ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2017

Decizia nr. 313/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 6897 din 7 aprilie 2015, ca fiind prematur emisă.

În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că nu a primit răspuns legal la contestația sa înregistrată împotriva deciziei de recuperare a prefinanțării mai sus indicate și că nu se poate emite o decizie de recuperare a prefinanțării deoarece se află în procedura de conciliere financiară cu pârâta, formulând o contestație împotriva răspunsului pârâtei la cererea de rambursare T.V.A. eligibil.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată față de dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, care prevăd că deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit Legii nr. 554/2004.

Pârâtul a mai invocat excepțiile lipsei de interes și de obiect a cererii, având în vedere că prin Decizia nr. 18/2016 s-a hotărât că debitul din decizia de recuperare a fost încasat integral, prin plată voluntară, contestația rămânând astfel fără obiect.

La data de 25 februarie 2016, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, apreciat ca reprezentând în fapt o modificare a cererii de chemare în judecată, deoarece aceasta a solicitat să se constate că pârâtul nu a respins în termenul legal contestația sa și să fie obligat pârâtul la restituirea sumei de 4.341,90 lei, reprezentând T.V.A. și dobânda legală aferentă, calculată de la data închiderii proiectului, 30 septembrie 2013, și până la data plății. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 118.352,74 lei, reprezentând sumele datorate urmare întârzierilor în validarea și plata cererilor de rambursare aferente proiectului ID 59398.

La data de 29 februarie 2016, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 146 lit. d) din Constituția României, iar ulterior, la data de 15 martie 2016, a depus o completare a argumentelor privind această excepție.

Întrucât la termenul din 13 aprilie 2016 reclamanta a învederat că obiectul acțiunii vizează faptul că nu s-a răspuns în termenul legal la contestația sa împotriva deciziei de recuperare a prefinanțării, instanța i-a pus în vedere reclamantei să-și precizeze cererea de chemare în judecată sub aspectul obiectului, în funcție de dispozițiile legii contenciosului administrativ.

Prin cererea precizatoare depusă la termenul din 1 iunie 2016, reclamanta a reiterat susținerile din răspunsul la întâmpinare.

Față de această situație, instanța a învederat reclamantei să precizeze verbal obiectul acțiunii sale, apreciind că nu putea fi vorba despre obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns la contestație atâta timp cât a fost emisă decizie de soluționare a contestației.

Reclamanta a precizat că primul capăt de cerere este anularea Deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 6897/2015, cu motivarea că nu e de acord cu modul în care au fost compensate cheltuielile de către pârât, al doilea capăt de cerere vizează obligarea pârâtului la restituirea T.V.A. în cuantum de 4.341,90 lei, iar cel de-al treilea obligarea pârâtului la penalități în cuantum de 118.352,74 lei, în baza Legii nr. 72/2013.

La data de 5 septembrie 2016, pârâtul a depus un punct de vedere referitor la excepția de neconstituționalitate, arătând că excepția este inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 2783 din 28 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, ca inadmisibilă;

- a admis excepția prematurității (inadmisibilității) capătului de cerere privind anularea Deciziei de recuperare a prefinanțării nr. 6897/2015 și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil;

- a respins capetele de cerere privind restituirea T.V.A. și plata penalităților de 118.352,72 lei, din acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B. - C., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În fapt, prin cererea de recurs formulată la data de 1 octombrie 2016, recurenta-reclamantă a precizat că va depune motivele de recurs printr-un memoriu separat, în termenul de 48 de ore ce va fi calculat de la comunicarea motivării hotărârii pronunțate în 28 septembrie 2016.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 8 decembrie 2016, recurenta-reclamantă a arătat că acesta este calificat juridic drept memoriu de recurs, ce cuprinde motive de nelegalitate de ordine publică pe care înțelege să le invoce în susținerea cererii de recurs.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului invocată de intimat este întemeiată, astfel că va anula recursul formulat, pentru considerentele în continuare arătate.

În speță, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În cauză, recurentul-reclamant nu a formulat motive de casare care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 din N.C.P.C., iar din dezvoltarea argumentelor cuprinse în răspunsul la întâmpinare nu se desprind critici ce ar putea fi considerate motive de ordine publică, sau care ar putea fi încadrate într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., partea exprimându-și doar nemulțumirea față de soluția primei instanțe.

Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat.

Dispozițiile art. 486 alin. 3 C. proc. civ., republicat, prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)- e), precum și cerințele menționate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Pentru

considerentele

expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 486 alin. 3 și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, va admite această excepție și, pe cale de consecință, va anula recursul formulat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 2783 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2017.