ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2017

Decizia nr. 1306/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1677 din 31 mai 2016, a admis recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice - ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva Sentinței nr. 153 din 26 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Totodată, a casat sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a apreciat că se impune ca la soluționarea cauzei să se țină cont de Hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-183/14 Salomie și Oltean, având în vedere preeminența dreptului Uniunii Europene asupra dreptului național, dat fiind faptul că împrejurările din litigiul care a condus la sesizarea CJUE sunt asemănătoare cu cele din prezenta cauză.

De asemenea, a reținut, în privința obligațiilor accesorii debitului principal, că prima instanță nu a luat în considerare principiul proporționalității și nu a hotărât dacă majorările de întârziere stabilite prin actul de impunere (diminuate corespunzător părții anulate din obligația principală) respectă sau nu acest principiu.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea A., invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a susținut că a fost respectat termenul de declarare a contestației în anulare, domiciliul său, potrivit cărții de identitate, se află în Timișoara, strada X1 județ Timiș, iar decizia contestată a fost comunicată la o altă adresă, respectiv în Timișoara, strada X2 menționată de avocat în întâmpinare.

Astfel, a arătat, față de faptul că nu a primit hotărârea contestată, că la data de 14 decembrie 2016 a solicitat Curții de Apel Timișoara să i se comunice o copie a acestei hotărâri, care i-a fost transmisă la 21 decembrie 2016, în raport de care contestația în anulare este formulată în termenul legal.

Pe fond, contestatoarea a arătat că, în cauză, este incidentă ipoteza greșelii materiale față de cele reținute în motivarea hotărârii atacate, solicitând admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii contestate și rejudecarea recursurilor formulate de pârâte.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara au solicitat respingerea contestației în anulare, fiind neîntemeiată, intimata din urmă invocând și excepția tardivității formulării acestei căi de atac.

II. Considerațiile Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând cu prioritate excepția invocată din oficiu, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că respectiva cale de atac este tardiv formulată.

Potrivit art. 503 C. proc. civ., contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot desființa, în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text legal, decizii definitive pronunțate de instanțele de apel sau recurs, după caz.

În temeiul dispozițiilor art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare, pronunțată în data de 31 mai 2016, a fost comunicată contestatoarei la data de 26 septembrie 2016, iar respectiva cale de atac a fost formulată la data de 4 ianuarie 2017, cu depășirea termenul prevăzut de lege.

Susținerea contestatoarei, în sensul că nu a intrat în posesia hotărârii contestate, întrucât aceasta a fost comunicată la vechea adresă (Timișoara, strada X2), iar potrivit cărții de identitate, domiciliul său se află în Timișoara, strada X1 județ Timiș, nu poate fi primită.

De asemenea, nu poate fi primită afirmația contestatoarei, potrivit căreia, calea de atac a fost formulată în termenul prevăzut de lege în raport cu data de 21 decembrie 2016, când i-a fost comunicată o copie a hotărârii contestate, ca urmare a solicitării sale formulate în fața Curții de Apel Timișoara, din 14 decembrie 2016.

Astfel, se constată că în calea de atac a recursului, contestatoarea a indicat, în întâmpinarea formulată, același domiciliu: Timișoara, strada X2 județ Timiș, adresă la care i-au fost comunicate toate actele procedurale pe parcursul procesului (copia cererii de recurs, raportul întocmit asupra admisibilității recursului, înștiințări și citații pentru termenele de judecată stabilite).

Așadar, partea a primit respectivele acte de procedură, formulând apărări în cauză, în plus, la termenul de judecată din 31 mai 2016, când a fost soluționată cauza, aceasta a fost prezentă la dezbateri personal și asistată de avocat, așa cum rezultă din practicaua hotărârii.

Se reține că, în cauză, pe parcursul procesului, nu s-a indicat un alt domiciliu procesual, decât cel menționat în întâmpinare unde, în mod corect, au fost comunicate actele procedurale, în plus, chiar în calea de atac a contestației în anulare este indicat același domiciliu al părții: Timișoara, strada X2 județ Timiș.

Contestatoarea a formulat, la data de 12 decembrie 2016, și cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în hotărârea contestată (solicitare respinsă prin Încheierea din 31 ianuarie 2017), în această cerere indicând un domiciliu ales, diferit de adresa inițială, din cursul soluționării recursului, menționând și un alt cabinet de avocat.

Or, chiar față de data de 12 decembrie 2016, data formulării cererii de îndreptare și când, cu certitudine, cel mai târziu, contestatoarea a luat cunoștință de hotărârea atacată, calea de atac exercitată este formulată tardiv, termenul de declarare împlinindu-se pe 28 decembrie 2016.

De altminteri, instanța de control judiciar observă că prezenta contestație în anulare este identică cu motivarea cererii de îndreptare sub aspectul erorilor materiale invocate.

Înalta Curte mai reține că legea a instituit regula ca, în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare silită, contestația în anulare să fie exercitată în termenul de 15 zile de la data când partea a cunoscut efectiv existența și conținutul hotărârii, dar pentru a nu se perpetua starea de incertitudine asupra finalizării procesului, s-a prevăzut și un termen maxim de un an de la data hotărârii definitive, termen care nu poate fi depășit chiar dacă, în anumite situații concrete, cele 15 zile de la data luării la cunoștință s-ar împlini ulterior.

Instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiție, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar potrivit art. 186 alin. (1) teza C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În condițiile în care, într-adevăr, intervine o schimbare de domiciliu, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 172 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare,,.

Așadar, faptul că hotărârea contestată a fost comunicată la adresa indicată în întâmpinarea formulată în calea de atac a recursului nu poate fi imputată instanței, ci părții care a dat dovadă de lipsă de diligență.

De altfel, nu are relevanță adresa din cartea de identitate, ci adresa de corespondență menționată de parte în întâmpinare.

În fine, Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin (1) C. proc. civ.: "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, iar art. 12 alin. (1) din același cod prevede:,,Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți,,.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca tardiv formulată, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare ce face de prisos examinarea motivelor căii de atac, conform art. 248 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1677 din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.

Procesat de GGC - LM