ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3161/2016

Decizia

nr. 3161/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/118 din 22 februarie 2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale să se dispună anularea deciziei nr. 13904 din 05 ianuarie 2016 emise de pârâtă și repunerea sa în drepturile avute anterior emiterii deciziei, precum și suspendarea deciziei până la soluționarea definitivă a cauzei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 707 din 26 mai 2016 Tribunalul Constanța a respins excepția necompetenței funcționale ca neîntemeiată, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, în ce privește competența funcțională, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 8/2006 nu se pot interpreta în sensul că pentru contestarea deciziei de încetare a plății competența de soluționare a cauzei este de drept comun, întrucât pe de o parte textul mai sus menționat nu cuprinde o derogare de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, trimiterea la decizia de la alin. (3) se referă la deciziile emise de instituția pârâtă în aplicarea Legii nr. 8/2006 și nu doar la decizia de acordare a drepturilor prevăzute de lege.

În ce privește competența materială, tribunalul a reținut că actul administrativ contestat este emis de o autoritate publică centrală, respectiv Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, iar litigiul nu vizează taxe, impozite sau alte contribuții, motiv pentru care competența trebuie stabilită în raport de rangul autorității pârâte, revenindu-i astfel Curții de Apel.

Prin sentința nr. 132 din data de 07 septembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă. de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii promovate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 se instituie o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Alin. (2) stabilește cuantumul indemnizației la 50% din pensia cuvenită titularului, dar nu mai mult de două salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată.

Potrivit art. 3 alin. (1), conducerea uniunilor de creatori va atesta calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate, iar dovada eliberată în acest sens „poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004”, așa cum prevede art. 3 alin. (2).

În continuare, art. 4 prevede că stabilirea și plata indemnizației lunare se efectuează de către casa teritorială de pensii în a cărei rază solicitantul își are domiciliul sau reședința, iar potrivit art. 5 alin. (3), punerea în plată se face în baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.

Art. 5 alin. (4) prevede că „decizia prevăzută la alin. (3)”, așadar decizia de punere în plată, „poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004”.

În final, potrivit art. 9 din Legea nr. 8/2006 „Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi”.

Din examinarea coroborată a acestor dispoziții legale, Curtea reține că instanțele de contencios administrativ sunt competente doar în ceea ce privește litigiile ce poartă asupra eliberării dovezii privind calitatea de membru al uniunilor de creatori, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 8/2006.

Toate celelalte chestiuni litigioase privind indemnizația prevăzută de Legea nr. 8/2006 intră în domeniul jurisdicției asigurărilor sociale, potrivit art. 9.

Sensul care trebuie dat dispozițiilor art. 5 alin. (4) din lege, potrivit cărora decizia de punere în plată poate fi contestată de solicitant în condițiile Legii nr. 554/2004, este acela că sunt aplicabile condițiile de contestare prevăzute de Legea contenciosului administrativ, precum necesitatea parcurgerii procedurii prealabile ori termenele de contestare.

Art. 5 alin. (4) nu poate fi însă interpretat în sensul că ar conferi instanței de contencios administrativ competența de soluționare a cauzelor privind deciziile emise de casele de pensii în legătură cu indemnizația prevăzută de Legea nr. 8/2006.

Astfel, în primul rând, se remarcă redactarea diferită a textului art. 5 alin. (4) față de cel al art. 3 alin. (2). Atunci când a dorit să confere instanței de contencios administrativ competența de soluționare a contestațiilor privind dovada de membru în uniunile de creatori, legiuitorul a utilizat expresia „poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004” - în sensul că Legea nr. 554/2004 se aplică în ansamblul său, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile referitoare la competență. Dimpotrivă, când reglementează contestarea deciziei de punere în plată, legiuitorul utilizează formularea „poate fi contestată de solicitant, în condițiile Legii nr. 554/2004” - înțelegând așadar să facă trimitere doar la condițiile de contestare prevăzute de Legea nr. 554/2004.

În al doilea rând, având în vedere condițiile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizației, respectiv aceea de a fi, pe de o parte, pensionar în sistemul public de pensii, și, pe de altă parte, membru al unei uniuni de creatori de utilitate publică, se constată că, de îndată ce aspectele privind calitatea de membru al uniunii de creatori sunt definitiv tranșate de instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 3 alin. (2), singurele chestiuni cu potențial litigios sunt cele privind calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, cum este cazul și în speță, cuantumul indemnizației, stabilit prin raportare la pensia cuvenită, ori plata efectivă a acesteia, așadar chestiuni ce țin de domeniul pensiilor, fiind așadar firesc să fie date în competența de soluționare a instanțelor de asigurări sociale, așa cum prevede art. 9 din Legea nr. 8/2006.

Nu în ultimul rând, o interpretare a art. 5 alin. (4) în sensul că se conferă competență instanțelor de contencios administrativ în ce privește deciziile privind stabilirea, încetarea ori plata indemnizației ar lipsi de conținut dispozițiile art. 9 care prevăd expres că indemnizației i se aplică, în mod corespunzător, prevederile referitoare la jurisdicția din domeniul pensiilor, fără nicio distincție în funcție de obiectul propriu-zis al litigiului.

Art. 9 se referă pe de o parte la prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor și răspunderea juridică - așadar la normele de drept material, iar pe de altă parte la jurisdicția din domeniul pensiilor - așadar, în mod distinct, la normele procedurale și de competență, acestea din urmă fiind deopotrivă aplicabile, în mod corespunzător, în cazul indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006.

În orice caz, în speța de față nu se atacă o decizie de punere în plată a indemnizației, ci una de încetare a plății, astfel că art. 5 alin. (4) nu poate fi reținut ca incident nici din această perspectivă. Acest articol se referă expres la decizia de punere în plată, iar față de prevederile cu caracter general ale art. 9 în materie de competență, textul de la art. 5 alin. (4) ar putea fi considerat cel mult o excepție, care nu poate primi decât o interpretare restrictivă.

Pentru toate aceste considerente, raportat la obiectul acțiunii de față și la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 8/2006, Înalta Curte reține că litigiul ține de domeniul jurisdicției asigurărilor sociale, astfel că, văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale în favoarea Tribunalului Constanța, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2016.