ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3325/2016

Decizia nr. 3325/2016

Asupra recursului de față;

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.04.2014, reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrilor de sindicat A., B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, recunoașterea dreptului pretins, respectiv acordarea de ajutoare și salarii compensatorii și obligarea pârâților la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din cap. II anexa VII la Legea nr. 284/2010 și art. 13 din Legea nr. 285/2010, cu dobânda legală aferentă și actualizate cu indicele de inflație, fără reținerea vreunor sume cu titlu de impozit ori contribuții obligatorii.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 15 din 5.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ, a fost admisă admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și văzând faptul că reclamanții au domiciliul în jud. Satu Mare, iar pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației are sediul în județul Maramureș, a apreciat că este competent în soluționarea litigiului fie Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, fie Tribunalul Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal, iar chemarea în judecată a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor nu poate atrage altă competență, întrucât reclamanții nu au avut raporturi de serviciu cu acest pârât.

2.2. Hotărârea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1161/CA din 14 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamant în cauză este Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, care a formulat acțiunea în numele membrilor de sindicat nominalizați în acțiunea introductivă.

Instanța a constatat că sediul declarat al reclamantului, care reprezintă reclamanții-persoane fizice nominalizate, este în București și văzând prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a reținut că aparține Tribunalului București competența teritorială de soluționare a litigiului dedus judecății.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că în cauză, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrilor de sindicat A. și B., acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Problema de drept referitoare la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acțiunilor în justiție promovate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale și, ca urmare, în ceea ce privește determinarea instanței competente teritorial să judece aceste cereri.

Prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I, nr. 118/01.03.2013, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Această decizie este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, conform art. 517 C. proc. civ., republicat.

În cauză, Înalta Curte reține că dezlegarea dată prin decizia nr. 1/2013 este pe deplin aplicabilă, având în vedere că acțiunea în contencios administrativ a fost promovată de organizația sindicală, în numele membrilor de sindicat, menționați în cererea introductivă, astfel încât, întrucât organizația sindicală are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanța de la sediul său, aflat în circumscripția Tribunalului București.

Astfel, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță va fi stabilită în favoarea Tribunalului București, sindicatul reclamant având sediul în circumscripția acestei instanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. - ambii prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate și pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.