ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 348/A din 17 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 431 C. proc. pen. rap. la art. 426 C. proc. pen. a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 97/A din 27 ianuarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorii la câte 200 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 409 din 17 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei penale pentru care inculpatul B. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă calificată prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 50/2013), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei penale pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă calificată prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea 50/2013), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea 50/2013), cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1969 și art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă calificată, la pedeapsa închisorii de 10 ani, în regim de detenție.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen. din 1969 au fost interzise inculpatului B., pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), b), c) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969, au fost interzise inculpatului B., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), b), c) C. pen. din 1969.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificării prin Legea 50/2013), cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1969 și art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă calificată, la pedeapsa închisorii de 10 ani în regim de detenție.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen. din 1969 au fost interzise inculpatului A., pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), b), c) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 au fost interzise inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a), b), c) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 și art. 25 C. proc. pen. și art. 1357, art. 1443 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român și au fost obligați în solidar inculpații și pe SC C. SRL, societate aflată în procedura de insolvență, reprezentată de administratorul judiciar Casa de Insolvență D. - Arad, la plata sumei de 2.767.241,2 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal, (dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței, până la data achitării obligaților bugetare principale.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 249 și urm. C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român și a menținut măsura sechestrului asigurătoriu instituit prin ordonanța din 16 februarie 2015, emisă în Dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților până la concurența sumei de 2.767.241,2 lei la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței debitului principal, până la data achitării obligaților bugetare principale; a fost instituit sechestru asigurătoriu asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea părții responsabile civilmente SC C. SRL și poprirea asigurătorie pe sumele datorate inculpaților și părții responsabile civilmente SC C. SRL până la concurența sumei de 2.767.241,2 lei, la care se adaugă obligațiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalități, majorări datorate în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenței debitului principal, până la data achitării obligaților bugetare principale.

În temeiul art. 397 alin. (4) C. proc. pen.dispozițiile din prezenta hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii sunt executorii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, inculpații E., B., A. și partea civilă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Prin Decizia penală nr. 97/A din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 409 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală în Dosarul nr. x/2015.

A fost desființată în parte sentința apelată, numai sub aspectul cuantumului pedepselor principale aplicate inculpaților B. și A. și rejudecând în aceste limite:

A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului B. de la 10 ani la 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului A. de la 10 ani la 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

A fost menținută în rest sentința apelată.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul E. și partea civilă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva acestei decizii penale au formulat contestație în anulare A. și B., invocându-se disp. art. 426 lit. f) C. proc. pen. (când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii)și art. 426 lit. h) C. proc. pen. (când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă)

Examinând contestația în anulare Curtea a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile invocate.

În ce privește primul caz invocat, respectiv art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. instanța a constatat că inculpaților li s-a asigurat asistența juridică obligatorie, iar prestația avocatului desemnat din oficiu a fost una efectivă și chiar eficientă, iar absența apărătorului ales s-a datorat culpei acestuia, neputându-se afirma că judecata ar fi avut loc în lipsa avocatului.

Cu privire la al doilea motiv invocat de către contestatori, cel reglementat de art. 426 lit. h) C. proc. pen., instanța a constatat că inculpații au avut posibilitatea de a da declarații, însă aceștia au arătat că nu doresc să dea declarații în fața instanței de apel în prezența avocatului din oficiu, acest fapt echivalând cu exprimarea dorinței de a uza de dreptul la tăcere, fiind un drept personal.

Împotriva acestei decizii au declarat apel inculpații A. și B., cale de atac nemotivată în fapt și în drept.

Examinând apelurile prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinări, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speța de față, se constată că inculpații A. și B. au declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 348/A din 17 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în calea de atac a apelului, respectiv Decizia penală nr. 97/A din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2015.

În acest context, față de împrejurarea că, pe calea contestației în anulare promovate, inculpații au criticat o decizie penală pronunțată în calea de atac a apelului, hotărârea prin care s-a soluționat contestația în anulare - atacată pe calea prezentului apel - este definitivă.

Prin urmare, în privința deciziei penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Limitând calea de atac a apelului prevăzut de art. 408 alin. (1) C. proc. pen. exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acestuia, astfel că recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală, apare ca fiind o soluție inadmisibilă.

Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații și anume, când apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse niciunei căi de atac, precum și atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza ultimă C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca inadmisibile, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 348/A din 17 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 348/A din 17 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelanții inculpați la plata sumei de câte 265 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 65 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 mai 2016.