ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 637/2018

Decizia nr. 637/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art.

499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea

înregistrata la data de 26 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Iași,

secția I civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B.,

solicitând obligarea pârâtei, în temeiul art. 61 din Legea nr. 136/1995 și

a Ordinului Comisiei de Supravegherea Asigurărilor nr. 14/2011, modificat

prin Ordinul Comisiei de Supravegherea Asigurărilor nr. 3/2013, ia plata

despăgubirilor materiale în cuantum de 10.000 lei; a despăgubirilor

nepatrimoniale în cuantum de 500.000 lei; dobânda legală și indexarea

despăgubirilor cu indicele de inflație din momentul producerii

accidentului rutier a cărui victimă a fost și până la

momentul plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată, datorate pentru prejudiciul ce i-a fost creat în calitate de

victimă a accidentului rutier produs în data de 27 decembrie 2014.

Prin sentința civilă nr. 1826 din 21 noiembrie 2016,

Tribunalul lași, secția. I civilă, a respins, ca nefondată,

cererea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Curtea de Apel Iași, secția a II-a civilă, prin Decizia civilă

nr. 492 din 26 iunie 2017 a respins apelul reclamantului.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs

reclamantul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta

Curte în prezenta cauză.

Reclamantul a criticat în recurs faptul că instanța de apel,

cenzurând hotărârea primei instanțe, nu s-a raportat la

dispozițiile art. 27 din Norma Autorității de Supraveghere Financiară

nr. 23/2014 și dispozițiile Legii nr. 136/1995, care nu exclud

răspunderea asigurătorului sau a B. în situația în care

lipsește plângerea prealabilă sau părțile se împacă.

În speță, prin declarația formulată la 2 martie

2015 s-a menționat că reclamantul-parte vătămată s-a

împăcat cu intervenientul - forțat C., persoană răspunzătoare

de producerea accidentului, dar nu și faptul că victima a

renunțat în mod expres și irevocabil la dreptul său de a

obține despăgubiri în urma accidentului rutier. Astfel,

împăcarea celor două părți produce efecte doar între

acestea, actul de împăcare neproducând efecte și față de

terțul asigurător.

Curtea de Apel în mod greșit a apreciat că prin

împăcarea părților creanța asigurătorului se stinge.

Atât Normele Autorității de Supraveghere Financiară cât

și Legea nr. 1361995 nu exclud răspunderea asigurătorului în

situația în care a intervenit împăcarea părților.

B. are o răspundere proprie în cadrul raportului de

asigurări, o răspundere patrimonială directă, ca efect al

dispozițiilor speciale, respectiv art. 61 din Legea nr. 136/1995, sens în

care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și

Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii prin Decizia nr.

1/2015.

împăcarea părților reprezintă o înțelegere cu

caracter personal, producând efecte numai cu privire la părțile între

care a intervenit, neavând relevanță cu privire la răspunderea

asigurătorului.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel a încălcat

dispozițiile art. 46 alin. (1) din Ordinul Comisiei de Supravegherea Asigurărilor

nr. 14/2011, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a dispus, prin rezoluția din 20 septembrie 2017,

măsurile procesuale impuse de derularea procedurii de filtru și

întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în 28 septembrie

2017, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

întâmpinare care a fost comunicată recurentului.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost

întocmit la 9 noiembrie 2017 și s-a dispus comunicarea lui, pentru ca

părțile să depună puncte de vedere la raport, dovezile de

comunicare aflându-se la filele 37-43 dosar.

Nu au fost depuse la dosarul cauzei puncte de vedere la raport în

termenul prevăzut de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de

filtru, s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor a data de 22 februarie

2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea

părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta

este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt

hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de

recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat de O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute

de Legea nr. 2/2013, până la data de 31 decembrie 2016 și, ulterior

de O.U.G. nr. 95 din 8 decembrie 2016 pentru prorogarea unor termene

prevăzute de Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data

intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31

decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în

cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația

civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și

de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind

repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte

cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 Iei inclusiv. De

asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de

instanțele de apei în cazurile în care legea prevede că

hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs,

a fost pronunțată într-o acțiune în răspundere civilă

delictuală, evaluabilă în bani, în care pretențiile sunt în

cuantum de 206.178,62 de Iei.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată este

evaluabilă în bani, iar valoarea pretențiilor nu depășește

pragul valoric de 1.000.000 lei, se constată că, în speță,

este incident art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât

hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a recursului,

în raport de criteriul valoric.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582

din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională, admițând

excepția de neconstituționalitate, a statuat că sintagma precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1,000.000

lei inclusiv cuprinsă în art. 18 alin. 2 din Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirii punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ. este neconstituțională. Această decizie,

însă, nu este aplicabilă în speță, întrucât decizia

recurată a fost pronunțată ia data de 26 iunie 2017 anterior

datei publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. nr. 582

din 20 iulie 2017, având în vedere considerentele deciziei Curții

Constituționale cu privire la efectele deciziei Curții

Constituționale față de hotărârile judecătorești

pronunțate înainte de publicarea acesteia.

Cum decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel

Iași, conform dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ. competența de soluționare a prezentei căi

de atac aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ.,

hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de

atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă ca o hotărâre nu

poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege

sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor

judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de

principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din

Constituție.

Prin urmare, având în vedere obiectul litigiului dedus

judecății - acțiune în răspundere civilă delictuala,

evaluabilă în bani-față de cele sus menționate, Decizia civilă

nr. 492 din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Iași, secția civilă,

atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă prin lege,

cenzurii acestei cai de atac.

În consecință, Înalta Curte urmează sa respingă, ca

inadmisibil, recursul formulat de declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei

civile nr. 492 din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva

Deciziei civile nr. 492 din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Iași, secția

civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2018.