Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
2 februarie 2018

Decizia nr. 28/A/2018 — ÎCCJ, Secția penală — cale de atac împotriva deciziei nr. 20 a Curții de Apel Timișoara

Decizia nr. 28/A/2018 Asupra cauzei de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 20/A/CC din data de 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 426 C. proc. pen. a respins contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 838 din 5 iulie 2016 și a încheierii din data de 18 iulie 2016, pronunțate în Dosar nr. x/108/2013 al Curții de Apel Timișoara. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat fiecare contestator la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre curtea de apel a reținut următoarele: La data de 29 august 2017 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara contestația în anulare formulată de contestatorii condamnați B. și A., împotriva Deciziei penale nr. 838/A pronunțată la data de 5 iulie 2016 de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/108/2013, prin care, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 132 din 20 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. y/1089/2013. S-a desființat în parte sentința apelată și rejudecând cauza: În baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

din 1969, art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1969, art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului B. prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare pe care a sporit-o cu 6 șase luni închisoare, inculpatul urmând a executa în regim de detenție pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare.

II. În baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 2 (doi ) ani și 6 (șase) luni închisoare. În baza art. 86 1 , art. 86 2 C. pen. din anul 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, la care a fost condamnată inculpata și a stabilit un termen de încercare de 4 ani și 6 luni, cu respectarea obligațiilor legale pe durata termenului. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din anul 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, au fost suspendate și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 și art. 25 C. proc. pen.; art. 998, art. 1003 și art. 1039 C. civ. din 1865, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, după cum urmează: - a obligat în solidar inculpatul B., cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL cu sediul în Arad, reprezentată prin lichidator judiciar D. IPURL, către partea civilă la plata sumei de 801.141 RON (din care 746.574 RON TVA și 54.567 impozit pe profit), la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte ce alcătuiește suma totală de 801.141, până la data achitării obligaților bugetare principale; - a obligat în solidar inculpații B. și A. și partea responsabilă civilmente SC E. SRL cu sediul în Arad, , reprezentată prin lichidator judiciar F. SPRL (care a preluat prin reorganizare activitatea SCP G. IPURL), către partea civilă la plata sumei de 648.816 RON (din care 611.158 RON TVA și 37.658 impozit pe profit), la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței fiecărui debit principal în parte ce alcătuiește suma totală de 648.816 RON, până la data achitării obligaților bugetare principale.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate . S-a respins cererea formulată de expertul contabil H. pentru achitarea diferenței de onorariu de expert din fondurile Ministerului de Justiție. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a se pronunța astfel, Curtea, a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad din 17 octombrie 2013 emis în Dosarul nr. z/P/2011, au fost trimiși în judecată inculpații: B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 9 alin. (1) lit. b cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin Sentința penală nr. 132 din 20 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/108/2013 s-a dispus: I.

DECIDE Respinge, ca inadmisibile, apelurile formulate de contestatorii B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 20/A/CC din data de 19 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x1/59/2017. Obligă contestatorii la plata sumei de câte 100 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2018. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.