ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 142/2017

Decizia nr. 142/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 ianuarie 2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - C. - D., în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării demersurilor referitoare la recuperarea creanței bugetare în sumă de 828.822,30 lei, stabilită în baza procesului-verbal de constatare din 27 octombrie 2014, precum și a efectelor procesului-verbal de constatare din 27 octombrie 2014, până la soluționarea pe fond a contestației privind legalitatea acestui proces-verbal de constatare.

Prin sentința civilă nr. 988 din 6 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu pârâtul B. - C. - D., ca neîntemeiată și a dispus restituirea către reclamantă a recipisei de consemnare a cauțiunii din 10 martie 2015.

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2. a declarat recurs reclamanta Diatrans S.R.L., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În privința cazului bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă susține că a făcut dovada îndeplinirii acestei cerințe, întrucât, din documentele proiectului de finanțare, rezultă conduita pârâtului de a reveni asupra condițiilor de finanțare după mai bine de 5 ani de la momentul depunerii cererii. Or, susține recurenta-reclamantă că instanța de fond a ignorat argumentele invocate în susținerea cazului bine justificat referitoare la respectarea de către societate a proiectului, cererii și contractului de finanțare. În esență, susține recurenta că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la cazul bine justificat.

În privința cerinței referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu a luat în considerare argumentele și probatoriul administrat, realizând o interpretare greșită a prevederilor art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

B.  C. - D.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât B. - C. -

D.

a solicitat pe cale de excepție, anularea recursului ca nemotivat, iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3)C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 9noiembrie 2016, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs;

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu de către instanță, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 27 octombrie 2014, emis de autoritatea pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa cum s-a menționat în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul dosarului de față (filele 63-65), prin sentința civilă nr. 2713 din 22 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față.

Cererea care formează obiectul prezentului dosar a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora, suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la 22 octombrie 2015, respingând acțiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să își producă efectele.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că este întemeiată excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 988 din 6 aprilie 2015a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2017.