ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3297/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 02.06.2017, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, a solicitat restituirea cauțiunii în cuantum de 218.940 lei consemnate de către reclamantă în vederea soluționării cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cerere de suspendare care a format obiectul Dosarului nr. x/2/2012*.

Prin încheierea din data de 13.07.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de restituire a cauțiunii formulată de A. SA, în cauza privind pe reclamanta A. SA și pe pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 218.940 lei, consemnate conform OP nr. 70 din 06 martie 2012 emis de Banca B. Drobeta Turnu Severin.

Împotriva încheierii din 13.07.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În continuare, recurenta a susținut că, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Or instanța de fond menționează pe scurt faptul că nu s-a probat că pârâtele ar fi formulat o cerere pentru plata de despăgubiri pentru eventualele prejudicii. În opinia recurentului instanța a motivat insuficient îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 723 C. proc. civ.

Răspunzând motivelor de recurs, instanța de control judiciar reține următoarele:

Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii").

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, prevederile art. 304 pct. 7 cu referire la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., răspund doar la cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora), cerință îndeplinită în speță, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de acest text de lege nu poate fi reținut.

Astfel, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a analizat susținerea intimatei-reclamante referitoare la motivele de restituire a cauțiunii, precum și condițiile impuse de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. motivând în mod corespunzător soluția de restituire a cauțiunii.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că potrivit art. 7231 alin. (3) teza I C. proc. civ., cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. După cum se poate observa, singura condiție pe care trebuia să o verifice instanța de judecată se referea la faptul că cel partea adversă nu a formulat cerere pentru plata de despăgubiri în termen de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost soluționat fondul cauzei.

Față de aceste aspecte este evident că o hotărâre în care se arată că această condiție este îndeplinită în sensul că nu există nici o dovadă privind formularea unei cereri de plată a unor despăgubiri în termenul menționat este o hotărâre motivată corespunzător, raționamentul instanței fiind clar exprimat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ("când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii").

Cu privire la acest motiv Curtea constată că deși formal recurenta invocă aplicarea greșită a legii nu arată în concret care lege ar fi fost nesocotită de instanța de fond, motivarea propriu-zisă limitându-se la problema insuficientei motivări a sentinței.

Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală încheierea atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii din 13 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012*, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2017.