ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1264/2016

HOTĂRÂRE
19.04.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1264/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1264/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Prahova, reclamantul A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Bistrița Năsăud, anularea H.C.L. nr. 57 din 15 aprilie 2015 emisă de pârât privind completarea H.C.L. nr. 16 din 16 februarie 2015 privind aprobarea modificării tarifului de preluare a deșeurilor municipale în vederea depozitării, perceput de reclamantă în baza contractului de concesiune nr. 34 din 04 ianuarie 2013 privind delegarea prin concesiune a serviciului public de management și operare a centrului de management integrat al deșeurilor Tărpiu, jud. Bistrița-Năsăud, și suspendarea executării H.C.L. nr. 57 din 11 aprilie 2015 până la soluționarea definitivă a cauzei.

2.1.

Prin sentința civilă nr. 2037 din 23 octombrie 2015, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtul Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că însăși cauza acțiunii de față o constituie contractul de achiziție publică nr. 34 din 04 ianuarie 2013, iar adoptarea H.C.J. Bisința-Năsăud nr. 57 din 15 aprilie 2015 se întemeiază, printre altele, pe aceste prevederi contractuale.

Cum hotărârea contestată privește tarifele practicate de operator, a căror reglementare este distinctă în contractul de concesiune, iar aplicarea tarifelor aprobate se înscrie în sfera executării contractului de concesiune, încheiat prin procedura reglementata de O.U.G. nr. 34/2006, instanța competentă teritorial este Tribunalul Bistrița-Năsăud, adică instanța în a cărei circumscripție se află sediul autorității contractante.

Susținerea reclamantei conform căreia sunt aplicabile dispozițiile de drept comun din art. 10 alin. (1) al Legii nr. 554/2004 nu pot fi primite, având în vedere ca normele din art. 286 alin. (1) al O.U.G. nr. 34/2006 au caracter special și imperativ.

2.2.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 97 din 23 februarie 2016, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate de reclamanta A. SRL și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Această instanță a apreciat, în esență, că obiectul acțiunii în contencios administrativ este reprezentat de un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis în baza competenței exclusive stabilită de legiuitor autorității publice deliberative - consiliul județean, prin art. 8 din Legea nr. 101/2006 și art. 43 alin. (6) din Legea nr. 51/2006, contestarea actelor astfel emise fiind supus regimului juridic atras de aceste acte normative, anume dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în materia competenței fiind incidente prevederile art. 10 alin. (3) din acest act normativ, iar reclamanta și-a manifestat deja opțiunea de a sesiza instanța de la sediul său.

Nu se poate reține aplicabilitatea O.U.G. nr. 34/2006 ori a clauzei atributive de competență din contract, deoarece acesta nu este un litigiu privind executarea contractului de achiziție publică sau o divergență contractuală, ci un litigiu legat de emiterea unui act administrativ, exclusiv în exercitarea unor prerogative conferite de lege.

Constatând existența conflictului negativ de competență, Tribunalul Bistrița-Năsăud a decis, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 134, 135 din noul C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronuțării unui regulator de competență.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Prahova.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea H.C.J. Bistrița-Năsăud nr. 57 din 15 aprilie 2015 privind completarea H.C.L. nr. 16 din 10 februarie 2015 privind aprobarea modificării tarifului de preluare a deșeurilor municipale în vederea depozitării, perceput de reclamantă în baza contractului de concesiune nr. 34 din 04 ianuarie 2013 privind delegarea prin concesiune a serviciului public de management și operare a centrului de management integrat al deșeurilor Tărpiu, jud. Bistrița-Năsăud, prin care s-a dispus, avându-se în vedere, printre altele, contractul de concesiune menționat, completarea art. 1 al H.C.J. nr. 16/2015 cu un nou alineat [alin. (2)], care prevede ca tariful aprobat la alin. (1) nu se aplică pentru preluarea, în depozitul conform din cadrul centrului de management integrat al deșeurilor Tărpiu, a deșeurilor municipale depozitate pe platformele temporare înființate în apropierea fostelor depozite urbane urmare a închiderii depozitelor neconforme.

Contractul nr. 34 din 04 ianuarie 2013 privind delegarea prin concesiune a serviciului public de management și operare a centrului de management integrat al deșeurilor Tărpiu, jud. Bistrița-Năsăud, a fost încheiat în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind, ale Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și ale Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare al localităților.

Potrivit art. 48 din contractul de concesiune menționat, tarifele se propun de către operator și se stabilesc, se ajustează sau se modifică prin hotărâri ale delegatarului, cu respectarea metodologiilor elaborate ae autoritatea de reglementare competentă.

Este adevărat că, potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, reținute de Tribunalul Prahova, procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

În speță, însă, raportat la obiectul specific al contractului în executarea căruia a fost emisă hotărârea contestată, anume delegarea prin concesiune a unui serviciu public ce ține de salubrizare, sunt incidente, efect al dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 101/2006, prevederile art. 51 alin. (4) din Legea nr. 51/2006, care arată că „soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri, se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cererea se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competență teritorială se află sediul operatorului.”

Se constată că, reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilități publice, care includ serviciile ce fac obiectul contractului de concesiune nr. 34/2013, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/2006 raportat la art. 2 alin. (3) lit. j) din Legea nr. 101/2006, legiuitorul a reglementat în mod expres și imperativ, prin art. 51 alin. (4) din Legea nr. 51/2006, competența teritorială a instanței de contencios administrativ pentru soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale și operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și înc tarea contractelor de delegare a gestiunii în acest domeniu.

Pentru aceste considerente, înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența teritorială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Prahova, în a cărui rază teritorială își are sediul reclamanta A. SRL, și, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., soluționează conflictul negativ de competență în acest sens.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și intervenienții Asocierea A. SA, SC B. SA și SC C. SRL prin Lider al Asocierii A. SA, Municipiul Bistrița prin primar, Consiliul Local Bistrița, Orașul Sîngiorz-Băi prin primar și Consiliul Local Sîngiorz-Băi, în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 436/2017
13 septembrie 2013, C. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâților din proces, prin care s-a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești și excepția inadmisibilității acțiunii. În data de 16 septemb
ÎCCJ 2018-02-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2018
itățile administrativ- teritoriale din județul Bistrița-Năsăud și din județul Bistrița-Năsăud (prin Consiliul Județean, reprezentat de Președintele Consiliului Județean), reprezentat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gesti
ÎCCJ 2015-06-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2564/2015
Decizia nr. 2564/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2015-03-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1463/2015
ul negativ de competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 113 din 29 octombrie 2014, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galaț
ÎCCJ 2022-02-22
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 364/2022
ăud. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între instanțele menționate, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pr
Sursă