire, Pavilionul B - parte integrantă a sanatoriului balnear și de recuperare Techirghiol, ca si A. ca urmare cerințelor de la momentul respectiv de a prezenta acest înscris la încheierea contractelor cu Casa Națională de Pensii Publice. Locația vizata A. nu a funcționat niciodată ca hotel fapt demonstrat cu încadrările personalului angajat (spre exemplificare: in loc camerista avem și îngrijitori de curățenie; în loc de recepționere avem angajați registratori medicali). O altă categorie de salariați care își desfășoară activitatea in secția sanatoriala a Sanatoriului Balnear si de Recuperare Techirghiol denumita formal si "A." sunt medici primari si specialiști care sunt angajați în cadrul instituției cu contract individual de munca, ori, in ipoteza in care aceasta locație ar fi integrata in circuitul turistic aceștia își vor pierde locul de muncă. Regimul de admitere a pacienților in cadrul asa-zisului "A." se face numai pe baza unei trimiteri de la medicul specialist/de familie si nu pe baza unei solicitări doar pentru cazare, tratamentul fiind realizat sub îndrumarea si permanenta supraveghere a cadrelor medicale deoarece este dovedit științific ca tratamentul balnear este un tratament agresiv. Prin urmare, pentru a funcționa in regim hotelier aceasta locație nu era îndestulător doar certificatul de clasificare, fiind necesare o serie de autorizații si avize impuse acestei activități, ori, astfel de înscrisuri nu au fost solicitate si eliberate instituției pentru aceasta activitate, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol fiind autorizat pentru a funcționa ca unitate medicală. Simplu fapt ca spațiul care asigura folosința de către pacienți pe perioada tratamentului nu echivalează cu desfășurarea unei activități economice de genul "cazare turiști". Conform bilanțului contabil nu rezulta ca instituția a desfășurat activitate economica in sensul obținerii unui profit care sa justifice impunerea fiscala. Privitor la veniturile realizate de către Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol, acestea provin în principal din contractele încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate Constanța, sumele încasate și decontate nu reprezintă profit, si nu sunt rezultate din activități economice. Aceste venituri realizate în baza contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate pot fi utilizate în conformitate cu dispozițiile art. 192 din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății, pentru asigurarea susținerii cheltuielilor ocazionate cu oferirea serviciilor medicale pacienților: salarii personal; reparații curente; mentenanțe medicale pe aparatura deținută; obținere avize autorizații; materiale de curățenie (dezinfectanți, dezinsecție, deratizare) astfel cum o prevăd normele legale în vigoare; achiziționarea altor aparate care sa le înlocuiască pe cele uzate sau desuete, etc. Din nota de fundamentare a BVC se poate observa ca Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol își propune realizarea de venituri in suma de 69.175.496 RON care vor acoperi cheltuieli in același cuantum. Întrucât Sanatoriul este o instituție publica si nu un agent economic, aceasta nu realizează profit, fapt demonstrat din înscrisurile depuse la termenul din data de 18.04.2019, din care rezulta ca, instituția nu are alocat acest vector fiscal - Declarația 100 pe care Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol o depune lunar la ANAF - organ fiscal) deoarece instituția nu desfășoară activități economice. Privitor la activitatea desfășurată recurenta consideră ca instanța nu a ținut cont de dispozițiile Legii 500/2002 privind finanțelor publice, cu modificările si completările ulterioare, si ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare potrivit cărora nu sunt considerate activități economice acele activități care asigura îndeplinirea scopului pentru care au fost create aceste instituții, ori, scopul pentru care instituția a fost creata este unul medical și nu turistic, in sensul ca furnizează servicii medicale (tratament, cazare, masa), ori, activitățile care asigura îndeplinirea scopului pentru care au fost create nu pot fi calificate ca fiind activități economice. Totodată, instanța a interpretat in mod eronat dispozițiile art. 456 și 464 din Codul fiscal și nu a ținut cont de specificul, scopul pentru care a fost creata si nu a ținut cont de faptul ca impunerea la plata făcuta de către organul fiscal era pe bunuri care sunt înregistrate in inventarul public al statului. Aceste bunuri terenuri si clădiri aparțin statului și sunt administrate de către Ministerul Sănătății prin Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol, prin urmare, în raport de disp. art. 456 alin. (1) lit. a) si h precum si ale art. 464 lit. a) si g. instituția trebuia scutita pe la plata impozitului/taxa pe clădiri și a impozitului/taxei pe teren. Mai susține recurenta că instanța de judecata a interpretat si aplicat in mod greșit Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor Uniunii în materie de ajutor de stat în cazul compensației acordate pentru prestarea unor servicii de interes economic general (2012/C/8/02) precum si in cadrul Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat, astfel cum este menționata la art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C262/01), acestea referindu-se la subvenții si ajutoare de stat la care instituția recurentă nu a apelat vreodată deoarece potrivit disp. art. 190 din Legea nr. 95/2006, republicată este o instituție integral din venituri proprii si funcționează pe principiul autonomiei financiare. Totodată mai menționează ca, art. 107 oferă clarificări în ceea ce privește finanțarea infrastructurii din fondurile publice, ori, în raport de finanțarea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, pentru derularea activităților sale nu se apelează la ajutoare de stat, cheltuielile fiind susținute din veniturile proprii. Recurenta concluzionează că, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 si art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., instanța are o interpretare eronata in ceea ce privește vătămarea si nu a avut in vedere faptul ca vătămarea consta in impunerea la o plata nelegala care are consecințe grave socio-economice de natura sa blocheze activitatea instituției, prin incapacitatea de plata a salariilor, cheltuielilor curente ocazionate cu furnizarea serviciilor medicale, etc.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea formulată, intimații-pârâți Serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Techirghiol prin Primar și Consiliul Local al Orașului Techirghiol prin Primar au solicitat respingerea recursului, iar la data de 15.02.2021 a invocate efectul pozitiv al puterii lucrului judecat. La data de 16.02.2021, recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei Note de ședință, prin care, suplimentar argumentelor expuse în cadrul recursului, aduce argument suplimentare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 februarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 6.1. Situația de fapt Reclamantul Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol s-a adresat la data de 27.06.2018, instanței de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrative fiscal, Decizia de impunere anuală nr. 3000/01.03.2018 emisă de Serviciul Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Techirghiol prin care se dispune obligarea sa la plata către bugetul local a sumei de 1.399.171 RON, reprezentând impozit clădiri, impozit teren extravilan și taxă situații de urgență PJ; adresei nr. x/26.04.2018 de soluționare a contestației formulate de reclamant și înregistrate la sediul pârâtei cu nr. x/15.03.2018, emisă de către Consiliul Local al Orașului Techirghiol și anularea actelor admisnistrative fiscale contestate. Prin Decizia de impunere anuală nr. 3000/01.03.2018 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale, în cuantum total de 1.399.171 RON, reprezentând impozit clădiri pe anul 2018 în cuantum de 1.391.263 RON, impozit teren extravilan în cuantum de 7.858 RON și taxă situații de urgență PJ în cuantum de 50 RON. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație administrativă-fiscală înregistrată sub nr. x/24.04.2018, prin care a solicitat desființarea actului, invocând nemotivarea deciziei și faptul că nu datorează taxa pe clădiri și teren, fiind incidente disp. art. 463 alin. (2), art. 496 alin. (1) lit. a) și art. 456 lit. a) și h) Codul fiscal, iar prin Decizia nr. 6531/26.04.2018 pârâta a dispus respingerea contestației, ca nefondată. Împotriva Deciziei nr. 6531/26.04.2018 prin care s-a soluționat contestația adminsitrativă și a Deciziei nr. 3000/01.03.2018, reclamantul a formulat contestatie, adresându-se instanței de contencios administrativ și fiscal. Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, apreciind, pe de o parte, că lipsa mențiunilor cu privire la termenul și calea de atac nu este sancționat cu nulitate absolută, situație în care vătămarea să fie prezumată în favoarea contribuabilului care o invocă, ci este vorba de o nulitate relativă, caz în care, potrivit prevederilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. este necesar ca cel care o invocă să probeze existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ-fiscal. Or, în cauză reclamanta nu numai că nu a invocat vreo vătămare dar chiar a investit instanța de contencios administrativ, în termenul prevăzut de lege, cu contestație împotriva actelor administrative, în lipsa mențiunii termenului și a căii de atac din actul adminsitrativ contestat. În ceea ce privește motivul de nulitate a Deciziei de impunere nr. x/01.03.2018 pentru nemotivare, instanța a constatat că aceasta întrunește cerințele specifice impuse de art. 46 Codul de procedură fiscală, fiind menționate natura sarcinilor fiscale, impozit clădiri și teren extravilan, valoarea sarcinilor fiscale stabilite, rolul fiscal al contribuabilului, termenele de plată, fiind în concordanță cu modelul și conținutul deciziei de impunere stabilit prin anexa nr. 9 la Ordinul nr. 2068/2015 privind aprobarea unor formulare tipizate pentru activitatea de stabilire a impozitelor și taxelor locale de către organele fiscale locale și emisă prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, astfel că nu există nicio posibilitate tehnică de modificare a conținutului deciziei de impunere. Pe fondul obligațiilor fiscale, instanța de fond a reținut, din analiza art. 455 alin. (2) Codul fiscal că taxa pe clădiri este instituită în sarcina altor entități decât cele de drept public, ceea ce înseamnă că această dispoziție derogatorie nu se aplică în cazul reclamantei, care este o instituție de drept public și datorează impozit pe clădiri conform art. 455 alin. (1) Codul fiscal. În sprijinul acestei concluzii sunt și dispozițiile art. 455 alin. (5) 1 conform cărora "În cazul în care pentru o clădire proprietate publică sau privată a statului ori a unității administrativ-teritoriale se datorează impozit pe clădiri, iar în cursul unui an apar situații care determină datorarea taxei pe clădiri, diferența de impozit pentru perioada pe care se datorează taxa pe clădiri se compensează sau se restituie contribuabilului în anul fiscal următor." Aceasta înseamnă că pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului entitățile de drept public datorează impozit pe clădiri iar cele care nu sunt de drept public datorează taxă pe clădiri, iar situația modificării titularului obligației fiscale este reglementată de disp. art. 455 alin. (5) 1 Codul fiscal, text de lege ce nu și-ar mai găsi rațiunea dacă s-ar accepta opinia reclamantei în sensul că nu datorează sarcini fiscale în nicio situație. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia pârâta nu a acordat scutirea prevăzută de art. 496 alin. (1) lit. a) și art. 456 lit. a) și h) Codul fiscal, instanța a reținut că reclamanta desfășoară activități de exploatare a cuvetei lacului Techirghiol în cadrul activității de exploatare a nămolului și servicii de cazare, masă, similare activităților derulate și de alți agenți economici pe piață, iar din jurisprudența constantă a CJUE și Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor Uniunii în materie de ajutor de stat în cazul compensației acordate pentru prestarea unor servicii de interes economic general(2012/C/8/02) precum și în cadrul Comunicării Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat, astfel cum este menționată la art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C262/01), cu privire la activitățile desfășurate de unitățile spitalicești, este evident că reclamanta, pe lângă serviciile prestate cu titlu gratuit, desfășoară și activități economice, întrucât obține remunerații directe de la pacienți pentru serviciile furnizate, motiv pentru care datorează impozit pentru clădirea Pavilion B "A." în care reclamanta derulează aceste activități economice. Instanța a făcut referire și la auditul desfășurat de Curtea de Conturi care a stabilit în același sens și a impus obligativitatea impozitării reclamantei raportat la natura activităților desfășurate de reclamantă și emiterea deciziilor de impunere aferente prin decizie rămasă definitivă, precum și la poziția Consiliului Concurenței în sensul că reclamanta desfășoară activități economice, fiind o întreprindere în sensul legislației naționale naționale și europene din domeniul concurenței și ajutorului de stat, iar scutirea de la plata impozitelor pentru clădirile/spațiile/terenurile în care își desfășoară activitatea creează un ajutor concurențial al acestei întreprinderi în raport cu concurenții săi și constituie o încălcare a legislației privind ajutorul de stat. În ceea ce privește scutirea reclamantei de la plata impozitului pe construcții întrucât este o instituție public, instanța a reținut că disp. art. 496 alin. (1) Codul fiscal nu sunt aplicabile, întrucât prin art. 500 Codul fiscal se limitează aplicabilitatea dispozițiilor până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv, or impozitul stabilit prin decizia de impunere contestată este aferent anului 2018, aceleași considerente urmând a fi avute în vedere și în ceea ce privește impozitul pe teren stabilit prin decizia de impunere contestată. 6.2 Analiza criticilor de casare Înalta Curte nu poate reține o contradictorialitate în argumentația instanței de fond, împrejurarea că noțiunea de "activitate economică", astfel cum rezultă din prevederile art. 453 alin. (1) Codul fiscal, face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța, nu conduce la concluzia că argumentația instanței ar fi contradictorie, o eventuală "dublare" a impunerii pe cuveta lacului pentru aceeași perioadă, prin acte de impunere contestate în dosare diferite în fața instanței de contencios administrative, putând fi supusă unor alte remedii administrative sau judiciare. In ceea ce privește activitatea concurențială, aprecierile instanței, referitoare la punctul de vedere exprimat de către Consiliul Concurentei, eronate din perspectiva recurentei, nu pot fi considerate ca fiind "motive contradictorii", în sensul art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., ci o modalitate de interpretare și aplicare a legii, critica fiind analizabilă din perspectiva art. 488 pct. 8 din Codul de procedură. Nu se poate reține încălcarea art. 425 lit. b) din C. proc. civ., nici referitor la motivele invocate de către Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol în ceea ce privește scopul înființării instituției, natura bunurilor terenuri și clădiri pentru care a fost dispusă impunerea, din considerentele sentinței rezultând că instanța a combătut acest argument și oricum silogismul judiciar și argumentul contrar rezultă din modul de expunere a raționamentului instanței. Recurenta a mai susținut că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în conformitate cu prev. art. 488 alin. (8) C. proc. civ., instanța interpretând în mod eronat dispozițiile art. 456 lit. a) si h din Codul fiscal, când a reținut ca instituția desfășoară activități economice. Potrivit acestor dispoziții, "(1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: a) clădirile aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice sau agrement, altele decât cele desfășurate în relație cu persoane juridice de drept public;(...)h) clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice;". De asemenea conform art. 464 din același act normativ, "(1) Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru: a) terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice sau agrement;g) terenurile unităților sanitare publice, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;", iar activitatea economică este definită conform art. 453 alin. (1) lit. a) Codul fiscal ca "orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii și lucrări pe o piață." Împrejurarea că Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol este o instituție publica finanțată integral din venituri proprii, aflată în subordinea Ministerului Sănătății iar veniturile realizate provin din sumele încasate pentru servicii medicale, potrivit art. 190 din Legea 95/2006, republicata, privind reforma in domeniul sănătății, nu este un argument suficient, atâta vreme cât recurenta, pe lângă serviciile medicale prestate desfășoară și alte activități economice sub forma unor servicii, în cadrul Pavilionului B - parte integrantă a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, denumit "A.", clasificat ca atare cu două stele, de aceea și natură dar substantial diferite decât în celelalte servicii medicale prestate în Sanatoriu, pentru care primește remunerații de la pacienți, de asemenea superioare ca și cuantum, pachetul cuprinzând, pe lângă tratament balnear minim, cazare și masa pensiune complete la care se adaugă alte facilități specific unui regim hotelier. Este nerelevant, nefiind de altfel contestat, că Sanatoriul îndeplinește criteriile de eligibilitate în specialitatea recuperare, medicina fizica și balneologie in regim sanatorial si de spitalizare și că personalului angajat este denumit îngrijitori de curățenie, registratori medicali sau că are angajați medici primari si specialiști cu contract individual de munca, întrucât, pe de o parte nu reprezintă un criteriu denumirea de încadrare a unor salariați, iar pe de o parte, nu toată activitatea hotelului trebuie să fie una recreativă, fiind suficient ca în încăperile în cauză să se desfășoară și activități economice, turistice sau de agreement. Faptul că regimul de admitere a pacienților în cadrul "A." se face pe baza unei trimiteri de la medicul specialist/de familie, iar tratamentul este realizat sub îndrumarea si permanenta supraveghere a cadrelor medicale, este consecința faptului că hotelul oferă și servicii de tratament balnear, însă aceasta nu exclude posibilitatea ca unitatea respective să desfășoare și activități economice specific serviciilor hoteliere și de agreement. Desfășurarea de activități economice nu presupune în mod necesar obținerea de profit, ci reprezintă orice activitate al cărei obiectiv este să acopere o nevoie sau o dorință, indifferent dacă este vorba despre o producție, vânzare sau serviciu, toate activitățile al căror scop nu este profitul fiind incluse în această categorie, împrejurare care rezultă de altfel și din cuprinsul definiției prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) Codul fiscal, unde nu se vorbește despre profit, ci de furnizarea de produse, servicii și lucrări pe o piață. Prin urmare nu este relevant nici faptul că reclamanta nu a obținut profit și nici că nu are alocat vectorul fiscal - Declarația 100 pe care Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol o depune lunar la ANAF - organ fiscal). De altfel, obligația fiscală stabilită în sarcina acesteia nu constă în impozit pe profit sau venit, ci impozit pe clădiri, taxa pe clădiri, impozit pe teren extravilan și taxă situații de urgență PJ. Dispozițiile Legii 500/2002 privind finanțelor publice, cu modificările si completările ulterioare, si ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare potrivit cărora nu sunt considerate activități economice acele activități care asigura îndeplinirea scopului pentru care au fost create aceste instituții, sunt cu carcater general, fiind aplicabile prevederile art. 456 și 464 din Codul fiscal, care prevede această excepție de la regimul de scutire, astfel încât chiar dacă instituția a fost creata în scop medical și furnizează servicii medicale (tratament, cazare, masa), în condițiile în care furnizezază și servicii economice nu sunt exceptate de la regimul de scutire. Nici argumentul potrivit căruia impunerea la plata făcuta de către organul fiscal s-a făcut asupra unor bunuri, terenuri si clădiri, aparțin statului și sunt administrate de către Ministerul Sănătății prin Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol, nu poate fi reținut, întrucât ceea ce exceptează bunurile de la regimul de scutire este tocmai folosința pentru activități economice și nu natura proprietății acestora. Contrar celor susținute de recurentă, instanța de control judiciar constată că în mod correct judecătorul fondului a reținut jurisprudența constată a CJUE a definit noțiunea de întreprindere ca fiind orice entitate/organizație care desfășoară o activitate economică/comercială, indiferent de statutul său legal sau de modul în care este finanțată, trăsătura caracteristică constând în oferirea de către entitatea respectivă de produse și/sau servicii pe o piață. De altfel, cu aplicabilitate concretă la speța de față se reține Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor Uniunii în materie de ajutor de stat în cazul compensației acordate pentru prestarea unor servicii de interes economic general (2012/C/8/02) precum și în cadrul Comunicării Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat, astfel cum este menționată la art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (2016/C262/01), cu privire la activitățile desfășurate de unitățile spitalicești în care se arată faptul că: spitalele care sunt finanțate direct din contribuțiile de securitate socială, precum și din alte surse de stat, și care furnizează serviciile respective în mod gratuit pe baza principiului acoperirii universale, nu acționează în calitate de întreprinderi, respectiv nu desfășoară activități economice; spitalele care, în cadrul sistemelor de asigurări sociale, oferă și servicii contra unei remunerații obținute direct de la pacienți, creează o concurență în ceea ce privește furnizarea serviciilor medicale, în aceste condiții simplul fapt că serviciul este prestat de un spital public nefiind suficient pentru ca activitatea respectivă să fie considerată neeconomică. De altfel în sprijinul soluției pronunțate de instanța de fond se poate reține și efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, întrucât pentru aceleași obligații fiscal stabilite de autoritatea fiscală intimată, dar pentru pentru anul 2019, prin decizia civilă nr. 991/CA/18.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2019 fiind respins ca nefondat recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 371/24.03.2020 a Tribunalului Constanța, prin care s-a respins contestația formulate împotriva Deciziei de soluționare a contestației nr. 11399/07.06.2019 și a Deciziei de impunere anuală nr. 963/04.03.2019, în care au fost invocate și analizate aceleași argumente de nelegalitate și netemeinicie ca cele din cauza de față și care au fost înlăturate definitiv de instanțele judecătorești.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol împotriva sentinței nr. 142 din 04 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța– secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.