Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
14 iunie 2017

Decizia nr. 1098/2017 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cerere de strămutare

S-a luat în examinare, în camera de consiliu, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara. La apelul nominal s-a constatat lipsa petentului A. și a intimaților TRIBUNALUL ARAD și CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea de strămutare este timbrată. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat că s-a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara, iar cererea de strămutare cade sub incidența noului C. proc. civ.. De asemenea a învederat că la data de 6 iunie 2017 petentul a depus la dosar note de ședință. Înalta Curte invocă, din oficiu, excepția privind lipsa competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

ÎNALTA CURTE, Constatând că se solicită strămutarea dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara, având ca obiect o acțiune formulată după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., în considerarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia", raportat și la dispozițiile art. 24 din același cod, urmează să decline competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara, instanței competente, respectiv Curții de Apel Timișoara, motiv pentru care,

DECIDE Admite excepția privind necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Timișoara, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2017.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.