ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3921/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3921/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 3921/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.09.2013, sub nr. x/2/2013 reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial - „Creșterea Competitivității Economice” a formulat cerere de suspendarea a actului administrativ constând în Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 290.515 din 12 august 2013, încheiată la data de 07.08.2013 de către Ministerul Economiei, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial - „Creșterea Competitivității Economice” privind proiectul „Dezvoltarea laboratorului de cercetare tehnologica a sistemelor de iluminare LED pentru industria națională de autoturisme Lumina LED”, al SC A. SA cu codul SMIS: 29263, aferent contractului de finanțare nr. 300 din 27 aprilie 2011, solicitând instanței de judecată:
În temeiul art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rap. la art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 să se dispună, de urgență și cu precădere, cu citarea părților, suspendarea executării actului administrativ constând în nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 290.515 din 12 august 2013 încheiată la data de 07.08.2013 de Ministerul Economiei, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial - „Creșterea Competitivității Economice” privind proiectul „Dezvoltarea laboratorului de cercetare tehnologică a sistemelor de iluminare LED pentru industria națională de autoturisme LUMINA LED”, al A. SA cu codul SMIS: 29263, aferent contractului de finanțare nr. 300 din 27 aprilie 2011, cu privire la debitul de 740.572,20 lei, până la soluționarea în fond a cererii.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 614 din data de 21 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, continuator în drepturi și obligații al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial - Creșterea Competitivității Economice, ca nefondată.
Recursul.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, arătându-se că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
S-a arătat că instanța de fond nu a verificat îndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 octombrie 2015 s-a admis în principiu recursul.
Considerentele și soluția instanței de recurs.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.
Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.
Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.
În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 290.515 din 12 august 2013, încheiată la data de 07.08.2013 de către Ministerul Economiei, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial - „Creșterea Competitivității Economice”.
Așa cum rezultă din susținerile recurentei, formulate prin precizarea depusă pentru termenul de dezbateri și confirmate de informațiile furnizate de sistemul Ecris, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1990 din 23 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013 a respins acțiunea în anulare formulată împotriva actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față.
În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.
Cum instanța de fond s-a pronunțat respingând acțiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efecte.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că este întemeiată excepția lipsei de interes a recursului, Curtea va respinge recursul, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 614 din 21 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2015.