ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2017

Decizia nr. 917/2017 Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: Împotriva Deciziei nr. 1070 din data de 20 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pârâta SC A. SA a declarat recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 martie 2017 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de judecată CF 5. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc.

civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 27 martie 2017, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.

Conform dovezilor de înmânare aflate la filele 29-32din dosar, raportul a fost comunicat la data de 3 aprilie 2017. La data de 12 aprilie 2017 recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, arătând că recursul este admisibil dacă se iau în calcul și penalitățile de întârziere solicitate în cuprinsul cererii de chemare în judecată . Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1070 din data de 20 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanții B., C., D. și, respectiv apelul formulat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 1577 din data de 30 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, fiind obligată pârâta la plata unor penalități de întârziere de 0,2 % pe zi, raportate la echivalentul în lei al sumelor datorate reclamanților B. și C., începând cu data de 23 martie 2015 și până la executarea efectivă a obligației de plată, respectiv la plata unor penalități de întârziere de 0,2 % pe zi, raportate la echivalentul în lei al sumelor datorate reclamantei D. în cazul neîndeplinirii obligației de plată în maximum 10 zile de la data la care asigurătorului i s-a comunicat hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive:hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. De asemenea, art. 483 alin. (2) C. proc. civ. dispune că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) , în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. Dispozițiile anterioare se coroborează cu cele ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 95/08 decembrie 2016, care stipulează că dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen prorogat până la data de 1 ianuarie 2019. Conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

În aceste litigii nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanții B., C. și D. au chemat în judecată pârâta SC A. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro pentru fiecare reclamant, reprezentând daune morale și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi pentru fiecare reclamant, raportate la echivalentul în lei al sumei datorate de la data de 2 ianuarie 2016 și până la executarea efectivă a obligației de plată. Valoarea obiectului litigiului potrivit dispozițiilor art. 106 C. proc. civ.

are relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești. Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau alte asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății. În conformitate cu prevederile art. 99 alin. (2) C. proc.

civ., dacă prin cererea de chemare în judecată au fost formulate mai multe capete principale de cerere care fie sunt întemeiate pe aceeași cauză, fie sunt întemeiate pe cauze diferite, dar între care există o strânsă legătură, instanța competentă să le soluționeze pe toate se determină ținându-se cont de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt. Așadar, atunci când este folosit criteriul valorii, chiar dacă pretențiile sunt întemeiate pe aceeași cauză, nu se cumulează cuantumul acestora, art. 99 alin. (2) C. proc. civ. făcând trimitere la acea pretenție care atrage competența instanței mai mare în grad, deci pretenția formulată printr-un singur capăt principal de cerere.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, cum valoarea obiectului litigiului precizată de reclamanți și necontestată în cauză este stabilită sub pragul legal de 1.000.000 lei prevăzut pentru exercitarea căii de atac a recursului, reiese că Decizia civilă nr. 1070 din data de20 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, nu este supusă căii de atac extraordinare a recursului,hotărârea pronunțată de instanța de apel în litigiul dedus judecății fiind definitivă. Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 1070 din data de 20 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2017.