ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1786/2017

Decizia nr. 1786/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.07.201, sub nr. x/59/2013 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, anularea adresei nr. 2067 din 28 februarie 2013 emisă de Ministerul Pentru Societatea Informațională - intitulată „nota de clarificare” și a adresei cu nr. 648 din 11 aprilie 2013 emisă de Ministerul Pentru Societatea Informațională - prin care s-a menținut decizia de aplicare a corecției financiare de 25% din valoarea eligibilă a contractului - și ca o consecință a anularii adreselor menționate să fie obligată pârâta la rambursarea sumelor reținute cu titlu de corecție financiara.

Prin sentința civilă nr. 458 pronunțată la data de 15 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Județul Timiș, prin Consiliul Județean Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a dispus anularea adresei nr. 2067 din 28 februarie 2013 și a adresei nr. 658 din 11 aprilie 2013 emisă de Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale și a adresei nr. 658 din 11 aprilie 2013 emisă de Ministerul pentru Societatea Informațională și rambursarea sumelor reținute cu titlu de corecție financiară respectiv 25% din valoarea eligibilă a contractului nr. 12110 din 17 octombrie 2012.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informatională (fost Ministerul pentru Societatea Informațională), care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

Într-o primă critică, pârâtul a arătat că instanța a examinat numai motivul de nulitate referitor la lipsa unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene prin încheierea contractului de servicii nr. 12110 din 17 octombrie 2012 de către Județul Timiș și Asocierea SC A. SA și SC B. SRL, ceea ce a determinat instanța de fond să anuleze adresa nr. 2067 din 28 februarie 2013, adresa nr. 658 din 11 aprilie 2013 emisă de Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale și adresa nr. 658 din 11 aprilie 2013 emisă de aceeași instituție.

Or, această statuare a instanței este nelegală, întrucât au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi constatate neregulile în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, inclusiv cea a producerii unui prejudiciu. Acest aspect rezultă din dispozițiile art. 6 și 9 din O.U.G. nr. 66/2011.

În speță, erau incidente și dispozițiile art. 21 din actul normativ menționat, de vreme ce au fost constatate nereguli înainte de efectuarea plăților, sumele au devenit neeligibile și nu puteau fi acceptate la plată, printr-o procedură specială prevăzută de lege.

A doua critică formulată de pârât vizează faptul că instanța nu a analizat susținerile părților pe fond, raportat la abaterile de la legislația achizițiilor publice și la neregulile reținute în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, precum și la faptul că instanța a ignorat apărările pârâtei pe care nu le-a analizat în hotărâre, ceea ce duce la o vătămare ce nu poate fi remediată decât prin casarea hotărârii recurate.

Astfel, instanța de fond nu a avut în vedere că autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 71 și art. 72 alin. (1) lit c) din O.U.G. nr. 34/2006, deoarece a publicat un anunț de tip erată ce a modificat caietul de sarcini, cu patru zile înainte de expirarea termenului de depunere a ofertelor, ceea ce a dus la încălcarea principiile egalității de tratament și transparenței în desfășurarea procedurii de achiziție publică. Încălcarea dispozițiilor legale menționate a afectat și principiul concurenței, deoarece a restrâns posibilitatea unor potențiali ofertanți de a participa la procedura derulată de autoritatea contractantă.

De asemenea, instanța a ignorat și faptul că autoritatea contractantă a încălcat și dispozițiile art. 202 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că au fost aplicați factori de evaluare nelegali referitori la preț, constatându-se că SC A. SA nu a fundamentat suficient oferta financiară care avea un preț sub 85% din valoarea estimată. Sub acest aspect au fost încălcate și dispozițiile art. 79 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 privind aprobarea Normelor metodologice de punerea în aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 28 aprilie 2015, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata recursului, în ședință publică, pentru data de 20 octombrie 2015.

La data de 20 octombrie 2015 cauza a fost suspendată până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare în cauzele C-260/14 și C-261/14.

Reclamantul Județul Timiș prin Consiliul Județean Timiș, a formulat întâmpinare la data de 12.05.2014, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea că instanța a motivat corespunzător soluția pronunțată.

S-a arătat că pârâtul a reiterat susținerile din întâmpinare, fără să indice în mod concret de ce instanța nu a motivat hotărârea. Instanța a analizat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 și a statuat că prin faptele pretins nelegale ale instituției reclamante nu s-a produs niciun prejudiciu bugetului U.E. sau fondurilor publice naționale prin care s-a realizat cofinanțarea proiectului.

Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că au fost respectate prevederile legislației în materia achizițiilor publice și în mod eronat s-a reținut de către organul de control că au fost săvârșite nereguli ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

II. Soluția pronunțată de Înalta Curte și analiza motivelor de casare

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Criticile formulate de pârât se subsumează dispozițiilor art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Cu privire la criticile ce se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Este întemeiată critica pârâtului privind faptul că au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi constatate neregulile în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, inclusiv cea a producerii unui prejudiciu.

În speță, reclamantul, în derularea procedurii de atribuire a proiectului pentru care a utilizat fonduri europene, a săvârșit, în opinia organului de control, nereguli pentru care au fost aplicate corecții financiare, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011. Neregulile constau în nerespectarea principiilor stabilite în actul normativ menționat, nereguli care odată constatate dau dreptul autorității competente să aplice corecții financiare. Încălcarea principiilor prevăzute în legislație se constată per se, acest lucru fiind suficient pentru a intra sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 și a Regulamentului CE nr. 1083/2006.

Ca argument de text, subliniem că în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 se definește „neregula” ca fiind „orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”.

Se observă astfel, că pentru a fi în prezența unei nereguli trebuie să existe o abatere, care constă în acțiunea/inacțiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale și ale contractului de finanțare, precum și un prejudiciu care constă în suma plătită necuvenit.

Este suficient ca neregula să fie de natură să afecteze modalitățile de cheltuire a fondurilor europene, adică să aibă un potențial efect negativ, ceea ce înseamnă că nu este necesar să se probeze un prejudiciu, pentru aplicarea corecțiilor financiare.

În acest sens, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la definiția neregulii ca fiind acea „abatere (...) care a prejudiciat sau poate prejudicia bugetul Uniunii Europene (...)”.

Subliniem că, tot ca argument de text, sunt relevante și dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora:

„(1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli”.

De asemenea, corecțiile financiare vor fi aplicate potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) și (2) din Regulamentul CE nr. 1083/2006, conform cărora: „(1) Este în primul rând responsabilitatea statelor membre să caute neregularitățile, să ia măsuri atunci când se constată o schimbare importantă care afectează natura sau condițiile de aplicare sau de control al operațiunilor sau al programelor operaționale și să procedeze la corecțiile financiare necesare. (2) Statele membre procedează la corecțiile financiare necesare pentru neregularitățile individuale sau sistemice constatate în operațiunile sau în programele operaționale. Corecțiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parțială a participării publice pentru programul operațional. Statele membre țin seama de natura și de gravitatea neregularităților și a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri.”

Mai mult, acest argument este susținut și de decizia pronunțată de Curtea Europeană de Justiție din 26 mai 2016, ECLI:EU:C:2016:360, pronunțată în cauzele conexe C 260-14 și C-261/14. În dispozitivul hotărârii arătate se arată că:” (...) poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o abatere în sensul art. 1 alin. (2) menționat, respectiv o neregularitate în sensul art. 2 pct. 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.”

Terminologia folosită, atât în decizia CJUE, cât și în actul normativ intern duce la concluzia expusă mai sus și anume că neregularitățile, constatate per se „pot prejudicia bugetul” sau „ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii.”

Așa fiind, instanța de fond nu se putea limita în analiza făcută, numai la condiția existenței unui prejudiciu, ca motiv de nulitate, fiind obligată să analizeze litigiul din perspectiva săvârșirii unor abateri de la legislația achizițiilor publice.

Cu privire la criticile ce se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Este întemeiată critica pârâtului referitoare la faptul că instanța nu a examinat susținerile părților pe fond, prin raportare la abaterile de la legislația achizițiilor publice și la neregulile reținute în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Întrucât prima instanță a analizat actele atacate numai prin prisma condiției existenței unui prejudiciu, celelalte susțineri ale părților nu au mai fost examinate, deci instanța nu a motivat și nu s-a pronunțat asupra existenței unor abateri de la legislația achizițiilor publice.

Neexaminarea neregulilor ce au avut loc în derularea procedurii de achiziție publică, nereguli consemnate de pârât în adresele nr. 2067 din 28 februarie 2013 și nr. 648 din 11 aprilie 2013 ce constituie chiar actele administrative atacate cu acțiune în nulitate, echivalează cu o nemotivare a soluției în privința aspectelor deduse judecății și cu o nepronunțare asupra fondului cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se, atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile fondului cauzei dedus judecății, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor C. proc. civ.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 28 aprilie 2005 în cauza Albina împotriva României publicată în M. Of. nr. 1049/25.11.2005 a statuat că obligația pe care o impune art. 6 parag. 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument - noțiunea de proces echitabil impune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse.

În măsura în care din hotărâre nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru a respinge susținerile reclamantei, nu se poate analiza, în cadrul recursului, legalitatea soluției, nemotivarea sentinței recurate echivalând în fapt cu o necercetare a fondului cauzei, astfel încât se impune soluția casării cu trimitere, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

II. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul declarat de pârât, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informatională (fost Ministerul pentru Societatea Informațională) împotriva sentinței civile nr. 458 din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2017.