ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1847/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele ; Prin sentința penală nr. 128/ P din 5 decembrie 2012 a Tribunalului Neamț, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice,din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. și în consecință; - inculpatul T.G. a fost condamnat la : - 20 de ani, închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din pedeapsa de 15 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 198 din 03 decembrie 2003 Tribunalului Neamț, definitivă prin decizia penală nr. 40 din 16 februarie 2004 a Curții de Apel Bacău, a fost contopit restul rămas neexecutat, de 2.672 zile închisoare, cu pedeapsa stabilită în cauză și s-a aplicat inculpatului în vederea executării .pedeapsa mai grea de 20 de ani închisoare. În temeiul art. 176 alin. (1) raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,pe durata a 8 (opt) ani.

În temeiul art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C. pen., constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe toată durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 13 decembrie 2011 și până la 05 decembrie 2012. S-a luat act că persoana vătămată A.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză și nici nu a formulat cerere de participare în procesul penal în calitate de parte vătămată, în condițiile art. 82 C. proc.

pen. În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat la urmărirea penală și la instanța de fond, în sumă totală de 500 lei, să fie avansat către B.A. Neamț din fondurile Ministerului Justiției. În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata, în favoarea statului, a sumei de 3.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate la urmărirea penală și la prima instanța de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, în baza probelor administrate la urmărirea penală, respectiv: - proces-verbal de cercetare la fața locului - fila 1-6; - planșă fotografică anexa procesului-verbal - fila 7-17; - raport medico-legal de necropsie - fii 19-24; - planșă fotografică - fila 25-29; - concluzii medico-legale provizorii - fila 30; - declarațiile martorilor - fila 75-86; - cazier judiciar - fila 65; - copie Rechizitoriu nr. 294/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț - fila 67-71; - raport de expertiză medico-legală psihiatrică - fila 72-74; - declarațiile inculpatului - fila 33-38, 39, 91, a reținut în sarcina inculpatului următoarele: După ce a fost liberat condiționat din executarea condamnării la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20-174,175 lit. c) C. pen., infracțiune a cărei victimă a fost soția sa, T.M., inculpatul T.G.

a revenit în locuința sa, continuându-și conviețuirea cu soția sa, victima infracțiunii în caza de fată. Pentru a-și asigura cele necesare traiului, inculpatul lucra la o stână de pe raza comunei Ion Creangă, jud. Neamț, context în care prezența sa la domiciliul comun era sporadică, de cele mai multe ori la sfârșit de săptămână. Atât inculpatul cât și soția sa consumau în mod frecvent băuturi alcoolice, iar inculpatul a bănuit-o pe soția sa că întreține relații sexuale cu alți bărbați, acesta fiind și mobilul primei infracțiuni săvârșite de către inculpat. În dimineața zilei de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 9 00 , inculpatul a venit acasă de la stâna unde lucra cu intenția de a cumpăra un porc pentru a-l sacrifica în preajma sărbătorilor de iarnă.

Inculpatul a cumpărat astfel un porc de la numitul I.I., prin intermediul ginerelui său, R.D., care l-a adus acasă, în aceeași zi'12 decembrie 2011- când, potrivit declarației inculpatului (filele 33-34, dos. urm. pen.), acesta, odată ajuns acasă, a constatat că soția sa se afla în stare de ebrietate. Inculpatul împreună cu ginerele său, Rotam Dom, au stat la masă și, la un moment dat, victima T.M. i-a atras atenția ginerelui său să nu mai vină noaptea în locuința ei pentru a nu da naștere la bănuieli că ei doi ar întreține relații sexuale. În declarația sa luată în instanță, martorul R.D. a precizat că, în prezența sa, inculpatul și soția sa nu s-au certat și nici nu cunoaște despre alte conflicte care să fi existat între aceștia; totuși, întrebat fiind dacă victima T.M.

i-a atras atenția să nu mai vină la locuința ei în timpul nopții pentru a nu da naștere la bănuieli din partea inculpatului, împrejurare despre care a declarat inculpatul, martorul a arătat că nu își amintește, însă poziția martorului se explică prin faptul că în această afirmație a victimei era implicat direct. De asemenea, din declarațiile inculpatului rezultă că, în jurul orelor 14 30 , acesta a plecat de acasă și a mers la stână, unde a stat până în jurul orelor 18 00 , când s-a hotărât să revină în locuință. Când a ajuns la domiciliul său, inculpatul a sesizat că soția sa nu este acasă, motiv pentru care a căutat-o prin curtea casei și în incinta dependințelor, însă, după puțin timp, inculpatul a sesizat că victima e acasă.

În aceste împrejurări, între cei doi a avut loc o discuție contradictorie, în sensul că inculpatul i-ar fi reproșat că întreține relații cu alți bărbați, iar la un moment dat, pe acest fond de ceartă, inculpatul a lovit-o cu palma peste față pe soția sa, care a căzut, lovindu-se de tocul ușii. În data de 13 decembrie 2011, în jurul orelor 4, spre dimineață inculpatul a plecat de acasă la stâna unde lucra, iar victima a rămas în locuință dormind. În jurul orelor 7 30 -8 00 ginerele inculpatului și al victimei, a venit la locuința socrilor săi, a strigat la geam și pentru că nu răspundea nimeni a intrat în casă unde a găsit-o pe victima T.M. culcată în pat, acoperită cu o plapumă, în timp ce hainele ei erau așezate grămadă jos lângă pat.

Martorul a constatat că victima avea sânge pe față și în zona capului, s-a speriat de această situație și a plecat la domiciliul său cu intenția de a suna la telefon la nr. 112. Pe drum s-a întâlnit cu martora A.M., fiica soților T., care i-a spus să se întoarcă împreună la locuința părinților săi, pentru că între timp a sunat la nr. 112 o vecină, respectiv martora C.E. Martorul a recunoscut în ședință publică poziția în care a găsit victima în dimineața zilei 13 decembrie 2011 în fotografiile judiciare care i-au fost prezentate, nr. 17-18, fila 11, dos. urm. pen.,acestea fiind anexe la procesul-verbal de cercetare la fața locului din 13 decembrie 2011 (filele 1-6, dos. urm. pen.). În declarațiile luate la urmărirea penală, inculpatul a susținut că a aplicat victimei doar o lovitură cu palma și, prin efectul acestei lovituri, victima a căzut și s-a lovit de tocul ușii.

Însă, potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. 126 din 13 decembrie 2011 întocmit de Cabinetul Medico - Legal Roman, moartea victimei a fost violentă și cauza medicală a morții a fost coma cerebrală consecința unei hemoragii si contuzii cerebrale. De asemenea, se atestă că leziunile cerebrale tanatogeneratoare puteau fi produse printr-un mecanism de lovire a craniului de un corp contondent cu impact occipital - fila 21. Cu ocazia necropsiei au fost constatate o serie de leziuni grave la nivelul toracelui, mai precis fractura sternului, în dreapta fractura coastelor C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, medio-clavicular C4, C5, C6,cu deplasare, și fractura coastelor C7, C8, C9 pe linia axilar posterioară, iar în partea stângă fractura coastelor C2, C3, C4, C5, parasternal, și medio-clavicular C4, C5, C6 cu deplasare.

Toate leziunile sunt recente și puteau fi produse prin loviri active repetate cu copuri și mijloace contondente, iar contuzia toracică cu fracturi costale și printr-un mecanism de comprimare între două planuri dure. În planul laturii obiective a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul s-a reținut ca fiind pe deplin probată legătura de cauzalitate directă între agresiunile comise de inculpat asupra soției sale T.M. în noaptea de 12/ 13 decembrie 2011 și leziunile constatate prin raportul de necropsie, leziuni care au condus în mod direct la decesul acesteia.

Sub aspectul laturii subiective, conform expertizei medico-legală necroscopică, care are valoare probatorie obiectiv științifică, s-a constată că inculpatul a acționat cu intenție directă, deoarece numai astfel se explică multitudinea leziunilor grave suferite de victimă și faptul că agresiunile inculpatului au vizat zone vitale ale corpului victimei, iar aceste leziuni,astfel cum rezultă din concluziile expertizei medico - legale, au putut fi produse prin loviri repetate cu corpuri și mijloace contondente, iar în ce privește contuzia toracică cu fracturi costale, și printr-un mecanism de comprimare între două planuri dure. Tot în cadrul analizei laturii subiective a infracțiunii care s-a reținut în sarcina inculpatului, este relevant în același timp mobilul faptei, inculpatul acționând din gelozie și în scop de răzbunare din bănuiala sa că victima întreținea relații cu alți bărbați.

În același timp, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/1205/2012 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici ” București, inculpatul are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat - filele 72-74, dos. u.p. Față de modul în care a acționat inculpatul, s-a reținut că a fost exclusă intenția depășită - praeterintenție - ca formă de vinovăție specifică laturii subiective a infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., motiv pentru care a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea inculpatului, formulată prin apărător de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului T.G. de a iovi în mod repetat cu corpuri contondente pe soția sa, T.M., dar și printr-un mecanism de comprimare a corpului victimei între două planuri dure, provocându-i astfel acesteia leziuni grave în zona capului și a toracelui, leziuni care au condus în mod direct la decesul acesteia, se încadrează juridic în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., infracțiunea fiind săvârșită asupra soției sale de către inculpat care mai săvârșise anterior tot asupra soției sale o tentativă la infracțiune de omor calificat, precum și o altă infracțiune de omor.

În acest sens, instanța a avut în vedere existenta condamnărilor anterioare pentru infracțiunile de omor și tentativă de omor, prev. de art. 174 C. pen. și art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. reținându-se starea de recidivă postcondamnatorie.

La individualizarea judiciară a pedepsei, în baza criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., s-au avut în vedere următoarele împrejurări privind fapta: gradul de pericol social concret ridicat al faptei, configurat și prin împrejurările care implicit au atras aplicarea agravantei speciale, respective, existența condamnărilor anterioare definitive pentru fapte de omor și tentativă de omor, ultima dintre acestea fiind comisă chiar asupra soției, aceeași victimă a infracțiunii consumate de omor deosebit de grav pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în această cauză; împrejurările în care inculpatul a acționat, prin lovirea, în mod repetat, a victimei cu corpuri contondente și prin comprimarea corpului acesteia între două planuri dure; rezonanța puternică pe care comiterea acestei fapte în împrejurările analizate a avut-o în comunitate, așa cum rezultă și declarațiile martorilor audiați la cercetarea judecătorească.

Privind persoana inculpatului: Inculpatul T.G. are vârsta de 63 de ani, a fost căsătorit, de profesie tractorist, cu studii modeste, respective, 7 clase, ceea ce relevă un nivel scăzut de instruire, și în același timp, se reține și starea de recidivă a inculpatului primul termen al recidivei constând tot în fapte de omor. în același timp, privind persoana inculpatului, se rețin și aspecte pozitive, constând în interesul pentru muncă acesta angajându-se la stână imediat după ce a fost liberat condiționat, precum și aspectele invocate în apărarea inculpatului, acesta suferind de o boală incurabilă așa cum rezultă și din actele medicale prezentate la dosar. împotriva sentinței penale mai sus menționată, în termen legal, inculpatul T.G.

a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei prin reținerea art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.G. În temeiul art. 300 2 ,coroborat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 381 alin. (1) teza a II-a procedură penală a fost dedusă în continuare detenția inculpatului, de la 05 decembrie 2012 la data pronunțării deciziei. În temeiul art. 192 alin. (2) procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei,cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Pentru a se decide astfel s-a reținut că starea de fapt, astfel cum în mod minuțios a fost reținută de către prima instanță, este corectă fiind rezultatul coroborării tuturor probelor administrate în cauză, dovedindu-se,fără dubii, că inculpatul, fără niciun motiv aparent care sa-i justifice comportamentul agresiv deviant, prin lovituri repetate cu pumnii și picioarele, i-a provocat soției sale multiple leziuni care au condus la decesul acesteia.

În individualizarea pedepsei stabilite inculpatului, prima instanță a făcut o aplicare riguroasă a dispozițiilor art. 72 C. pen., respectiv, a ținut seama de faptul că inculpatul, care a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni de violență, îndreptate împotriva vieții, în mod repetat și împotriva aceleiași persoane, în ultimele două acte materiale de omor, a manifestat o violență deosebită, suprimând viața soției sale, persoană cu care acesta conviețuia și care mai fusese anterior victima furiei și agresivității sale. Instanța de fond a ținut cont, de asemenea, de urmările ireversibile produse, de conduita inculpatului, care nu conștientizează gravitatea actelor sale de violență, manifestată prin atitudinea de negare a intenției suprimării vieții victimei, dar și de gradul de pericol social a! faptei săvârșite, infracțiune care este pedepsită cu închisoarea, al cărei maxim este de 25 ani, alternativ cu pedeapsa detențiunii pe viață.

S-a mai reținut că fapta inculpatului, care este de o gravitate extremă, intervine după două condamnări consecutive pentru infracțiuni de omor și necesită o reacție pe măsură; prin urmare, instanța de apel a apreciat că în raport cu infracțiunea reținută in sarcina inculpatului, natura acesteia si ceea ce denota ea despre personalitatea inculpatului, antecedentele penale și conduita procesuală adoptată în fața instanței de apel, se impune menținerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță, pe care l-a considerat legal și temeinic. S-a mai arătat că nu se poate reține scuza provocării invocată de inculpat, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei puternice tulburări sau emoții provocate de victimă, sub stăpânirea căreia să fi acționat inculpatul, așa cum impun exigențele textului de lege invocat art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.

- și nici aplicarea dispozițiilor privind procedura simplificată, prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., întrucât în cauză sunt incidente prevederile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., care exclud aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (1)-(6) C. proc. pen., în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață. Împotriva acestei decizii inculpatul T.G. a declarat, în termen legal, recursul de față, solicitând o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia ( caz de casare prevăzut art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.). Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul declarat în raport cu motivul de casare invocat dar și în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (în redactarea anterioară a Legii nr. 2/2013) hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. În speță s-a reținut că inculpatul T.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c), cu aplic.

art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 12 decembrie 2011, pe fondul consumului de alcool și a unor conflicte preexistente, a lovit-o peste față, cu palma pe soția sa T.M., care a căzut, după care, prin lovituri repetate cu pumnii și picioarele și comprimare între două planuri dure, i-a provocat multiple leziuni care ulterior au condus la decesul acesteia, acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 20 ani închisoare astfel cum deja s-a arătat detaliat în partea expozitivă a prezentei decizii. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și au făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci, din contra, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării judiciare a pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Acțiunile anteriore agresării victimei și actele de violență exercitate inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanțe, în alegerea pedepsei. Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale a!e inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală). Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin durata privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.” Firește, în lumina criteriilor prev. de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei și făptuitorului.

În speță s-a probat că inculpatul a comis o faptă deosebit de gravă, prin care a adus atingere relațiile sociale ce ocrotesc dreptul la viață al persoanei, sens în care s-a acordat însemnătatea cuvenită modalității în care a fost săvârșită infracțiunea de către inculpat, care a suprimat viața soției sale prin aplicarea mai multor lovituri acesteia, acesta fiind în stare de recidivă întrucât mai suferise anterior două condamnării (15 ani închisoare și 7 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 C. pen. a cărei victimă a fost L.C. și 10 ani, închisoare, pentru tentativă de omor calificat prev. de art. 20-174, 175 lit. c) C. pen., infracțiune a cărei victimă a fost soția sa, T.M.

Or, fapta pentru care inculpatul T.G. a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, este neîndoielnic foarte gravă, încât în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, înalta Curte, ținând cont de criteriile anterior menționate, apreciază că nu se impune reducerea pedepsei, comportamentul inculpatului cu un trecut infracțional bogat, denotând că nu a înțeles pe deplin gravitatea acțiunilor sale și importanța valorii lezate.

În acest context, Curtea consideră că doar în această manieră avertismentul dat de instanță prin soluția de condamnare va fi de natură să-l facă pe inculpat să conștientizeze pe viitor că legiuitorul ocrotește valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancționată aspru și că el ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligația de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situație contrară legii, în caz contrar urmând, inevitabil a răspunde ca și în cazul de față. Așa fiind, Înalta Curte constată că numai pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată inculpatului este în măsură să asigure formarea unei atitudini corecte față de lege și normale de conviețuire socială, neimpunându-se reducerea acesteia.

Față de considerentele ce precedă, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 20 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la 29 mai 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2013.