ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 540/2017

Decizia nr. 540/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului

București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta A. București - Ilfov a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. București, Municipiul București prin primarul general și Primăria Municipiului București, obligarea acestora la plata sumei de 22.575.006,82

lei, reprezentând cotă de 0,1% la valoarea finală a lucrărilor autorizate executate, reglementate de art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții ca urmare a executării lucrărilor de desființare a stadionului „x” realizate în baza Autorizației de desființare din 07 septembrie 2007 eliberată de Primăria sectorului 2 cu o valoare finală a lucrărilor declarată la suma de 11.288.970.065,87 lei, recepționate conform Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de demolare nr. 2349/17 iunie 2010.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2409 din 13 aprilie 2016, Tribunalul București

, secția a II-a contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București

,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere obiectul cauzei -

contribuții la bugetul de stat a căror valoare este mai mare de

1.000.000 lei, fiind aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

2.2.

Curtea de Apel București

,

secția a VIII-a contencios administrativ, prin

sentința civilă nr. 2281 din 29 iunie 2016, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București

, secția civilă.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a apreciat că

prezentul litigiu are ca obiect pretenții, fiind de natură civilă, întrucât se referă la sume de bani - cotele suportate de investitori în baza dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 - care nu sunt incluse în categoria taxelor și impozitelor și nu sunt stabilite prin acte administrativ-fiscale.

Respectivele cote nu se încadrează nici în categoria contribuții, având în vedere că, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, contribuția este definită ca o prelevare obligatorie de sume de bani din veniturile persoanelor fizice.

Conform prevederilor Legii nr. 10/1991 și Legii nr. 50/1991, orice investitor plătește două sume de bani: o sumă care, în C. fisc., este definită ca taxă și care se plătește către autoritatea publică locală pentru emiterea autorizației de construire, și o cotă, așa cum este cazul în litigiul de față, care se încasează independent de faptul că se prestează sau nu un serviciu.

Nefiind vorba despre un litigiu fiscal, s-a reținut că nu se aplică criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prezenta cerere având natura juridică a unei acțiuni în pretenții de drept comun, urmând să fie avută în vedere și valoarea pretențiilor formulate (peste 200.000 lei.

2.3. Tribunalul București

, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1051 din 14 septembrie 2016,

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București

,

secția a VIII-a contencios administrativ, și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente prevederile

art. 10 din Legea nr. 554/2004, a

vând în vedere că prin acțiune se solicită plata unor contribuții la bugetul de stat, datorate în temeiul dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991, mai mari de 1.000.000 lei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează

obligarea pârâților la plata sumei de 22.575.006,82 lei, reprezentând cotă de 0,1% la valoarea finală a lucrărilor autorizate executate, reglementate de art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții ca urmare a executării lucrărilor de desființare a stadionului „x”, realizate în baza Autorizației de desființare din 07 septembrie 2007 eliberată de Primăria sectorului 2, cu o valoare finală a lucrărilor declarată la suma de 11.288.970.065,87 lei, recepționate conform Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor de demolare din 17 iunie 2010.

În temeiul art. 30 din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,

c

heltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor de construcții se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0, 1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepția celor prevăzute la art. 3

lit. b)

și a lăcașurilor de cult.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

În art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede

: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice…”, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale „și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.

De asemenea, prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.”

Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârâți, prezentul litigiu nu decurge din încheierea,modificarea sau executarea unui contract administrativ și nici nu se referă la acte emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau centrale, după cum nu are nici ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorii vamale.

D

iferendul judiciar vizează

sume de bani reprezentând cotele suportate de investitori în baza dispozițiilor art. 30 din

Legii nr. 50/1991, sume

care se încasează independent de faptul că se prestează sau nu un serviciu, așadar, fiind exclusă competența instanțelor de contencios administrativ reglementată de

art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în raportul cu obiectul cauzei (

pretenții), litigiul dedus judecății are natură civilă, așa încât este supus dispozițiilor de drept comun, reprezentate de

art. 95 alin. (1) C. proc. civ., ținând cont și de prevederile art. 101 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4)C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. București - Ilfov în contradictoriu cu pârâții B. București, Municipiul București prin primarul general și primarul Municipiului București în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.