ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2588/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2588/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Ședința publică din 7 iulie 2009
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele
:
I
.
Prin sentința penală nr. 447 din 1 august 2008 a Tribunalului Iași, secția penală s-a
dispus schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpaților T.C. și B.I., după cum urmează:
- din infracțiunea de complicitate la viol
prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. doar pentru inculpatul B.I.;
- în infracțiunea de viol,
prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. doar pentru inculpatul B.I.
A condamnat
pe
inculpații:
-
T.C.
(
studii 8 clase, căsătorit, tâmplar, fără antecedente penale), pentru săvârșirea
infracțiunii de viol,
prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. a) C. pen.,
la pedeapsa de 7 ani închisoare.
-
B.I.
, studii 8 clase, necăsătorit, are un copil minor, recidivist postexecutoriu fără ocupație), pentru săvârșirea
infracțiunii de viol,
prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (
1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen.
la
pedeapsa de 10 ani închisoare.
În
baza
art. 65 alin. (1), (2) C.
pen
.,
a
aplicat celor doi inculpați alături de pedeapsa principală stabilită fiecăruia, și
pedeapsa complementară
a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e C. pen.
pe
o durată de 10 ani.
Pe durata și în
condițiile
prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis ambilor inculpați exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.
În
baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului T.C., iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 17 ianuarie 2008 la zi.
A aplicat
inculpatului minor
P.P.A.,
(în prezent aflat la numita D.T., bunica maternă, elev, fără antecedente penale)
măsura educativă a internării într-un centru de reeducare,
prevăzută de art. 104 C. pen., pe o durată nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de
viol,
prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (2). C. pen.
În
baza art. 490 C. proc. pen., s-a dispus punerea în executare de îndată a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare față de inculpatul minor P.P.A.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 108 C. pen.
În baza art. 17 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 – art. 999, art. 1000 alin. (2) și art. 1003 C. civ., au fost obligați în solidar, inculpații T.C., B.I. și P.P.A., inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente T.E., cu același domiciliu ca al minorului, să plătească
părții vătămate M.M.,
suma de 5000 lei RON, cu titlu de daune morale.
În baza
art. 191 alin. (1) – (3) C. proc. pen., inculpații au fost obligați să plătească statului cheltuieli judiciare, după cum urmează:
- inculpatul minor P.P.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente T.E.,
suma de 500 lei,
din care 33 lei reprezintă parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată minoră, și,
- inculpații T.C. și B.I.,
câte 600 lei
fiecare, din care 130 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, atât pentru fiecare dintre ei cât și diferența pentru partea vătămată minoră.
S-a reținut ca situație de fapt că
inculpatul minor P.P.A.,
în vârstă de 14 ani, elev la Școala Generală nr. X G.M., locuiește împreună cu sora sa, P.M.Z., în vârstă de 13 ani, și tatăl vitreg, T.C., în vârstă de 50 de ani, într-un apartament compus din două camere.
Din luna mai 2007, mama acestora a plecat la muncă în străinătate, iar minorii au rămas în grija tatălui vitreg, inculpatul T.C., căsătorit de aproximativ 7 ani cu T.E.
Inculpatul T.C.
nu a manifestat nici un interes față de educarea și îngrijirea minorilor, având, deseori, o atitudine violentă cu aceștia. Acesta, profitând de faptul că soția sa îi trimitea în mod curent bani din străinătate, frecventa barurile din cartierul unde locuia, unde consuma băuturi alcoolice.
În
acest condiții, inculpatul minor P.P.A. și sora acestuia, P.Z.,
fiind
nesupravegheați, nu au mai manifestat interes pentru școală, și au început să lipsească frecvent de la ore, fiind implicați și în comiterea unor fapte de sustrageri de bunuri.
Partea vătămată M.M.,
este elevă la aceeași școală cu inculpatul minor P., și a învățat în aceeași clasă, până în anul 2007, cu sora inculpatului, P.M.Z. Partea vătămată mai are patru frați, mai mici, și locuiește, împreună cu toți membrii familiei și cu o bătrână, într-un apartament cu o singură cameră, iar părinții săi, M.V. și H.M., nu s-au ocupat de supravegherea și educarea acesteia.
Astfel, partea vătămată a început să chiulească de la școală împreună nu martora P.M.Z.
Comportamentul necorespunzător al minorilor P., a atras atenția bunicii D.T.(aceasta nu se afla în relații bune cu inculpatul T.
C.,
care nu îi permitea să își viziteze nepoții), care s-a deplasat la școală pentru a se interesa de situația școlară a acestora. Cu această ocazie martora a aflat că minora P.M.Z. chiulește de la școală împreună cu partea vătămată M.M. și pentru a nu se mai întâmpla acest lucru, a propus conducerii școlii să le mute pe cele două fete în clase separate. Ca urmare martora P.M.Z. a fost mutată în altă clasă, fapt care l-a nemulțumit pe inculpatul T.C.
La rândul lor, numiții M.V. și H.M. i-au cerut fiicei lor să înceteze relația de prietenie cu martora P.M.Z. Cu toate acestea cele două minore au continuat să se întâlnească. Î
n
aceste circumstanțe, pe data de 01 decembrie 2007, sfătuindu-se cu
inculpatul B.I.,
pe care îl găzduia de aproximativ două săptămâni (acesta nu avea ocupație, este recidivist, nu avea o locuință stabilă și conviețuia cu numita T.O.M., minoră în vârstă de 16 ani, provenită dintr-o familie dezorganizată), inculpatul T.C. a hotărât să îi aducă o fată fiului său vitreg, P.P.A., pentru ca acesta să își înceapă viața sexuală. Cu o zi înainte fusese Sfântul Andrei și inculpatul a considerat că în acest mod îl sărbătorește pe minor.
Cei doi inculpați au aflat de la martora P.M.Z. că prietena sa, partea vătămată M.M., este drăguță și că a mai întreținut relații sexuale cu băieți. Ca urmare, cei doi au elaborat un plan ca să o ademenească, a doua zi, pe partea vătămată, în apartamentul în care stăteau și să o determine să întrețină un raport sexual cu învinuitul minor P.P.A.
La 02 decembrie 2007, în jurul orelor 14,30, inculpații T.C. și B.I. i-au solicitat martorei P.M.Z. să o contacteze, de pe telefonul mobil al ultimului inculpat, pe partea vătămată M.M. și să o cheme să vină la apartamentul lor. Inculpații i-au spus minorei să-i precizeze părții vătămate că este singură acasă și că vor să joace cărți, motivându-și solicitarea prin faptul că vroiau sa-i pună în vedere părții vătămate M.M. să înceteze relația de prietenie pe care o avea cu ea și din cauza căreia avea probleme la școală. Au încercat să o convingă pe martora P.M.Z. că din cauza părții vătămate a fost mutată în altă clasă și că datorită acestui fapt nu o să îi fie bine la școală.
Contactată de martora P.M.Z., partea vătămată a acceptat să meargă la domiciliul acesteia, cu condiția să o ia de acasă. Ca urmare, martora s-a deplasat să o aducă.
Când partea vătămată a ajuns la locuința prietenei sale, a găsit
în
apartament pe minorul P.P.A., pe tatăl acestuia vitreg, inculpatul T.C., pe inculpatul B.I.. și concubina acestuia T.O.
Inculpatul T.C. a condus-o pe partea vătămată M.M. în sufragerie, motivând că vrea să discute cu ea, unde a început să îi reproșeze, pentru a o intimida, că umblă cu fiica sa vitregă, chiulesc împreună de la școală și că din cauza ei aceasta din urmă a fost mutată la altă clasă unde este bătută de colegi. Cu aceeași ocazie, i-a spus că trebuie să întrețină relații sexuale
cu
minorul P.P.A.
Potrivit declarațiilor minorului P., inculpatul T. a discutat în sufragerie cu partea vătămată timp de aproximativ 5 minute, iar, când au ieșit din încăpere, aceasta era albă la față și s-a îndreptat spre ușa de acces în imobil, cu intenția vădită de a pleca acasă. Ușa de acces era încuiată, iar inculpatul T.C. i s-a adresat minorei, pe ton răstit, că va pleca de acolo numai când va vrea el. După aceasta, inculpatul T.C. a invitat-o pe partea vătămată în dormitor, unde se aflau celelalte persoane, și a pus-o să stea pe un scaun, precizându-i că nu va putea pleca acasă, decât după ce va întreține un raport sexual cu minorul P.P.A.
Pentru a o determina să întrețină raportul sexual, inculpatul B.I. a început sa-i pună părții vătămate întrebări referitoare la viața ei sexuală, precizându-i că știe că a mai avut relații sexuale cu alți băieți. I-a precizat că face parte din lumea interlopă, că are prieteni „sus-puși” și că în cazul în care refuză să întrețină raportul sexual cu învinuitul P.P.A., îi va aduce pe băieții respectivi.
În
tot acest timp, inculpatul minor P.P.A. a asistat la discuții fără a-și manifesta în vreun fel dezacordul, iar la un moment dat, potrivit declarației părții vătămate acesta a ieșit din dormitor, pentru a curăța o scrumieră, după care s-a întors.
De față la discuțiile cu partea vătămată a fost și T.O.M., care a stat pe patul din dormitor, dar nu s-a implicat în acestea.
În
aceste condiții partea vătămată se afla într-o stare confuză, era obligată să stea pe un scaun într-o locuință unde părinții ei îi interziseră să meargă, având în jurul ei cinci persoane care, fie îi erau ostile și îi reproșau conduita pe care o avea la școală, fie manifestau o atitudine indiferentă, persoane care aflaseră că ea nu era virgină, lucru pe care încercase să îl ascundă, și i se cerea să întrețină un raport sexual cu învinuitul minor P.P.A. pentru a putea pleca acasă. Pentru că nu știa cum să reacționeze partea vătămată a intrat în stare de panică. A început să plângă și le-a spus celor doi inculpați majori că le dă telefonul ei mobil numai să o lase să plece.
Deși prin simpla prezență, având în vedere statura și fizionomia sa, învinuitul B.I. îi provoca temere părții vătămate, acesta a continuat să îi amplifice starea de temere pe care i-a creat-o, precizându-i că este o persoană importantă, că știe unde ea învață că poate veni la școală să le ia pe surorile ei mai mici și că are prieteni în lumea interlopă.
Partea vătămată a cedat la aceste presiuni psihice ale inculpaților T.C. și B.I. și a mers în sufragerie să întrețină un act sexual cu inculpatul minor P.P.A.
În
sufragerie cei doi minori s-au dezbrăcat singuri și au început să întrețină actul sexual pe patul din încăpere. In acest timp, inculpatul T.C. a intrat de mai multe ori în sufragerie pentru a-i verifica și pentru a-l încuraja pe minor, care era pentru prima oară când întreținea un act sexual.
Actul sexual dintre cei doi a durat aproximativ 30 de minute, datorită dezvoltării întârziate, față de vârsta cronologică, a organelor sexuale și a lipsei de experiență.
În timp ce minorii întrețineau actul sexual, în locuință au venit martorii L.C.C. și A.M.I., care l-au vizitat pe învinuitul B.I.
Potrivit declarației martorului A.M.I., atunci când a intrat în apartament, din greșeală a deschis ușa la sufragerie și i-a văzut pe cei doi minori în timp ce întrețineau actul sexual. De asemenea, a precizat că cei doi inculpați majori i-au spus că partea vătămată este o „ golancă " și că are doar 14 ani.
După ce minorul P.P.A. a terminat de întreținut actul sexual, inculpatul T.C. și-a manifestat intenția de a întreține și el relații sexuale cu partea vătămată minoră M.M. A fost convins să renunțe la idee de către inculpatul B.I. Cu toate acestea, inculpatul T.C. i-a precizat părții vătămate minore M.M. să vină sâmbăta viitoare din nou în apartament pentru a întreține relații sexuale cu el. După aceasta i-a permis părții vătămate să se îmbrace și să plece acasă, solicitându-i inculpatului minor P.P.A. să o conducă la autobuz.
Când a ajuns acasă, în jurul orelor 17,00, potrivit declarației martorei H.M., mama părții vătămate, aceasta era albă la față, nervoasă, motiv pentru care a întrebat-o dacă îi este rău, iar ea i-a spus că îi este rău de la alergat și că, după ce s-a schimbat de haine, s-a dus și s-a culcat în pat.
A doua zi inculpatul T.C. i-a spus fiicei sale vitrege, P.M.Z, să o caute pe partea vătămată M.M. la școală și să-i amintească că trebuie să vină sâmbăta următoare la ei acasă pentru a întreține raporturi sexuale cu el.
Martora P.M.Z., fiindu-i rușine să-i spună aceste cuvinte părții vătămate, i-a trimis un mesaj pe telefonul mobil, de pe telefonul ei, în care i-a scris „a spus tata să vii sâmbătă la ora 16.00 la noi, dacă nu, știi ce pățești".
Când a primit acest mesaj pe telefonul mobil, partea vătămată M.M. s-a speriat și l-a șters. Mesajul de pe telefon a fost văzut și de către martora S.A., căreia partea vătămată a refuzat să îi spună cine i l-a trimis sau ce i s-a întâmplat, motivând că a primit mesajul din greșeală.
Starea de tensiune în care se afla partea vătămată M.M. se accentua, zi de zi, întrucât se apropia ziua de sâmbătă, când trebuia să se ducă din nou în apartamentul inculpatului pentru a întreține relații sexuale.
În tot acest timp partea vătămată retrăia și prezenta o activare afectivă a celor întâmplate (a se vedea concluziile examinării psihologice). Se considera vinovată într-o oarecare măsură de viol și din această cauză încerca să ascundă ce i s-a întâmplat.
Pe fondul acestui sentiment de culpabilitate și a faptului că nu înțelegea de ce a trebuit să i se întâmple tocmai ei acest lucru, în timpul orelor de la școală, partea vătămată se retrăgea la geam și plângea.
La 6 decembrie 2007, la insistențele colegelor de clasă, care au văzut-o plângând, partea vătămată M.M. le-a povestit ce s-a întâmplat în apartamentul inculpatului. Acestea au anunțat conducerea școlii care, la rândul ei, le-a adus la cunoștință cele întâmplate părinților minorei, și, astfel, au fost sesizate autoritățile.
Fiind audiați, pe parcursul procesului penal inculpații au avut poziții procesuale oscilante.
Astfel,
inculpatul minor P.P.A.
în primele declarații pe care le-a dat organelor judiciare, în data de 10 decembrie 2007 și, apoi în data de 07 ianuarie 2008, (filele 129-135 dos. urm. pen.), a recunoscut faptul că a întreținut cu partea vătămată un raport sexual, în timp ce se aflau singuri în sufragerie, dar a precizat că ambii au fost de acord, iar ceilalți doi inculpați nu au știut ce se întâmplă în sufragerie.
Ulterior, la data de 17 ianuarie 2008, inculpatul minor a revenit și a relatat că tatăl său a fost cel care a pus-o pe sora sa să o cheme pe partea vătămată la domiciliul lor, unde după ce a certat-o pentru că din cauza ei, sora sa a fost mutată din clasă, i-a spus că nu o lasă să plece până nu întreține relații sexuale cu fiul său. Partea vătămată a refuzat, a început să plângă, dar în acest moment a intervenit și inculpatul B. care i-a spus că va aduce toți băieții din Păcurari care au avut relații sexuale cu ea și o va spune și unui unchi de al ei. Inculpatul minor, cu această ocazie a precizat că i-a spus tatălui său vitreg că nu dorește să întrețină vreun raport sexual cu partea vătămată, dar acesta a țipat la el, fapt ce l-a determinat să accepte. Raportul sexual a durat circa 20-30 de minute, timp în care tatăl său a intrat de mai multe ori, atenționându-l să-și facă treaba bine. La plecare, tatăl său i-a spus părții vătămate să vină sâmbătă să întrețină relații sexuale și cu el, iar de la sora sa M. a aflat că a fost pusă de tatăl său să-i reamintească părții vătămate de ziua de sâmbătă.
În legătură cu declarațiile anterioare a precizat că a fost învățat, atât el cât și sora sa, de către tatăl său ce să declare la poliție și la procuror, că altfel îl va bate.
În fața instanței, inculpatul minor și-a menținut această ultimă declarație dată în data de 17 ianuarie 2008, adăugând doar că în cadrul discuțiilor din dormitor, inculpatul B. i-a spus părții vătămate că are mulți prieteni pe care îi poate aduce pentru a o bate și a-i răpi sora de la școală.
Instanța a reținut ca exprimând adevărul aceste ultime declarații, având în vedere că influențarea inculpatului minor de către tatăl său vitreg a fost recunoscută de către acesta din urmă și confirmată și de către inculpatul B. și sora sa P.M.
În ceea ce-l privește pe
inculpatul T.C.,
acesta a avut o poziție procesuală necorespunzătoare pe tot parcursul procesului penal, prezentând două variante ale situației de fapt, dar fără a recunoaște vreo implicare a sa.
Astfel, inculpatul în primele declarații date în faza de urmărire penală, în data de 10 decembrie 2007, 07 ianuarie 2008, 17 ianuarie 2008, precum și în declarația dată în fața judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, a declarat că fiica sa a venit acasă cu partea vătămată, căreia i-a reproșat faptul că din cauza sa P.M. a avut absențe la școală, spunându-i să plece din casa sa, dar a intervenit fiul său P.P. care a luat-o în sufragerie, unde au stat singuri timp de 30 de minute. Când s-a dus în sufragerie a observat că partea vătămată era descălțată și se săruta cu fiul său, dându-și seama atunci că cei doi au întreținut relații sexuale.
La data de 05 februarie 2008, în fața procurorului inculpatul a revenit asupra
declarațiilor
precizând că inculpatul B. a determinat-o pe partea vătămată să întrețină relații sexuale cu fiul său vitreg,
el
neintervenind, în nici un fel în discuția celor doi. Astfel, a arătat că inculpatul B. a întrebat-o dacă a mai avut relații sexuale, partea vătămată a negat și atunci acesta i-a spus că are cunoștință despre trei băieți din cartierul Păcurari care au întreținut relații sexuale cu ea și-i poate chema să confirme. I-a răspuns că nu dorește să fie chemați acei băieți, și atunci inculpatul B. i-a spus să întrețină relații sexuale cu P.P. Partea vătămată a fost de acord, cu condiția ca ulterior să fie lăsată să plece, și, de asemenea, a acceptat și fiul său.
În
fața instanței, inculpatul T. și-a menținut această ultimă variantă, adăugând că partea vătămată în timp ce discuta cu inculpatul B. avea lacrimi în ochi și a acceptat să întrețină relații sexuale determinată fiind de acest inculpat. A precizat că nu a intervenit în discuția cu partea vătămată, dar pe parcursul derulării actului sexual a intrat în camera respectivă de două ori pentru a privi.
Inculpatul a recunoscut că, la plecare, i-a spus părții vătămate să vină și sâmbăta viitoare să întrețină relații sexuale cu el, dar intenția reală a fost ca „nimeni să nu mai aibă de-a face cu ea, să nu ia amploare".
Totodată, inculpatul a recunoscut și că, după ce au fost sesizate autoritățile, a avut o discuție cu inculpatul minor, cu inculpatul B., cu martorele P.M. și T.O., și au stabilit de comun acord o variantă mincinoasă pe care s-o prezinte fiecare la audieri.
În
faza de urmărire penală, și
inculpatul B.I.
a prezentat varianta stabilită cu inculpatul T., respectiv că inculpatul minor P. și partea vătămată au întreținut relații sexuale, fără vreo implicare prealabilă a lor.
În
fața instanței, inculpatul a prezentat o altă variantă, declarând că inculpatul T. a fost cel care avut inițiativa de a o chema pe partea vătămată la domiciliu pentru a întreține un raport sexual cu fiul său și, tot el, a determinat-o, prin faptul că a amenințat-o că îi va pune pe prietenii săi să o bată, iar, când a vrut să plece, a oprit-o, a închis ușa cu cheia, pe care a băgat-o în buzunar. Inculpatul B. a recunoscut, doar faptul că a avut o discuție cu partea vătămată cu privire la faptul că aceasta a mai întreținut relații sexuale și cu alți băieți, relații pe care ea le-a negat, el spunându-i că poate să-i aducă pe acei băieți să confirme. A mai declarat că inculpatul T. a intrat de mai multe ori în sufragerie peste cei doi minori, iar la final a vrut să întrețină și el relații sexuale cu partea vătămată, dar la intervenția sa acesta s-a răzgândit, dar i-a spus părții vătămate să vină sâmbăta viitoare să întrețină și cu el relații sexuale. Inculpatul B. a confirmat că inculpatul T. i-a cerut să dea declarații mincinoase și el a fost de acord.
Trebuie precizat că inculpații T. și B. au declarat că, în timp ce inculpatul minor întreținea relații sexuale cu partea vătămată, în apartament au intrat numiții L.C. și A.R., unul din aceștia intrând și în sufragerie, unde se aflau cei doi minori.
Situația de fapt, mai sus prezentată, este dovedită pe deplin de următoarele mijloace de probă:
- declarațiile părții vătămate
din ambele faze procesuale. Este adevărat că aceasta în primele declarații din faza de urmărire penală a fost confuză și chiar contradictorie cu privire la împrejurările comiterii faptei (a declarat că a fost ținută de mâini de unul din inculpații majori, că a fost dezbrăcată de către numita T.O., iar celălalt inculpat i-a ținut mâna la gură să nu țipe), dar această atitudine, potrivit evaluării psihologice realizată la acel moment, (10 decembrie 2007), făcea parte dintr-o simptomatologie, care confirmă că a suferit o traumă multiplă, atât fizică cât și psihică;
- fișa de examinare psihologică,
întocmită de către un psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași, din concluziile căreia rezultă că minora trăiește un sentiment de culpabilitate, instabilitate comportamentală, este inconstantă și imprevizibilă în comportament, este confuză, incapabilă de a-și verbaliza tensiunile interioare, fapt ce a determinat psihologul să aprecieze că a suferit o
traumă, recomandând
consiliere psihologică și suport în vederea depășirii stării critice - fila 29 dos. urm. pen.
- evaluarea psiho-socială
efectuată în cursul judecății de către aceeași instituție, respectiv D.G.A.S.P.C. Iași, potrivit căreia starea psihică actuală prezintă simptome ca: vise legate de eveniment, coșmaruri, fatigabilitate (tendință spre oboseală), neîncredere, scepticism, stare de vigilență crescută și episoade de sociofobie din teama exagerată de a nu fi luată de pe stradă cu forța, pe termen lung există riscul dezvoltării unui sindrom de stres posttraumatic; s-a concluzionat că minora este victimă a agresiunilor psihice și fizice, respectiv a fost abuzată sexual în afara familiei, și se recomandă asistență specializată, terminarea studiilor și continuarea programului de consiliere individualizat;
- raportul de constatare medico-legală din 07 decembrie 2007,
prin care s-a concluzionat că partea vătămată minoră prezintă o deflorare mai veche de 5-7 zile timp după care din punct de vedere medico-legal nu se mai poate preciza de când anume datează - fila 26 dos. urm. pen.;
-
declarațiile martorilor din ambele faze procesuale:
H.M.,
mama părții vătămate, care a declarat că a aflat de la directoarea școlii, în data de 06 decembrie 2007, despre faptul că fiica sa a fost violată, iar în aceeași zi aceasta i-a confirmat, spunându-i că a fost violată de către P.P., fiind ajutat de T.C. și de un alt tânăr cu o fată minoră;
D.T.,
bunica minorilor P., care a declarat că nu avea o relație prea bună cu ginerele său, T., care i-a interzis să-și mai vadă nepoții, aceștia erau bătuți de către ginere și nu erau supravegheați. Din proprie inițiativă a fost la școală și a constatat că minorii M. și P. au rezultate slabe la învățătură și lipseau de la școală, nepoata absentând împreună cu partea vătămată M.M. Martora a declarat și faptul că după ce a fost cu minorii la audieri și-a dat seama că aceștia au fost influențați de ginerele său pentru a nu declara adevărul;
P.M.Z.,
sora inculpatului minor, în vârstă de 13 ani, și
T.O.,
concubina inculpatului B., în vârstă de 16 ani care, deși în primele declarații au prezentat varianta învățată de la inculpatul T., ulterior au revenit și au declarat atât în fața procurorului cât și în fața instanței, aceeași situație de fapt prezentată atât de inculpatul minor cât și de partea vătămată;
L.C. și A.I.,
martori care au venit în vizită la inculpatul T., în timp ce în sufragerie se aflau cei doi minori, ultimul intrând în camera acestora și observându-i pe cei doi minori. Martorul A. a aflat de la inculpați că cei doi întrețin relații sexuale, iar fata are 14 ani, ocazie cu care le-a spus să aibă grijă că pot lua 14 ani de pușcărie;
M.I., G.G. și T.C.M.,
colege de clasă cu partea vătămată, cărora aceasta le-a povestit în data de 06 decembrie 2007, că a fost violată de P.P., după ce în prealabil a fost amenințată și forțată să se dezbrace de către T.C. și de către B.I. Totodată, partea vătămată le-a povestit de mesajul ce l-a primit de la inculpatul T. să vină sâmbăta viitoare din nou în apartamentul său, precum și de faptul că a fost amenințată de către același inculpat cu moartea dacă va povesti cuiva;
S.A.,
colegă cu partea vătămată, care a declarat că a citit
personal
mesajul primit de aceasta pe telefonul mobil, mesajul fiind „mi-a zis tata să vii sâmbătă la ora 16,00, dacă nu, știi ce pățești";
G.L. și M.M.,
cadre didactice la școala G.M., școală unde învață partea vătămată și minorii P., și care au confirmat dezinteresul din ultimii ani a acestora pentru învățătură, precum și faptul că partea vătămată lipsea mult de la ore, existând și zvonul că întreținea relații sexuale cu băieții din școală;
B.G.,
muncitor de întreținere la aceeași școală care a relatat că a surprins-o pe partea vătămată împreună cu doi băieți într-o toaletă, crezând atunci că aceștia fumau în acel loc;
P.R.,
persoană căreia inculpatul T. i-a povestit că fiul său și-a început viața sexuală cu o fată de 14 ani, relatându-i în mare împrejurările, dar fără a-i spune dacă fata a fost forțată sau nu;
P.C.,
persoană care a auzit înainte de incident că inculpatul T. a spus într-o zi, într-un bar, că vrea să-l dea pe fiul său la fete, iar după circa o săptămână, în același bar, a afirmat că l-a ajutat pe fiul său să întrețină un raport sexual cu o fată în locuință.
Așa fiind, instanța a reținut vinovăția inculpaților T.C. si B.I. pentru săvârșirea
infracțiunii de viol,
prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În ceea ce privește încadrarea juridică, trebuie precizat că inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de complicitate la viol, prevăzută de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
Dar, în alcătuirea laturii obiective a infracțiunii de viol, infracțiune complexă, intră două activități, strâns legate între ele, respectiv o
activitate principală,
care constă în realizarea unui act sexual, de orice natură, și o
activitate secundară,
care constă într-o constrângere care poate fi fizică sau morală.
În speța de față, este dovedit faptul că inculpații majori au realizat activități infracționale care intră în elementul constitutiv al infracțiunii complexe de viol, respectiv activitatea secundară de constrângere.
Deși, ambii inculpați au negat faptul că au constrâns-o pe partea vătămată să întrețină un raport sexual cu inculpatul minor P.P.A., s-a constatat că aceste activități sunt dovedite pe deplin.
Astfel, inculpații în vârstă de 50 de ani și respectiv 27 de ani, au împiedicat-o pe partea vătămată, în vârstă de 14 ani, să părăsească apartamentul, apoi i-au reproșat atât faptul că P.M. a fost mutată din clasă din cauza ei, cât și că întreține relații sexuale cu diverși băieți. Totodată, inculpatul B. s-a prezentat ca un personaj influent, care cunoaște băieți, cu care ar putea vorbi să-i facă rău surorii sale. Toate acestea s-au constituit într-o presiune psihică (inculpații și martorii oculari au recunoscut că partea vătămată a început să plângă), ce a determinat înfrângerea rezistenții părții vătămate.
Deși, inculpații T. și B. au dat vina unul pe altul, în ceea ce privește constrângerea părții vătămate, prima instanță a constatat că acțiunile lor s-au completat, și, conjugate, au condus la determinarea părții vătămate să accepte să întrețină raportul sexual.
Cum, actele de constrângere a părții vătămate sunt acte de executare propriu-zisă, acte de executare a activității secundare care intră în elementul material a laturii obiective, prima instanță a constatat că forma de participație corectă este cea de coautorat (este adevărat că teoria și practica judiciară a considerat mulți ani că infracțiunea de viol, prin specificul ei exclude coautoratul, dar, cum, însăși noțiunea de act sexual a primit prin Decizia nr. III/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite un înțeles mult mai larg decât cel consacrat până atunci, se constată că putem vorbi de coautorat și în cazul acestei infracțiuni).
În consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus
schimbarea încadrării juridice reținută în sarcina inculpaților T.C. și B.I.,
din infracțiunea de complicitate la viol
prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.,
în infracțiunea de viol,
prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., inculpații fiind condamnați în baza acestor texte de lege, iar P.P.A., pentru săvârșirea
infracțiunii de viol,
prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen.
II.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații T.C., B.I. și P.P.A.
Prin apelul declarat inculpatul T.C. a susținut că inculpatul B.I. l-a determinat pe minor să întrețină raporturi sexuale, că participația sa la comiterea infracțiunii de viol a constat în faptul că a chemat-o pe partea vătămată în locuință, activitate ce îmbracă forma complicității și nu a coautoratului și că în raport
de contribuția sa, de conduita sinceră adoptată și de lipsa antecedentelor penale, se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță.
Inculpatul apelant B.I. a solicitat a se dispune achitarea sa
în
temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) din același cod,
considerând
că probatoriul administrat în cauză nu confirmă vinovăția sa în comiterea faptei, de complicitate la viol, fiind greșită și evaluarea juridică făcută de prima instanță.
Motivându-și apelul declarat, inculpatul minor P.P.A., a criticat soluția primei instanțe ce a antrenat în mod greșit răspunderea sa penală în condițiile în care probele administrate dovedesc faptul că a acționat sub imperiul actelor de constrângere morală comise asupra sa de inculpatul T.C.
În
raport de acest motiv, a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d)
și
e) C. proc. pen.
În
subsidiar, a criticat tratamentul sancționator aplicat de prima instanță, considerând că atitudinea procesuală sinceră adoptată, supravegherea sa permanentă de către bunica maternă, frecventarea cursurilor la o școală nouă, tratamentul psihologic și de
recuperare pe care îl urmează
și faptul că
a
întreținut raport sexual cu partea vătămată pe fondul presiunilor psihologice exercitate nemijlocit de cei doi inculpați majori, constituie împrejurări ce justifică înlocuirea măsurii educative a internării în centru de reeducare cu cea a libertății supravegheate.
Instanța de apel, verificând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului de fond, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:
Fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpaților T.C., B.I. și P.P.A. în săvârșirea faptelor și probele ce au servit ca temei al hotărârii pronunțate.
De asemenea, a
verificat probatoriul administrat prin prisma apărărilor formulate de inculpați, argumentându-și soluția de înlăturare a acestora și a analizat elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția dispusă.
Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dar și în mod direct, nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, prima instanță a stabilit în mod corect vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. pentru inculpații majori T.C. și B.I. și cu reținerea art. 99 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul minor P.P.A., în raport de situația de fapt reținută.
Prima instanță și-a întemeiat soluția de condamnare a inculpaților pe declarațiile părții vătămate M.M. din ambele faze procesuale, fișa de examinare psihologică a victimei întocmită de D.G.A.S.P.C. Iași, evaluarea psiho-socială a părții vătămate, raportul de constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Iași, declarațiile date în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești de martorii H.M., D.T., P.M.Z., T.O., L.C., A.I., M.I., G.G., T.C.M., S.A., G.L., M.M., B.G., P.R. și P.C.
În cauză s-a dat relevanță dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. privind aprecierea probelor, probe al căror conținut a fost perceput în mod real în reținerea situației de fapt.
Astfel, cum a reținut și prima instanță
prin
declarațiile date, partea vătămată minoră a reclamat în mod constant comiterea faptelor de către inculpați, indicând în detaliu condițiile concrete în care a ajuns la locuința prietenei sale, P.M.Z. și pe fondul presiunilor psihice la care a fost supusă de inculpații T.C. și B.I., a acceptat să întrețină raport sexual cu inculpatul P.P.A.
Susținerile constante ale părții vătămate sunt
în
concordanță cu depozițiile martorei: H.M. - mama părții vătămate căreia victima i-a relatat că a fost agresată sexual de inculpatul P.P.A., acesta fiind ajutat de inculpații T.C. și B.I., cu declarațiile date de martorele M.I., G.G. și T.C.M., S.A., colegele de clasă ale părții vătămate ce au aflat de la victimă că a fost obligată de inculpații T.C și B.I. să întrețină raport sexual cu inculpatul minor P.P.A. și că ulterior a fost amenințată de inculpatul T.C. prin intermediul unui mesaj primit pe telefonul mobil, cu relatările martorilor L.C. și A.I. ce au perceput
în
mod nemijlocit momentul în care victima și inculpatul minor erau împreună și întrețineau raport sexual, cu declarațiile martorilor P.R. și P.C. cărora inculpatul T.C. le-a povestit că 1-a ajutat pe fiul său să întrețină raport sexual cu o fată, cu constatările fișei de examinare psihologică și ale evaluării psiho - sociale potrivit cărora minora M.M. a fost victimă a agresiunilor psihice și fizice, a fost abuzată sexual în afara familiei și prezintă o simptomatologie posttraumatică manifestată prin coșmaruri, teamă și furie, tulburări de somn, flashback-uri, repulsie față de propriul corp, existând riscul dezvoltării pe termen lung a unui sindrom de stres posttraumatic, în lipsa unei consilieri psihologice și a sprijinului familiei.
Audiați pe parcursul procesului penal, inculpații au avut poziții oscilante, inițial, inculpatul T.C. a negat că ar fi avut vreo implicare, susținând că inculpatul minor și partea vătămată au fost de acord să întrețină raport sexual fără ca el și inculpatul B.I. să fi contribuit în vreun mod, versiune adoptată și de inculpații B.I. și P.P.A. în urma înțelegerii intervenite între ei.
Ulterior, inculpații au revenit asupra relatărilor inițiale - inculpatul minor a declarat că partea vătămată a fost amenințată de cei doi inculpați majori și că după ce inculpatul T.C. a țipat la el a acceptat să întrețină raport sexual cu ea, iar, la plecare inculpatul T.C. i-a cerut părții vătămate să revină sâmbătă să întrețină relații sexuale și cu el.
Prin noile declarații, inculpatul B.I. a încercat să minimalizeze contribuția avută la comiterea faptei, susținând că întreaga vină a aparținut inculpatului T.C. ce a amenințat-o pe partea vătămată și nu a lăsat-o să plece, singura sa implicare constând în faptul că a discutat cu partea vătămată despre relațiile sexuale avute de aceasta cu alți băieți.
Potrivit celei de-a doua variante prezentate de inculpatul T.C., inculpatul B.I. este cel care a constrâns-o pe partea vătămată să accepte să întrețină raport sexual cu minorul P.P.A.
Recunoaște
doar
că a intrat în camera în care se aflau cei doi minori și întrețineau raport sexual pentru a privi, iar, la plecarea părții vătămate a solicitat acesteia să vină sâmbăta viitoare pentru a întreține relații sexuale cu el.
Procedând la evaluarea materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a respectat dispozițiile art. 69 alin. (1) C. proc. pen. și a înlăturat în mod just aspectele din declarațiile date de inculpați prin care aceștia prezintă alte variante ale situației de fapt, lipsite de suport probator și mai mult infirmate de celelalte probe ce dovedesc pe deplin participația fiecăruia dintre inculpați la comiterea faptei.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța de apel a constatat că în cauză a fost administrat un probatoriu complet, corect interpretat și coroborat de prima instanță, probatoriu ce confirmă faptul că la data de 2 decembrie 2007 inculpații T.C. și B.I., prin folosirea de amenințări și prin intimidare, au constrâns-o pe partea vătămată minoră M.M. să întrețină un raport sexual cu inculpatul minor P.P.A.
Prin urmare, criticile formulate de inculpații-apelanți T.C. și B.I. privind reținerea unei situații de fapt nereale ce au condus la o greșită condamnare sau la reținerea unei contribuții mai mari decât cea avută efectiv de fiecare se dovedesc a fi neîntemeiate.
Nefondate sunt si susținerile inculpatului minor P.P.A. privind incidența constrângerii - ca o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare.
Prin apelul declarat, inculpatul a susținut că a comis fapta sub imperiul actelor de constrângere psihică exercitate asupra sa de către tatăl său vitreg, inculpatul T.C., susținând că actele medico-legale existente la dosar - expertiza psihiatrică și certificatele de psihodiagnostic - dovedesc faptul că nu s-a putut opune presiunii psihice la care a fost supus.
În cauză, inculpatul a fost expertizat psihiatric prin raportul de expertiză concluzionându-se că minorul are discernământ asupra faptelor sale, inclusiv de participare la un raport sexual.
În cursul cercetării judecătorești, prima instanță a solicitat avizul comisiei medico-legale din cadrul I.M.L. Iași ce a fost de acord cu conținutul expertizei efectuate, precizând că inculpatul P.P. are discernământ critic corespunzător vârstei sale și dacă se susțin datele de anchetă, este posibil ca fapta să fie săvârșită la inducția unui adult.
În raport de aceste date și de maniera de derulare a activității celor trei inculpați ce rezultă din probele administrate în cauză, prima instanță a apreciat corect că asupra minorului P.P.A. nu s-au exercitat acte de constrângere în sensul dispozițiilor art. 46 C. pen. care să-l fi determinat să întrețină raportul sexual cu partea vătămată.
El nu a fost supus unei constrângeri fizice exterioare și nici nu i-a fost anihilată libertatea de voință și acțiune câtă vreme a
asistat
indiferent la discuțiile dintre partea vătămată și inculpații majori, nu a intervenit în nici un mod în favoarea victimei pe care a considerat-o o fată de moravuri ușoare și față de care nu a manifestat empatie.
Prin urmare, probatoriul nu confirmă faptul că inculpatul ar fi săvârșit fapta prin anihilarea voinței sale, iar pe de altă parte, că această anihilare este rezultatul unei determinări psihice exercitate de amenințarea unui pericol grav pentru a putea fi reținută în cauză constrângerea, fiind dovedită doar împrejurarea că minorul a săvârșit infracțiunea la inducția negativă a celor doi inculpați majori.
În raport cu cele menționate anterior, instanța de apel a constatat că soluția de condamnare a inculpaților T.C., B.I. și P.P.A. dispusă prima instanță este corectă.
Sub aspectul încadrării juridice a faptelor se constată că în raport de situația fapt relevată de probele administrate, evaluarea juridică realizată de prima instanță este legală, fiind stabilită în concordanță cu conținutul constitutiv al normelor de incriminare.
În speță, s-a stabilit în mod corespunzător că fapta inculpaților majori T.C. și B.I. de a o constrânge prin amenințări și intimidare, pe part vătămată să întrețină raport sexual cu inculpatul minor Pavel constituie infracțiunea viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit.
c)
din același cod și nu de complicitate la viol, fiind corectă schimbarea de încadrare juridică dispusă de instanța de fond.
Violul săvârșit prin constrângerea victimei este o infracțiune complexă absorbind în conținutul său, ca element, o acțiune (constrângerea) care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală (lovire sau alte violențe, vătămare corporală sau amenințare).
Așadar, în structura infracțiunii complexe de viol actele de constrângere fizică sau psihică a victimei formează acțiunea secundară, alături de acțiunea principală care este actul sexual.
Prin urmare, nu numai actul sexual, ci și actul de constrângere este act de executare a infracțiunii, astfel că persoana care săvârșește actele de constrângere a victimei pentru ca el sau altă persoană să întrețină raport sexual cu aceasta este autor sau coautor al infracțiunii de viol și nu complice.
În cauză, inculpații T.C. și B.I. au exercitat, presiuni psihice asupra părții vătămate determinând-o în acest mod să accepte să întrețină raport sexual cu inculpatul P.P.A., împreună cu acesta au realizat acțiunile ce formează elementul material al infracțiunii de viol, astfel că participația lor îmbracă forma coautoratului.
Verificând sentința apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat de prima instanță și criticat de apelanți, se constată că sancțiunile de drept penal sunt guvernate de principiul de bază al individualizării care impune cerința alegerii și adaptării lor ca natură și durată încât acestea să corespundă gravității faptei săvârșite, împrejurărilor în care a avut loc, precum și a persoanei făptuitorului.
Prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală atât a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cât și a celor speciale instituite de art. 100 C. pen. - cadrul legal al minorității.
La stabilirea tratamentului sancționator instanța de fond a analizat complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunilor, perseverența făptuitorilor și necesitățile procesului de reeducare și resocializare.
De asemenea, a avut în vedere impactul social produs de infracțiune și poziția adoptată de inculpați în raport de faptele săvârșite.
Astfel, prima instanță a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise corelat cu condițiile concrete de săvârșire - în locuință, de mai multe persoane împreună, antrenarea unui minor în activitatea infracțională împotriva unei victime minore, de urmările produse, precum și de atitudinea procesuală adoptată de fiecare inculpat - recunoaștere parțială în cazul inculpaților T.C. și P.P.A., negare constantă în cazul inculpatului B.I., lipsa antecedentelor penale, buna conduită socială anterioară și nivelul intelectual au fost reținute în procesul de individualizare în favoarea inculpatului T.C., statutul de recidivist postexecutoriu al inculpatului B.I. ce și-a continuat conduita ilicită deși îi fusese acordat beneficiul liberării condiționate.
Toate aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța fondului ce a manifestat suficientă clemență în dozarea pedepselor aplicate celor doi inculpați majori, în cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege pentru inculpatul B.I. și coborât sub acest minim, ca efect al reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art.
74
alin. (1) lit. a) C. pen., în cazul inculpatului T.C.
Apreciind că pedeapsa trebuie să fie în același timp atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de reeducare a inculpaților, instanța de apel a constatat că în speță, scopul prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins prin coborârea pedepselor aplicate inculpaților T.C. și B.I. sub limitele stabilite de prima instanță, pedepsele aplicate celor doi inculpați fiind singurele în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale acestora în îndreptarea atitudinii inculpaților față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lor viitoare pozitivă.
În cazul inculpatului minor P.P.A., prima instanță a ținut seama atât de gradul concret
de pericol
social
al
faptei săvârșite la inducția negativă a coinculpaților majori corelat cu împrejurările de comitere a acesteia, dar și de dezvoltarea intelectuală și morală a minorului, de conduita acestuia în familie și societate, de condițiile materiale și morale ale familiei sale și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
În ceea ce privește persoana minorului, datele prezentate în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică relevă faptul că inculpatul nu prezintă tulburări psihice și are discernământ asupra tuturor faptelor sale, inclusiv de participare la un raport sexual.
Din referatele de evaluare întocmite în cauză rezultă că la data săvârșirii faptei, minorul locuia împreună cu sora sa și tatăl vitreg - inculpatul T.C. - în apartamentul părinților săi, mama minorului fiind plecată la muncă în Italia, iar în prezent locuiește în apartamentul bunicii materne, D.T., că randamentul școlar este mediu, și are un absenteism școlar ridicat pe fondul neimplicării constante a unui adult în monitorizarea situației sale, că a fost surprins de camerele de luat vederi din cadrul școlii când a sustras din incinta unei clase o pereche de adidași ai unui elev, în ziua în care era de serviciu, fiind sancționat doar cu nota 4 la purtare, fără a fi posibilă antrenarea răspunderii penale întrucât avea sub 14 ani.
Datele prezentate de aceste referate relevă și faptul că minorul a beneficiat din februarie 2008 de consiliere psihologică, prezența sa la psiholog fiind din obligativitate ca urmare a inițiativei bunicii sale.
Cu privire la partea vătămată minorul nu manifestă empatie deosebită întrucât e considerată o fată cu un comportament reprobabil.
Procedând la evaluarea tuturor datelor prezentate anterior cu privire la fapta și persoana minorului P.P.A., instanța de apel a constatat că prima instanță a apreciat corect că internarea într-un centru de reeducare este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite, reflectat de modul în care a fost concepută și realizată activitatea infracțională, atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului, faptul că manifestarea infracțională a minorului s-a datorat modelului familial negativ, că anterior a mai fost sancționat pentru o sustragere de bunuri, că are un absenteism școlar ridicat susțin concluzia că
reeducarea
inculpatului minor
P.
P.A. poate fi realizată doar prin aplicarea măsurii educative a internării
în
centru de reeducare, fiindu-i asigurată și posibilitatea de a dobândi învățătura necesară vârstei și nivelului său intelectual și o pregătire profesională adecvată aptitudinilor
sale.
Împrejurarea că ulterior comiterii faptei a fost înscris la o altă școală și a
urmat
un tratament psihologic și de recuperare la inițiativa bunicii materne ce se preocupă de supravegherea și educația sa nu este de natură a schimba convingerea instanței
cu
privire la tratamentul sancționator cel mai potrivit pentru inculpat.
Inculpatul minor nu are o familie consolidată - tatăl biologic nu mai ține legătura, tatăl vitreg se află în stare de detenție în prezenta cauză, mama este plecată la muncă în Italia, iar bunica maternă nu prezintă garanția că poate îndeplini obligațiile
pe
care dispozițiile art. 103 alin. (2)
C. pen.
le impun - respectiv de a exercita
o
supraveghere permanentă specială în scopul îndreptării minorului și de a înștiința
de
îndată instanța în cazul în care minorul ar avea
o comportare necorespunzătoare.
În raport cu cele menționate mai sus, cum în cauză există suficiente elemente de apreciere care formează convingerea că minorul P.P.A. va putea fi reeducat doar printr-un regim de disciplină riguroasă ce îl va deprinde să se comporte în mod disciplinat și îi va insufla respectul prin ordinea de drept și pentru regulile de conviețuire socială, instanța de apel a constatat că reeducarea sa nu poate fi realizată în alte condiții decât cele stabilite de prima instanță, critica formulată de apelant în acest sens fiind nefondată.
În soluționarea laturii civile, pe baza probatoriului administrat ce a relevat suferințele cauzate victimei pe plan psihic prin fapta inculpaților, prima instanță a asigurat o justă și integrală reparare a prejudiciului produs părții vătămate minore în sensul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ.
Pentru considerentele expuse anterior,
legalitatea
și
temeinicia
sentinței apelate fiind verificate și neexistând vreun motiv de desființare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații T.C., B.I. și P.P.A. împotriva sentinței penale nr. 447 din 1 august 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
Întrucât temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat și nu s-au modificat, fiind operante și la acest moment procesual, a fost menținută starea de arest preventiv a inculp