ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1316/2009

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 97 din 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 12461/40/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului B.N.A. (fiul lui G. și M.) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen., art. 99 C. pen. raportat la art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse și executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare. I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani. În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească părții vătămate minore A.R.M.D. - prin reprezentanții săi legali - suma de 35.000 lei cu titlu de daune morale, iar către partea vătămată minoră P.V.I.

- prin reprezentanții săi legali - suma de 1.000 lei cu același titlu. Au fost respinse restul pretențiilor stabilite. S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit - conform încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2007 - asupra imobilului proprietatea părților responsabile civilmente B.G. și B.M., situat în Botoșani, județul Botoșani, până la repararea integrală a prejudiciului cauzat părții vătămate A.R.M.D. A fost obligat inculpatul minor, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Partea vătămată A.R.M.D. și inculpatul locuiesc în același bloc și pe aceeași scară.

În cursul lunii iunie 2006, partea vătămată a fost invitată în mod regulat de către inculpat în locuința acestuia. Într-una din zile, partea vătămată a dat curs invitației inculpatului care, după ce a intrat în locuință, a condus-o în baia apartamentului, unde i-a cerut să-i maseze penisul, după care a ejaculat în vasul de la WC. În acest interval de timp, a fost de față și partea vătămată P.V.I. După câteva zile, partea vătămată A.R.M.D. a fost din nou chemat de inculpat în locuința acestuia, cerându-i același lucru, să-i maseze penisul în baie. Și de această dată inculpatul a ejaculat în fața minorului, în WC-ul de la baie. De fiecare dată, minorul era amenințat de inculpat că va spune părinților dacă nu procedează cum îi cere.

În ziua următoare, minorul A.R.M.D. a fost chemat din nou la inculpat, a încercat să-l refuze, dar a fost amenințat că-l va spune părinților, astfel încât a dat curs solicitării inculpatului. Acesta a condus victima în baie, a procedat în mod similar, iar după aceea a dus partea vătămată în dormitor, unde a întreținut împotriva voinței acestuia, un raport sexual anal. La plecare, partea vătămată a fost amenințată de inculpat, însă aceasta a povestit mamei sale ce i s-a întâmplat. Din Raportul de examinare medico-legală întocmit de S.M.L. Botoșani din 26 iunie 2006, rezultă că minorul nu prezenta, la data examinării, leziuni traumatice. La examenul regiunii perineului și a regiunii anale, nu s-au evidențiat leziuni vechi sau recente, care să ateste consumarea unui raport sexual anal, în materialul biologic cercetat neevidențiindu-se spermatozoizi.

Ulterior, urmare contestării actului medico-legal de către părinții minorului, s-a stabilit - raport de expertiză din 4 iulie 2006 întocmit de I.M.L. Iași - că, la data examinării, minorul A.R.M.D. prezenta o fisură anală în curs de vindecare, leziuni care puteau fi consecința unui raport sexual anal sau a unei afecțiuni patologice preexistente, necesitând pentru vindecare un număr de 4-5 zile îngrijiri medicale. Raportul a fost avizat de Comisia de Expertizare din cadrul I.M.L. Iași. Minorul, victima violului a fost inclus, la solicitarea părinților, în programul de consiliere psihologică desfășurat în cadrul programului de servicii comunitare destinate protecției copilului. Raportat la starea de fapt expusă și la probele administrate, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului minor B.N.A.

realizează elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. și corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, partea vătămată A.R.M.D. prin reprezentanții săi legali, A.R.G.E. și A.R.C. și inculpatul B.A.N., prin reprezentanții săi legali B.G. și B.M. Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. Astfel, fiind reținute circumstanțe judiciare atenuante, în favoarea inculpatului, pedeapsa pentru această infracțiune trebuia redusă sub 3 luni, în raport de dispozițiile art. 109 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., Parchetul a considerat-o netemeinică, solicitând majorarea acesteia. Partea vătămată A.R.M.D. a solicitat desființarea hotărârii și în cadrul rejudecării, majorarea pedepsei, iar sub aspectul laturii civile cuantumul daunelor morale a fost apreciat ca fiind prea redus în raport cu gravitatea faptelor. Inculpatul, prin reprezentanții săi legali, a criticat hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptelor, solicitând a se reține infracțiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (2) C. pen. în concurs cu infracțiunea de viol. Pentru infracțiunea de viol a cerut achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., iar pentru infracțiunea de perversiune sexuală aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării. Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că nu se justifică acordarea de despăgubiri. Prin Decizia penală nr. 25 din 23 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 1246.1/40/2007 s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, partea vătămată A.R.M.D. prin reprezentanții legali A.R.G.E. și A.R.C., de inculpatul B.A.N. și părțile responsabile civilmente B.G. și B.M. A desființat hotărârea instanței de fond și, în rejudecare, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B.N.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 alin. (3), art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. de la 2 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare. A redus pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea de corupție sexuală prevăzută de art. 200 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., de la 3 luni închisoare la 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus și a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani și 6 luni închisoare. A menținut celelalte dispoziții. A obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut, în esență, că starea de fapt și încadrarea juridică dată faptelor sunt corecte, hotărârea fiind însă criticabilă sub aspectul cuantumului pedepsei. Sub acest aspect, s-a apreciat că se impune majorarea pedepsei pentru infracțiunea de viol, cu păstrarea modalității de executare, respectiv regimul de detenție. Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs partea civilă A.R.D. prin reprezentanții săi legali și inculpatul B.N.A. Recurenta parte civilă a solicitat casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, înlăturarea circumstanțelor atenuante, majorarea pedepsei și executarea acesteia în regim privativ de libertate. Sub aspectul laturii civile a solicitat majorarea despăgubirilor, victima fiind un copil de 7 ani care va fi marcat pe viață datorită faptelor comise de inculpat.

Recurentul inculpat B.N.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. În motivele scrise, au fost invocate și cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 17 C. proc. pen. A solicitat, în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de viol în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptelor, urmând a se reține o singură infracțiune de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și o infracțiune de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Critică, de asemenea, hotărârile pronunțate în cauză, invocând faptul că, deși a solicitat, în cursul judecății efectuarea unei confruntări cu partea vătămată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri esențiale.

În fine, recurentul inculpat a apreciat că se impune reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecății, este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității obiective în cadrul căruia probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu existența sau inexistența unei infracțiuni, existența sau inexistența vinovăției persoanei trimise în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Textul de lege invocat stabilește trei principii și anume: nedeterminarea anticipată de către legiuitor a valorii probelor care se administrează, de către organele judiciare în cadrul procesului penal; libertatea de apreciere a probelor de către instanța de judecată și principiul libertății probelor. În ceea ce privește libertatea de apreciere a probelor, instanța trebuie să ajungă fie la concluzia că în cauză, prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată și, ca atare, se impune achitarea inculpatului de orice culpabilitate, fie ajunge la convingerea culpabilității persoanei trimise în judecată.

Probabilitatea de culpabilitate trebuie să fie certă, să fie ridicată la rangul de certitudine, să rezulte din probele administrate și să fie examinată, ca atare, în decizie. Instanța nu este ținută, în mod particular, de nici o probă, convingerea sa reprezentând corolarul esențial al puterii de apreciere a probelor, evident numai pe baza probelor administrate în limitele legii. În virtutea acestui fapt, instanța nu este legată de mărturisire, care este lăsată la aprecierea judecătorului, putându-se trece peste aceasta și luarea în considerare a celorlalte declarații, dacă ele sunt coroborate cu alte elemente de probă. Pe de altă parte, instanța poate aprecia valoarea mărturiilor și să aleagă dintre acestea - dacă sunt contradictorii - pe acelea care reflectă adevărul.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată prin probe certe de vinovăție care creează convingerea culpabilității inculpatului B.N.A. în raport de infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței. Astfel, în declarațiile date în cursul urmăririi penale - inculpatul fiind asistat de apărători și audiat în prezența părinților (f. 39-46) - inculpatul recunoaște că partea vătămată R.M.D. l-a însoțit în apartamentul său, în mod repetat, au mers în baia apartamentului unde i-a cerut să-i maseze penisul, de față fiind și minorul - parte vătămată P.V.I. Același lucru l-a făcut inculpatul după câteva zile, iar a treia oară, inculpatul a avut un raport sexual anal cu victima.

Relatări similare au fost prezentate de inculpat și în cursul cercetării judecătorești - de data aceasta, însă, susținând, în mod nereal, că victima și-ar fi dat consimțământul (fila 153 - dosar fond), aspecte care au fost completate prin declarațiile părților vătămate, dar și prin alte probe administrate. Partea vătămată A.M.R.D., audiat în prezența părinților săi și a unui psiholog, a arătat că inculpatul l-a amenințat, fiind nevoit să facă ce i-a cerut acesta. Împrejurările în care au fost comise faptele au fost relatate și de mama minorului respectiv martora V.M.P., care a observat o schimbare în comportamentul părții vătămate A.R.M.D. Coroborând astfel, probele testimoniale administrate de organele judiciare cu actele medicale efectuate în cauză - din Raportul de Expertiză Medico-Legală traumatologică din 4 iulie 2006 întocmit de I.M.L.

Iași rezultă că minorul prezenta o fisură anală în curs de vindecare, leziunea putând fi consecința unui raport sexual anal - Înalta Curte reține că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică a faptelor este legală. Cât privește confruntarea inculpatului cu partea vătămată, aceasta putea fi administrată doar în condițiile în care proba era pertinentă, concludentă și utilă. Cum aceasta nu era necesară pentru lămurirea cauzei, nu se poate aprecia ca fiind esențială, de natură să influențeze soluția procesului. Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Înalta Curte are în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., criterii care, în ansamblul lor, trebuie să conducă la aplicarea unei pedepse de natură a asigura scopul acesteia, astfel cum este reglementat prin art. 52 C. pen.

Instanța are și trebuie să aibă libertatea de a aprecia asupra împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele, persoana inculpatului și pedeapsa ce se impune a fi aplicată în funcție de aceste realități. În ceea ce privește cunoașterea gradului de pericol social al faptei săvârșite este necesar și obligatoriu să se cerceteze modul în care au fost comise faptele și toate împrejurările care particularizează aceste fapte. Gradul de pericol social rezultă, nu numai din examinarea conținutului concret al infracțiunii ci și din evaluarea celorlalte stări, situații, împrejurări care au însoțit săvârșirea faptei și care, deși ulterioare conținutului infracțiunii, sunt de natură să singularizeze fapta și să-i creeze un anumit grad de pericol social.

Tocmai de aceea, se impune ca instanța, la stabilirea gradulului de pericol social concret al faptei, să analizeze toate împrejurările care se răsfrâng asupra elementelor infracțiunii, chiar dacă stau în afara conținutului acesteia. Sunt deosebit de importante urmările faptei dar și persoana inculpatului. Acest din urmă criteriu de individualizare privește un complex de date referitoare la starea, situația infractorului, - capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivelul cultural, antecedentele, conduita după săvârșirea faptei - date care, în ansamblul lor determină periculozitatea socială a infractorului. Starea psihofizică indică aptitudinea inculpatului de a înțelege caracterul antisocial al faptei, de a prevedea rezultatul vătămător al acesteia și de a-și manifesta în mod liber voința.

Un alt element care trebuie examinat de instanță în cadrul individualizării judiciare a pedepsei este situația personală a inculpatului, nivelul său de pregătire profesională și culturală. Felul de viață materială și intelectuală a inculpatului permit instanței să aprecieze asupra pedepsei ce se impune a fi aplicată. Este neîndoielnic faptul că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt grave, dar este necesar și obligatoriu a se observa că numai o pedeapsă echilibrată, care reflectă gradul de pericol social al faptei și al făptuitorului, poate să asigure reintegrarea socială a acestuia. Inculpatul la data săvârșirii faptei, avea vârsta de 16 ani, vârstă vulnerabilă, minorul aflându-se la pragul dintre pubertate și adolescență.

Informațiile insuficiente, reprezentarea denaturată a realității, au fost factori care au condus la producerea rezultatului socialmente periculos. Din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani, rezultă că inculpatul minor provine dintr-o familie organizată, părinții îndrumându-și copilul în spiritul formării unei atitudini pozitive. Acesta este elev în clasa a IX-a la Grupul Școlar D.N. Botoșani, rezultatele la învățătură fiind bune. De asemenea, nu a creat probleme de comportament, conformându-se regulamentului școlar, relaționând corespunzător cu profesorii și colegii. În raport de aceste elemente, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Nu se impune în raport de aspectele evocate anterior, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., nefiind întrunite cumulativ condițiile cerute de lege. Urmările faptelor săvârșite de inculpat asupra părților vătămate sunt în mod evident grave dar, așa cum s-a arătat, pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, corespunde pe deplin, cerințelor impuse de art. 72 C. pen. Cât privește cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte reține că acordarea daunelor morale nu constituie o reparație propriu-zisă, termenul de reparație fiind impropriu, ci o modalitate de a ușura suferința victimei, de a-i compensa chiar și în mod indirect o parte a suferinței cauzate prin săvârșirea faptei, câtă vreme o restabilire a situației anterioare nu este posibilă.

Dată fiind diversitatea și complexitatea daunelor morale, care pot fi cauzate, urmare săvârșirii unei multitudini de fapte ilicite, de natură să lezeze viața fizică, psihică, afectivă a ființei umane, onoarea, reputația sau alte drepturi personale nepatrimoniale, legiuitorul nu a stabilit criterii după care aceste prejudicii pot fi evaluate ci a lăsat la latitudinea judecătorului posibilitatea ca în fiecare caz concret să aprecieze asupra existenței și a întinderii cuantumului daunelor morale. Chiar în lipsa unor criterii stabilite prin lege, în acordarea acestora se are în vedere natura faptei prin care s-a produs prejudiciul, valoarea socială ocrotită prin norma care încriminează fapta, durata în timp și caracterul ireversibil sau reversibil al urmărilor faptei.

Raportat la aceste elemente, se apreciază că daunele morale acordate sunt de natură a acoperi prejudiciul cauzat părții vătămate A.R.M.D. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.R.D. prin reprezentanții săi legali și de inculpatul B.N.A. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., martorul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 450 lei, iar partea civilă la plata sumei de 100 lei cu același titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă A.R.D., prin reprezentanți legali A.R.G.E. și A.R.C. și de recurentul intimat inculpat B.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 25 din 23 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie. Obligă recurentul intimat inculpat B.N.A. la plata sumei de 450 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Obligă recurenta parte civilă A.R.D., prin reprezentanți legali A.R.G.E. și A.R.C.A. la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2009.