ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1813/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014, reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanței de contencios administrativ, anularea Încheierii III/43 din 14 mai 2014 și în fond, anularea măsurii nr. 7 din Decizia III.11 din 03 aprilie 2014 a Curții de Conturi Departamentul III.

Prin Sentința civilă nr. 3146 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3146 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat.

În motivarea recursului se susține că hotărârea atacată este nemotivată, întrucât instanța de fond nu face nicio referire la apărările reclamantei și nu arată motivele pentru care acestea au fost înlăturate, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii, recurenta apreciind că se află, din acest motiv, în imposibilitate de a-și exercita dreptul la apărare.

Astfel, hotărârea recurată nu cuprinde nicio referire la faptul că autoturismele nu au fost folosite în permanență de Ministerul Transporturilor, fiind reținute aspecte ce nu au legătură cu situația prezentată de reclamantă.

Totodată, prima instanță a reținut în mod nejustificat faptul că adresa, chiar dacă a fost emisă în temeiul Ordinului ministrului transporturilor nr. 847 din 28 octombrie 2011, nu justifică punerea la dispoziție a autoturismelor, întrucât din interpretarea coroborată a tuturor înscrisurilor, rezultă că autoturismele au fost puse la dispoziția ministerului ca urmare a adreselor indicate în contestație, la solicitarea ordonatorului principal de credite și cu respectarea dispozițiilor ordinului menționat anterior.

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare în cauză, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Față de motivul de recurs invocat, intimata-pârâtă susține că este îndeplinită condiția motivării hotărârii, prima instanță arătând în mod expres că reclamanta nu a făcut dovada temeiului juridic pentru punerea la dispoziția Ministerului Transporturilor a autoturismelor aflate în patrimoniul reclamantei, iar faptul că nu au fost reluate toate aserțiunile acesteia, nu constituie un motiv de casare a sentinței.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 22 martie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat în cauză.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În cauza de față, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor formulate de reclamantă, întrucât nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al răspunsului la întâmpinare, nu ar fi temeinice, raportat la apărările formulate de pârât și la dispozițiile legale incidente în cauză.

În acest sens, din parcurgerea considerentelor sentinței atacate, se observă că motivarea primei instanțe se rezumă la interpretarea conținutului adresei, fără a fi analizate susținerile reclamantei referitoare la faptul că autoturismele au fost puse la dispoziția Ministerului Transporturilor ca urmare a solicitării formulate de acesta, respectiv că autoturismele nu au fost folosite în permanență de Ministerul Transporturilor, impunându-se examinarea tuturor motivelor de fapt, invocate prin acțiunea dedusă judecății, în raport de prevederile legale aplicabile în speță.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, o necercetare a fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar, atrăgând casarea sentinței atacate.

Astfel, motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de către judecător.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, se constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României), întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, iar dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Totodată, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia, pur și simplu, concluziile unei instanțe inferioare.

În raport de motivele reținute anterior, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanță urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamantă, prin raportare la apărările formulate de pârâtă și la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă Registrul Auto Român împotriva Sentinței civile nr. 3146 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.

Procesat de GGC - CT