ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1672/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1672/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 12 din 10 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. x/2016, s-a admis acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Mehedinți, s-a dispus anularea deciziei de revizuire nr. 81395 din 13 iunie 2016, precum și a deciziilor de debit cu același număr și din aceiași dată, respectiv nr. 81395 din 16 iunie 2016, emise de pârâtă, cu consecința repunerii în situația anterioară și s-a dispus restituirea sumelor reținute în baza deciziei de debit nr. 81395 din 16 iunie 2016.
Prin decizia civilă nr. 1454 din 30 mai 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta Casa Teritorială de Pensii Mehedinți și a fost schimbată în tot sentința, în sensul că, pe fond, s-a respins contestația. Decizia pronunțată de curtea de apel este definitivă.
Împotriva acestei decizii a reclamantul a formulat recurs, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că este admisibilă calea de atac exercitată, în raport de decizia instanței de contencios constituțional din data de 30 mai 2017.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constata următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea, acestora se realizează în condițiile legii.
Litigiul de față are ca obiect un litigiu de asigurări sociale.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din același act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - I), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."
Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, conform alin. (2) al aceluiași art. , în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 a fost extins până la data de 31 decembrie 2016) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Față de dispozițiile legale anterior menționate, decizia civilă nr. 1454 din 30 mai 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, (pronunțată în soluționarea apelului în litigiul având ca obiect un litigiu de asigurări sociale), atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului.
În consecință, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1454 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1454 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2017.