ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1486/2015

Decizia nr. 1486/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții D. și președintele D. - E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta D. la plata de despăgubiri echivalente cu dobânda legală calculată la suma de 500.000 lei, începând cu data 25 aprilie 2011, respectiv la 60 de zile de la data emiterii Deciziei nr. 9307 din 24 februarie 2011 de către F., pana la executarea obligației stabilita prin Decizia nr. 1041 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, titlu executoriu și să aplice președintelui D. o amendă de 20% din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data înregistrării prezentei cereri.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Decizia nr. 1041 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008, decizie rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1274 din 05 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost obligată F. să emită Decizia de acordare a titlului de despăgubire, pentru suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.040.000 euro, la cursul Băncii Naționale a României de la data emiterii deciziei.

Prin aceeași decizie, D. a fost obligată ca, în termen de 60 de zile de la emiterea deciziei de către F., sa emită decizia de acordare a titlului de plată pentru suma de 500.000 lei, iar pentru diferență urmând să emită titluri de conversie in acțiuni la Fondul Proprietatea.

La data de 24 februarie 2011, la un an de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a Deciziei nr. 1041/2009, F. a emis Decizia nr. 9307 din 24 februarie 2011 privind titlul de despăgubire pe numele reclamaților.

Au arătat reclamanții că odată cu aceasta decizie, le-a fost comunicat că trebuie să își exprime opțiunea în conformitate cu dispozițiile legale, referitoare la modalitatea în care doresc să primească despăgubirile, respectiv numerar și acțiuni sau doar acțiuni la Fondul Proprietatea.

În data de 20 aprilie 2011 au înregistrat la D., opțiunea însoțita de toate actele solicitate de către autoritate prin adresa comunicată.

În data de 23 mai 2011, prin Notificarea trimisa D., au solicitat emiterea titlului de plata și a titlurilor de conversie, pe numele subsemnaților, arătând totodată ca obligația ce-i revenea F., conform dispozițiilor titlului executoriu a fost îndeplinita de către aceasta si ca termenul de 60 de zile în care D. trebuia să își îndeplinească, la rândul ei, obligația instituita prin același titlu executoriu, a expirat de mult.

D., prin Adresa din 01 iunie 2011, comunicată în data de 08 iunie 2011 a adus la cunoștința faptul că „Decizia civilă nr. 1041 din11 martie 2009 a fost pusă în executare iar Decizia nr. 9307 din 24 februarie 2011 emisă în Dosarul nr. x/CC a fost comunicată prin borderoul de trimitere din 16 martie 2011.

1.2. Întâmpinarea formulată în cauză;

Prin întâmpinare, pârâta D. a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prematurității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

1.3. Sentința și considerentele Curții de apel;

Prin sentința nr. 326 din 18 ianuarie 2012 Curtea de Apel București a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâții D. și E. - președintele D.

A fost obligată pârâta D. să plătească reclamanților despăgubiri echivalente cu dobânda legală pentru suma de 500.000 lei aferentă perioadei 25 aprilie 2011 - 31 mai 2011.

Totodată, a respins capătul de cerere privind amendarea pârâtei E.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că pârâta nu a executat sentința nr. 1041/2009, rămasă irevocabilă la 5 martie 2010, în termenul de 60 de zile prevăzut în dispozitiv, titlul de plată fiind emis la 31 mai 2011, deși titlul de despăgubire a fost emis la 24 februarie 2011.

S-a apreciat că titlul de plată trebuia emis până la 24 aprilie 2011 și prin emiterea acestuia la 31 mai 2011 se impune obligarea pârâtei la despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D.

2.1. Motivele de recurs

În motivele de recurs s-a arătat că Decizia emisă de F. conținând titlul de despăgubiri nr. 9307 din 24 februarie 2011 a fost primită de reclamanți la 22 martie 2011, fiind comunicată la 16 martie 2011, prin poștă.

A motivat recurenta că reclamanții au primit decizia Comisiei la data de 22 martie 2011, iar dosarul de opțiune a fost înregistrat la 20 aprilie 2011, astfel că anterior acestei date, în lipsa opțiunii beneficiarului, nu se putea emite titlul de plată.

A precizat recurenta că Legea nr. 247/2005 nu reglementează acordarea dobânzii legale calculate asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin hotărâri irevocabile.

2.2. Analiza motivelor de recurs;

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei D. la plata sumei de 500.000 lei despăgubiri echivalente cu dobânda legală, începând cu 25 aprilie 2011 și până la executarea obligației stabilite prin sentința nr. 1041 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, precum și la aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data înregistrării acțiunii, Președintelui D.

Prin sentința nr. 1041 din 11 martie 2009 a fost obligată pârâta F. să emită reclamanților titlul de despăgubire pentru echivalentul în lei al sumei de 1.040.000 euro, iar pârâta D. să emită decizia privind titlul de plată pentru suma de 500.000 lei în termen de maxim 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubire, pentru diferență urmând a se emite titluri de conversie în acțiunile Fondul Proprietatea.

Sentința nr. 1041 din 11 martie 2009 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâți, prin Decizia nr. 1274 din 5 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/3/2008.

Prin Decizia nr. 4819 din 23 aprilie 2009 s-a emis titlul de despăgubiri pentru reclamanți pentru suma de 3.807.440 lei.

Această decizie a fost modificată, conform sentinței nr. 1041/2009 rămasă irevocabilă, prin Decizia nr. 9307 din 24 februarie 2011, în sensul că s-a emis titlul de despăgubire pentru suma de 4.409.184 lei.

Din borderoul de prezentare a trimiterilor recomandate aflat la fila 7 verso (poz. 11) rezultă că Decizia nr. 9307 din 24 februarie 2011 a fost expediată către titulari la data de 16 martie 2011. Apoi, la 20 aprilie 2011, reclamanții au înregistrat dosarul de opțiune, fiind emis titlul de plată din 31 mai 2011 pentru suma de 500.000 lei.

După cum s-a explicat și mai sus, obiectul acestui dosar îl constituie obligarea D. la plata despăgubirilor echivalente cu dobânda legală începând cu 25 aprilie 2011 și până la executarea obligației.

Prima instanță nu a observat că pârâta D., potrivit dispozitivului sentinței nr. 1041 din 11 martie 2009, trebuia să emită titlul de plată pentru suma de 500.000 lei în termen de maxim 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubire de către F.

Ca urmare, D. avea obligația de a emite titlul de plată în termen de 60 de zile de la emiterea titlului de despăgubire.

Titlul de despăgubire a fost emis la 24 februarie 2011, comunicat la 16 martie 2011 și primit de reclamanți la 22 martie 2011, astfel că termenul prevăzut pentru executarea obligației de către D. a început să curgă la 23 martie 2011, iar titlul de plată s-a emis la 31 mai 2011, adică cu o depășire de 5-6 zile a termenului de 60 zile.

Acest interval de 5-6 zile se înscrie într-o marjă de rezonabilitate, ținând seama și de faptul că autoritatea pârâtă, prin lege, este investită cu emiterea titlurilor de plată pentru toți beneficiarii din România, așa încât această depășire nu poate fi apreciată ca fiind rezultatul unei conduite culpabile.

Perioada 25 aprilie 2011 - 31 mai 2011, considerată de prima instanță ca fiind întârziere în emiterea titlului de plată, se circumscrie de fapt intervalului de 60 zile de la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în care trebuia emis titlul de plată.

În raport de starea de fapt existentă în cauză, în mod greșit prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâta D. să plătească reclamanților suma de 500.000 lei despăgubiri echivalente cu dobânda legală aferente perioadei 25 aprilie 2011 - 31 mai 2011.

Suma admisă nu este justificată nici în fapt și nici în drept, motiv pentru care, în baza art. 312 Cod procedura civilă, recursul se va admite, se va modifica în parte sentința recurată, va fi respins capătul de cerere privind obligarea D. la plata despăgubirilor, ca neîntemeiat și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D. - G. împotriva sentinței nr. 326 din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei D. - G. la plata despăgubirilor, ca neîntemeiat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2015.