ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3492/2016

Decizia

nr. 3492/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, anularea notei nr. 5118 din 08 ianuarie 2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, înregistrată la Institutul de Chimie Macromoleculară sub nr. 253 din 20 ianuarie 2014, însoțită de scrisoarea de notificare a debitului către beneficiar nr. 5318 din 16 ianuarie 2014, înregistrată la Institutul de Chimie Macromoleculară sub nr. 252 din 20 ianuarie 2014, prin care s-a stabilit în sarcina sa o corecție financiară în valoare de 224.916,50 lei, din care a rezultat o creanță bugetară în valoare de 172.510,96 lei pentru proiectul „Centru de cercetări avansate pentru bionanoconjugate și biopolimeri”; precum și anularea deciziei nr. 6201 din 18 februarie 2014, înregistrată la Institutul de Chimie Macromoleculară sub nr. 770 din 20 februarie 2014, prin care a fost respinsă.

Prin sentința civilă nr. 1702 din 29 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Institutul de Chimie Macromoleculară, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, în esență, recurentul a formulat următoarele critici:

- hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea principiului neretroactivității legii, întrucât presupusele nereguli au fost săvârșite anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011;

- instanța de fond a realizat o interpretare greșită a normelor legale ce reglementează termenul de efectuare a verificării și de emitere a procesului-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare care, potrivit legii este de 90 de zile, iar în cazul recurentului, între raportul de control și emiterea notei de constatare a trecut o perioadă de 1 an și 6 luni;

- hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, fiind formulate aprecieri greșite asupra caracterului imprevizibil al lucrărilor contractate prin actul adițional nr. 4 din 27 iulie 2010 și asupra relației de dependență dintre contractul de achiziție publică inițial și lucrările și serviciile suplimentare;

- instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a deciziei nr. 6201 din 18 februarie 2014 prin care a fost respinsă contestația administrativă, din acest punct de vedere, hotărârea atacată fiind nemotivată.

Recurentul-reclamant a formulat și cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, vizând interpretarea art. 31 pct. 4 lit. a) din Directiva 2004/18/CE din 31 martie 2004, privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, cu modificările ulterioare până la data de 27.07.2010: „Pot fi interpretate dispozițiile art. 31 alin. (4) lit. a) din Directiva 2004/18/CE din 31 martie 2004, privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, cu modificările ulterioare până la data de 27.07.2010, prin care se dispune „Autoritățile contractante pot atribui contractele de achiziții publice printr-o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în cazul contractelor de achiziții publice de lucrări și al contractelor de achiziții publice de servicii pentru lucrările sau serviciile suplimentare care nu sunt prevăzute în proiectul estimat inițial și nici în contractul inițial și care au devenit necesare, ca urmare a unei situații neprevăzute, pentru execuția lucrării sau serviciile descrise de acestea, cu condiția atribuirii contractului operatorului economic care execută respectiv lucrare sau servicii:

- în cazul în care respectivele lucrări sau servicii suplimentare pot fi separate din punct de vedere tehnic sau economic de contractul inițial fără a constitui un inconvenient major pentru autoritățile contractante sau

- în cazul în care respectivele lucrări sau servicii, chiar dacă pot fi separate de executarea contractului inițial, sunt strict necesare pentru finalizarea acestuia, însă cu toate acestea, valoarea cumulată a contratelor atribuite pentru lucrări sau servicii suplimentare nu trebuie să fie mai mare de 50% din valoarea contractului inițial”, în sensul în care nu beneficiază de acest drept o autoritate contractantă, instituție publică de cercetare științifică, care invocă în acest scop, ca situație neprevăzută, împrejurarea potrivit căreia, după contractarea unui operator economic pentru construcția și amenajarea unui centru de cercetare modern, a devenit necesară și amenajarea configurărilor indispensabile mai multor echipamente de cercetare, situație provocată tocmai de achiziționarea echipamentelor de cercetare prin procedura legală și deferita dispunere și configurare a echipamentelor efectiv achiziționate, în ce privește dimensiunile, conexiunile la utilități, parametri de funcționare și alte asemenea caracteristici ce impun o adaptare specială a amenajării clădirii centrului de cercetare științifică mai sus menționat?”

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Educației Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esențiale ale cauzei.

În esență, a arătat că nu se poate reține nerespectarea principiului neretroactivității legii, având în vedere că efectuarea controlului a avut loc ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește existența circumstanțelor imprevizibile, intimatul a arătat că instanța de fond a analizat cauza având în vedere dispozițiile legale aplicabile, apreciind în mod legal și temeinic că autoritatea contractantă a atribuit un contract suplimentar (act adițional) în absența unei urgențe imperative rezultată din împrejurări imprevizibile.

Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților conform dispozițiilor încheierii din data de 14.04.2016, în temeiul alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din data de 20.07.2016, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru dezbateri contradictorii, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În ședința publică de la 24.11.2016, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, apreciind că, din modul în care a fost formulată întrebarea preliminară, rezultă că se urmărește obținerea unei îndrumări din partea C.J.U.E., care nu este compatibilă cu procedura întrebărilor preliminare, apreciindu-se totodată că legislația materială oferă suficiente repere pentru definirea conceptului de circumstanțe imprevizibile.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, decizia nr. 6201 din 18 februarie 2014 prin care intimatul-pârât a respins contestația administrativă formulată împotriva Notei nr. 5118 din 08 ianuarie 2014 de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale din cadrul obiectivului de convergență, prin care s-a aplicat o corecție financiară de 25% din valoarea finanțată din fondurile publice a actului adițional nr. 4 din 27 iulie 2010 la contractul de lucrări de construcții și de servicii de proiectare nr. 4065 din 24 august 2009, rezultând o valoare a corecției financiare de 224.916,5 lei, din care 172.510,96 lei reprezintă contribuție din fonduri U.E., iar suma de 52.405,54 lei reprezintă contribuție publică națională.

În esență, în urma unei suspiciuni de neregulă, înregistrată la autoritatea cu competență în înregistrarea fondurilor europene sub nr. 997 din 3 octombrie 2013, intimatul a procedat la efectuarea unei verificări documentare a proiectului „Centru de cercetări avansate pentru bionanoconjugate și biopolimeri”, ce formează obiectul contractului de finanțare nr. 3 din 01 martie 2009, concluziile activității de verificare, sintetizate în Nota de constatare nr. 5118 din 08 ianuarie 2014 fiind în sensul că lucrările suplimentare cuprinse în actul adițional nr. 4 din 27 iulie 2010 respectiv instalații de forță pentru echipamente de cercetare, sistem de automatizare pentru urmărirea, controlul și modificarea parametrilor presiune și umiditate în funcțiunile specifice, adăugarea unei scări exterioare deschise care să permită evacuarea directă a personalului în caz de urgență, montarea de vitraje special etanșe la ferestre, uși interioare și pereți de compartimentare, dispunerea unor pasaje de transfer sub formă de module capsulante cu două uși speciale și sisteme de interblocare, dotări și mobilier laborator chimie, nu sunt justificate de o urgență imperativă pentru a fi încadrate în categoria circumstanțelor imprevizibile, ci reprezintă greșeli de proiectare și modificări determinate de pregătirea neadecvată a proiectului.

Acesta fiind contextul cauzei, instanța de control judiciar constată că soluția instanței de fond, care a considerat legale actele administrative contestate, a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs referitor la aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011 unor acte și fapte juridice anterior intrării sale în vigoare este nefondat, întrucât potrivit dispozițiilor art. 66 din această ordonanță. „Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare.”

Interpretând, per a contrario, textul legal citat, se ajunge la concluzia, corect reținută și de către prima instanță, că activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare desfășurate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, se finalizează și se valorifică cu aplicarea acesteia.

Abordarea recurentului pornește de la interpretarea rigidă a principiului aplicării legii în timp, fără a avea în vedere, pe de-o parte, scopul urmărit de legiuitor prin cele 2 reglementări naționale succesive, O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2011 și, pe de altă parte, aspectele comune și elementele care, dimpotrivă, diferențiază soluțiile legislative cuprinse în actele normative respective, interpretate sistematic și prin prisma reglementărilor corespunzătoare din ordinea juridică a Uniunii Europene.

În sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, „abatere” reprezintă „orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate”.

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, „neregularitate” înseamnă „orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene sau prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.

Având în vedere că Regulamentul precitat se aplică direct, fiind parte a legislației naționale, în temeiul acestuia fiind emisă și O.U.G. nr. 66/2011, stabilirea corecției în conformitate cu acest regulament și cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiile securității juridice și protecției încrederii legitime.

În acest context, se impune a sublinia jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care, în cauza C-89/14, A2A, din data de 3.09.2015 a statuat că, deși principiul securității juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, același principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi.

De asemenea, cu privire la această problemă de drept a aplicării legii noi - O.U.G. nr. 66/2011 și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi, respectiv O.G. nr. 79/2003, a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene care, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, s-a pronunțat în data de 26.05.2016, în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14, statuând că „principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba de aplicarea unei reglementări noi la efecte viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.”

Hotărârea C.J.U.E. este obligatorie pentru instanța națională, fiind îndeplinită în cauză condiția ca noile reglementări să fie aplicate efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare.

În acest context, sub aspectul aplicării legii noi efectelor viitoare ale unor situați apărute sub imperiul legii vechi, Înalta Curte reține ca fiind relevante dispozițiile art. 2 alin. (4) din Contractul de finanțare nr. 3 din 01 martie 2009 potrivit cărora acesta își încetează valabilitatea la 5 ani de la data închiderii oficiale/parțiale a POS CCE, precum și ale alin. (5) potrivit cu care, pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare, beneficiarul are obligația de a permite organismelor competente verificări asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile.

Prin urmare, autorității contractante îi revine obligația și responsabilitatea respectării dispozițiilor legale, inclusiv în ceea ce privește procedura de achiziție, pe toată perioada de implementare și monitorizare a contractului/proiectului, astfel că efectele neregulilor nu sunt limitate în timp, pentru a fi excluse controlului și implicit aplicării corecțiilor financiare după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, care oricum instituie o situație favorabilă urmare a aplicării principiului proporționalității.

În concluzie, având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în temeiul Regulamentului CE nr. 1083/2006, controlul fiind efectuat după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, pentru nereguli săvârșite anterior acesteia, precum și Hotărârile C.J.U.E. din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14, este corectă aplicarea unei corecții financiare reglementată prin noul act normativ, astfel că este nefondată critica privind încălcarea neretroactivității legii noi.

Nefondată este și critica ce vizează interpretarea și aplicarea de către prima instanță a prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora: „Termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26)”.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că verificarea neregulii a fost demarată ca urmare a sesizării de neregulă nr. 9977 din 03 octombrie 2013, dată în raport de care nota de constatare nr. 5118 din 08 ianuarie 2014 a fost emisă cu respectarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011.

Susținerea recurentului în ceea ce privește data demarării procedurii de control ca fiind data încheierii raportului de control nr. 7035 din 11 iunie 2012 nu poate fi primită, întrucât respectivul raport de control la care face referire recurentul nu reprezintă un act de sesizare a unei suspiciuni de neregulă, ci, cum în mod corect a reținut instanța de fond, a avut ca obiect verificarea eligibilității cheltuielilor solicitate la rambursare.

Cât privește corecția de 25% din valoarea actului adițional nr. 4/27.27.2014 la contractul de lucrări nr. 4065 din 24 august 2009, curtea de apel a punctat judicios că împrejurările invocate de recurent - modificări ale detaliilor de execuție în raport de faptul că proiectul inițial nu a putut fi realizat în totalitate în concordanță caracteristicile echipamentelor achiziționate pe parcursul derulării proiectului, echipamente care aveau nevoie de surse multiple de alimentare cu apă, energie, consumabile diverse și care nu erau prevăzute în proiectul inițial - nu constituie circumstanțe imprevizibile, în sensul art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006.

Aceasta întrucât, manifestarea unei diligențe sporite de către autoritatea contractantă ar fi permis întocmirea unui proiect care să includă toate lucrările necesare pentru realizarea investiției, lucrările suplimentare constituind, de fapt, lucrări omise inițial din proiectul tehnic.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare în perioada de referință), autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, numai: „atunci când este necesară achiziționarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiționale, care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care datorită unor circumstanțe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- atribuirea să fie făcută contractantului inițial;

- lucrările sau serviciile suplimentare/adiționale să nu poată fi, din punct de vedere tehnic și economic, separate de contractul inițial fără apariția unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deși separabile de contractul inițial, să fie strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;

- valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite și a actelor adiționale care vor fi încheiate pentru lucrări și/sau servicii suplimentare ori adiționale să nu depășească 20% din valoarea contractului inițial”;

În același sens, sunt și dispozițiile art. 32 alin. (2) lit. c)) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, respectiv „procedura de negociere fără publicare prealabilă poate fi utilizată pentru contractele de achiziții publice de lucrări, de produse și de servicii în oricare dintre următoarele cazuri (…) c) în măsura în care este absolut necesar atunci când, din motive de extremă urgență determinate de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă, termenele pentru procedurile deschise sau restrânse sau procedurile competitive cu negociere nu pot fi respectate. Situațiile invocate pentru a justifica extrema urgență nu trebuie în niciun caz să fie atribuibile autorității contractante”.

Din interpretarea textelor legale citate, instanța de control judiciar reține că posibilitatea autorității contractante de a uza de procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare este recunoscută doar în situația de excepție expres reglementată care presupune, pe de o parte, caracterul imprevizibil al lucrărilor iar pe de altă parte, îndeplinirea cumulativă a condițiilor stipulate.

Or, în cauza de față, necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare a fost determinată de întocmirea necorespunzătoare a proiectului tehnic, în condițiile în care, dat fiind obiectul procedurii de achiziție - construirea Centrului de Cercetări Avansate pentru Bionanoconjugate și Biopolimeri (IntelCentru) - autoritatea contractantă putea și trebuia să prevadă că pentru funcționarea echipamentelor utilizate în activitatea de cercetare este necesară asigurarea unor surse multiple de alimentare cu apă, energie, consumabile diverse.

Având în vedere că recurentul este un institut activ în domeniul cercetării, Înalta Curte constată că acesta trebuia să aibă cel puțin o proiecție a naturii echipamentelor și aparaturii necesare pentru desfășurarea activității de cercetare avansată pentru bionanoconjugate și biopolimeri.

Pentru aceleași motive, și necesitatea amenajării unor spații de tip „cameră curată” și a achiziționării mobilierului specific de laborator puteau fi prevăzute de către recurent, iar necesitatea proiectării și construirii unei platforme de ieșire de urgență nu poate reprezenta un element imprevizibil.

Susținerea recurentului referitoare la corespondența purtată cu intimatul anterior încheierii actului adițional nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât respectiva corespondență vizează exclusiv declararea lucrărilor suplimentare ca fiind cheltuieli eligibile, în cadrul proiectului, fără a putea fi considerată justificare în alegerea procedurii de achiziție publică incidentă.

Sub acest ultim aspect, Înalta Curte constată că referatul de necesitate și nota de fundamentare sunt nemotivate sub aspectul momentului la care a apărut necesitatea achiziționării lucrărilor suplimentare și nici nu precizează care sunt inconvenientele majore pentru autoritatea contractantă în cazul în care respectivele achiziții ar fi fost separate de contractul inițial, elemente esențiale și definitorii pentru stabilirea caracterului imprevizibil al necesității achiziționării lucrărilor și bunurilor.

Prin urmare, situațiile învederate de recurent ca reprezentând circumstanțe imprevizibile nu pot fi calificate ca având această natură, întrucât autoritatea contractantă, la momentul întocmirii documentației de atribuire a contractului inițial - nr. 4065/2009 - ar fi trebuit că se asigure că specificațiile tehnice care fac parte din caietul de sarcini, corespund necesității autorității și condițiilor reale, elaborarea documentației de atribuire fiind, conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, atribuția autorității contractante.

Instanța de control judiciar reține că noțiunea de „circumstanțe imprevizibile” se referă la acele împrejurări despre care se poate presupune, în mod rezonabil că, din motive neimputabile autorității contractante, nu au fost și nu au putut fi cunoscute la momentul inițierii procedurii de achiziție publică, fiind necesar, așadar, a fi interpretată într-o manieră obiectivă, ca făcând referire la o autoritate contractantă diligentă, motiv pentru care circumstanțele invocate de recurentă, nu pot fi considerate circumstanțe imprevizibile.

Și criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât, din considerentele hotărârii, rezultă că instanța de fond a examinat în profunzime și sistematizat, cererile și susținerile părților, temeiurile de drept aplicabile și împrejurările de fapt care au constituit situația premisă a declanșării mecanismului judiciar.

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor și apărărilor invocate de părți, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, nu implică obligația instanței de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligației fiind variabilă, în funcție de natura hotărârii și de circumstanțele fiecărei cauze, cu luarea în considerare a pertinenței, clarității, relevanței în economia litigiului și fundamentării respectivelor motive sau apărări.

Concluzionând, așadar, cu privire la aspectele analizate, întrucât sunt întemeiate constatările autorității intimate în sensul săvârșirii de către recurentul-reclamant a unei nereguli în procedura de atribuire a actului adițional nr. 4 la contractul de lucrări nr. 4065/2009, se reține că sunt legale actele administrative contestate prin care, în raport de dispozițiile pct. 2.2 din Anexa O.U.G. nr. 66/2011, a fost aplicată o corecție de 25 % din valoarea finanțată din fondurile publice aferente actului adițional.

Pentru considerentele expuse, din care rezultă că nu sunt fondate motivele de recurs invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Institutul de Chimie Moleculară împotriva sentinței civile nr. 1702 din 29 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Institutul de Chimie Moleculară împotriva sentinței civile nr. 1702 din 29 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2016.