ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1649/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 20 august 2018, sub nr. x/2018 și precizată la 31 octombrie 2018, reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin le-au chemat în judecată pe pârâtele A. și Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1341 alin. (1) C. civ.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Tribunalul Mehedinți a introdus în cauză Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara -Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, în calitate de pârâtă.

Prin sentința nr. 62/2018 din 21 noiembrie 2018, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara; a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâtele A. și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică.

Împotriva sentinței primei instanțe reclamantele au declarat apel, prin care au formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 323/2019 din 08 mai 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin - prin Primar împotriva sentinței nr. 62/2018 din 21.11.2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații pârâți A. prin lichidator judiciar B. S.R.L., Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamantele au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurentele-reclamante au prezentat istoricul litigiului, după care au subliniat că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ.

În concret, autoarele recursului au susținut, în esență, că prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2013, intrate în autoritate de lucru judecat, s-a constatat că suma de 426.521 RON a fost pretinsă și încasată necuvenit de către A. și de cesionarul S.C. C. S.R.L.

In raport de data rămânerii definitive a sentinței nr. 174 din 11 mai 2015 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în dosarul nr. x/2013, recurentele-reclamante au menționat că prezenta acțiune în constatarea dreptului lor de creanță împotriva intimatei-pârâte A. este admisibilă.

În acest sens, au arătat că formularea unei acțiuni în realizarea creanței împotriva societății A. ar fi fost suspendată de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât această societate se afla în procedura insolvenței.

În aceste condiții, recurentele-reclamante au subliniat că singura cale permisă de lege este acțiunea în constatarea dreptului de creanță față de S.C. A., pentru suma de 426.521,67 RON, raportat la sentința nr. 174/11.05.2015 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2193/2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, din care 236.477 RON achitați către S.C. A. și 190.044,67 RON achitați către S.C. C. S.R.L. (persoană juridică care a primit prin cesiune creanța de la S.C. A.), precum și pentru majorările de întârziere în cuantum de 37000 RON calculate până în luna mai 2018.

Față de susținerile pârâtei D.G.R.F.P. Timișoara, în sensul că este doar un depozitar al sumelor de bani ale S.C. A., neexistând un raport juridic al acestei instituții cu Municipiul Drobeta-Turnu Severin, autoarele recursului arată că, raportat la obiectul cauzei, și având în vedere faptul că sumele de bani constituite ca și garanții de bună execuție se află la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, este întemeiată cererea de a obliga această pârâtă să vireze către Municipiul Drobeta-Turnu Severin sumele menționate, întrucât, în absența unei dispoziții exprese a instanței de judecată în acest sens, D.G.R.F.P. Timișoara nu ar proceda la virarea sumelor din conturile de garanții, respectiv suma de 169.723,80 RON, aferentă contractului nr. x/02.08.2010, având ca obiect Reabilitare parcări și Alei Municipiul Drobeta Turnu Severin.

În final, autoarele recursului au conchis că argumentele instanțelor devolutive, în sensul că dreptul de creanță pretins putea fi realizat doar în cadrul procedurii insolvenței, ar fi fost aplicabile în cazul învestirii instanțelor cu o acțiune în realizare, nu și în cazul acțiunii în constatare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 19 iulie 2019, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 31 iulie 2019, recurentele-reclamante au depus răspuns la întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și înlăturarea apărărilor din cuprinsul întâmpinării.

La 26 august 2019, intimata-pârâtă A., prin lichidator judiciar B.., a depus note scrise, prin care a solicitat să se constate că a intervenit de drept suspendarea judecății în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a invocat excepția litispendenței în raport cu dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți.

La 13 septembrie 2019, recurentele-reclamante au depus un răspuns la notele scrise prin care au solicitat respingerea excepției litispendenței și a cererii de suspendare a judecății.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

La 5 iunie 2020, recurentele-reclamante au depus un punct de vedere la raport, prin care au susținut că motivele de recurs formulate împotriva deciziei nr. 323/2019 din 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reiterând faptul că, prin motivele de recurs au invocat aplicarea greșită a art. 35 din C. proc. civ., deci a unor prevederi de drept material.

Totodată, autoarele recursului afirmă că, deși apărările formulate prin motivele de recurs sunt parțial comune cu cele formulate în apel, ele sunt și motive de nelegalitate, raportat la prevederile legale menționate.

Prin rezoluția din 21 iulie 2020, a fost stabilit termen la 22 septembrie 2020, în vederea examinării recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alineatul (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, rezultă că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se prezintă sub forma unei expuneri a istoricului litigiului și reluarea susținerilor din apel, fără dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinței impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

De altfel, în punctul de vedere exprimat cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, chiar autoarele acestuia recunosc faptul că apărările formulate prin motivele de recurs sunt parțial comune cu cele din apel, fiind prezentate ca și motive de nelegalitate.

Totodată, comparând motivele de recurs cu cele din apel, Înalta Curte constată că, în motivele de apel, reclamantele au invocat aceleași aspecte, constând în aceea că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., în considerarea faptului că acestea aveau deschisă calea acțiunii în realizare a dreptului lor de creanță.

De asemenea, conform celor reținute de instanța de apel, apelantele-reclamante Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin prin Primar au susținut că, prin sentința nr. 174 pronunțată de Tribunalul Mehedinți la data de 11.11.2015, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia nr. 2193 a Curții de Apel Craiova, pronunțată la data de 16.06.2016, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că plata sumelor de 236.477 RON și de 190.044,67 RON, pe care au efectuat-o către A. și, respectiv, către C. S.R.L., în calitate de cesionar, a fost una necuvenită, în realitate, persoana îndreptățită la a i se achita suma totală de 426.521,67 RON, fiind D. S.R.L., iar raportat la data rămânerii defnitive a acestei sentințe, prezenta acțiune în constatarea dreptului de creanță față de A. nu este una inadmisibilă, deoarece, dată fiind starea de faliment a acesteia, o acțiune în realizare ar fi suspendată de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește susținerile pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, care a arătat că este doar un depozitar al sumelor de bani constituite cu titlu de garanție deținute de pârâta A. și că nu există un raport juridic încheiat cu aceasta, apelantele-reclamante Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin - prin Primar au susținut că, raportat la obiectul litigiului și având în vedere că suma de bani, constituită drept garanție de bună execuție, în cuantum, de 169.723,80 RON, este depozitată la această pârâtă, cererea lor este întemeiată.

În opinia apelantelor reclamante, argumentul reținut de instanță, în sensul că și-ar putea realiza creanța doar în cadrul procedurii insolvenței pârâtei A., ar putea fi considerat întemeiat doar în cazul în care ar fi formulat o acțiune în pretenții, dar nu și în cel al prezentei acțiuni în constatare a dreptului său de creanță.

După cum se poate lesne observa, așa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor și argumentelor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de reclamante împotriva sentinței primei instanțe, însă, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia instanței de apel, a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca autoarele recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de însăși instanța de apel.

Astfel, având în vedere că legea recunoaște doar dublu grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, recurentele urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanța de apel, o nouă verificare și interpretare a celor susținute în fața instanței de apel.

Așadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, în care instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul/autorii acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

Prin urmare, toate susținerile recurentelor prezentate drept motive de recurs nu conțin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile acelorași părți făcute în fața instanței de apel și care și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, astfel încât acestea nu pot constitui o motivare legală a recursului.

În speță, nu se poate considera că susținerile recurentelor din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea nu numai a dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, ci și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Așa fiind, Înalta Curte reține că recurentele-reclamante nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susținerile recurentelor nu vizează considerentele reținute de curtea de apel în motivarea deciziei pronunțate.

Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că autoarele recursului nu s-au conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) și raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurentele-reclamante Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin prin Primar împotriva deciziei nr. 323/2019 din 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin prin Primar împotriva deciziei nr. 323/2019 din 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2020.