ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 630/2017

Decizia nr. 630/2017 Asupra conflictului negativ de față, Deliberând, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. - C. București - D., contestație la executare, prin care a solicitat anularea somației precum și a titlului executoriu emis de către intimată, suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare în temeiul art. 148 din O.G. nr. 92/2003 coroborat cu art. 719 din C. proc. civ., iar în cazul în care nu se va admite capătul de cerere referitor la suspendarea executării, să se admită cererea de întoarcere a executării în temeiul art. 723 C. proc.

civ. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență; 2.1. Hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București; Prin sentința civilă nr. 5674 din 04 august 2016, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale, invocată de această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în cauza de față, contestatoarea solicită anularea titlului executoriu și a somației emise de intimată la data de 19 aprilie 2016, pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 585/2011 pronunțate la data de 17 octombrie 2011 de Curtea de Apel Cluj, secția de II-a civilă, de contencios administrativ, fiind, astfel, incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ. 2.2. Hotărârea Curții de Apel Cluj; Prin sentința civilă nr. 331 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a concluzionat, în esență, că instanța de executare prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. ț), respectiv art. 25 din Legea nr. 554/2004 nu are competența de a soluționa contestația la executare propriu-zisă privind un titlu executoriu emis de un organ fiscal sau o executare silită demarată printr-o procedură fiscală.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de executare, respectiv cea care a emis titlul executoriu, are această calitate atunci când, în urma neîndepliniri obligațiilor arătate în textul legal menționat, se impune aplicarea unei amenzi conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligată, așa cum arată art. 24 alin. (3). Această măsură este luată de către instanța ce a emis titlul executoriu în calitatea sa de instanță de executare. Dacă pentru executarea hotărârilor instanței de executare privind stabilirea amenzii, respectiv a penalităților, sunt implicate alte organe de executare, analiza legalității acestui tip de executare excedează competenței instanței de executare prevăzute de Legea nr. 554/2004, competența într-o astfel de ipoteză aparținând judecătoriei, atât în materie fiscală (amendă), cât și în materie patrimonială.

A fost evocată Decizia nr. 14/2007 pronunțată în recurs în interesul legii de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că j udecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În ceea ce privește contestația la executare privind executarea unor dispoziții patrimoniale, prin implicarea ca organ de executare a executorului judecătoresc, deoarece excedează limitelor expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența aparține judecătoriei conform art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Fiind un titlu executoriu emis de către un organ fiscal și fiind formulate critici de substanță împotriva acestuia, competența de soluționare poate fi determinată doar în acord cu dispozițiile codului fiscal și ale codului de procedură fiscală, referitoare la emiterea titlului de creanță și la procedura fiscală de contestare, fiind atrasă astfel competența judecătoriei în condițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc.

civ. 3. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție; Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Înalta Curte constată că, în speță, reclamanta A. a formulat, în esență, în procedura prevăzută de art. 172 și art. 173 C. proc. fisc., contestație împotriva unor acte de executare emise de organele administrativ-fiscale în baza art. 141 C. proc. fisc.

Sumele de plată pentru care s-a început executarea silită au fost stabilite în sarcina reclamantei în temeiul unei hotărâri judecătorești emise de Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, (sentința civilă nr. 585 din 17 octombrie 2011 - Dosar nr. x/33/2011) prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată că, la cererea creditorului, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat.

Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. (3) C. proc. fisc. rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Organele fiscale au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală. Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu, emis de organul de executare competent în baza unui titlu de creanță prin care se stabilesc creanțe fiscale principale sau accesorii.

Potrivit pct. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului de procedură fiscală, aprobate prin H.G. nr. 1.050/2004, „ti tlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi (… ) g) (…) încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.” Titlul executoriu fiscal cuprinde, potrivit art. 141 alin. (4) C. proc.

fisc., codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal, precum și orice alte date de identificare, cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului. Potrivit art. 172 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, orice persoană interesată poate face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum și împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condițiile legii. Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență. În lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, devin aplicabile, în această privință, dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc.

fisc., în care se precizează că: "Unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile C. proc. civ." Or, potrivit art. 714 alin. (3) C. proc. civ., "contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută", iar "dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare". Ca urmare, instanței de executare, stabilită potrivit dreptului comun, îi revine competența să judece, în cazul contestației împotriva executării propriu-zise sau al contestației la titlu, atunci când o astfel de contestație vizează un titlu executoriu emis de organul fiscal, așa cum este cazul în prezenta cauză.

Se reține, din această perspectivă, că art. 651 C. proc. civ. prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în speță, Judecătoria sector 5 București. Înalta Curte nu poate achiesa la interpretarea dată sintagmei “instanța de executare” de către Judecătoria sectorului 5, în sensul de a reține că aceasta se referă la instanța care a care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, cu aplicabilitate în prezenta speță. Din perspectiva legii contenciosului administrativ, sfera de aplicare a acestei sintagme este circumscrisă exclusiv stabilirii instanței competente să ia măsurile prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, anume aplicarea unei amenzi sau stabilirea de penalități, în vederea executării obligațiilor stabilite pe fondul litigiului de contencios administrativ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 5, instanță inițial învestită de reclamantă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. - C. București - D., în favoarea Judecătoriei sectorului 5. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.