ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2016

HOTĂRÂRE

26.02.2016

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 536/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5628 din 9 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SIF A. SA în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii înregistrate la data de 25 mai 2012, îl reprezintă anularea Deciziilor B. nr. 994 din 06 octombrie 2011, nr. 962 din 18 iunie 2007 și nr. 621 din 25 aprilie 2007 precum și a Deciziei B. nr. 1336 din 23 decembrie 2011 (de soluționare a contestației administrative prealabile).

Curtea de Apel a constatat că cele trei decizii au fost emise de B. în aplicarea dispozițiilor legale ce conferă B., printre prerogativele sale, pe aceea de a „da interpretarea oficială a propriilor reglementări care guvernează piața de capital și piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate” (art. 9 alin. (1) ultima teză din Statutul B. adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002.

Având în vedere temeiul de drept care a stat la baza emiterii celor trei acte administrative unilaterale, Curtea de Apel a constatat că deciziile emise pentru interpretarea oficială a propriilor reglementări nu puteau fi decât acte individuale și nu cu caracter normativ. Împrejurarea că cele trei Decizii ar crea norme juridice noi privesc legalitatea actelor administrative, legalitate care va fi stabilită de instanța competentă.

Curtea de Apel a reținut că cele trei decizii contestate sunt aplicabile entităților reglementate și supravegheate, în sensul art. 7 alin. (6) din O.U.G. nr. 25/2002, care a fost aprobată prin Legea nr. 514/2002 și a suferit modificări, aduse prin Legea nr. 297/2004, Legea nr. 289/2010, Legea nr. 76/2012, O.U.G. nr. 32/2012, O.U.G. nr. 44/2012.

Deși a fost adoptată anterior Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 25/2002 constituie normă cu caracter special, care nu poate fi abrogată printr-o normă cu caracter general decât expres.

În urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În fața Înaltei Curți, contestatoarea SIF A. SA a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (7) al Statutului B., aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 6 martie 2014 a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției și a suspendat cauza în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 9 septembrie 2015, având în vedere Decizia nr. 142 din 12 martie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a repus cauza pe rol, pentru continuarea judecății, și a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2015.

La termenul din 19 noiembrie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a pus în discuția părților problema de drept referitoare la calea de atac exercitată, iar la termenul din 26 februarie 2015 Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra acestui aspect, luând act că acțiunea a fost restrânsă, instanța rămânând investită cu cererea având ca obiect anularea Deciziei nr. 994/2011 și a Deciziei nr. 1336/2011, ambele emise de B.

Examinând cauza și deciziile atacate, Înalta Curte constată că problema de drept care se impune a fi dezlegată în cauza de față este natura juridică a acțiunii precum și instanța competentă să o soluționeze.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte apreciază că suntem în prezența unei contestații formulată în temeiul art. 7 alin. (6) și 7 din Statutul B., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 începând cu 15 februarie 2013, iar instanța competentă să o soluționeze este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Se constată că prin art. 43 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost modificată o normă de procedură, iar conform art. 725 alin. (1) din V.C.P.C.: „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege”.

Prin urmare, se impune trimiterea dosarului spre soluționare instanței care este competentă să soluționeze cauza, având în vedere modificările survenite.

Conform art. 7 alin. (6) din Statutul B.: B. poate realiza, la cerere sau din oficiu, interpretarea oficială a tuturor reglementărilor emise de aceasta, aplicabile entităților reglementate și supravegheate.

Alin. (7) al aceluiași articol, astfel cum a fost modificat începând cu 15 februarie 2013, prevede că: B. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, prevăzute la alin. (1) și (2). În caz de litigiu, actele individuale emise de către B. cu privire la interpretările prevăzute la alin. (6) pot fi atacate cu contestație la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București. Hotărârea pronunțată este definitivă. Până la pronunțarea hotărârii judecătorești executarea actelor B. nu se suspendă.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl constituie Decizia nr. 994/2011 prin care B. a interpretat propriile reglementări care guvernează piața de capital, respectiv art. 2 alin. (3) din Regulamentul B. nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, cu modificările și completările ulterioare și art. 7 din Regulamentul 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul adunărilor generale ale societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, Decizia nr. 994/2011, emisă de B., este un act administrativ individual.

Apreciind că decizia atacată are natura juridică a unui act administrativ individual emis de B. și că dispozițiile legale incidente cauzei sunt prevederile art. 7 alin. (6) și 7 din Statutul B., astfel cum a fost modificat începând cu 15 februarie 2013, instanța competentă să soluționeze contestația este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și având în vedere dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va trimite prezenta contestație spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.