ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 515/2017

Decizia nr. 515/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 19 octombrie 2016 sub nr. x/3/2016, creditoarea A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu debitoarea B. și terții popriți C. și D., să se dispună:

În argumentele prezentate în susținerea cererii, creditoarea a arătat în esență că,

la data de 14 iulie 2009, între

B.

, în calitate de lider de parteneriat și

A.

, în calitate de partener nr. 2,

C.

, în calitate de partener nr. 1 și

D.

, în calitate de partener nr. 3, au fost încheiate două acorduri de parteneriat, după cum urmează: Acordul de parteneriat din 14 iulie 2009, prin care părțile și-au exprimat acordul de asociere în vederea implementării proiectului

„Rețeaua de Economie Socială o premisă pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii"

și Acordul de parteneriat din 14 iulie 2009 prin care părțile și-au exprimat acordul de asociere în vederea implementării proiectului „x - înființarea unei Rețele de Economie Socială destinată integrării profesionale a persoanelor cu dizabilități, pornind de la experiențe și bune practici în Uniunea Europeană

.

S-a susținut în continuare că, în temeiul

acordurilor de parteneriat, între

B.

, în calitate de beneficiar al finanțării, și E.

,

F.

,

în calitate de ordonator de credite, au fost încheiate următoarele contracte: Contractul de finanțare E., având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile în cuantum de 17.854.029.03 lei pentru implementarea Proiectului și Contractul de finanțare E.

,

având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile în cuantum de 17.854.029.03 lei pentru implementarea Proiectului. Implementarea acestor proiecte a presupus din partea creditoarei

A.

să avanseze cheltuielile necesare, pentru ca, ulterior,

ac

easta să transmită debitoarei documentele justificative ale cheltuielilor efectuate. Rambursarea acestor costuri către parteneri se realizează de către G. prin intermediul debitoarei, care avea obligația de a transfera către parteneri urnele încasate de la autoritatea de management. Deși debitoarea a încasat suma de 832.272,95 lei, reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de către

A.

și rambursate de către autoritatea de management,

debitoarea

nu a transferat sumele cuvenite către

creditoare

. Prin urmare, creditoarea are o creanță împotriva

debitoarei

în cuantum de 832.272,95 lei, la care se adaugă penalitățile de întârziere aferente.

Mai susține de reclamantă că debitoarea nu s-a conformat obligației de plată a creanței la termenul scadent,

creditoarea

a formulat cerere de chemare în judecată împotriva

debitoarei

, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/3/2016, având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 832.272,95 lei.

Creditoarea a mai arătat că până la soluționarea cererii privind emiterea ordonanței de plată, a formulat prezenta cerere prin care tinde la instituirea unor măsuri asigurătorii menite să securizeze executarea de către

debitoare

a obligației de plată a sumei de 832.272,95 lei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 952 și următoarele C. proc. civ. și art. 970 și următoarele C. proc. civ.

Hotărârile care au generat conflictul de competență;

Prin sentința nr. 7292 din 18 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-A civilă, a admis excepția necompetentei materiale a tribunalului și, în consecință, a declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe creditoarea A., în contradictoriu cu debitoarea B., terții popriți C. și D. în favoarea Curții de Apel București, ca instanță competentă să soluționeze cauza.

Instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, că potrivit art. 954 alin. (1) teza I C. proc. civ., cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță. Aceste dispoziții sunt aplicabile și cererii de înființare a popririi asigurătorii în temeiul art. 971 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, conform art. 10 alin. (1)

1

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Tribunalul a mai reținut că, în speță, creditoarea a solicitat înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile urmăribile ale debitoarei B., precum și a popririi asiguratorii asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile și asupra disponibilităților bănești, prezente și viitoare, aflate în conturile bancare deschise pe numele debitoarei, până la concurența sumei de 832.272,95 lei, reprezentând debit restant rezultat din contractul de finanțare F. din data de 30 iunie 2010, contractul de finanțare E. încheiat în data de 30 iunie 2010, acordul de parteneriat din 14 iulie 2009 și acordul de parteneriat din creanță afirmat de creditoare este reprezentat de mai multe contracte de finanțare nerambursabilă, în temeiul dispozițiilor legale anterior evocate, precum și al prevederilor art. 132 alin. (3) rap. la art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2) C. proc. civ., astfel că a admis excepția necompetentei materiale a tribunalului și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, prin sentința nr. 3943 din 8 decembrie 2016, a admis

excepția necompetentei materiale a instanței, și a declinat competenta de judecare a cauzei

formulată de

creditoarea A. în contradictoriu cu debitoarea B. și terții popriți C. și D. Crefop,

in favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Totodată, a constat ivit conflictul negativ de competenta și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, contencios administrativ, în vederea soluționării conflictului.

Analizând actele dosarului, Curtea de apel a reținut că raporturile juridice generate de Acordurile de parteneriat nu sunt raporturi administrative, ci raporturi civile, astfel că instanța competentă să judece în fond cauza și, deci, și cererea de instituire a sechestrului asigurator, este instanța civilă, respectiv Tribunalul București, secția a VI-a civila, dat fiind valoarea litigiului de peste 200.000 lei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat indisponibilizarea bunurilor mobile și/sau imobile urmăribile ale B., aflate în posesia acesteia sau a terților, până la concurența sumei de 832.272,95 lei, reprezentând debit restant rezultat din contractul de finanțare F. din data de 30 iunie 2010, contractul de finanțare E. încheiat în data de 30 iunie 2010, acordul de parteneriat din 14 iulie 2009 și acordul de parteneriat din 14 iulie 2009, înființarea popririi asiguratorii asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau alto bunuri mobile incorporale urmăribile, până la concurența sumei de 832.272,95 lei, datorate B. de către terții popriți sau pe care terții popriți i le vor datora în viitor, în temeiul raporturilor juridice existente între debitoare și aceștia, înființarea popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești, prezente și viitoare, aflate în conturile bancare deschise pe numele debitoarei, până la concurența sumei de 832.272,95 lei precum și obligarea la pata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Într-adevăr,între părțile litigante s-au încheiat contractul de finanțare nr. E. din 30 iunie 2010 și contractul de finanțare E. din 30 iunie 2010 încheiat între E. - F. și B. (filele 28 si 39), contracte ce sunt într-adevăr guvernate de Legea nr. 554/2004.

Însă, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel București, acest litigiu derivă din acordurile de parteneriat din 14 iulie 2009 (fila 48) și din 14 iulie 2009 (fila 51) încheiate între B., C., reclamanta A., D. și SC H. SRL, contracte care au natură civilă.

Mai precis, neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 7.4 din Acordurile de parteneriat (care stabilește modul în care se împarte finanțarea între părțile din Acordurile de parteneriat)

,

atrage competența de soluționare a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, fiind un

litigiu de drept comun.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea în favoarea Tribunalului București, secția a VI-A civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe creditorul A., debitorul B. și pe terții popriți C. și D.

,

în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2017.