ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4064/2007

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

106/F/C din 13 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă ca neîntemeiată

contestația în anulare formulată de A.R.R. împotriva încheierilor din 29 iunie

2005, respectiv 30 iunie 2005 pronunțate în dosarul nr. 2196/COM/2005 al

aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut, în esență, că A.R.R. a fost prezentă în ședința publică din

data de 27 iunie 2005, când instanța a pus în discuția părților atât cererea de

sesizare privind excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 cât și cererea de suspendare formulată, iar că

amânarea pronunțării deciziei în dosarul nr. 2196/COM/2005 nu a instituit în

sarcina instanței obligația citării părților.

Instanța a mai reținut , pe de o parte,

că A.R.R. a avut termen în cunoștință, astfel încât, în condițiile art. 153

alin. (1), partea nu se mai citează în tot cursul

judecății, iar, pe de altă parte, că pronunțarea soluției se face după

închiderea dezbaterilor publice, astfel încât citarea părților pentru data la

care are loc pronunțarea soluției nu este impusă de lege, acestea având

îndatorirea de a urmării pronunțarea respectivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs A.R.R., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și

nelegalitate, opinând că prin încheierea din data de 29 iunie 2005 instanța a

scos cauza de pe rol, mai puțin cererea de suspendare formulată, încălcând

astfel dispozițiile art. 23 pct. 5 din Legea nr. 47/1992, iar că pentru

termenele din 29, respectiv 30 iunie 2005, părțile nu au avut termen în

cunoștință.

S-a mai susținut prin cererea de recurs

că, în condițiile în care

părțile nu au

fost legal citate pentru termenele în speță, instituția s-ar fi

aflat în

imposibilitate de a promova recursul în termenul legal de 5 zile de la

pronunțare.

Înalta

Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele

ce urmează:

După cum

rezultă din actele dosarului și după cum în mod corect a reținut și instanța

investită cu soluționarea contestației în anulare, la

termenul

din 27 iunie 2005 părțile prezente, printre care și recurenta, au pus concluzii

atât în raport cu cererea de suspendare formulată în

cauză, cât și în raport cu cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu

excepția de neconstituționalitate invocată de A.R.R.

Așadar, încheierea din data de 27 iunie

2005 pronunțată în dosarul nr. 2196/COM/2005 a marcat sfârșitul dezbaterilor în

ce

privește chestiunile puse în discuția

părților la acel termen de judecată,

instanța

urmând a se pronunța asupra celor două cereri.

Făcând aplicarea art. 260 alin. (1) C.

proc. civ., instanța a amânat pronunțarea la 29 iunie 2005, dată la care s-a

pronunțat asupra cererii de sesizare a Curții

Constituționale. Totodată

instanța a fixat termen de control pentru

soluționarea dosarului de fond și a amânat la 30 iunie 2005, în temeiul

aceluiași text de lege, pronunțarea asupra cererii de suspendare formulată de

reclamanți.

Prin încheierea din 30 iunie 2005

pronunțată în dosarul nr.

2196/COM/2005,

instanța a soluționat cererea de suspendare în sensul

admiterii în

parte.

După cum în mod corect a reținut și

instanța investită cu

soluționarea

contestației în anulare, niciun text procedural nu prevede

obligația

instanțelor de judecată ca, atunci când amână pronunțarea soluționării, să

dispună citarea părților pentru data respectivă.

Î

n

cazul amânării pronunțării, cele petrecute la termenul când au

avut loc

dezbaterile se consemnează în încheierea care va face corp comun cu hotărârea

ce se va pronunța.

In raport cu cele mai sus arătate se

constată că susținerea recurentei în sensul că părțile nu au fost citate pentru

29 iunie 2005, respectiv 30 iunie 2005, nu poate fi reținută, acestea nefiind

termene de judecată ci date la care instanța a amânat pronunțarea asupra

cererilor în raport cu care părțile au pus concluzii la 27 iunie 2005.

Curtea

constată că pretinsa încălcare a prevederilor art. 29 alin. (5)

din Legea nr. 47/1992 nu se fondează, întrucât rațiunea acestui text de

lege este aceea de a nu se proceda la soluționarea cauzei pe fond, anterior

soluționării excepției de neconstituționalitate apreciată de instanță ca având

legătură cu litigiul în speță.

In atare condiții, soluționarea de

către instanță a cererii de suspendare formulată de reclamanți nu aduce

atingere voinței legiuitorului, așa cum aceasta a fost exprimată prin

dispoziția art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Totodată, cum potrivit art. 129 alin. (1)

C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească

desfășurarea și finalizarea procesului, iar instanța nu are obligația citării

pentru data la care amână pronunțarea, nu se poate reține nici critica

recurentei privind imposibilitatea promovării recursului împotriva încheierii

susceptibile de recurs, în termenul legal.

Pentru

considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat

o hotărâre legală și temeinică, iar

recursul fiind nefondat, urmează a fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.R.R.

împotriva dentinței civile nr. 106/F/C

din 13 noiembrie 2006 a Curții

de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 octombrie 2007.