ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 567/2018

Decizia nr. 567/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 429/A din data de 14 noiembrie 2017

pronunțată în rejudecarea cauzei după casare, Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția I civilă, a respins excepția

inadmisibilității invocată de pârâții SC A. SA și RA

B. SA - C. Mureș.

A admis apelurile declarate de

pârâții SC A. SA, RA B. SA - C. Mureș și Statul Român

reprezentat de D. prin E. Brașov - F. Mureș.

A respins cererea de aderare

la apel formulată de reclamantul și a schimbat în parte sentința

atacată, în sensul că a respins integral acțiunea civilă

formulată și precizată de reclamantul G..

A menținut sentința

atacată, în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantului și a

autorității de lucru judecat, precum și a cererii

reconvenționale.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, reclamantul G. a declarat recurs, înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție ,secția

I civilă, la data de 11 ianuarie 2018.

În cuprinsul memoriului de

recurs recurentul-reclamant a prezentat situația de fapt, antamând aspecte

ce țin de fondului litigiului, sens în care a susținut că, în

vederea înțelegerii situației juridice a imobilului în litigiu, în

rejudecarea apelurilor, instanța trebuia să țină cont

și să evidențieze succesiunea evenimentelor de ordin istoric, pe

care le redă în continuare.

De asemenea, a susținut

că prin decizia recurată, curtea de apel a reținut pentru

imobilul în litigiu două aspecte total contradictorii și anume, acela

că în perioada 1940 - 1945 imobilul a fost trecut în proprietatea Statului

Maghiar (fila 13, parag. 1 din decizia atacată), precum și că

imobilul a fost preluat de Statul Român încă din anul 1940, prin

includerea în administrația sechestrală (fila 14, paragraf 1 din

decizia atacată). Aceste contradicții reținute de

instanță în stabilirea situației juridice a imobilului nu pot

conduce decât la soluția casării deciziei atacate.

Totodată, solicitând

constatarea nulității Deciziei nr. 1/1941 a președinției

Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul -

reclamant a susținut că instanța de apel nu a verificat

legalitatea și valabilitatea acestei decizii.

Au fost indicate motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând recursul în raport

de excepția nulității invocată în cuprinsul

întâmpinării depuse la dosar de intimata-pârâtă SC A. SA, a

cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art.

137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea

căii de atac, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază, precum și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Conform prevederilor art. 306

alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi

invocate și din oficiu de instanța de recurs.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele

prevăzute de art. 304.

Așadar, în măsura în

care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul

cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de

atac este lovită de nulitate.

În speță, se

constată că recursul nu conține critici care să poată

fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar susținerile recurentului-reclamant din cuprinsul memoriului de

recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul

exigențelor textului legal anterior menționat.

Astfel, susținerile

vizând nemulțumirile părții cu privire la modul în care a fost

reținută situația juridică a imobilului în litigiu, cu

detalierea unor evenimente de ordin istoric, nu constituie critici ale

argumentelor legale prezentate de instanța de apei în pronunțarea

soluției, ci reprezintă doar nemulțumirile părții cu

privire la modul în care a fost soluționată cauza care, însă, nu

suplinesc obligația legala de motivare a recursului.

Asemenea nemulțumiri

vizează situația de fapt și nu pot fi circumscrise motivelor de

recurs îngăduite de lege, de natură a evidenția nelegalitatea

hotărârii atacate, ci nu netemeinicia acesteia.

În ceea ce privește

contradicția dintre considerentele deciziei, invocată de recurentul -

reclamant, Înalta Curte constată că, hotărârea ar putea fi

modificată, pentru acest motiv, dacă există contradicție

între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia

acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, astfel.

că se poate ști ce anume a avut în vedere instanța pentru a

decide.

Paragrafele din hotărâre,

indicate de recurent ca fiind contradictorii, nu îndeplinesc condiția de

contradictorialitate menționată mai sus, însăși

instanța de apel reținând în mod expres că, aceste evenimente nu

au o înrâurire asupra dezlegării pricinii.

Prin urmare, această

susținere nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care nu devine, astfel, incident.

Cu privire la solicitarea

recurentului-reci amant din finalul memoriului de recurs privind „constatarea

nulității absolute a celor trei decrete de instituire a sechestrului

asupra averii mobile și imobile de către regimul Antonescu, precum

și nulitatea Deciziunii nr. 1/1941 a Colegiului prezidențial al Înaltei

Curții de Casație ți Justiție, pe lângă faptul că

o atare cerere de constatare a nulității intervine direct în calea

extraordinară de atac a recursului, fiind inadmisibilă,

susținerile referitoare la neverificarea legalității și

valabilității acestei decizii nu pot fi primite, deoarece, în

cauză instanța de fond nu a fost învestită cu o cerere, în

analiza căreia să poată fi verificate asemenea aspecte.

Decizia nr. 1/1941 a

Colegiului prezidențial al Înaltei Curții de Casație și Justiție

reprezintă un înscris nou depus pentru prima oară în recurs, în

primul ciclu procesual al cauzei.

Așadar, Înalta Curte

constată că aspectele invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre

cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În consecință,

reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a

motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce

echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează

să constate nulitatea recursului, în condițiile art. 306 alin. (3) C.

proc. civ.

Reținând culpa

procesuală a recurentului-reclamant, care a formulat un recurs nul,

cheltuielile ocazionate de acesta, vor fi suportate, la cerere, exclusiv de

către de recurent, astfel încât, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., îl va obliga la plata sumei de 11.900 lei, către

intimata-pârâtă SC A. SA și a sumei de 9.000 lei, către RA B. SA

- C. Mureș, ambele reprezentând onorarii avocațiale conform dovezilor

depuse la dosar.

Cu privire la solicitarea de

repunere pe rol a cauzei din finalul notelor scrise formulate de

recurentul-reclamant, depuse la dosar după ce instanța a rămas

în pronunțare și după închiderea dezbaterilor, urmează a fi

aplicate normele procedurale legale ce prevăd în art. 151 C. proc. civ.

că: pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța

găsește necesare noi lămuriri.

Interpretarea prevederilor

anterior menționate trebuie corelată cu dispozițiile art. 150 C.

proc. civ.: când instanța se va socoti lămurită,

președintele va declara dezbaterile închise.

Reiese că măsura

procedurală a repunerii cauzei pe rol a fost pusă de legiuitor doar

la dispoziția instanței învestită cu soluționarea cauzei,

nu și a părților, numai instanța de judecată având,

așadar, posibilitatea de a dispune repunerea cauzei pe rol când

constată că sunt necesare noi lămuriri.

Drept urmare, solicitarea

recurentului-reclamant privind repunerea pe rol a cauzei, exprimată în

cuprinsul notelor scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, nu

poate fi luată în considerare, fiind o cerere înregistrată după

ce instanța, pe deplin lămurită asupra cauzei, a rămas în

pronunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE .LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul G. împotriva Deciziei civile nr. 429/A din data de 14

noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

I civilă.

Obligă

recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de

11.900 lei, către intimata-pârâtă SC A. SA și a sumei de 9.000

lei, către RA B. SA - C. Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 februarie 2018.