ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2017

Decizia nr.

1267/2017

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea de revizuire și cererea de suspendare a executării înregistrate

pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, sub nr.

x/33/2017 la data de 25 ianuarie 2017 revizuentă A. a solicitat, în

temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct 1, art. 510 alin. (1), art.

511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimații B., C.

și D., schimbarea în parte a Deciziei civile nr. 1.070/2016

pronunțată în Dosarul nr. x/100/2016 de către această

instanță, cu consecința acordării penalităților

de întârziere pentru intimații B. și C. începând cu data de 02 ianuarie

2016 (unica dată menționată de către intimați pe tot

parcursul judecății - fond/apel) și până la executarea

definitivă a obligației de plată așa cum s-a solicitat de

către aceștia, și nu de la data de 23 martie 2015 așa cum

instanța de control judiciar a decis să le acorde, fără ca

aceștia să fi cerut.

Prin Decizia nr. 112 din 21 februarie

2017 pronunțată în Dosar nr. x/33/2017 Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de

revizuire și ca lipsită de obiect, cererea de suspendare; a dispus

restituirea, către revizuentă, a cauțiunii în cuantum de 7.065

lei aferentă cererii de suspendare a executării; a obligat

revizuentă la plata, către intimați, a cheltuielilor de judecată

în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța învestită cu cererea de revizuire a reținut că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ. întrucât prin cererea introductivă, prin apelul formulat, cât

și prin poziția procesuală exprimată în concluziile scrise,

reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata

penalităților de întârziere de 0,2% pe zi, începând cu data

expirării termenului legal (prevăzut de art. 36 din Ordinul CSA nr.

14/2011). Chiar dacă în acțiunea introductivă și în calea

de atac a apelului au indicat ca dată 02 ianuarie 2016, întreaga motivare

în fapt și în drept evidențiază faptul că aceștia au

solicitat și dorit obținerea obligării pârâtei la plata

penalităților începând cu expirarea termenului legal de

soluționare a cererii de despăgubiri adresate asigurătorului.

În acest context, indicarea unei date

greșite poate fi considerată o eroare materială de redactare a

cererii de chemare în judecată și a căii de atac a apelului în

condițiile în care prin concluziile scrise reclamanții au făcut

expres referire la obligarea pârâtei la plata penalităților de

întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, datorate începând cu data de 20 martie (a

91-zi de la avizare) și până la achitarea efectivă a

obligației de plată. În prezenta cauză, au arătat

reclamanții ca avizarea daunei și depunerea cererii de

despăgubire a avut loc la data de 19 decembrie 2014, aspect necontestat de

pârâtă, iar termenul legal de 3 luni de soluționare a cererii,

raportat la dispozițiile art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, a expirat la

data de 19 martie 2015.

Prin urmare, concluzia firească

ce se desprinde este că intenția reală a reclamanților, cu

privire la data de la care au solicitat obligarea pârâtei la plata

penalităților, este cea a expirării termenului legal

prevăzut de art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, cum de altfel a și

procedat instanța de apel prin decizia a cărei revizuire se

solicită.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

revizuenta SC A. SA, arătând că în mod greșit instanța

învestită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut că

indicarea, de către intimați, a unei date greșit poate fi

asimilată unei erori materiale de redactare a cererii de chemare în

judecată și a căii de atac a apelului, în condițiile în

care prin concluziile scrise, înregistrate la data de 20 decembrie 2016,

intimații precizează ca solicită penalități de

întârziere începând cu data de 20 martie, fără a indica vreun an

anume,

Mai mult, la termenul de judecată

din 20 decembrie 2016 (data pronunțării hotărârii revizuite)

intimații au precizat în ședință publică, prin avocat,

că solicită penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe

zi, raportate la echivalentul în lei al sumei datorate, de la data de 02

ianuarie 2016 și până la executarea efectivă a obligației

de plată.

Instanța de control judiciar,

admițând apelul, acordă intimaților penalități de

întârziere începând cu data de 23 martie 2015, deși această dată

nu fusese menționată niciodată prin acțiunea

introductivă de instanță sau prin concluziile scrise formulate

de către aceștia și în condițiile în care, în calea de atac

a apelului, nu pot fi formulate pretenții noi.

În atare situație, nu poate fi

vorba de o eroare materială, ci de acordarea a ceea ce nu s-a cerut,

situație încadrabilă în cazul de revizuire invocat.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca

recurs, a procedat, la data de 11 iulie 2017, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit

constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face

parte din categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a

fi atacate cu recurs.

Completul de filtru C3, constatând

că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea

acestuia către părți, dându-le posibilitatea să depună

puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 17 august 2037,

recurenta-revizuentă SC A. SA a formulat punct de vedere la raport, prin

care a arătat că recursul este admisibil întrucât prin decizia

Curții Constituționale nr. 369/2017 s-a constatat că sintagma

"precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până

la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea

nr. 2/2013 este neconstituțională, situație față de

care Decizia nr. 1.070/2016 pronunțată în apel la data de 20

decembrie 2016 de către Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. x/100/2016 are

deschisă calea recursului, iar dispozițiile art. 634 alin. (1) C.

proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză.

S-a acordat termen pentru judecarea

recursului la data de 20 septembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C.

proc. civ., fără citarea părților.

Analizând cauza, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc.

civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă

căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea

revizuită", iar potrivit alin. (6) "Dacă revizuirea s-a

cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul ...".

În cauză, s-a solicitat

revizuirea Deciziei nr. 1.070 din 20 decembrie 2016 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în Dosar nr. x/100/2016,

având ca obiect pretenții din asigurări, decizie prin care s-a

soluționat apelul formulat de reclamanții B., C., D. și de

către pârâta A. (revizuenta din prezenta cauză) împotriva

Sentinței civile nr. 1.577 din 30 iunie 2016 a Tribunalului

Maramureș.

Recursul este declarat împotriva

Deciziei nr. 112 din 21 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția a II-a civilă în Dosar nr. x/33/2017, prin care s-a

respins, ea neîntemeiată, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1.070 din 20

decembrie 2016,

Se constată că Decizia nr.

1.070 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a

civile, a cărei revizuire se solicită, este dată în apel în

soluționarea unui litigiu având ca obiect pretenții din

asigurări și are caracter definitiv.

Potrivit dispozițiilor art. 634

alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile

date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu

recurs.

Rezultă că deciziile

definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca

atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor

atare hotărâri

În acest context, devin aplicabile

dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. mai sus citate, în sensul

că dacă hotărârea a cărei revizuire se solicită nu are

deschisă calea recursului, nici hotărârea prin care s-a

soluționat cererea de revizuire împotriva acesteia nu va beneficia de

calea extraordinară de atac.

Cum în cauză Decizia nr. 1.070

din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Cluj (obiect al revizuirii), nu

este supusă recursului, rezultă că nici hotărârea prin care

s-a soluționat cererea de revizuire împotriva acestei decizii, și

anume Decizia nr. 112 din 21 februarie 2017 (obiect al prezentului recurs) a

aceleiași instanțe nu are deschisă atare cale de atac, așa

cum statuează dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. anterior

citate.

Prin urmare, în raport de

conținutul dispozițiilor legale anterior menționate, se

apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel Cluj fiind una definitivă în sensul

dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ.,

nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Contrar opiniei revizuentei

exprimată în punctul de vedere formulat la raportul de admisibilitate,

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie

2017 nu este aplicabilă în cauză în considerentele acestei decizii

reținându-se că "... de la data publicării prezentei

decizii în M. Of. urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din

Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile

pronunțate, după publicarea prezentei decizii în M. Of., în cererile

evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei,

prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr.

2/2013."

Mai mult, dispozițiile art. 513

alin. (5) C. proc. civ. sunt cele care reglementează regimul căilor

de atac în materia revizuirii și cele care au așadar,

incidență la speță, având în vedere natura căii

extraordinare de atac exercitate de parte și care a fixat cadrul

judecății în prezenta pricină.

Față de cele arătate,

criticile formulate prin intermediul motivelor de recurs nu pot fi analizate,

Înalta Curte urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de

pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 112 din 21 februarie 2017 a Curții de

Apei Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâta SC A. SA, cu sediul în județul Ilfov împotriva Deciziei

nr. 112 din 21 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, în contradictoriu cu intimații B., C. și D., toți

cu domiciliul în județul Maramureș și sediul procesual ales în

Cluj-Napoca, județul Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică azi, 20 septembrie 2017.

Procesat de

GGC - ED