ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1435/2017
După
deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 10 octombrie 2016, sub nr.
Dosar x/59/2016, întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit.
e) C. proc. pen., revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a
Sentinței penale nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014, pronunțată de
Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. y/59/2011*/al, definitivă
prin Decizia penală numărul 106 din 21 martie 2016 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, pronunțată în
Dosarul numărul z/1/2014, motivând că această hotărâre nu
se poate concilia cu dispozițiile Sentinței penale nr. 37 din 31
ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul
nr. X1/59/2011*/al, definitivă prin Decizia penală nr. 228 din 19
iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
pronunțată în Dosarul nr. y1/1/2014, sub aspectul sumelor la a
căror plată a fost obligat inculpatul pentru actul material din
noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie 2010.
A
susținut că Direcția Națională Anticorupție a
constituit Dosarul de urmărire penală nr. z1/P/2010, revizuentul,
lucrător vamal în cadrul biroului vamal Moravița, fiind bănuit
de comiterea, în perioada octombrie - noiembrie 2010, a infracțiunilor de
aderare la un grup infracțional organizat, luare de mită și
contrabandă calificată. La data de 4 mai 2011, Direcția
Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a 69
de inculpați, respectiv o parte dintre membrii presupusului grup
infracțional, în Dosarul număr X1/59/2011 al Curții de Apel
Timișoara, pentru restul inculpaților, revizuentul fiind printre aceștia,
continuând urmărirea penală în Dosarul nou format, numărul
X2/P/2011. La data de 14 iunie 2011, s-a dispus trimiterea sa în judecată
împreună cu ceilalți 40 de inculpați din Dosarul numărul
X2/P/2011, Dosarul fiind înregistrat sub numărul y/59/2011*/al al
Curții de Apel Timișoara.
Prin Sentința
penală numărul 35/P1 din data de 29 ianuarie 2014,
pronunțată în cauză, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de
4 ani și a fost obligat la plata sumelor de 533.911 RON reprezentând
echivalentul în RON al țigărilor și 397.706 RON reprezentând taxe
vamale, accize și TVA, respectiv despăgubirilor civile solicitate de
Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale
Timișoara. Prin Decizia penală numărul 106 din 21 martie 2016 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată
în Dosarul numărul z/1/2014, urmare a admiterii apelului declarat, fiind
redusă pedeapsa la 3 ani închisoare, dispunându-se suspendarea sub
supraveghere a executării acesteia, decizia lăsând neschimbată
hotărârea primei instanțe în ceea ce privește sumele la plata
cărora a fost obligat.
A mai
arătat că, urmare a creării artificiale a două dosare, au
fost judecate în dosare și de instanțe diferite persoanele ce
participaseră la comiterea infracțiunilor din noaptea de 31
octombrie/1 noiembrie 2010, împrejurare ce a generat erori în privința
sumelor la a căror plată au fost obligați inculpații.
Astfel, s-a ajuns ca sumele pe care a fost obligat sa le plătească
către stat să fie mult mai mari decât cele datorate pentru exact
aceeași faptă de ceilalți inculpați judecați separat,
fapt ce constituie nu doar o gravă inechitate, ci și o situație
în care două hotărâri ce privesc practic o unică faptă nu
se pot concilia. În plus, prin acest artificiu judiciar, chiar dacă sumele
ar fi fost corect stabilite în cele două cauze, statul a ajuns să
recupereze aceeași sumă de două ori, întrucât în fiecare dosar
în care s-au judecat faptele din noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie 2010
inculpații au fost obligați în solidar la plata contravalorii
țigărilor, a taxelor vamale, accizelor și TVA, fără a
fi instituită solidaritatea și între cele două dosare, fapt
imposibil din punct de vedere procedural, ci doar între cei judecați
împreună.
Revizuentul a
mai susținut că inechitatea creată este evidentă, întrucât
a fost obligat pentru faptele din noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie 2010 la
plata sumei totale de 931.617 RON (din care suma de 533.911 RON, reprezentând
echivalentul în RON al țigaretelor, 78.454 RON taxa vamală, 215.914
RON acciză și 103.338 RON TVA), iar inculpații judecați
separat exact pentru aceleași fapte au fost obligați la plata sumei
de totale de 545.071 RON (din care 136.204 RON reprezentând echivalentul în RON
al acelorași țigarete și 408.866 RON, reprezentând taxa
vamală, acciza și TVA).
A apreciat
recurentul că hotărârile nu se pot concilia, pentru aceeași
faptă, judecată în mod artificial în două dosare distincte,
fiind pronunțate hotărâri diferite, fără nici o
justificare. În acest context, în cazul de revizuire prevăzut de
dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nu se impune
cerința ca cele două hotărâri să nu poată fi executate
sau să fie încălcată autoritatea de lucru judecat a primei
hotărâri, ci doar ca acestea să nu se poată concilia, respectiv
să nu fie în acord una cu cealaltă, situație îndeplinită în
speță. în cauză, se impune cel puțin a egaliza sumele la
care au fost obligați inculpații în cele două dosare pentru o
unică faptă.
De asemenea,
revizuentul și-a exprimat opinia că, pentru soluționarea cererii
formulate, este competentă Curtea de Apel Timișoara, în condițiile
în care, chiar dacă în discuție se pun doar obligații
bănești, revizuirea nu vizează exclusiv latura civilă.
Astfel, temeiul de drept al obligației implică în parte și
latura penală a cauzei, nu doar pe cea civilă, menționând
că a fost obligat la plata contravalorii țigărilor în temeiul
art. 277 C. vam., în forma de la data pronunțării hotărârii,
text ce reprezintă transpunerea în legea specială a
dispozițiilor comune privind măsura de siguranță a
confiscării speciale reglementate de Codul Penal, măsură cu
caracter penal, doar restul sumelor fiind acordate ca urmare a admiterii
acțiunii civile. Prin urmare, art. 453 alin. (2) C. proc. pen. nu este
aplicabil în speța de față, întrucât revizuirea nu privește
exclusiv latura civilă, ci și latura penală a cauzei,
Prin
Încheierea nr. 486/PI din data de 23 noiembrie 2016, completul de judecată
al secției penale, astfel învestit, a trimis cauza spre competentă
soluționare secției civile din cadrul Curții de Apel
Timișoara.
Instanța
a reținut că, prin prezenta cerere, revizuentul susține că
a fost obligat la plata unei sume mai mari decât inculpații judecați
în celălalt dosar, pentru exact aceleași fapte, din noaptea de 31
octombrie/1 noiembrie 2010 și că, în fiecare dosar în care s-au
judecat aceste fapte, inculpații au fost obligați, în solidar, la
plata contravalorii țigărilor, taxe vamale, accize și TVA,
fără a fi instituită solidaritatea și între cele două
dosare, ci doar între cei judecați împreună.
Apreciind
că temeiul juridic al soluționării acțiunii penale nu are
nici o înrâurire asupra competenței instanței civile atunci când
obiectul revizuirii privește exclusiv latura civilă și
constatând că revizuentul nu a formulat nici un fel de critică
privind soluționarea laturii penale, instanța penală a reținut
incidența în cauză a dispozițiilor art, 453 alin. (2) C. proc.
civ., declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea
secției I civile a aceleiași instanțe.
La
Secția I civilă a Curții de Apel Timișoara, cauza a fost
înregistrată sub nr. x/59/2016*.
Prin
Sentința penală nr. 1 din 11 ianuarie 2017, pronunțată de
Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost declinată
competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Astfel, la
termenul de judecată din 11 ianuarie 2017, în ședință
publică, în baza art. 245 și art. 247 alin. (1) C. proc. civ.,
raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 510 alin. (2)
C. proc. civ., instanța a invocat din oficiu și a pus în
discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel
în soluționarea cauzei reținând că, deși cererea a fost
întemeiată pe prevederile art. 451 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.,
invocându-se existența a două hotărâri judecătorești
definitive care nu se pot concilia, în realitate privește exclusiv latura
civilă și a făcut aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. pen.
S-a
reținut că, din perspectiva Codului de procedură civilă,
susținerile revizuentului ar putea fi încadrate în cazul prevăzut de
dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume că
revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care
evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri
definitive potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei
hotărâri, situație în care competența materială de
soluționare a cererii revine, potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ.,
instanței mai mari în grad față de instanța care a dat
prima hotărâre.
Dosarul a
fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția Penală sub nr. y2/1/2017.
Prin
Încheierea nr. 106/A din data de 31 martie 2017, Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția Penală a decimat competența de
soluționare a cauzei în favoarea secției I civilă a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Instanța
a reținut faptul că, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (2)
C. proc. civ., dosarul a fost înregistrat, din eroare, pe rolul secției
penale a instanței supreme, motiv pentru care a dispus scoaterea cauzei de
pe rol și înaintarea cererii de revizuire către secția I
civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând cu
prioritate excepția tardivității cererii de revizuire, în
temeiul dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la
cele ale art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o
admită, având în vedere următoarele considerente:
Se
reține că, prin cererea formulată, revizuentul A. a solicitat
revizuirea Sentinței penale nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014,
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.
y/59/2011*/al, definitivă prin Decizia penală numărul 106 din 21
martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
pronunțată în Dosarul numărul z/1/2014, pe considerentul că
această hotărâre nu se poate concilia cu dispozițiile Sentinței
penale nr. 37 din 31 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara în Dosarul nr. X1/59/2011*/al, definitivă prin Decizia
penală nr. 228 din 19 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. y1/1/2014, sub
aspectul sumelor la a căror plată a fost obligat inculpatul pentru
actul material din noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie 2010.
În
sinteză, revizuentul a invocat faptul că, fiind judecat în Dosarul
penal nr. y/59/2011*/al al Curții de Apel Timișoara, în mod
nejustificat separat de ceilalți membrii ai presupusului grup
infracțional, ce au fost judecați în Dosarul număr X1/59/2011 al
Curții de Apel Timișoara, a fost obligat la plata unei sume mai mari
decât inculpații judecați în celălalt dosar pentru exact
aceleași fapte comise în noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie 2010.
Totodată, în fiecare dosar în care s-au judecat aceste fapte,
inculpații au fost obligați, în solidar, la plata contravalorii
țigărilor, precum și la plata de taxe vamale, accize și
TVA, fără a fi instituită, solidaritatea și între cele
două dosare, ci doar între cei judecați împreună.
Față
de susținerile revizuentului, se constată că, așa cum de
altfel a reținut și Curtea de Apel Timișoara, secția
penală, revizuentul invocă neconcordanța dintre soluțiile
pronunțate în legătură cu soluționarea laturii civile a
cauzei, prin pronunțarea Sentinței penale nr. 35/PI din 29 ianuarie
2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.
y/59/2017*/al, definitivă prin Decizia penală numărul 106 din 21
martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
pronunțată în Dosarul numărul z/1/2014, în raport de
Sentința penală nr. 37 din 31 ianuarie 2014, pronunțată de
Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. X1/59/2011*/al, definitivă
prin Decizia penală nr. 228 din 19 iunie 2015 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr.
y1/1/2014, sub aspectul sumelor la a căror plată au fost
obligați inculpații din cele două dosare pentru actul material
din noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie 2010.
Prin urmare,
cum cererea de revizuire privește modul în care a fost soluționată
latura civilă a faptelor penale pentru care a fost condamnat revizuentul,
acesta neformulând nici un fel de critică în ceea ce privește
soluționarea laturii penale, se reține că, în cauză, sunt
incidente prevederile 453 alin. (2) C. proc. pen. în temeiul cărora:
„Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive,
exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerată numai în
fața instanței civile, potrivit Codului de procedură
civilă".
Se mai
reține și faptul că dispozițiile art. 453 alin. (2) C.
proc. pen. au fost adoptate prin Legea nr. 135/2010, intrată în vigoare la
data de 1 februarie 2014, potrivit dispozițiilor art. 103 din Legea nr.
255/2013, de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală.
În raport de
dispozițiile art. 3 din Legea nr. 255/2013 în temeiul cărora:
"Legea nouă se aplică, de la data intrării ei în vigoare
tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare (..)" și de data
de 21 martie 2016, la care a fost pronunțată Decizia penală
numărul 106 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția penală, prin care a rămas definitivă Sentința
penale nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara în Dosarul nr. y/59/2011*/al, sunt aplicabile în cauză
dispozițiile 453 alin. (2) C. proc. pen., mai sus citate.
Înalta Curte
reține și că, în temeiul dispozițiilor art. 24 C. proc.
civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, prin raportare la data
înregistrării dosarului pe rolul instanțelor de judecată,
realizată la 26 octombrie 2012, în cauză sunt incidente
dispozițiile Codului de procedură civilă adoptat în anul 1865,
iar nu cele ale noului Cod de procedură civilă, intrat în vigoare la
data de 15 martie 2013.
În
consecință, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (2) C.
proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc.
civ., adoptat în anul 1865 revine secției civile a Înaltei Curți de
Casație și Justiție competența materială de
soluționare a cauzei.
Pentru aceste
motive, dat fiind faptul că se invocă, prin cererea de revizuire,
neconcordanța în legătură cu soluționarea laturii civile a
cauzei penale soluționate prin Sentința penală nr. 35/PI din 29
ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul
nr. y/59/2017*/al, definitivă prin Decizia penală numărul 106
din 21 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
pronunțată în Dosarul numărul z/1/2014, în raport de
Sentința penală nr. 37 din 31 ianuarie 2014, pronunțată de
Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. X1/59/2011*/al, definitivă
prin Decizia penală nr. 228 din 19 iunie 2015 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr.
y1/1/2014, Înalta Curte constată că în cauză este incident
motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C.
proc. civ.
Se
reține că, în temeiul dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C.
proc. civ.: „Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi
exercitată în termen de o lună de la comunicarea hotărârii
definitive, iar în cazul în care hotărârile au fost date de instanțe
de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru
hotărârile prevăzute la punctul 7 alin, (2) de la pronunțarea
ultimei hotărâri."
Se
reține că, în temeiul art. 551 pot. 4 C. proc. pen., adoptat prin
Legea nr. 135/2010: „Hotărârile primei instanțe rămân definitive
(..) la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul
sau, după caz, contestația."
Dispozițiile
art. 551 pct. 4 C. proc. pen. sunt incidente în speță, dat fiind
faptul că prin Decizia penală nr. 106 din 21 martie 2016 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, pronunțată în
Dosarul numărul z/1/2014 a fost modificată Sentința penală
nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara în Dosarul nr. y/59/2011*/al numai sub aspectul laturii penale,
dar nu și în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
În
consecință, din interpretarea literală a dispozițiilor art.
551 pct. 4 C. proc. pen., rezultă că, în speță, ultima
hotărâre dintre cele pretins potrivnice, respectiv Sentința
penală nr. 35/PI din 29 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de
Apel Timișoara în Dosarul nr. y/59/2011*/al, a rămas definitivă
prin Decizia penală numărul 106 din 21 martie 2016 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, pronunțată în
Dosarul numărul z/1/2014, în raport de această ultimă
hotărâre și de data la care a rămas definitivă urmând a
aprecia asupra termenului în care a fost promovată, cererea de revizuire
ce face obiect al prezentului dosar.
Așadar,
în raport de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,
raportate la dispozițiile art. 322 pct. 7 teza a II-a C. proc. civ., având
în vedere că hotărârea supusă revizuirii s-a pronunțat la
21 martie 2016, dată la care a rămas definitivă, termenul legal
de pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii statuate de
dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 21
aprilie 2016.
Cererea de
revizuire a fost formulată la data de 10 octombrie 2016, astfel cum
rezultă din ștampila aplicată pe cererea de revizuire, (Dosarul
nr. x/59/2016 al Curții de Apel Timișoara, secția penală),
așadar, peste termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.
civ., dispoziții speciale, imperative și de strictă
interpretare.
Se
reține că, în temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1) și
(2) C. proc. civ.: „Neexercitarea oricărei căi de atac și
neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage
decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea
dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus
de voința ei. (2) În acest din urmă caz actul de procedură se va
îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în
același termen vor fi arătate și motivele împiedicării
"
Articolul
invocat prevede sancțiunea procedurala a decăderii în cazul
nerespectării termenelor prevăzute de lege.
Pentru
considerentele expuse și văzând și faptul că revizuentul nu
a formulat cerere de repunere în termen, în condițiile art. 103 alin. (2)
C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca
tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei
nr. 106 din 21 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția penală prin care a
rămas definitivă Sentința penală nr. 35/PI din 29 ianuarie
2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.
y/59/2011*/al.
Dată
fiind prioritatea soluționării excepției tardivității
celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu mai pot fi
analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.
civ.» prin raportare la dispozițiile art. 298 și art. 316 C. proc.
civ., excepția tardivității fiind o excepție de
procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza
fondului cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva
Deciziei nr. 106 din 21 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția Penală.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017.
Procesat de