ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1352/2016

Circumstanțele cauzei; Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. prin C. și D. Călărași prin E., a solicitat instanței: - obligarea B. să recunoască diploma de licență eliberată reclamantei din 04 august 2009, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii; - recunoașterea valabilității studiilor și a efectelor ce rezultă din diploma de licență, Specializarea Sociologie - Psihologie emisă de Universitatea Spiru Haret din 04 august 2009, în sensul de a-i conferi dreptul de a se înscrie și susține examenele organizate la nivel național/județean/local de către B. și D. Călărași; - recunoașterea dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării; - acordarea permisiunii de a susține examenul de definitivare organizat la nivel național/județean, conform art. 241 din Legea nr. 1/2011; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond; Prin sentința civilă nr. 3608 din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția de inadmisibilitate și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. prin C. și D. Călărași prin E., ca neîntemeiată. În motivarea soluției, în esență, instanța de fond a arătat că nu există un refuz nejustificat al pârâtului B. și nici al D. Călărași.

Cererea de recurs și motivele înfățișate; Împotriva sentinței civile nr. 3608 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta F. criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. se susține că instanța fondului a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 241 din Legea nr. 1/2011, privitoare la examenul de definitivat, Ordinul nr. 6193/1993 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a definitivatului, Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor din învățământul superior și recunoașterea diplomelor și art. 1 și următoarele din Legea nr. 554/2004 pentru următoarele considerente: Fără a se contesta sau analiza studiile ori diploma de licență, instanța de fond a respins acțiunea pentru că pârâtele au o aplicație electronică ce afișează „.la rubrica: Motiv invalidare dosar, a fost respins pe motiv de studii neautorizate, consultând pagina de internet a Inspectoratului Școlar Județean, Călărași”. Or, în fața instanței de fond nu s-a pus în discuție învestirea instanței cu un control de legalitate al unor studii dovedite prin acte necontestate, neanulate administrativ sau judiciar, respectiv diploma de licență - act administrativ ce se bucură de o prezumție de legalitate. Având în vedere că diploma există și își produce efectele este nelegală hotărârea instanței de fond care a respins acțiunea pentru că nu s-a încadrat în condițiile art. 4 din Ordinul nr. 6193/2012. De altfel, din toată motivarea nu rezultă de ce nu se încadrează în dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 6193/2012, nefiind indicate argumentele pe care s-a bazat judecătorul fondului când a ajuns la o astfel de concluzie din moment ce nu a analizat legalitatea diplomei, act administrativ cu prezumție de legalitate ce dovedește că au fost urmate cursuri legale recunoscute. Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a mai arătat în Decizia nr. 2376/2010 pronunțată în Dosarul nr. x/46/2009 „Acțiunea formulată în prezenta cauză nu privește anularea diplomei de licență. Numai în această situație, hotărârea fondului putea să se întemeieze pe considerente legate de acreditarea/neacreditarea formei de învățământ la distanță (…)” și nici judecătorul fondului nu putea să verifice dacă specializarea pentru care a obținut diploma de licență a fost acreditată sau autorizată provizoriu întrucât nimeni nu a învestit-o cu o astfel de analiză și nu s-a contestat diploma de licență. În continuare, recurenta susține că a solicitat înscrierea și susținerea unui concurs, cerere care a fost respinsă, motiv pentru care a învestit instanța cu o acțiune care să oblige pârâții să o primească la concursul de definitivare și la celelalte concursuri la care are dreptul ca absolvent cu diplomă de licență, însă instanța a respins acest drept legal pe considerente ce țin de acreditarea sau neacreditarea studiilor recunoscute deja prin diploma de licență. Nicio Hotărâre de Guvern sau instanța nu a anulat diploma de licență sau efectele legale ale acesteia, fiindu-i încălcat dreptul de a se înscrie la examenul de titularizare, însă cu toate acestea instanța a considerat legal refuzul de a se înscrie și a susține examenele organizate de acestea. Intimatul-pârât D. Călărași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prin Încheierea din 28 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis în principiu recursul declarat și a fost fixat termen de judecată cu citarea părților, în ședință publică.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În speța dedusă judecății, Curtea de Apel a fost sesizată cu cererea reclamantei prin care s-a solicitat obligarea B. să recunoască diploma de licență eliberată reclamantei din 04 august 2009, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, recunoașterea valabilității studiilor și a efectelor ce rezultă din diploma de licență, Specializarea Sociologie - Psihologie emisă de Universitatea Spiru Haret nr. 11384 din 04 august 2009, în sensul de a-i conferi dreptul de a se înscrie și susține examenele organizate la nivel național/județean/local de către B. și D. Călărași, recunoașterea dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării, acordarea permisiunii de a susține examenul de definitivare organizat la nivel național/județean, conform art. 241 din Legea nr. 1/2011. În ceea ce privește criticile referitoare la capătul de cerere privind recunoașterea diplomei Înalta Curte constată că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, și nici de un exces de putere din partea autorității publice pârâte B., în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuțiile acestuia, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul B. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantului. Prin urmare, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta. De asemenea, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs se susține că diploma există și își produce efectele aspect față de care, în mod greșit prin hotărârea instanței de fond s-a respins acțiunea pentru că nu s-a încadrat în condițiile art. 4 din Ordinul nr. 6193/2012 și că din toată motivarea nu rezultă de ce nu se încadrează în dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 6193/2012, nefiind indicate argumentele pe care s-a bazat judecătorul fondului când a ajuns la o astfel de concluzie din moment ce nu a analizat legalitatea diplomei, act administrativ cu prezumție de legalitate ce dovedește că au fost urmate cursuri legale recunoscute. Cu privire la această critică Înalta Curte constată, așa cum a reținut și instanța de fond, că temeiul în baza căruia dosarul reclamantei a fost respins este art. 4 din Anexa nr. 1 din Ordinul nr. 6193 din 13 noiembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, în care la alineatul 3 se prevede „(3) Specializările/Programele de studii și formele de învățământ pentru absolvenții cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență, înscriși la examen, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor din învățământul superior și recunoașterea diplomelor, trebuie să fi fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în baza unei hotărâri a Guvernului.” Prin urmare, una dintre condițiile de înscriere la examenul de definitivare în învățământ era, potrivit Metodologiei pentru organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, ca „Specializările/Programele de studii și formele de învățământ să fi fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în baza unei hotărâri a Guvernului.” În concluzie, autoritatea pârâtă avea obligația de a verifica, printre celelalte condiții ce trebuiau îndeplinite de către recurenta-reclamantă, dacă a absolvit o specializare, un program de studii și formă de acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în baza unei hotărâri a Guvernului, această dispoziție dintr-un act administrativ cu caracter normativ, nefiind anulată de către instanța de contencios administrativ, reclamanta nesupunând controlului de legalitate acest text, în temeiul căruia i-a fost respins dosarul. Or, în speța dedusă judecății nu se pune în discuție legalitatea organizării procesului de învățământ de către Universitatea Spiru Haret, în ceea ce privește Facultatea de Sociologie - Psihologie, cu specializarea Sociologie - Psihologie, în sensul că a fost acreditată potrivit H.G. nr. 693 din 12 iunie 2003, publicată în M. Of. al României nr. 466 din 30 iunie 2003 și nici că formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, au fost organizate prin hotărâri ale Senatului Universității Spiru Haret, cu respectarea sau nu a prevederilor din Legea învățământului, ci în mod strict verificarea condiției din art. 4 din Ordinul nr. 6193 din 13 noiembrie 2012, ca specializările/programele de studii și formele de învățământ să fi fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în baza unei hotărâri a Guvernului”, text ce nu a fost declarat nelegal. Ordinul nr. 6193 din 13 noiembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ a fost emis în baza art. 241 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, unde se prevede că: „examenul național de definitivare în învățământ este organizat de B., conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.” Prin norma de lege referitoare la examenul național de definitivare în învățământ este recunoscut dreptul de organizare pe baza unei metodologii aprobate de B. cu valoare de act administrativ unilateral, iar prin art. 4 alin. (3) din această Metodologie se prevăd condiționări privind specializările absolvenților candidați, acestea trebuind să se regăsească atât în centralizator, cât și în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum și titlurilor obținute de absolvenții învățământului universitar, nomenclatorul domeniilor și al specializărilor universitare acreditate sau autoritate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior. În consecință, legea a dat în competența ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului elaborarea unei metodologii pentru organizarea examenului național de definitivare în învățământ, din acest punct de vedere, chiar dacă reclamanta nu a supus controlului de legalitate ordinul, nu se poate reține o neconcordanță cu legea. Toate acestea dovedesc că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale și nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluția pronunțată; Față de considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, având în vedere și motivarea instanței de control judiciar de natură a complini motivarea primei instanțe.