ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 630/2017

Asupra

conflictului negativ de față,

Deliberând,

constată următoarele:

cererii deduse judecății;

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sectorului 5 București, contestatoarea A. a

formulat, în contradictoriu cu intimata B. - C. București - D.,

contestație la executare, prin care a solicitat anularea somației

precum și a titlului executoriu emis de către intimată,

suspendarea executării până la soluționarea contestației la

executare în temeiul art. 148 din O.G. nr. 92/2003 coroborat cu art. 719 din C.

proc. civ., iar în cazul în care nu se va admite capătul de cerere

referitor la suspendarea executării, să se admită cererea de

întoarcere a executării în temeiul art. 723 C. proc. civ.

2.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență;

2.1.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului 5

București;

Prin sentința

civilă nr. 5674 din 04 august 2016, Judecătoria sectorului 5

București a admis excepția necompetenței sale materiale și

teritoriale, invocată de această instanță din oficiu

și, în consecință, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța a reținut

că, în cauza de față, contestatoarea solicită anularea

titlului executoriu și a somației emise de intimată la data de

19 aprilie 2016, pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 585/2011

pronunțate la data de 17 octombrie 2011 de Curtea de Apel Cluj, secția

de II-a civilă, de contencios administrativ, fiind, astfel, incidente

dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit

cărora instanța de executare este instanța care a

soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.

2.2.

Hotărârea Curții de Apel Cluj;

Prin

sentința civilă nr. 331 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția

a III-a contencios administrativ, a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată din oficiu, și, în consecință, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sector 5 București.

A constatat

ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii

regulatorului de competență.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea de Apel a concluzionat, în esență, că

instanța de executare prevăzută de art.

2 alin. (1) lit. ț), respectiv art. 25 din Legea nr. 554/2004 nu are

competența de a soluționa contestația la executare

propriu-zisă privind un titlu executoriu emis de un organ fiscal sau o

executare silită demarată printr-o procedură fiscală.

Potrivit art.

24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de executare, respectiv cea

care a emis titlul executoriu, are această calitate atunci când, în urma

neîndepliniri obligațiilor arătate în textul legal menționat, se

impune aplicarea unei amenzi conducătorului autorității publice

sau, după caz, persoanei obligată, așa cum arată art. 24 alin.

(3).

Această

măsură este luată de către instanța ce a emis titlul

executoriu în calitatea sa de instanță de executare.

Dacă

pentru executarea hotărârilor instanței de executare privind

stabilirea amenzii, respectiv a penalităților, sunt implicate alte

organe de executare, analiza legalității acestui tip de executare

excedează competenței instanței de executare prevăzute de

Legea nr. 554/2004, competența într-o astfel de ipoteză

aparținând judecătoriei, atât în materie fiscală (amendă),

cât și în materie patrimonială.

A fost evocată

Decizia nr. 14/2007 pronunțată în recurs în interesul legii de secțiile

unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a

stabilit că j

udecătoria în

circumscripția căreia se face executarea este competentă să

judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a

unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare

fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât

și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost

pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre

dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ

jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o

altă procedură prevăzută de lege.

În ceea ce privește contestația la executare privind

executarea unor dispoziții patrimoniale, prin implicarea ca organ de

executare a executorului judecătoresc, deoarece excedează limitelor

expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența aparține judecătoriei conform art. 651 alin. (1)

și (3) C. proc. civ.

Fiind

un titlu executoriu emis de către un organ fiscal și fiind formulate

critici de substanță împotriva acestuia, competența de

soluționare poate fi determinată doar în acord cu dispozițiile

codului fiscal și ale codului de procedură fiscală, referitoare

la emiterea titlului de creanță și la procedura fiscală de

contestare, fiind atrasă astfel competența judecătoriei în

condițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

Înaltei Curți de Casație și Justiție;

Înalta Curte,

sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență,

judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și

analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și

dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte

constată că, în speță, reclamanta A. a formulat, în

esență, în procedura prevăzută de art. 172 și art. 173

C. proc. fisc., contestație împotriva unor acte de executare emise de

organele administrativ-fiscale în baza art. 141 C. proc. fisc.

Sumele de

plată pentru care s-a început executarea silită au fost stabilite în

sarcina reclamantei în temeiul unei hotărâri judecătorești emise

de Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, (sentința

civilă nr. 585 din 17 octombrie 2011 - Dosar nr. x/33/2011) prin care s-a

dispus aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 24 și art.

25 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Art.

24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată că, la cererea

creditorului, instanța de executare, prin încheiere definitivă

dată cu citarea părților, aplică conducătorului

autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o

amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,

care se face venit la bugetul de stat.

Din

coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. (3) C. proc.

fisc. rezultă că titlul de creanță fiscală este actul

prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și

obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă

din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau

de persoanele îndreptățite potrivit legii.

Organele

fiscale au competență generală privind administrarea

creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de

aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.

Executarea silită a creanțelor fiscale se

efectuează în temeiul unui titlu executoriu, emis de organul de executare

competent în baza unui titlu de creanță prin care se stabilesc

creanțe fiscale principale sau accesorii.

Potrivit pct.

107.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului de

procedură fiscală, aprobate prin H.G. nr. 1.050/2004, „ti

tlul de

creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește

și se individualizează obligația de plată privind

creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane

îndreptățite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi (…

) g) (…) încheierea sau

dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un

extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al

cheltuielilor judiciare și al altor creanțe fiscale stabilite,

potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.”

Titlul

executoriu fiscal cuprinde, potrivit art. 141 alin. (4) C. proc. fisc., codul

de identificare fiscală, domiciliul fiscal, precum și orice alte date

de identificare, cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate,

temeiul legal al puterii executorii a titlului.

Potrivit art.

172 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și

completările ulterioare, orice persoană interesată poate face

contestație împotriva oricărui act de executare efectuat, cu

încălcarea prevederilor legale, de către organele de executare

fiscale, precum și împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de

executare în condițiile legii.

Contestația

se introduce la instanța judecătorească competentă și

se judecă în procedură de urgență.

În lipsa unor

proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească

competentă, devin aplicabile, în această privință,

dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., în care se precizează

că: "Unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile

C. proc. civ."

Or, potrivit art.

714 alin. (3) C. proc. civ., "contestația privind lămurirea

înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se

introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se

execută", iar "dacă o asemenea contestație

vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de

jurisdicție, competența de soluționare aparține

instanței de executare".

Ca urmare,

instanței de executare, stabilită potrivit dreptului comun, îi revine

competența să judece, în cazul contestației împotriva

executării propriu-zise sau al contestației la titlu, atunci când o

astfel de contestație vizează un titlu executoriu emis de organul

fiscal, așa cum este cazul în prezenta cauză.

Se

reține, din această perspectivă, că art. 651 C. proc. civ.

prevede că instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se află, la data sesizării organului

de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în

speță, Judecătoria sector 5 București.

Înalta Curte

nu poate achiesa la interpretarea dată sintagmei “instanța de

executare” de către Judecătoria sectorului 5, în sensul de a

reține că aceasta se referă la instanța care a care a

soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, cu aplicabilitate

în prezenta speță.

Din

perspectiva legii contenciosului administrativ, sfera de aplicare a acestei

sintagme este circumscrisă exclusiv stabilirii instanței competente

să ia măsurile prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

anume aplicarea unei amenzi sau stabilirea de penalități, în vederea

executării obligațiilor stabilite pe fondul litigiului de contencios

administrativ.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în

conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Judecătoriei sectorului 5, instanță inițial

învestită de reclamantă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A., în

contradictoriu cu intimata B. - C. București - D., în favoarea

Judecătoriei sectorului 5.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.