ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 891/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Târgu Mureș sub nr. x/2018, la data de 8 ianuarie 2018, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumelor de 41.400 euro și 41.2011,98 RON. În drept au fost invocate prevederile art. 1349 și art. 1357 și urm. C. civ. Prin sentința civilă nr. 3618/06.07.2018, Judecătoria Târgu Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și față de valoarea obiectului cererii (233.153,08 RON) a declinat competența în favoarea Tribunalului Mureș.

Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș Prin sentința civilă nr. 973/25.09.2018, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul B.. A admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtului la plata sumelor de 41.400 euro și 41.2011,98 RON cu titlu de reparare prejudiciu. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș Prin decizia nr. 96R din 5 martie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins apelul exercitat în speță.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs pârâtul B., în dezvoltarea căruia a susținut următoarele: Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul a arătat că reclamanta a formulat împotriva sa o acțiune în răspundere civilă delictuală, pretinzând că, în calitate de ofițer de operațiuni financiar-bancare, angajat la Sucursala Târgu Mureș a C. S.A., și-a însușit din tezaurul băncii, în perioada 22.03.2013-03.04.2013, suma de 41.000 euro și 75.000 RON. În opinia sa, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. În perioada pentru care se cer despăgubiri, acesta figura ca angajat al unității conform fișei postului, deci, fapta pretins săvârșită s-a realizat în cadrul raportului de muncă cu banca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind vorba de o răspundere materială a angajatului, care are natura unei răspunderi contractuale, reglementate de art. 254 din Codul Muncii, și nu a unei răspunderi delictuale. Cum, în speță, operează această răspundere specială, acțiunea întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă. Răspunderea delictuală este subsidiară răspunderii contractuale, astfel că, deși a avut loc o condamnare a pârâtului în procesul penal, latura civilă trebuie soluționată de instanța civilă potrivit legii civile. Răspunderea contractuală a angajatului față de angajator se analizează de către instanța competentă să soluționeze litigii de muncă în temeiul prevederilor din Codul Muncii. Față de modalitatea în care intimata a ales să promoveze acțiunea, adresându-se instanței civile și invocând răspunderea civilă delictuală, recurentul a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii pe motiv că este incidentă răspunderea civilă contractuală. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Apărările formulate în cauză Intimata A. S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat. Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Prezentul litigiu configurează o acțiune în răspundere civilă delictuală, formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtului B., pentru plata prejudiciului derivat din dosarul penal în care acesta a fost condamnat pentru infracțiunea de delapidare, în cadrul căruia s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, întrucât în speță este vorba despre o răspundere contractuală, având în vedere că în perioada săvârșirii pretinselor fapte figura în calitate de angajat al unității bancare. Prin decizia nr. 96/R din 5 martie 2019 a Curții de Apel Mureș, secția I civilă, recurată în prezenta cauză, a fost respins apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 973 din 25.09.2018 și s-a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii a fost corect respinsă de tribunal. În condițiile în care, prin sentința penală nr. 60 din 02.02.2015 a Judecătoriei Târgu Mureș, instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă inițiată de partea civilă C. S.A., actuala A. S.A., prezenta acțiune își are izvorul dintr-o faptă penală, în cauză nefiind aplicabile prevederile Codului muncii și nici legislația privind litigiile de muncă. În speță, recurentul fără a combate argumentele instanței de apel, care au condus la pronunțarea soluției, a reiterat în cadrul cererii de recurs, în întregime motivele de apel vizând greșita soluționare a excepției de inadmisibilitate a acțiunii. Acțiunea din prezentul litigiu este grefată pe o răspundere contractuală, reglementată de art. 254 din Codul Muncii, de competența instanței care soluționează litigii de muncă, și nu pe răspunderea civilă delictuală, deoarece pârâtul era angajat al unității bancare în perioada în care i s-a imputat săvârșirea faptei ilicite. Singurul element de diferențiere a constat în menționarea hotărârii din apel, motivarea acestei instanțe, precum și simpla afirmație că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte reține că motivarea recursului implică obligația părții de a arăta în concret în ce constă greșeala instanței care a pronunțat hotărârea atacată, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanța și-a întemeiat soluția, exigență care nu este îndeplinită în cazul de față în ceea ce privește susținerile evocate în cererea de recurs. Deși recurentul a reproșat instanței de apel aplicarea greșită a normelor de drept material, invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este numai una formală, de vreme ce nu s-au adus critici punctuale deciziei atacate care să evoce greșelile de judecată, respectiv să arate de ce legea a fost greșit aplicată. Partea s-a limitat să copieze cuvânt cu cuvânt motivele de apel, regăsite la dosarul curții de apel, astfel că susținerile recurentului, de reiterare a excepției de inadmisibilitate a acțiunii prin prisma temeiului juridic - răspundere civilă contractuală și nu delictuală, nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de curtea de apel în justificarea soluției. Prin urmare, aparența de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate, părțile având la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel. În condițiile arătate, se constată că nu au fost formulate motive de nelegalitate propriu-zise la adresa deciziei atacate și nu se identifică nici existența unor motive de ordine publică, din oficiu, în aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce conduce la soluția de anulare a recursului în baza prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.