ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Încheierea nr. 1205/2017
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 martie 2017, petenta SC A. SRL a formulat cerere de strămutare a Dosarului nr. x/59/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Dosarul nr. x/59/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara are ca obiect cererea formulată de petentă privind strămutarea Dosarului nr. x/30/2016 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că cererea de strămutare este inadmisibilă, față de următoarele considerente:
Potrivit art. 140 alin. (1) noul C. proc. civ., strămutarea procesului poate fi cerută pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică.
Acest text de lege se referă în mod expres la strămutarea unui proces.
Potrivit art. 29 noul C. proc. civ., acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces.
Înalta Curte reține că unul dintre mijloacele procesuale prin care se exercită acțiunea civilă îl constituie cererea în justiție, prin intermediul căreia persoana fizică/juridică solicită concursul instanței în vederea ocrotirii drepturilor și intereselor sale legitime.
Cele două funcții îndeplinite de cerere sunt reprezentate de transformarea acțiunii civile din noțiune abstractă în proces și de sesizarea organelor de jurisdicție cu soluționarea pretenției deduse judecății.
Conform art. 30 alin. (1) noul C. proc. civ., (1) Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente.
(2) Cererile în justiție sunt principale, accesorii, adiționale și incidentale.
(3) Cererea principală este cererea introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât și capete de cerere accesorii.
(4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.
(5) Constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare.
(6) Cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare.
Cererea de strămutare este o cerere incidentală care se formulează în cadrul unui proces aflat pe rolul instanței, astfel că nu se poate solicita strămutarea soluționării unei cereri de strămutare, din moment ce art. 140 alin. (1) noul C. proc. civ. se referă în mod expres la strămutarea unui proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de SC A. SRL prin care se solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/59/2017 al Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 24 martie 2017.
Procesat de GGC - NN