Decizia nr. 28/A/2018 — ÎCCJ, Secția penală — cale de atac împotriva deciziei nr. 20 a Curții de Apel Timișoara

În baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (raportat la fapta I din rechizitoriu privind pe SC C. SRL), a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 7 ani.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului B., pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969; pedeapsă a cărei executare începe în condițiile art. 66 C. pen. din 1969, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma anterioară modificării sale prin Legea 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (raportat la fapta II din rechizitoriu privind pe SC E. SRL), a fost condamnat inculpatul B. cu datele de identificare de mai sus; pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 7 ani.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului B., pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969; pedeapsă a cărei executare începe în condițiile art. 66 C. pen. din 1969, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatului B. prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani închisoare pe care o sporește cu 1 (unu) an închisoare, inculpatul urmând a executa în regim de detenție pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului B. prin prezenta hotărâre în cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pedeapsă a cărei executare începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului B., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) s-a constatat decăzut inculpatul B. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăți ce funcționează în condițiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale. II.1. În baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013, respectiv în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.(raportat la fapta II din rechizitoriu privind pe SC E. SRL), a fost condamnată inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 4(patru) ani în regim de detenție. 2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatei A., pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969; pedeapsă a cărei executare începe în condițiile art. 66 C. pen. din 1969, după executarea pedepsei principale, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei. 3. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatei A., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969. 4. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 255/2013) s-a constatat decăzută inculpata A. din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăți ce funcționează în condițiile Legii nr. 31/1990, până la data reabilitării sale. III. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 și art. 7 din Legea nr. 26/1990, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se comunică Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad. IV. În baza art. 4 alin. (1) și (3) din O.G. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. nr. 1.000/2015, infracțiunile săvârșite de inculpatul B. se înscriu în cazierul fiscal al acestui inculpat. V. În baza art. 4 alin. (1) și (3) din O.G. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. nr. 1.000/2015, infracțiunea săvârșită de inculpata A. se înscrie în cazierul fiscal al acestei inculpate. VI. În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 și art. 25 C. proc. pen.; art. 998, art. 1003 și art. 1039 C. civ. din 1865, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, cu sediul în Arad, în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, după cum urmează: - au fost obligați în solidar inculpatul B., cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL cu sediul în Arad, reprezentată prin lichidator judiciar D. IPURL cu sediul social în Arad, și cu birou în Arad, către partea civilă la plata sumei de 1.327.260 RON (din care 1.272.693 RON TVA și 54.567 impozit pe profit), la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte ce alcătuiește suma totală de 1.327.260 RON, până la data achitării obligaților bugetare principale; - au fost obligați în solidar inculpații B. și A. și partea responsabilă civilmente SC E. SRL cu sediul în Arad, reprezentată prin lichidator judiciar F. SPRL (care a preluat prin reorganizare activitatea SCP G. IPURL) cu sediul în Arad, către partea civilă la plata sumei de 978.034 RON (din care 940.376 RON TVA și 37.658 impozit pe profit), la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte ce alcătuiește suma totală de 978.034 RON, până la data achitării obligaților bugetare principale. VII. În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 249 și următoarele C. proc. pen., s-a admis cererea de instituire a măsurilor asigurătorii, formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, după cum urmează: - s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța din 2 aprilie 2013, emisă în Dosarul z/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra următoarelor imobile aparținând inculpatei A., până la concurența sumei de 978.034 RON, la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală): a) apartament situat în municipiul Reșița; b) teren în suprafață de 153,29 mp aferent apartamentului situat în municipiul Reșița. - s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța din 12 august 2013, emisă în Dosarul z/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra următoarelor mobile aparținând inculpatei A., până la concurența sumei de 978.034 RON, la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală): a) 6 acțiuni la SIF I. SA; b) 5 acțiuni la SIF J. SA; b) 16 acțiuni la SIF K. SA; b) 38 acțiuni la SIF L. SA; b) 10 acțiuni la SIF M. SA. - s-a menținut măsura sechestrului asigurătoriu instituit prin Ordonanța din 12 august 2013, emisă în Dosarul z/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra următoarelor mobile aparținând inculpatului B., până la concurența sumei de 2.305.294 RON, la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală): a) 6 acțiuni la SIF I. SA; b) 5 acțiuni la SIF J. SA; b) 16 acțiuni la SIF K. SA; b) 38 acțiuni la SIF L. SA; b) 10 acțiuni la SIF M. SA. - s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului B. și poprirea asigurătorie pe sumele datorate inculpatului până la concurența sumei de 2.305.294 RON, la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte ce alcătuiește suma totală de 2.305.294 RON, până la data achitării obligaților bugetare principale. - s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatei A. și poprirea asigurătorie pe sumele datorate inculpatei până la concurența sumei de 978.034 RON, la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte ce alcătuiește suma totală de 978.034 RON, până la data achitării obligaților bugetare principale. - s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea părții responsabile civilmente SC E. SRL și poprirea asigurătorie pe sumele datorate acestei părți până la concurența sumei de 978.034 RON, la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte ce alcătuiește suma totală de 978.034 RON, până la data achitării obligaților bugetare principale. - s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea părții responsabile civilmente SC C. SRL și poprirea asigurătorie pe sumele datorate acestei părți până la concurența sumei de 1.327.260 RON, la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte ce alcătuiește suma totală de 1.327.260 RON, până la data achitării obligaților bugetare principale. VIII. În temeiul art. 397 alin. (4) C. proc. pen. dispozițiile din prezenta hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii sunt executorii. IX. În baza art. 273 alin. (4), art. 272 alin. (1), art. 175 alin. (5), C. proc. pen. au fost obligați în solidar inculpații B. și A. la plata sumei de 14.145 RON, reprezentând diferență onorariu expert, în favoarea doamnei expert H., posesoare a carnetului de consultant fiscal nr. 5360/2011. X. În temeiul art. 398, art. 274 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. în solidar cu părțile responsabile civilmente SC E. SRL și SC C. SRL, la plata sumei de 8.000 RON; cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. XI. În temeiul art. 398, art. 274 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL, la plata sumei de 8.000 RON; cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Împotriva sentinței Tribunalului Arad au declarat apel inculpații B. și A. și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor publice Arad. Inculpații au criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate. Partea civilă a criticat sentința pentru netemeinicie. Curtea, examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (2) C.proc. pen., a constatat că instanța de fond în mod întemeiat a reținut vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală descrise în actul de acuzare. S-a considerat că din aceste probe rezultă fără nici un dubiu că inculpatul B. a fost administratorul și asociatul SC C. și că în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 august 2010 această societate a efectuat achiziții de carne (carcasă de porc) de la doi furnizori din Ungaria: N. și O. fără a fi evidențiate în totalitate în evidența contabilă și declarate organelor fiscale. Începând cu luna septembrie 2010 aceeași activitate de achiziționare a produselor din carne din Ungaria, de la aceiași furnizori, și vânzarea acestora pe teritoriul României, a fost continuată în numele altei societăți, și anume SC E. SRL. Societatea a fost înființată la data de 28 mai 2010, având ca asociați și administratori pe inculpata A. și P., mama martorului Q. În realitate, activitatea de administrare și reprezentare a firmei a fost desfășurată efectiv de către inculpatul B., în calitate de administrator de fapt și de către inculpata A., în calitate de administrator de drept. Și în această situație s-a dovedit că achizițiile de carne nu au fost înregistrate în totalitate în contabilitatea firmei. Mărfurile achiziționate de cele două firme din România de la partenerii lor din Ungaria și neînregistrate în contabilitate au fost introduse ilicit în circuitul comercial din România, fiind vândute pe piața neagră fără ca veniturile realizate să fie evidențiate în actele contabile și declarate organelor fiscale în scopul de a se sustrage de la plata TVA și a impozitului pe profit. În opinia Curții, prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin neînregistrarea în totalitate a actelor privind achizițiile efectuate de către SC C. SRL este de 801.141 RON (din care 746.574 RON TVA și 54.567 impozit pe profit) iar prejudiciul cauzat de SC E. SRL este de 648.816 RON (din care 611.158 RON TVA și 37.658 impozit pe profit). Curtea a apreciat că prejudiciile cauzate de cele două societăți comerciale, administrate de inculpați, sunt mai mici decât cele stabilite de instanța de fond, având în vedere datele prezentate în Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, în timpul cercetării judecătorești, de către doamna expert H. Din conținutul expertizei efectuate în cauză s-a reținut că prejudiciul cauzat de cele două societăți comerciale, administrate de inculpați, au fost stabilite pe baza rapoartelor VIES, privind livrările comunitare, documentelor contabile, declarațiilor recapitulative ale deconturilor TVA și a declarațiilor informative depuse de societăți la organul fiscal, precum și documentele transmise de furnizorii maghiari. S-a mai reținut că pe baza acestor documente expertul a stabilit un prejudiciu total pe baza rapoartelor VIES defalcat pentru operațiunile comerciale pentru care au existat documente contabile și pentru situațiile în care nu au existat astfel de documente. Curtea a apreciat că prejudiciul cert este doar cel stabilit pe baza documentelor contabile emise de firmele din Ungaria existente la dosar și va înlătura din calcul sumele stabilite doar pe baza raportărilor VIES, pentru care nu sunt asemenea documente. S-a reținut că și experta contabilă H., audiată în cauză, VIESUL este o modalitate de centralizare a raportărilor livrărilor și achizițiilor comunitare efectuate de către societățile de pe teritoriul Uniunii Europene și pe baza acestor raportări se aplică taxarea inversă a TVA. Așadar, instanța de apel a constatat că simpla raportare de acest gen, efectuată de firmele din Ungaria, în lipsa altor documente din care să rezulte cu certitudine că mărfurile au fost expediate, nu poate prezenta o garanție că toate operațiunile comerciale menționate în rapoartele VIES au existat în realitate, existând un dubiu cu privire la realitatea acestor operațiuni. S-a reținut că, de altfel, chiar expertul precizează că nu există o confirmare a organelor fiscale din Ungaria cu privire la corectitudinea VIESURILOR depuse de firmele din Ungaria cu care firmele din România au avut relații comerciale. Prin urmare, Curtea, la evaluarea prejudiciului, a avut în vedere valoarea TVA și a impozitului pe profit pentru fiecare societate administrată de inculpați, aferente operațiunilor neînregistrate care au fost declarate în VIES de către firmele din Ungaria și pentru care există documente justificative, facturi, CMR-uri, avute în vedere la efectuarea expertizei. Susținerile inculpaților în sensul că nu au primit toate cantitățile de carne expediate de firmele din Ungaria și că nu există nici o dovadă că acesta au fost recepționate efectiv, nu au putut fi reținute. S-a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că cele două firme administrate de inculpați au achiziționat cantitățile de carne expediate de firmele din Ungaria, pentru care există documente, însă doar o parte din acestea au fost înregistrate în evidența contabilă de gestiune și raportată organului fiscal teritorial. Instanța de apel a reținut din actele de la dosar, că de administrarea firmelor SC C. SRL se ocupa și martorul Q., cetățean maghiar care se ocupa de achiziționarea mărfii de la partenerii maghiari. Acesta fiind audiat, a relatat că el trimitea facturile completate, privind mărfurile expediate din Ungaria, pe șoferul care și transporta cantitățile de carne în România. Odată ce carnea ajungea în România, inculpatul B. se urca în mașină cu șoferul și se deplasau la diferite destinații unde descărcau marfa. Pentru marfa vândută, inculpatul B. trimitea banii pe șofer care îi dădea martorului și care la rândul său îi depunea la bancă în vederea efectuării plăților către furnizorii unguri. S-a reținut că în cursul urmăririi penale a fost audiat martorul R., care a arătat că în calitate de șofer a transportat carne, din Ungaria în România pentru vânzare. La încărcare primea CMR-urile și restul actelor de transport. În România, se întâlnea cu inculpatul B., care de cele mai multe ori îl aștepta personal și îl ducea la locurile de descărcare. Odată ajuns în România, preda actele la inculpatul B. Curtea a apreciat că declarațiile celor doi martori se coroborează și cu înregistrările telefonice ale convorbirilor inculpatului B. cu cei doi martori, discuțiile fiind purtate în limba maghiară. În aceiași notă, s-a considerat de către curte că sunt și interceptările telefonice ale discuțiilor de pe posturile telefonice ale inculpatului B. și ale martorului R., menționate de instanța de fond, din care rezultă că în data de 28 aprilie 2011, ora 8:42:57 inculpatul a vorbit cu o persoană dintr-o structură a statului, care îl oprise pe martor în trafic în timp ce efectua un transport de carne în România, inculpatul comunicându-i acelei persoane că el va fi cel care va plăti amenda șoferului, pentru că la el venea., Din interceptările din 28 aprilie 2011, ora 13:54:15 s-a reținut că inculpatul B., a purtat o convorbire cu martorul Q., ocazie cu care inculpatul la informat pe martorul Q. că trebuie să fie atent că acolo este Garda de Finanțe care vrea să confiște marfa, că el, inculpatul este în Arad și finanțele vor să confiște marfa, că ARR a chemat Garda Financiară și atunci încep problemele că o să încerce să rezolve ceva. Din interceptările din 28 aprilie 2011, ora 14:38:12 s-a reținut că inculpatul B., a purtat o convorbire cu un domn, pe care inculpatul l-a informat că este o situație urâtă, că în Ungaria nu sunt probleme, dar el aici în România, are probleme, „s-a uitat pe INTERNET și a văzut cât este în Ungaria și cât este aici în România. Și a zis că nu te supăra dar este o diferență mare. Carnea rămâne la noi”. Din interceptările convorbirilor inculpatului B. cu martorul Q., din 28 aprilie 2011, ora 15:55:51 s-a reținut afirmația inculpatului „Trebuie să lucrăm legal. Tipul zice să lăsăm prețul un pic mai jos, înțelegi? Și atunci lucrăm legal o perioadă de timp”. Din interceptarea discuțiilor inculpatului B. din 29 aprilie 2011, ora 15:08:47, s-a reținut că inculpatul a purtat o discuție telefonică cu un domn pentru înlocuirea șoferului S. și în care se exprima teama ca S. să nu trimită ungurii de la finanțe, din cauza supragreutății. Totodată rezultă temerea celor doi interlocutori ca șoferul S., să nu fie „ sifon”. De asemenea, s-a reținut că au fost efectuate și înregistrări ale convorbirilor telefonice ale inculpaților B. și A., cu alte persoane, din care rezultă modalitate în care inculpații comercializau carcasă de porc către diverși clienți, fără a emite facturi fiscale și fără să înregistreze toate operațiunile în contabilitate. Instanța de apel a constatat că cei doi inculpați nu au făcut dovada că făceau o recepție efectivă a mărfurilor primite la sediul firmelor din Arad, declarațiile celor doi martori și înregistrările convorbirilor telefonice dovedesc că mărfurile erau distribuite imediat ce intrau în țară diferiților beneficiari, fără a fi întocmite avize de expediție pentru fiecare destinatar în parte, ceea ce permitea eludarea dispozițiilor legale privind înregistrarea operațiunilor efectuate. Prin urmare, s-a reținut că faptul că marfa expediată din Ungaria și neînregistrată în contabilitatea firmelor administrate de inculpați, a ajuns în România, rezultă din documentele întocmite de firmele furnizoare, din declarațiile martorilor menționați mai sus, precum și din împrejurarea că inculpatul B. a avut două întâlniri cu reprezentanții celor două firme din Ungaria care i-au livrat carcasele de carne, prilej cu care s-au negociat o eșalonare a datoriilor pe care firmele inculpatului B. le avea față de furnizorii maghiari. Astfel că este greu de crezut că în situația în care inculpatul ar fi constatat anumite nereguli cu privire la livrările de carne, nu ar fi sesizat acest aspect, la aceste întâlniri. Din actele dosarului de urmărire penală instanța de apel a reținut că rezultatul acestor negocieri a fost consemnat într-un înscris semnat de reprezentanții firmelor maghiare și de inculpatul B. iar la una dintre întâlniri a participat și martorul Q. Inculpatul B. nu a contestat semnătura aplicată pe cele două acte. Curtea a apreciat că în cauza de față vinovăția inculpaților este dovedită pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală pentru care au fost trimiși în judecată, reținându-se că cei doi inculpați au fost administratorii Societăților comerciale SC C. și SC E. SRL nu au înregistrat în contabilitate toate actele contabile corespunzătoare cantităților de carne achiziționate din Ungaria, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat. S-a constatat că rolul principal în derularea activităților infracționale l-a avut inculpatul B. care s-a ocupat de distribuirea mărfurilor în mod nelegal la diferiți comercianți din țară, el încasa banii pe care îi trimitea în Ungaria, pentru plata mărfurilor achiziționate, iar inculpata A. a avut un rol secundar în activitatea infracțională desfășurată în sensul că îl sprijinea pe inculpatul B. și avea cunoștință de afacerile derulate de soțul său. Relevante au fost apreciate de Curte în acest sens unele interceptări ale unor convorbiri telefonice pe care inculpata le-a avut cu unele persoane. Astfel, din discuția inculpatei A., cu o doamnă, în data de 29 aprilie 2011, ora 13:00:47, rezultă că inculpata a stabilit cu acea persoană să se întâlnească la finanțe, la Garda financiară pentru a-i da 2 avize de însoțire pe care să le ducă la Crimona și la Caia, să le aibă. Din interceptarea discuției inculpatei A. cu un domn în data de 22 aprilie 2011, ora 14:38:58, s-a reținut că inculpata întreba dacă nu trebuie să se ducă la Cerna, că își ia chitanțierul cu ea, interlocutorul dându-i indicații să taie trei chitanțe. Totodată inculpata întreba cât mai este la Marius, la piață”. Nu putut fi reținut de către instanța de apel nici motivul de apel privind nelegalitate sentinței pe motiv că judecătorul care a pronunțat sentința apelată a devenit incompatibil întrucât a fost recuzat în temeiul dispozițiilor art. 64 lit. f) C. proc. pen. Din actele de la dosar Curtea a reținut că într-adevăr, la termenul de judecată din data de 14 aprilie 2016, judecătorul cauzei T. a fost recuzat de către apărătorul inculpaților. Această cerere a fost soluționată la data de 15 aprilie 2016 de un alt complet de judecată care a dispus respingerea, motivat de faptul că nu se poate reține o suspiciune cu privire la imparțialitatea judecătorului Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de recuzare, Curtea a apreciat că nu s-a produs nici o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpaților, o asemenea vătămare ar fi avut loc doar în situația în care cererea de recuzare ar fi fost admisă, ceea ce ar fi atras nulitate tuturor actelor întocmite de judecătorul recuzat, după formularea unei astfel de cereri. Cu privire la faptul că inculpații au mai contestat și onorariul pretins de experți, apreciind că este exagerat și solicită reducerea acestuia și stabilirea unui cuantum pe baza unei evaluări juste, instanța de apel a apreciat că onorariul solicitat de expert este justificat având în vedere volumul mare de activitate desfășurat pentru a răspunde la toate obiectivele stabilite. S-a observat că instanța nu are la dispoziție criterii pe baza cărora să se poată proceda la o evaluare justă a activității desfășurate de expert și nici inculpații nu au prezentat nici un fel de argumente concrete, în raport cu care să se poată face o evaluare mai judicioasă a volumului de muncă depus. Instanța de apel a apreciat că apelul inculpaților este fondat în parte doar în ce privește individualizarea judiciară a pedepselor și a modalității de executare a pedepsei în ce o privește pe inculpata A.. Având în vedere că, inculpații au cauzat un prejudiciu mult diminuat față de cel stabilit de instanța de fond și raportat și la celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 C. pen., s-a apreciat de către Curte că pedepsele aplicate sunt prea mari și se impune a fi reduse, ținându-se seama de rolul și implicarea fiecăruia în activitatea infracțională desfășurată, precum de circumstanțele personale ale fiecăruia. Față de inculpata A., având în vedere gradul mai redus de implicare în activitatea infracțională, s-a apreciat de instanța de apel că o pedeapsă cu executare în detenție este o sancțiune prea severă și că sunt mult mai mari posibilitățile de îndreptare prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, reținându-se că dispunând o asemenea modalitate de executare a pedepsei, se vor impune în sarcina inculpatei respectarea unor obligații, pe perioada termenului de încercare, care îi vor stimula eforturile de autoeducare și care pot constitui garanții suficiente că ea va conștientiza gravitatea faptei și pe viitor nu va mai comite alte infracțiuni. De asemenea, s-a considerat că se impune a fi reduse și cuantumurile sumelor pe care inculpații vor fi obligați să le plătească părții civile cu titlu de despăgubiri civile stabilite potrivit expertizei efectuate în cauză, pe baza raportărilor VIES în varianta „cu documente”. În ce privește apelul părții civile care vizează doar modul de soluționare a laturii civile, s-a constatat că este nefondat. Din actele de la dosar s-a reținut că organele fiscale au efectuat verificări în evidențele contabile ale celor două societăți administrate de inculpați și s-au constatat diferențe mari între volumul tranzacțiilor declarate de firmele din Ungaria și volumul tranzacțiilor declarate și înregistrate de către cele două firme, rezultând un impozit pe profit neachitat bugetului de stat de către SC C. SRL în sumă de 858.429 și în sumă de 481.963 RON în ce privește SC E. SRL, din Raportul întocmit în cauză, reținându-se că expertul a stabilit un impozit pe profit pentru SC C. SRL de 54.567 RON, iar pentru SC E. de 37.658 RON. Curtea a apreciat ca pertinente concluziile expertizei și nu a reținut nici un motiv pentru înlăturarea acestora. S-a constatat că prin motivele de apel nu se face o critică asupra modului în care expertul a calculat impozitul pe profit al celor două societăți ci o expunere a constatărilor la care au ajuns organele fiscale în urma controlului efectuat, apreciind că pretențiile privind obligarea inculpaților la plata sumelor solicitate sunt justificate pe baza actelor de control întocmite de acestea. De asemenea, s-a reținut că la efectuarea expertizei au participat și câte un consultant fiscal din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și din partea inculpaților, ambii având calitatea de expert contabil și care au avut aceleași opinii cu cele ale expertului judiciar numit de instanță cu privire la stabilirea impozitului pe venit. S-a mai reținut că obiecțiunile la raportul de expertiză au fost depuse de partea civilă la data de 20 aprilie 2016, după ce au avut loc dezbaterile în fond a cauzei, astfel că acestea nu au mai putut fi luate în considerare de către instanță. Prin încheierea penală din data de 18 iulie 2016, pronunțată de aceeași instanță, în baza art. 278 C. proc. pen. s-a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul Decizie nr. 838/A din 5 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/108/2013 în sensul că dispozitivul și minuta deciziei s-au completat cu următoarele mențiuni: ”În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor publice Arad, împotriva aceleiași sentințe. S-a constată că în cauză a declarat apel și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, care a fost analizat cu ocazia deliberării fiind adoptată soluția de respingere însă din eroare atât în minută cât și în dispozitivul Deciziei nr. 838/A din 5 iulie 2016, s-a omis a se menționa soluția pronunțată cu privire la acest apel, astfel că în baza art. 278 C. proc. pen.., a fost înlăturată această eroare prin completarea cu mențiunea de mai sus. Prin încheierea de mai sus, Curtea de Apel Timișoara, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., referitor la îndreptarea erorii materiale, în contextul în care se poate observa cu ușurință că, deși în considerentele Deciziei penale nr. 838/A din 5 iulie 2016 a analizat și s-a pronunțat pe apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor publice Arad, în minuta întocmită și în dispozitivul deciziei, din eroare a omis să se pronunțe. Contrar celor afirmate de contestatori prin avocat ales, instanța prin încheierea de mai sus, nu a soluționat apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor publice Arad, ci doar a îndreptat eroarea materială din cuprinsul deciziei, în sensul de a trece în dispozitiv dispoziția de respingerea a apelului, așa cum s-a pronunțat în considerente. Curtea de apel a apreciat că cererea de contestație formulată de contestatorii condamnați împotriva încheierii de mai sus este inadmisibilă, întrucât prin aceasta nu s-a soluționat fondul cauzei, așa cum rezultă din dispozițiile art. 426 C. proc. pen., potrivit cărora doar hotărârile pronunțate de instanța de apel, definitive ca urmare a unei judecăți pe fond, pot face obiectul unei contestații, sau chiar ale primei instanțe, în cazurile prevăzute de lit. b) și i) ale aceluiași articol dar trebuie să fie, așa cum rezultă din conținutul lor, tot hotărâri pronunțate pe fondul cauzei. S-a constatat că în speță această condiție nu este îndeplinită, întrucât așa cum s-a menționat mai sus, prin încheierea atacată, instanța de apel nu a soluționat fondul cauzei ci îndreptarea unei erori materiale, care nu poate face obiectul contestației în anulare. În plus, s-a mai arătat că cererea de contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 838/A din 5 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în același dosar este evident tardivă, întrucât potrivit art. 428 alin. (1) C. proc. pen., termenul de declarare a acestei căi extraordinare de atac este de 30 de zile de la data comunicării deciziei din apel, care așa cum rezultă din dovezile de la dosarul de apel, a fost comunicată contestatorilor la data de 2 august 2016, iar aceștia au declarat calea de atac la data de 16 august 2017, data depunerii contestației la poștă, termenul fiind astfel depășit cu mai bine de 1 an. De aceea, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 426 C. proc. pen. a respins contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 838 din 5 iulie 2016 și a încheierii din data de 18 iulie 2016, pronunțate în Dosar nr. x/108/2013 al Curții de Apel Timișoara. Împotriva Deciziei penale nr. 20/A/CC din data de 19 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală au formulat apeluri contestatorii B. și A.. Examinând apelurile cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt inadmisibile urmând a fi respinse pentru următoarele considerente: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea căii de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, care reglementează hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. În cauză, contestatorii au exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive prin care Curtea de Apel Timișoara a respins contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 838 din 5 iulie 2016 și a încheierii din data de 18 iulie 2016, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, contestatorii B. și A. au declarat apeluri împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate împotriva Deciziei penale nr. 20/A/CC din data de 19 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x1/59/2017. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorii la plata sumei de câte 100 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.