ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2017

Decizia nr. 544/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Obiectul acțiunii deduse judecății;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului, secția a II-a civilă, de contencios administrativ,

reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. Sighetu Marmației, anularea în parte a Hotărârii nr. 1 din 19 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de către Comisia de Jurisdicție a Imputaților din cadrul B., și a Hotărârii nr. 28188823 din 11 decembrie 2015 a D. Sighetu Marmației, în sensul reducerii drastice a cuantumului sumei imputate contestatorului cu titlu de daună, respectiv de 58.184,11 lei, reprezentând contravaloarea unui echipament de vedere pe timp de noapte și a unei perechi de cătușe.

2.1. Prin sentința nr.

1910 din 28 septembrie 2016, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, în considerarea faptului că

hotărârea pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputaților, care funcționează în temeiul O.G. nr. 121/1998, are natura juridică a unui act administrativ jurisdicțional și având în vedere

calitatea pârâtului

B.

de autoritate publică centrală.

2.2. Curtea de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 422 din 15 decembrie 2016, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș,

secția civilă, complet specializat în contencios administrativ, și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin art. 4 din Legea nr. 2/2013 pentru degrevarea instanțelor judecătorești, care atrag competența tribunalului, această dispoziție având

caracter special față de norma cu caracter general cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

poziția autorității emitente neavând relevanță.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează

anularea, în parte, a Hotărârii nr. 1 din 19 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de către Comisia de Jurisdicție a Imputaților din cadrul B., și a Hotărârii nr. 28188823 din 11 decembrie 2015 a D. Sighetu Marmației, în sensul reducerii drastice a cuantumului sumei imputate contestatorului cu titlu de daună, respectiv de 58.184,11 lei, reprezentând contravaloarea unui echipament de vedere pe timp de noapte și a unei perechi de cătușe.

Reclamantul, angajat în cadrul D. Sighetu Marmației și, are calitatea de funcționar public cu statut special.

Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de apel a reținut, în raport cu obiectul litigiului dedus judecății, că, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 109 al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, astfel cum a fost modificată prin art. 4 Legea nr. 2/2013, care prevăd:

„Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența altor instanțe”.

Prin urmare,

în litigiile privind funcționarii publici nu are relevanță

poziționarea autorității publice emitente a actului contestat, în cadrul sistemului organelor administrației publice.

Totodată, p

otrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.

Așadar, art. 10 alin. (3) reglementează o competență teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ și cuprinde o normă de protecție în favoarea reclamantului care are dreptul să aleagă între instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul pârâtului.

În cauză, reclamantul a optat

pentru instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul său.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4)C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. Sighetu Marmației în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.