ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3596/2015

Decizia nr. 3596/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 6989 din 07 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității, iar, prin decizia nr. 2720 din 10 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, pentru lămurirea legăturii dintre B., titular al dosarului în care apare menționat recurentul-pârât, și C., persoana care a formulat cererea de verificare a calității recurentului de lucrător al fostei Securități.

În rejudecare, reclamantul a făcut dovada că persoana care a formulat cererea de verificare este succesorul defunctului B., prin depunerea la dosar a certificatului de naștere și respectiv a certificatului de deces.

Prin sentința civilă nr. 338 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că, așa cum reiese din motivarea acțiunii, reclamantul nu arată concret care sunt elementele care să contureze calitatea pârâtului de lucrător al Securității, astfel cum aceasta este definită de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, ci face afirmații cu caracter general, însoțite de aserțiunea că pârâtul a avut calitatea de lucrător în structurile Securității și în această calitate a dirijat un informator.

A apreciat instanța de fond că aceste elemente, chiar confirmate de înscrisurile depuse la dosar, nu sunt suficiente pentru a fi îndeplinite condițiile textului citat, câtă vreme nici din motivarea acțiunii și nici din probele administrate nu reiese că activitatea pârâtului a suprimat ori a îngrădit unul sau mai multe din drepturile fundamentale ale omului.

Având în vedere argumentele expuse, Curtea a constatat că cererea reclamantului nu îndeplinește condițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanță a respins acțiunea aplicând eronat prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, situație care atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicabil.

Arată recurentul că recursul este întemeiat și pe prevederile art. 304

1

C. proc. civ., solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele.

Arată recurentul că, față de constatările primei instanțe, potrivit cărora instituția reclamantă ar fi făcut doar „afirmații cu caracter general”, iar „din probele administrate nu reiese că activitatea pârâtului a suprimat ori a îngrădit unul sau mai multe din drepturile fundamentale ale omului”, acesta a demonstrat concret încălcarea dreptului la viață privată.

Subliniază recurentul că este evident că încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul intimatului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând și procesând informații privitoare la opiniile, preocupările și viața de zi cu zi ale acelei persoane.

Apreciază recurentul că nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau mijloace mai puțin violente, important fiind faptul că simpla obținere a unor informații cu caracter personal pentru motive care nu aveau a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Se mai arată că e lipsit de importanță și faptul dacă informațiile obținute duceau sau nu la îngreunarea situației persoanei urmărite, sau, dimpotrivă, duceau la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului.

În opinia recurentului, această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

Arată recurentul că, odată ce informații care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităților, pentru motive lipsite de legătură cu siguranța națională, este dovedită ingerința în viața personală și încălcarea dreptului la viață privată.

Punctează recurentul că persoana care a studiat acest dosar a și solicitat, în temeiul art. 1 alin. (7) și art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea intimatului sub aspectul existenței calității de lucrător al Securității.

Se subliniază de către recurent că legiuitorul nu cere existența mai multor acte de încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale de către foștii ofițeri de Securitate, fiind suficient și un singur astfel de caz pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

În urma analizării înscrisurilor depuse în probațiune la dosar, prima instanță a ajuns la concluzia că nu sunt îndeplinite în speță condițiile impuse de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Această concluzie este corectă și este împărtășită și de instanța de control judiciar.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Față de cele arătate, se impune următoarea precizare: definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de pactele internaționale la care România era parte, se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Definiția legală enunțată determină conținutul noțiunii de lucrător al Securității, în sensul că nu orice persoană care a funcționat în cadrul acestei instituții are calitatea de lucrător, ci esențial este ca prin activitatea respectivă să fi fost suprimate drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Această interpretare are în vedere și scopul pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, act normativ prin care se urmărește deconspirarea prin consemnare publică a persoanei care a participat la activități de poliție politică comunistă, fără însă a crea premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigențe deduse din textul legal sancționator, la analiza calității de lucrător trebuie să se aibă în vedere și raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale și cele particulare.

În speță, trebuie examinat dacă intimatul-pârât, prin activitatea sa de locotenent major în cadrul I.S.J. Buzău - Securitatea Orașului Râmnicu Sărat, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale.

Textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de lucrător numai acelor persoane care au desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamente, ceea ce înseamnă că prin activitățile respective trebuia să se fi produs efectiv un rezultat.

Aceasta spre deosebire de conținutul legal al calității de colaborator, în cazul căreia persoana furniza informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În speță nu s-au produs efectiv rezultatele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că nu au fost suprimate drepturi și libertăți fundamentale.

Astfel, Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, consideră că, în cauză, nu sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de „lucrător al Securității”.

Norma citată impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:

În speța dată, această condiție este asigurată, deoarece pârâtul a avut calitatea de locotenent major în cadrul I.J.S Buzău - Securitatea Orașului Râmnicu Sărat, calitate în care a preluat în legătură un colaborator recrutat pentru supravegherea persoanelor din com. Valea Sălciei, cunoscute în evidență la problema legionară, astfel contribuind la instrumentarea dosarului nr. R 303699, titular B.

Această condiție nu este asigurată prin acțiunile pârâtului, deoarece din actele depuse la dosar de către reclamant nu rezultă că măsurile întreprinse sau încuviințate de pârât au încălcat drepturi și libertăți fundamentale, garantate de legislația din acea vreme, și anume dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Astfel cum în mod corect a reținut curtea de apel, în motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul nu a arătat în mod concret care sunt elementele menite să contureze calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul a susținut că încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul intimatului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obținând și procesând informații privitoare la opiniile, preocupările și viața de zi cu zi ale acelei persoane; că nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau mijloace mai puțin violente, important fiind faptul că simpla obținere a unor informații cu caracter personal pentru motive care nu aveau a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată; că e lipsit de importanță dacă informațiile obținute duceau sau nu la îngreunarea situației persoanei urmărite, sau, dimpotrivă, duceau la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că Nota de constatare nr. DI/I/1542 din 22 iunie 2012, în baza căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat acțiunea, expune implicarea intimatului-pârât în dosarul nr. R 303699 - titular B., dar probele administrate în dosarul primei instanțe, cu toate că demonstrează activitatea desfășurată de intimatul-pârât în calitatea sa de ofițer al fostei Securități, nu privesc fapte ori demersuri concludente îndreptate împotriva numitului B.

Documentele în care apare numele lui B., menționate în Nota de constatare, nu conțin nici un fel de informație aptă să suprime sau să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

În concluzie, Înalta Curte constată, în acord cu opinia exprimată de curtea de apel, că nici un element din probatoriile aflate la dosar nu atestă că prin activitatea pârâtului au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale numitului B.

Nefiind îndeplinită cea de-a doua condiție cerută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 338 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.