ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 342/2009

Ședința publică de la 6 februarie 2009 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC R. SRL a solicitat în contradictoriu cu SC C.G.M.R. SA să se dispună pe cale judecătorească încetarea de către pârâtă a faptelor ilicite de concurență neloială constând în producerea, importul, distribuirea de tuburi de ambalaje super glue inscripționate P. din gama produselor P. provenind din Argentina, obligarea acesteia să nu mai importe asemenea produse, respectiv să repare daunele morale pricinuite prin delictul civil. A mai solicitat reclamanta ca pârâta să fie obligată să publice hotărârea judecătorească, pe cheltuiala sa în trei ziare de largă circulație.

Tribunalul Constanța – secția comercială a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.M.A. SC C.G.M.R. SA și ca nefondată acțiunea promovată de SC R. SRL București. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că pârâta a avut calitatea de agent în portul Constanța al transportatorului C.M.A. SC C.G.M. SA din Marsilia pentru marfa expediată din portul chinez C.S., pentru firma iordaniană B.L.I.T. A mai reținut instanța de fond că în portul Constanța, marfa a fost trecută sub supraveghere și reținută pe motivul că bunurile erau susceptibile de încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. După notificarea agentului transportator care a comunicat că nu are drept de dispoziție, printr-o adresă din 18 iulie 2006 firma încărcătoare Z.X.G.C.L.

a notificat celor interesați că este de acord cu distrugerea mărfii. În acest context în care reclamanta a invocat prevederile art. 4 lit. d) și e), art. 5 lit. g) din Legea nr. 11/1991, pentru a susține că pârâta a depozitat marfă purtând mențiuni false privind mărcile, originea și caracteristicile mărfii cu scopul de a induce în eroare cumpărătorii, tribunalul a constatat că pârâta era doar agent de shiping astfel că nu-i poate fi imputat faptul că a înscris pe tuburile de adeziv date de identificare fără drept, singurele operații care-i reveneau acesteia fiind înscrise în contractul încheiat cu transportatorul francez. În speță, a mai reținut prima instanță, marfa a fost distrusă din ordinul emitentului conosamentului astfel că, nefiind pusă în circuit nu se poate reține că s-a produs un prejudiciu prin saturarea pieței cu un produs contrafăcut.

Sentința fondului a fost confirmată de Curtea de Apel Constanța care prin Decizia nr. 44 Com din 13 martie 2008, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Instanța de apel a reconfirmat faptul că pârâta nu este producător, importator sau distribuitor al bunurilor transportate și că nu sunt aplicabile prevederile art. 4 lit. d) și e din Legea nr. 11/1991. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs, reclamanta SC R. SRL București prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei instanței civile competente sau admiterea recursului și modificarea soluțiilor anterior pronunțate în sensul admiterii acțiunii.

În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a susținut că în cauză s-a nesocotit art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.

și apărările sale în legătură cu temeiul legal al acțiunii care vizează proprietatea intelectuală motivat de faptul că a promovat acțiunea în calitate de titular al mărcii înregistrate „Picătura” în condițiile în care avea informații, confirmate apoi prin importul reținut în vamă, din care rezulta că pe piață au ajuns produse contrafăcute care îi aduc prejudicii prin concurența neloială, că acest fapt a îndreptățit-o să formuleze cerere de intervenție la organele vamale sub nr. 34939 din 14 iunie 2006. A mai susținut recurenta că Biroul Vamal Constanța a dat curs cererii de intervenție, urmare căreia i-a comunicat că au fost reținute în vamă un număr de tuburi super glue provenind din China inscripționate cu marca P. al cărui titular este, așa încât fiind unic importator pentru România al adezivului super glue de la producătorul original (Argentina) a mai arătat recurenta, prin acțiunea promovată a înțeles să-și apere dreptul de proprietate intelectuală.

Recurenta a mai arătat că produsele sosite din China aveau inscripționată denumirea SC R. SRL și toate datele sale de identificare așa încât a considerat că este îndreptățită să-și apere acest drept, în fața instanței competente în conformitate cu Legea nr. 344/2005, art. 1 pct. 2 din Convenția de la Paris și a Directivei Europene nr. 89/104/CEE. Motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (7), (8), (9) C. proc. civ. au fost argumentate de recurentă în sensul că soluția pronunțată de instanța de apel nu i-a examinat toate faptele care au fost invocate în sprijinul acțiunii, că actul dedus judecății a fost schimbat printr-o interpretare greșită a înțelesului său și că a fost aplicată greșit legea, pentru că instanța a judecat cauza din cu totul alte puncte de vedere decât faptele referitoare la proprietatea intelectuală/industrială care în final au dus la concurența neloială.

Recursul este fondat. Înalta Curte va lua în examinare motivul prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe. Din perspectiva acestui motiv s-a pus în discuție încălcarea art. 2 pct. e C. proc. civ. care stabilește că procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială sunt de competența secțiilor specializate ale instanței civile. Pentru a răspunde acestui motiv, se vor lua în examinare pretențiile reclamantei care și-a întemeiat acțiunea pe încălcarea dreptului asupra mărcii înregistrate sub denumirea P., urmare practicilor anticoncurențiale cât și pe calitatea sa de importator unic al produsului original super glue de la producătorul din Argentina.

În fața instanței de fond (filele 52-53), recurenta reclamantă a precizat că faptele pe care le-a invocat sunt în legătură directă cu dreptul de proprietate intelectuală cu privire la o marcă înregistrată, că invocarea art. 4 din Legea nr. 11/1991 se referă la încălcarea acestui drept. Rezultă, deci, că recurenta reclamantă a înțeles să pună în discuție în fața instanței, protecția proprietății asupra mărcii precum și reprimarea concurenței neloiale, analiza acestui drept de a cere înlăturarea faptelor de concurență fiind subsecventă solicitării de a i se proteja proprietatea asupra mărcii așa încât respectând principiul disponibilității exprimat în fața instanțelor anterioare și apoi în recurs, calificarea acțiunii trebuia să țină seama de intenția exprimată de reclamantă în legătură cu dreptul protejat.

În alți termeni s-a invocat un drept care, îi conferă recurentei, protecție teritorială asupra mărcii în calitatea sa de unic importator. În același sens, se va reține că prin cererea sa reclamanta recurentă a pus în discuție în principal protecția dreptului de proprietate, circulația și importul mărfii, iar legătura cu faptele de concurență neloială a fost invocată în calitatea sa de deținător al mărcii înregistrate asupra căreia s-au săvârșit acte de concurență prin importul mărfii și prin „copierea” drepturilor sale. În acest context se va reține faptul că protecția proprietății industriale are ca obiect printre altele și mărcile de fabrică sau de comerț, indicațiile de proveniență sau denumirile de origine cât și faptul că această protecție în măsura în care obiectul protecției se dovedește întemeiat presupune și înlăturarea concurenței neloiale.

În consecință, motivul de nelegalitate invocat este întemeiat, astfel că în temeiul art. 304 alin. (3) și art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul reținându-se că soluționarea cauzei era în căderea instanței civile în conformitate cu art. 2 lit. e) C. proc. civ. Față de această concluzie, celelalte critici întemeiate pe art. 304 alin. (7), (8), (9) C. proc. civ. fiind subsecvente primului motiv se va reține că examinarea lor distinctă nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SRL București împotriva deciziei civile nr. 44/ COM din 13 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 4700/ COM din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Constanța, secția comercială, și trimite spre competentă soluționare la Tribunalului Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2009.