ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3697/2015

Decizia

nr. 3697/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2014, reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Intermediar pentru „Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice”, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării, până la soluționarea definitivă pe fond a cauzei, a actului administrativ reprezentat de Procesul-verbal MEN-DGOIPOSCCE nr. 5320 din 16 ianuarie 2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergentă, înregistrat Ia Institutul de Chimie Macromoleculară sub nr. 508 din 3 februarie 2014, însoțit de Scrisoarea MEN-DGOIPOSCCE de notificare a debitului către beneficiar nr. 5718 din 30 ianuarie 2014 înregistrată la Institutul de Chimie Macromoleculară sub nr. 506 din 3 februarie 2014, prin care MEN-DGOIPOSCCE a stabilit în sarcina Institutului de Chimie Macromoleculară o corecție în valoare de 40.269,71 Iei (din care un debit de recuperat în valoare de 30.886,45 Iei, pentru proiectul „Centru de cercetări avansate pentru bionanoconjugate și biopolimeri” (IntelCentru), ID: 88, SMIS: 2213, POSCCE-A2-0.2.2.1.-2007 -1- Capacități -1- 2007-2, din cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară din lași, întrucât sunt întrunite cele două condiții stabilite de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adică este un caz bine justificat și este necesară prevenirea unei pagube iminente.

Prin sentința civilă nr. 874 din 17.03.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Intermediar pentru „Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice” și a dispus suspendarea executării Procesului-verbal nr. 5320 din 16 ianuarie 2014 emis de MEN-DGOIPOSCCE de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, înregistrat sub nr. 508 din 3 februarie 2014 până la soluționarea definitivă a fondului cauzei.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței civile nr. 874 din 17.03.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Educației Naționale a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010.

În motivarea căii de atac, recurentul arată că instanța de fond, în analiza cazului bine justificat, a apreciat că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ legată de aplicarea retroactivă a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2001. Cu privire la acest aspect, susținerea instanței de fond este nelegală.

Recurentul susține că nu se poate vorbi de o retroactivitate a legii, având în vedere că activitatea de verificare se desfășoară ulterior anului 2011, ulterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe. Anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe, activitatea de verificare se desfășura în bazai O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător.

Cu privire la termenul de efectuare a verificărilor și de emitere a Notei de constatare, instanța de fond în mod greșit a apreciat că a fost încălcat termenul de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât acest termen curge de la data înregistrării Suspiciunii de neregulă și nu de la data înregistrării Raportului de control. Prin Raportul de control i se efectuează o serie de verificării la fața locul, dar se dau și o serie de recomandării instituției verificate cu termene ferme în care pot fi remediate problemele semnalate. Acesta a fost și cazul raportului de control emis cu nr. 7035 din 11 iunie 2012. Prin urmare, data emiterii Raportului de control nu poate constitui data de la care curge termenul de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât problemele semnalate în acel raport de control ar putea fi remediate în termene mai lungi sau mai scurte de 90 de zile, în funcție de recomandările din Raport.

Referitor la paguba iminentă a cărei constatare se impune, instanța de fond își însușește susținerile reclamantei, susțineri care pe de o parte nu se pot avea în vedere ca împrejurări de natură să conducă la concluzia că este îndeplinită condiția obligatorie impusă de textul de lege incident, iar pe de altă parte nu sunt dovedite.

Toate aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la concluzia că executarea actului administrativ ce face obiectul prezentei cauze emis anterior soluționării în fond a acțiunii în anularea lui, ar fi de natură a crea reclamantei o pagubă iminentă ce nu ar mai putea fi reparată.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 din C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 08.07.2015, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 19.11.2015.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a dispus suspendarea executării Procesului-verbal nr. 5320 din 16 ianuarie 2014 emis de MEN-DGOIPOSCCE de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, înregistrat sub nr. 508 din 3 februarie 2014 până la soluționarea definitivă a fondului cauzei.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Condiția cazului bine justificat presupune existența unor împrejurări evidente, care să poată fi constatate de instanță în cadrul unei cercetări sumare a actului administrativ contestat, fără a fi permisă verificarea însăși a motivelor de nelegalitate invocate de contestator în cadrul contestației sau acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond corect a comparat aspectele expuse de reclamant cu starea de fapt reținută de organul fiscal, reținând că se identifică o serie de probleme.

Raportat la probele administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a constatat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără, însă, ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Astfel, prima instanță a procedat corect când a cercetat legalitatea actului administrativ atacat, pipăind împrejurări legate de starea de fapt și de drept și, fără să cerceteze sau să se pronunțe pe fondul problemei legate de nulitatea actului administrativ, a constatat în mod temeinic o serioasă îndoială cu privire la legalitatea Procesului-verbal atacat.

În concret, instanța de fond legal a reținut că există o îndoială serioasă împotriva legalității actului administrativ ce face obiectul litigiului, respectiv Procesul-verbal nr. 5320 din 16 ianuarie 2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului Convergență, înregistrat la Institutul de Chimie Macromoleculară sub nr. 508 din 3 februarie 2014” și „există un dubiu suficient de puternic care pune în discuție fundamentul legal al actului administrativ, O.U.G. nr. 66/2011 fiind adoptată după finalizarea contractului de finanțare în care sunt înscrise cheltuielile pentru întărirea capacității administrative.

Reținerea existenței unei serioase îndoieli, în înțelesul dispozițiilor art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, a fost determinata, în speță, prin analiza problemei aplicării retroactive a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 și a problemei termenului prevăzut prin art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011.

Instanța de control judiciar reține că este corectă concluzia vizând faptul că aplicarea corecțiilor de către recurentul-pârât prin raportare la O.U.G. nr. 66/2011 încalcă în mod direct principiul constituțional potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.

Prin urmare, actul administrativ atacat este greșit întemeiat pe dispozițiile normelor de drept ale O.U.G. nr. 66/2011, O.U.G. nr. 79/2003 era singurul act normativ în vigoare la data derulării procedurii de achiziție.

Pe de altă parte, Procesul-verbal atacat a fost emis cu depășirea termenului legal prevăzut prin O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Astfel, se reține că executarea actului administrativ - Proces-verbal MEN-DGOIPOSCCE nr. 5320 din 16 ianuarie 2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergența, înregistrat la Institutul de Chimie Macromoleculară sub nr 508 din 3 februarie 2014, însoțit de Scrisoarea MEN-DGOIPOSCCF de notificare a debitului către beneficiar nr. 5718 din 30 ianuarie 2014, înregistrată la Institutul de Chimie Macromoleculară sub nr. 506 din 3 februarie 2014, prin care MEN-DGOIPOSCCE a stabilit în sarcina Institutului de Chimie Macromoleculară o corecție financiară în valoare de 40.269,71 lei, din care a rezultat o creanță bugetară în valoare de 30.886,45 lei, pentru proiectul „Centru de cercetări avansate pentru bionanoconjugate și biopolimeri” (Intel Centru), ar aduce Institutului de Chimie Macromoleculară un prejudiciu material viitor și previzibil și ar perturba în mod cert și grav funcționarea sa.

Totodată, instanța de control judiciar va înlătura apărările recurentului, întrucât argumentele invocate țin de însăși legalitatea actului administrativ contestat. Instanța de contencios administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.

Înalta Curte apreciază că în mod justificat instanța de fond a avut în vedere și Recomandarea nr. R (89) 8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Comisiei Europene care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecția jurisdicțională provizorie în funcție de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice (succesor al Ministerului Educației Naționale) - Direcția Generală Organism Intermediar pentru „Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice” împotriva sentinței civile nr. 874 din 17 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2015.