ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1979/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 29363/3/2014 din data de 28 august 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, obligarea acesteia la plata sumei de 2.

03.283,05 RON cu titlul de daune materiale și a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Prin sentința civilă nr. 252 din 20 februarie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și a obligat pârâta la plata sumei de 2.030.283,05 RON către reclamantă cu titlul de despăgubiri materiale.

Prin decizia nr. 581 A din 25 noiembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelata pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva sentinței civile nr. 252 din 20 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IIl-a civilă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 406.056,61 RON cu titlul de despăgubiri materiale.

Instanța de apel a reținut că sunt fondate criticile referitoare la caracterul eventual al prejudiciului în privința contravalorii celor 4 proteze suplimentare față de prima, în cazul căreia instanța de apel a considerat fondată solicitarea reclamantei.

Această decizie a format obiectul controlului judiciar, prin decizia civilă nr. 2224 din 16 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a I-a civilă, respingând ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva deciziei nr. 581 A din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că singurul aspect criticat în recurs privește lipsa caracterului cert al prejudiciului precum și lipsa oricărei dovezi care să probeze existența acestuia, aceste critici fiind considerate ca neîntemeiate.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 2605/2/2016, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 581/A din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., schimbarea în tot a deciziei civile nr. 581/A din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosar nr. x/3/2014 și, rejudecând, să se dispună respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 252 din 20 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014.

Prin decizia nr. 310/A din data de 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, modul în care instanța de apel a analizat motivele de apel invocate a format obiectul controlului judiciar în recurs și nu deschide calea de atac a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care vizează cererile care au fixat cadrul litigiului și nu motivele și argumentele invocate de parte în calea ordinară de atac.

În speță, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA a apelat în întregime soluția pronunțată de prima instanță, devoluțiunea fiind astfel totală, în temeiul art. 477 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv, situație în care în mod legal instanța de apel s-a pronunțat cu privire la stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Ca urmare a analizării criticilor formulate de apelantă și aplicării textelor legale incidente în cauză, instanța de apel a ajuns la concluzia că numai unele din criticile formulate de apelant sunt fondate, și pe cale de consecință, că numai o parte din pretențiile formulate de reclamant sunt întemeiate, ceea ce a condus la admiterea apelului și la admiterea numai în parte a acțiunii. Astfel, în mod legal instanța de apel a analizat criticile cu care a fost învestită și, urmare a interpretării și aplicării dispozițiilor legale incidente, a pronunțat soluția în cauză.

Susținerea revizuentei, în sensul că, în cererea de apel, nu s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței, ci schimbarea în tot, nu conduce la concluzia că instanța de apel, admițând apelul, nu ar putea schimba în parte sentința. Astfel, în cazul în care apelantul solicită schimbarea în tot a sentinței, iar instanța de apel consideră întemeiate numai o parte a criticilor formulate, aceasta are posibilitatea legală, prevăzută de art. 480 alin. (2) C. proc. civ., să admită apelul, schimbând în parte sentința, în limita motivelor de apel admise.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta reclamantă A. solicitând casarea deciziei nr. 310 din 3 aprilie 2017 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

În motivarea recursului, revizuenta a arătat că motivele ce au stat la baza respingerii cererii de revizuire sunt străine de natura cauzei, judecătorii cauzei limitându-se a face aprecieri doar asupra posibilității avute de instanța de apel în a schimba în parte sentința apelată fără însă a analiza și cererea de revizuire sub aspectul posibilității instanței de apel de a depăși limitele devolutive prevăzute de art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

A mai susținut că instanța nu poate de plano să găsească niște motive care să ducă la schimbarea în tot sau în parte a sentinței apelante, întrucât s-ar încălca principiul disponibilității, s-ar extrapola în mod nepermis rolul activ al judecătorului și s-ar încălca dispozițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 mai 2017, iar la 18 septembrie 2017 a fost întocmit raport asupra acestuia, comunicat părților la datele de 25 septembrie 2017 și 5 octombrie 2017.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2016, pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul declarat a fost admis în principiu, stabilindu-se termen pentru judecata acestuia pe fond la data de 7 decembrie 2017.

Analizând pe fond recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta și-a încadrat în drept calea extraordinară de atac promovată, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții casarea unei hotărâri se poate cere dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Critica de recurs este însă nefondată, instanța observând corect că demersul judiciar al revizuentei nu corespunde cerințelor legale regăsite în textul art. 509 pct. 1 C. proc. civ.

Dezlegarea curții de apel este corectă în condițiile în care, cazul de revizuire reglementat prin dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pe care revizuenta și-a întemeiat cererea, se referă la pronunțarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În cauza, așa cum rezultă și din conținutul hotărârii, textul invocat reprezintă o aplicare a principiului disponibilității și vizează neconcordanța dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat.

Instanța, în apel, dând expresie principiului disponibilității a procedat la o nouă judecată în fond care a avut loc. în limita criticilor formulate de apelantă.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost atacată, în întregime, cu apel, de către Compania Națională de Administrarea Infrastructurii Rutiere SA, iar în temeiul art. 477 alin. (2) C. proc. civ., s-a considerat că devoluțiunea este totală, situație în care, s-a apreciat că în mod legal instanța de apel s-a pronunțat asupra situației de fapt și asupra aplicării legii de către instanța de fond.

Prin motivele de apel s-a susținut că prejudiciul nu este cert, precis evaluat și probat, iar instanța de apel a analizat și s-a pronunțat asupra caracterului cert al acestuia și odată lămurit acest aspect, a fost stabilit și cuantumul prejudiciului, acordând în final reclamantei o singură proteză în loc. de cinci așa cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Hotărârea instanței prin care s-a considerat că decizia instanței de apel nu a fost pronunțată asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut apare ca fiind legală, pronunțată cu o corectă aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Drept urmare, în mod legal a fost respinsă cererea de revizuire și, față de toate considerentele arătate, Înalta Curte va constata că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pentru a atrage incidența acestuia, iar recursul va fi respins, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 310/A din data de 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2017.