ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 567/2018

Decizia nr. 567/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 429/A din data de 14 noiembrie 2017 pronunțată în rejudecarea cauzei după casare, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâții SC A. SA și RA B. SA - C. Mureș. A admis apelurile declarate de pârâții SC A. SA, RA B. SA - C. Mureș și Statul Român reprezentat de D. prin E. Brașov - F. Mureș. A respins cererea de aderare la apel formulată de reclamantul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins integral acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul G.. A menținut sentința atacată, în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a autorității de lucru judecat, precum și a cererii reconvenționale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, reclamantul G. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție ,secția I civilă, la data de 11 ianuarie 2018. În cuprinsul memoriului de recurs recurentul-reclamant a prezentat situația de fapt, antamând aspecte ce țin de fondului litigiului, sens în care a susținut că, în vederea înțelegerii situației juridice a imobilului în litigiu, în rejudecarea apelurilor, instanța trebuia să țină cont și să evidențieze succesiunea evenimentelor de ordin istoric, pe care le redă în continuare. De asemenea, a susținut că prin decizia recurată, curtea de apel a reținut pentru imobilul în litigiu două aspecte total contradictorii și anume, acela că în perioada 1940 - 1945 imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Maghiar (fila 13, parag.

1 din decizia atacată), precum și că imobilul a fost preluat de Statul Român încă din anul 1940, prin includerea în administrația sechestrală (fila 14, paragraf 1 din decizia atacată). Aceste contradicții reținute de instanță în stabilirea situației juridice a imobilului nu pot conduce decât la soluția casării deciziei atacate. Totodată, solicitând constatarea nulității Deciziei nr. 1/1941 a președinției Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul - reclamant a susținut că instanța de apel nu a verificat legalitatea și valabilitatea acestei decizii. Au fost indicate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Examinând recursul în raport de excepția nulității invocată în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar de intimata-pârâtă SC A. SA, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform prevederilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate. În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar susținerile recurentului-reclamant din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigențelor textului legal anterior menționat.

Astfel, susținerile vizând nemulțumirile părții cu privire la modul în care a fost reținută situația juridică a imobilului în litigiu, cu detalierea unor evenimente de ordin istoric, nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de instanța de apei în pronunțarea soluției, ci reprezintă doar nemulțumirile părții cu privire la modul în care a fost soluționată cauza care, însă, nu suplinesc obligația legala de motivare a recursului. Asemenea nemulțumiri vizează situația de fapt și nu pot fi circumscrise motivelor de recurs îngăduite de lege, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii atacate, ci nu netemeinicia acesteia. În ceea ce privește contradicția dintre considerentele deciziei, invocată de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată că, hotărârea ar putea fi modificată, pentru acest motiv, dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, astfel.

că se poate ști ce anume a avut în vedere instanța pentru a decide. Paragrafele din hotărâre, indicate de recurent ca fiind contradictorii, nu îndeplinesc condiția de contradictorialitate menționată mai sus, însăși instanța de apel reținând în mod expres că, aceste evenimente nu au o înrâurire asupra dezlegării pricinii. Prin urmare, această susținere nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care nu devine, astfel, incident.

Cu privire la solicitarea recurentului-reci amant din finalul memoriului de recurs privind „constatarea nulității absolute a celor trei decrete de instituire a sechestrului asupra averii mobile și imobile de către regimul Antonescu, precum și nulitatea Deciziunii nr. 1/1941 a Colegiului prezidențial al Înaltei Curții de Casație ți Justiție, pe lângă faptul că o atare cerere de constatare a nulității intervine direct în calea extraordinară de atac a recursului, fiind inadmisibilă, susținerile referitoare la neverificarea legalității și valabilității acestei decizii nu pot fi primite, deoarece, în cauză instanța de fond nu a fost învestită cu o cerere, în analiza căreia să poată fi verificate asemenea aspecte.

Decizia nr. 1/1941 a Colegiului prezidențial al Înaltei Curții de Casație și Justiție reprezintă un înscris nou depus pentru prima oară în recurs, în primul ciclu procesual al cauzei. Așadar, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În consecință, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Reținând culpa procesuală a recurentului-reclamant, care a formulat un recurs nul, cheltuielile ocazionate de acesta, vor fi suportate, la cerere, exclusiv de către de recurent, astfel încât, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., îl va obliga la plata sumei de 11.900 lei, către intimata-pârâtă SC A. SA și a sumei de 9.000 lei, către RA B. SA - C. Mureș, ambele reprezentând onorarii avocațiale conform dovezilor depuse la dosar. Cu privire la solicitarea de repunere pe rol a cauzei din finalul notelor scrise formulate de recurentul-reclamant, depuse la dosar după ce instanța a rămas în pronunțare și după închiderea dezbaterilor, urmează a fi aplicate normele procedurale legale ce prevăd în art. 151 C. proc. civ. că: pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri. Interpretarea prevederilor anterior menționate trebuie corelată cu dispozițiile art. 150 C. proc. civ.: când instanța se va socoti lămurită, președintele va declara dezbaterile închise.

Reiese că măsura procedurală a repunerii cauzei pe rol a fost pusă de legiuitor doar la dispoziția instanței învestită cu soluționarea cauzei, nu și a părților, numai instanța de judecată având, așadar, posibilitatea de a dispune repunerea cauzei pe rol când constată că sunt necesare noi lămuriri. Drept urmare, solicitarea recurentului-reclamant privind repunerea pe rol a cauzei, exprimată în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, nu poate fi luată în considerare, fiind o cerere înregistrată după ce instanța, pe deplin lămurită asupra cauzei, a rămas în pronunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE .LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul G. împotriva Deciziei civile nr. 429/A din data de 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Obligă recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.900 lei, către intimata-pârâtă SC A. SA și a sumei de 9.000 lei, către RA B. SA - C. Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2018.