ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1316/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1316/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 97 din 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul

nr. 12461/40/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului B.N.A. (fiul lui G. și M.)

la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 42 C. pen., art. 99 C. pen. raportat la art. 74 lit. a), art. 76 lit.

b) C. pen.

În baza art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99

C. pen. raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. s-a

dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a

dispus contopirea celor două pedepse și executarea de către inculpat a pedepsei

celei mai grele, de 2 ani închisoare.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen. în condițiile și pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999

C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului în

solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească părții vătămate minore

A.R.M.D. - prin reprezentanții săi legali - suma de 35.000 lei cu titlu de

daune morale, iar către partea vătămată minoră P.V.I. - prin reprezentanții săi

legali - suma de 1.000 lei cu același titlu.

Au fost respinse restul pretențiilor stabilite.

S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit

- conform încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2007 - asupra

imobilului proprietatea părților responsabile civilmente B.G. și B.M., situat

în Botoșani, județul Botoșani, până la repararea integrală a prejudiciului

cauzat părții vătămate A.R.M.D.

A fost obligat inculpatul minor, în solidar cu părțile

responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut, în fapt, următoarele:

Partea vătămată A.R.M.D. și inculpatul locuiesc în

același bloc și pe aceeași scară.

În cursul lunii iunie 2006, partea vătămată a fost

invitată în mod regulat de către inculpat în locuința acestuia. Într-una din

zile, partea vătămată a dat curs invitației inculpatului care, după ce a intrat

în locuință, a condus-o în baia apartamentului, unde i-a cerut să-i maseze

penisul, după care a ejaculat în vasul de la WC. În acest interval de timp, a fost de față și partea vătămată P.V.I.

După câteva zile, partea vătămată A.R.M.D. a fost din

nou chemat de inculpat în locuința acestuia, cerându-i același lucru, să-i

maseze penisul în baie. Și de această dată inculpatul a ejaculat în fața

minorului, în WC-ul de la baie. De fiecare dată, minorul era amenințat de

inculpat că va spune părinților dacă nu procedează cum îi cere.

În ziua următoare, minorul A.R.M.D. a fost chemat din

nou la inculpat, a încercat să-l refuze, dar a fost amenințat că-l va spune

părinților, astfel încât a dat curs solicitării inculpatului. Acesta a condus

victima în baie, a procedat în mod similar, iar după aceea a dus partea

vătămată în dormitor, unde a întreținut împotriva voinței acestuia, un raport

sexual anal.

La plecare, partea vătămată a fost amenințată de

inculpat, însă aceasta a povestit mamei sale ce i s-a întâmplat.

Din Raportul de examinare medico-legală întocmit de S.M.L.

Botoșani din 26 iunie 2006, rezultă că minorul nu prezenta, la data examinării,

leziuni traumatice. La examenul regiunii perineului și a regiunii anale, nu

s-au evidențiat leziuni vechi sau recente, care să ateste consumarea unui

raport sexual anal, în materialul biologic cercetat neevidențiindu-se

spermatozoizi.

Ulterior, urmare contestării actului medico-legal de

către părinții minorului, s-a stabilit - raport de expertiză din 4 iulie 2006

întocmit de I.M.L. Iași - că, la data examinării, minorul A.R.M.D. prezenta o

fisură anală în curs de vindecare, leziuni care puteau fi consecința unui

raport sexual anal sau a unei afecțiuni patologice preexistente, necesitând

pentru vindecare un număr de 4-5 zile îngrijiri medicale.

Raportul a fost avizat de Comisia de Expertizare din

cadrul I.M.L. Iași.

Minorul, victima violului a fost inclus, la

solicitarea părinților, în programul de consiliere psihologică desfășurat în

cadrul programului de servicii comunitare destinate protecției copilului.

Raportat la starea de fapt expusă și la probele

administrate, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului minor B.N.A. realizează

elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin.

(3) C. pen. și corupție sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, partea vătămată A.R.M.D.

prin reprezentanții săi legali, A.R.G.E. și A.R.C. și inculpatul B.A.N., prin

reprezentanții săi legali B.G. și B.M.

Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate în

ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de corupție

sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. Astfel, fiind reținute circumstanțe

judiciare atenuante, în favoarea inculpatului, pedeapsa pentru această

infracțiune trebuia redusă sub 3 luni, în raport de dispozițiile art. 109 alin.

(1) C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., Parchetul

a considerat-o netemeinică, solicitând majorarea acesteia.

Partea vătămată A.R.M.D. a solicitat desființarea

hotărârii și în cadrul rejudecării, majorarea pedepsei, iar sub aspectul

laturii civile cuantumul daunelor morale a fost apreciat ca fiind prea redus în

raport cu gravitatea faptelor.

Inculpatul, prin reprezentanții săi legali, a criticat

hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptelor, solicitând a se reține

infracțiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (2) C. pen. în concurs

cu infracțiunea de viol.

Pentru infracțiunea de viol a cerut achitarea în

temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., iar pentru infracțiunea de perversiune sexuală aplicarea unei

pedepse cu suspendarea condiționată a executării.

Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că nu se

justifică acordarea de despăgubiri.

Prin Decizia penală nr. 25 din 23 decembrie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 1246.1/40/2007 s-a dispus

admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani,

partea vătămată A.R.M.D. prin reprezentanții legali A.R.G.E. și A.R.C., de

inculpatul B.A.N. și părțile responsabile civilmente B.G. și B.M.

A desființat hotărârea instanței de fond și, în

rejudecare, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B.N.A. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art.

99 alin. (3), art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. de la 2 ani închisoare

la 3 ani și 6 luni închisoare.

A redus pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru

infracțiunea de corupție sexuală prevăzută de art. 200 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C.

pen., de la 3 luni închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a

contopit pedepsele de mai sus și a dispus executarea pedepsei celei mai grele

de 3 ani și 6 luni închisoare.

A menținut celelalte dispoziții.

A obligat inculpatul, în solidar cu părțile

responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut, în esență, că starea de

fapt și încadrarea juridică dată faptelor sunt corecte, hotărârea fiind însă

criticabilă sub aspectul cuantumului pedepsei. Sub acest aspect, s-a apreciat

că se impune majorarea pedepsei pentru infracțiunea de viol, cu păstrarea

modalității de executare, respectiv regimul de detenție.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs partea

civilă A.R.D. prin reprezentanții săi legali și inculpatul B.N.A.

Recurenta parte civilă a solicitat casarea ambelor

hotărâri și, în rejudecare, înlăturarea circumstanțelor atenuante, majorarea

pedepsei și executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Sub aspectul laturii civile a solicitat majorarea

despăgubirilor, victima fiind un copil de 7 ani care va fi marcat pe viață

datorită faptelor comise de inculpat.

Recurentul inculpat B.N.A. a invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

În motivele scrise, au fost invocate și cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 17 C. proc. pen.

A solicitat, în principal, achitarea sa pentru

infracțiunea de viol în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării

juridice a faptelor, urmând a se reține o singură infracțiune de viol prevăzută

de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și o infracțiune de perversiune sexuală

prevăzută de art. 201 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Critică, de asemenea, hotărârile pronunțate în cauză,

invocând faptul că, deși a solicitat, în cursul judecății efectuarea unei

confruntări cu partea vătămată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

acestei cereri esențiale.

În fine, recurentul inculpat a apreciat că se impune

reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecății,

este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității obiective în cadrul

căruia probele dau naștere unui sentiment de certitudine în legătură cu

existența sau inexistența unei infracțiuni, existența sau inexistența

vinovăției persoanei trimise în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face

de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării

tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Textul de lege invocat stabilește trei principii și

anume: nedeterminarea anticipată de către legiuitor a valorii probelor care se

administrează, de către organele judiciare în cadrul procesului penal;

libertatea de apreciere a probelor de către instanța de judecată și principiul

libertății probelor.

În ceea ce privește libertatea de apreciere a

probelor, instanța trebuie să ajungă fie la concluzia că în cauză, prezumția de

nevinovăție nu a fost înlăturată și, ca atare, se impune achitarea inculpatului

de orice culpabilitate, fie ajunge la convingerea culpabilității persoanei

trimise în judecată. Probabilitatea de culpabilitate trebuie să fie certă, să

fie ridicată la rangul de certitudine, să rezulte din probele administrate și

să fie examinată, ca atare, în decizie.

Instanța nu este ținută, în mod particular, de nici o

probă, convingerea sa reprezentând corolarul esențial al puterii de apreciere a

probelor, evident numai pe baza probelor administrate în limitele legii. În

virtutea acestui fapt, instanța nu este legată de mărturisire, care este lăsată

la aprecierea judecătorului, putându-se trece peste aceasta și luarea în

considerare a celorlalte declarații, dacă ele sunt coroborate cu alte elemente

de probă.

Pe de altă parte, instanța poate aprecia valoarea

mărturiilor și să aleagă dintre acestea - dacă sunt contradictorii - pe acelea

care reflectă adevărul.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și

Justiție, apreciază că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată prin probe

certe de vinovăție care creează convingerea culpabilității inculpatului B.N.A. în

raport de infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al

instanței.

Astfel, în declarațiile date în cursul urmăririi

penale - inculpatul fiind asistat de apărători și audiat în prezența părinților

(f. 39-46) - inculpatul recunoaște că partea vătămată R.M.D. l-a însoțit în

apartamentul său, în mod repetat, au mers în baia apartamentului unde i-a cerut

să-i maseze penisul, de față fiind și minorul - parte vătămată P.V.I.

Același lucru l-a făcut inculpatul după câteva zile,

iar a treia oară, inculpatul a avut un raport sexual anal cu victima.

Relatări similare au fost prezentate de inculpat și în

cursul cercetării judecătorești - de data aceasta, însă, susținând, în mod nereal,

că victima și-ar fi dat consimțământul (fila 153 - dosar fond), aspecte care au

fost completate prin declarațiile părților vătămate, dar și prin alte probe

administrate.

Partea vătămată A.M.R.D., audiat în prezența

părinților săi și a unui psiholog, a arătat că inculpatul l-a amenințat, fiind

nevoit să facă ce i-a cerut acesta.

Împrejurările în care au fost comise faptele au fost relatate

și de mama minorului respectiv martora V.M.P., care a observat o schimbare în

comportamentul părții vătămate A.R.M.D.

Coroborând astfel, probele testimoniale administrate

de organele judiciare cu actele medicale efectuate în cauză - din Raportul de

Expertiză Medico-Legală traumatologică din 4 iulie 2006 întocmit de I.M.L. Iași

rezultă că minorul prezenta o fisură anală în curs de vindecare, leziunea

putând fi consecința unui raport sexual anal - Înalta Curte reține că vinovăția

inculpatului este pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică a faptelor este

legală.

Cât privește confruntarea inculpatului cu partea

vătămată, aceasta putea fi administrată doar în condițiile în care proba era

pertinentă, concludentă și utilă. Cum aceasta nu era necesară pentru lămurirea

cauzei, nu se poate aprecia ca fiind esențială, de natură să influențeze

soluția procesului.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei,

Înalta Curte are în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute în art.

72 C. pen., criterii care, în ansamblul lor, trebuie să conducă la aplicarea

unei pedepse de natură a asigura scopul acesteia, astfel cum este reglementat

prin art. 52 C. pen.

Instanța are și trebuie să aibă libertatea de a

aprecia asupra împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele, persoana

inculpatului și pedeapsa ce se impune a fi aplicată în funcție de aceste

realități.

În ceea ce privește cunoașterea gradului de pericol

social al faptei săvârșite este necesar și obligatoriu să se cerceteze modul în

care au fost comise faptele și toate împrejurările care particularizează aceste

fapte.

Gradul de pericol social rezultă, nu numai din

examinarea conținutului concret al infracțiunii ci și din evaluarea celorlalte

stări, situații, împrejurări care au însoțit săvârșirea faptei și care, deși

ulterioare conținutului infracțiunii, sunt de natură să singularizeze fapta și

să-i creeze un anumit grad de pericol social.

Tocmai de aceea, se impune ca instanța, la stabilirea

gradulului de pericol social concret al faptei, să analizeze toate

împrejurările care se răsfrâng asupra elementelor infracțiunii, chiar dacă stau

în afara conținutului acesteia.

Sunt deosebit de importante urmările faptei dar și

persoana inculpatului. Acest din urmă criteriu de individualizare privește un

complex de date referitoare la starea, situația infractorului, - capacitatea

psihofizică, vârsta, ocupația, nivelul cultural, antecedentele, conduita după

săvârșirea faptei - date care, în ansamblul lor determină periculozitatea

socială a infractorului.

Starea psihofizică indică aptitudinea inculpatului de

a înțelege caracterul antisocial al faptei, de a prevedea rezultatul vătămător

al acesteia și de a-și manifesta în mod liber voința.

Un alt element care trebuie examinat de instanță în

cadrul individualizării judiciare a pedepsei este situația personală a

inculpatului, nivelul său de pregătire profesională și culturală. Felul de

viață materială și intelectuală a inculpatului permit instanței să aprecieze

asupra pedepsei ce se impune a fi aplicată.

Este neîndoielnic faptul că infracțiunile săvârșite de

inculpat sunt grave, dar este necesar și obligatoriu a se observa că numai o

pedeapsă echilibrată, care reflectă gradul de pericol social al faptei și al

făptuitorului, poate să asigure reintegrarea socială a acestuia.

Inculpatul la data săvârșirii faptei, avea vârsta de

16 ani, vârstă vulnerabilă, minorul aflându-se la pragul dintre pubertate și

adolescență.

Informațiile insuficiente, reprezentarea denaturată a

realității, au fost factori care au condus la producerea rezultatului

socialmente periculos.

Din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani, rezultă că inculpatul minor provine

dintr-o familie organizată, părinții îndrumându-și copilul în spiritul formării

unei atitudini pozitive.

Acesta este elev în clasa a IX-a la Grupul Școlar D.N. Botoșani, rezultatele la învățătură fiind bune. De asemenea, nu a creat

probleme de comportament, conformându-se regulamentului școlar, relaționând

corespunzător cu profesorii și colegii.

În raport de aceste elemente, Înalta Curte apreciază

că o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim

privativ de libertate este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art.

52 C. pen.

Nu se impune în raport de aspectele evocate anterior,

aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., nefiind întrunite cumulativ condițiile

cerute de lege.

Urmările faptelor săvârșite de inculpat asupra

părților vătămate sunt în mod evident grave dar, așa cum s-a arătat, pedeapsa

de 3 ani și 6 luni închisoare, corespunde pe deplin, cerințelor impuse de art. 72

C. pen.

Cât privește cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte

reține că acordarea daunelor morale nu constituie o reparație propriu-zisă,

termenul de reparație fiind impropriu, ci o modalitate de a ușura suferința

victimei, de a-i compensa chiar și în mod indirect o parte a suferinței cauzate

prin săvârșirea faptei, câtă vreme o restabilire a situației anterioare nu este

posibilă.

Dată fiind diversitatea și complexitatea daunelor

morale, care pot fi cauzate, urmare săvârșirii unei multitudini de fapte

ilicite, de natură să lezeze viața fizică, psihică, afectivă a ființei umane,

onoarea, reputația sau alte drepturi personale nepatrimoniale, legiuitorul nu a

stabilit criterii după care aceste prejudicii pot fi evaluate ci a lăsat la

latitudinea judecătorului posibilitatea ca în fiecare caz concret să aprecieze

asupra existenței și a întinderii cuantumului daunelor morale.

Chiar în lipsa unor criterii stabilite prin lege, în

acordarea acestora se are în vedere natura faptei prin care s-a produs

prejudiciul, valoarea socială ocrotită prin norma care încriminează fapta,

durata în timp și caracterul ireversibil sau reversibil al urmărilor faptei.

Raportat la aceste elemente, se apreciază că daunele

morale acordate sunt de natură a acoperi prejudiciul cauzat părții vătămate A.R.M.D.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.R.D. prin

reprezentanții săi legali și de inculpatul B.N.A.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., martorul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum

de 450 lei, iar partea civilă la plata sumei de 100 lei cu același titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta

parte civilă A.R.D., prin reprezentanți legali A.R.G.E. și A.R.C. și de

recurentul intimat inculpat B.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 25 din 23

decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie.

Obligă recurentul intimat inculpat B.N.A. la plata sumei de

450 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.

Obligă recurenta parte civilă A.R.D., prin reprezentanți

legali A.R.G.E. și A.R.C.A. la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2009.