ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 917/2017
Analizând recursul în condițiile art.
493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc.
civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără
a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea
soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare,
Înalta Curte constată următoarele:
Împotriva Deciziei nr. 1070 din data
de 20 decembrie 2016 pronunțată de
Curtea de Apel Cluj,
secția a II-a civilă,
pârâta SC A. SA a declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,
la data de 22 martie 2017 și repartizat aleatoriu spre soluționare
completului de judecată CF 5.
În aplicarea dispozițiilor art. 493
alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra
admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de
filtru la data de 27 martie 2017,
dispunându-se comunicarea acestuia
către părțile din cauză.
Conform dovezilor de înmânare aflate
la filele 29-32din dosar, raportul a fost comunicat la data de 3 aprilie 2017.
La
data de 12 aprilie 2017
recurenta-pârâtă a depus punct de vedere
la raport, arătând că recursul este admisibil dacă se iau în
calcul și penalitățile de întârziere solicitate în cuprinsul
cererii de chemare în judecată
.
Analizând excepția
inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte
reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1070 din
data de 20 decembrie 2016,
Curtea de Apel Cluj, secția a II-a
civilă,
a admis apelul declarat de reclamanții B., C., D. și, respectiv
apelul formulat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 1577 din
data de 30 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția
a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, fiind
obligată pârâta la plata unor penalități de întârziere de 0,2 %
pe zi, raportate la echivalentul în lei al sumelor datorate reclamanților B.
și C., începând cu data de 23 martie 2015 și până la executarea
efectivă a obligației de plată, respectiv la plata unor
penalități de întârziere de 0,2 % pe zi, raportate la echivalentul în
lei al sumelor datorate reclamantei D. în cazul neîndeplinirii obligației
de plată în maximum 10 zile de la data la care asigurătorului i s-a
comunicat hotărârea judecătorească definitivă cu privire la
suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Au
fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 634 alin.
(1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive:hotărârile date în
apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
De asemenea, art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
dispune că
nu
sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute
la art. 94 pct. 1
lit. a) -
i)
, în cele
privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele
de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în
cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum
și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000
lei inclusiv.
Dispozițiile
anterioare se coroborează cu cele ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
astfel cum au fost
modificate prin O.U.G. nr. 95/08 decembrie 2016,
care stipulează
că
dispozițiile
art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., se aplică
proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen prorogat
până la data de 1 ianuarie 2019.
Conform
alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data
intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31
decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile
pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din
Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind
navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de
muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în
cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum
și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000
lei inclusiv.
În
aceste litigii nu sunt supuse recursului hotărârile date de
instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că
hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Din cuprinsul cererii
de chemare în judecată, rezultă că
reclamanții B., C.
și D. au chemat în judecată pârâta SC A. SA, solicitând obligarea
acesteia la plata sumei de 100.000 euro pentru fiecare reclamant, reprezentând
daune morale și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe
zi pentru fiecare reclamant, raportate la echivalentul în lei al sumei datorate
de la data de 2 ianuarie 2016 și până la executarea efectivă a
obligației de plată.
Valoarea obiectului
litigiului potrivit dispozițiilor art. 106 C. proc. civ. are
relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât
și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate
împotriva hotărârilor judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 98 alin.
(1) C. proc. civ., competența se determină după valoarea
obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar
potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii, nu se
vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile,
penalitățile, fructele, cheltuielile sau alte asemenea, indiferent de
data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la
scadență în cursul judecății.
În conformitate cu prevederile art. 99
alin. (2) C. proc. civ., dacă prin cererea de chemare în judecată au
fost formulate mai multe capete principale de cerere care fie sunt întemeiate
pe aceeași cauză, fie sunt întemeiate pe cauze diferite, dar între
care există o strânsă legătură, instanța
competentă să le soluționeze pe toate se determină
ținându-se cont de acea pretenție care atrage competența unei
instanțe de grad mai înalt.
Așadar, atunci
când este folosit criteriul valorii, chiar dacă pretențiile sunt
întemeiate pe aceeași cauză, nu se cumulează cuantumul acestora,
art. 99 alin. (2) C. proc. civ. făcând trimitere la acea pretenție
care atrage competența instanței mai mare în grad, deci
pretenția formulată printr-un singur capăt principal de cerere.
Având în vedere
dispozițiile legale mai sus menționate, cum valoarea obiectului litigiului
precizată de reclamanți și necontestată în cauză este
stabilită sub pragul legal de 1.000.000 lei prevăzut pentru
exercitarea căii de atac a recursului, reiese că Decizia civilă
nr. 1070 din
data de20 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția
a II-a civilă,
nu este supusă căii de atac extraordinare a
recursului,hotărârea pronunțată de instanța de apel în
litigiul dedus judecății fiind definitivă.
Legalitatea căilor de atac
prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc.
civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi
supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în
condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Prin urmare, în afară
de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace
procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei
hotărâri judecătorești.
Această
regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art.
129 din Constituție dispunând că mijloacele procesuale prin care
poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele
prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în
condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând
că decizia atacată cu recurs nu este supusă prin lege cenzurii
acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca
inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 1070 din data de 20
decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a
civilă.
Fără
cale de atac.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 25 mai 2017.