ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3790/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și intervenienții accesorii în interesul reclamantului: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., RRRRRR., SSSSSS., TTTTTT., UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., IIIIIII., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., WWWWWWW., XXXXXXX., YYYYYYY., ZZZZZZZ., AAAAAAAA., BBBBBBBB., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., FFFFFFFF., GGGGGGGG., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., SSSSSSSS., TTTTTTTT. și D., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX., YYYYYYYY., a solicitat suspendarea încheierii nr. III/43 din 23.06.2015, emisă de Curtea de Conturi a României, prin care a fost admisă parțial contestația formulată împotriva masurilor dispuse la pct. 1.9, II. 15.1. și II. 15.2. din Decizia nr. 111/34/12.05.2015 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul III - Direcția 1, ca urmare a acțiunii de "Audit financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2014", efectuată în perioada 09.03.2015 -15.04.2015, precum și a Deciziei nr. 111/34/12.05.2015.

Prin sentința civilă nr. 2133 din 04.09.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, cererea principală și cererea de intervenție accesorie, formulate de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. și respectiv de intervenienții accesorii în interesul reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect suspendarea încheierii nr. III/43 emisă de Curtea de Conturi la data de 23.06.2015 și a Deciziei nr. III/34/12.05.2015 emisă de Curtea de Conturi.

Împotriva sentinței civile nr. 2133 din 04.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs:

- reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

- intervenienții: YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW. și XXXXXXXX., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

I. În motivarea recursului declarat, reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. arată că motivele de recurs invocate sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurentul că sentința civilă atacată este nemotivată, că așa-zisele considerente în funcție de care instanța de fond a respins cererea de suspendare formulată de instituția reclamantă sunt total nesusținute din punct de vedere juridic și necircumstanțiate raportat la situația de fapt și de drept, lipsind cu desăvârșire motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a întemeiat soluția, încălcându-se astfel dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Subliniază recurentul că în sentința recurată sunt redate pe rând elemente referitoare la criticile formulate de către instituția reclamantă și la întâmpinarea pârâtei față de aceasta, la concluziile intervenienților, însă judecătorul fondului nu a prezentat propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea hotărârii pe care a pronunțat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a unei hotărâri.

În opinia recurentului, instanța de fond era datoare să arate punctual motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare din criticile formulate de instituția reclamantă împotriva actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat.

Arată recurentul că judecătorul fondului nu a analizat în mod efectiv argumentele instituției reclamante, nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a susținerilor din acțiunea în suspendare a actelor administrative și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.

Mai arată recurentul că nici în ceea ce privește condiția pagubei iminente nu s-a realizat o motivare de către instanța de fond și că prin omisiunea primei instanțe de a analiza și a cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de fond invocate de I.S.C.T.R. prin acțiunea în suspendare, formulate în temeiul art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare - motive ce necesitau un răspuns specific și explicit - au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul I.S.C.T.R. la un proces echitabil.

În aceste condiții, instituției recurente i-a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Arată recurentul că încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. atrage sancțiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, apreciază recurentul că sentința civilă recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Consideră recurentul că instanța de judecată a pronunțat o hotărâre netemeinică, sentința fiind criticabilă din punctul de vedere al îndeplinirii celor două condiții imperative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

În opinia recurentului, faptul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material rezultă din însăși faptul că aceasta nu a înțeles că, dată fiind inconsecvența echipelor de control din cadrul Curții de Conturi a României cu privire la legalitatea salarizării personalului Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, dar și al ambiguității cadrului juridic aplicabil, asupra actelor administrative planează o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestora.

Arată recurentul că există o îndoială serioasă privind legalitatea actului administrativ, dată, în primul rând, de interpretarea cadrului juridic aplicabil salarizării personalului ISCTR la momentul înființării, respectiv în anul 2011.

Susține recurentul că, tocmai pentru că este binecunoscut faptul că legea-cadru a generat foarte multe probleme în ceea ce privește aplicabilitatea ei, dar și foarte multe litigii având ca punct de pornire însăși interpretarea ei, instanța de fond trebuia să palpeze fondul și să constate existența cazului bine justificat, cu atât mai mult cu cât însăși "legiuitorul", dacă se poate spune astfel Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor Varsnice - Direcția Politici Salariale, prin Adresa nr. xg/22.05.2015 i-a confirmat că grila de salarizare a ISCTR a fost conform legii.

Îndoiala serioasă în prezenta cauză este dată, în opinia recurentului, și de textele de lege invocate în cuprinsul actelor administrative a căror suspendare se solicită, prin care echipa de auditori publici externi își fundamentează constatările.

Arată recurentul că simpla lecturare a acestora dă naștere unei constatări legitime, în sensul că în ceea ce privește instituția recurentă acestea nu puteau fi aplicate, întrucât ISCTR, fiind instituție nou-înființată, nu se putea vorbi despre reîncadrarea personalului (art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010), nu urma să îi înceteze contractul colectiv de muncă în anul 2012 (art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2010), nu și-a schimbat regimul de finanțare (prevederea din Norma metodologică din 13 ianuarie 2011 la Legea nr. 285/2010), nu fuseseră stabilite prin contractul colectiv de muncă salarii care excedeau prevederilor legii-cadru (art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 284/2010).

Un alt argument în susținerea nelegalității încheierii nr. III/43 din 23.06.2015 și a Deciziei nr. 111/34/12.05.2015, și care dovedește existența unor împrejurări de natură a crea o îndoială în privința legalității acestora, este, în opinia recurentului, faptul că în anul 2013 Curtea de Conturi a mai efectuat o misiune de audit financiar la I.S.C.T.R. cu aceleași obiective ca și în 2015, care a confirmat că drepturile salariale ale personalului I.S.C.T.R. au fost stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare (Legea nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), constatare care a avut la bază verificarea a 32 Contracte individuale de muncă, majoritatea aparținând persoanelor cu funcții de conducere.

Precizează recurentul că însăși soluțiile subiective și contradictorii date în cele două rapoarte de către cele două echipe de auditori publici externi din cadrul Curții de Conturi (doi membrii sunt comuni ambelor echipe) face să planeze o incertitudine cu privire la legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Recurentul subliniază că, în urma controlului efectuat în anul 2015, echipa de control face practic o reauditare a perioadei deja auditate, constatând contrariul celor cuprinse în Procesul Verbal de constatare al Curții de Conturi înregistrat la I.S.C.T.R. cu nr. x/07.06.2013, aspect de natură să creeze suspiciuni asupra constatărilor auditorilor.

Având în vedere considerentele expuse anterior, recurentul apreciază că una din condițiile cumulative prevăzute de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cea privind cazul bine justificat, este îndeplinită.

În ceea ce privește a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurentul arată că instanța de fond nu a avut în vedere partea a doua a definiției date de legiuitor "pagubei iminente", referitoare la "perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Apreciază recurentul că între punerea în executare a deciziei Curții de Conturi și cheltuirea unor sume de bani din bugetul instituției pentru punerea efectivă în executare a Deciziei, nu poate fi înlăturată cea de-a doua.

Arată recurentul că este adevărat că Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier nu suferă o pagubă, dacă ne raportăm la o definiție stricto sensu a pagubei, pornind de la faptul că diminuarea salariilor personalului face ca sumele alocate plății acestora să fie mai mici.

Însă instanța de fond nu a avut în vedere cheltuielile pe care instituția recurentă este obligată să le efectueze pentru angajarea unui apărător, pentru cheltuielile de judecată ocazionate cu soluționarea litigiilor promovate de angajații instituției privind diminuarea salarială, cu efectuarea unor expertize de specialitate privind modul de calcul al prejudiciului, etc.

Arată recurentul că în scopul prevenirii pagubei determinate de plata salariilor, așa cum au fost stabilite la înființare, instituția recurentă este obligată la antamarea unor cheltuieli născute prin ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, în condițiile în care însăși temeiul generator al acestora este supus controlului de legalitate al instanței de judecată.

Precizează recurentul că la data prezentului recurs, insțitutia are calitatea de pârât în dosarele având ca obiect anularea deciziilor de diminuare a salariilor angajaților și este în imposibilitatea de a-și formula apărările întrucât la nivelul ISCTR se înregistrează un conflict de interese determinat de faptul că însăși consilierii juridici din cadrul instituției au chemat în judecată ISCTR.

Consideră recurentul că nu este de neglijat faptul că există posibilitatea obținerii unor soluții contradictorii în instanță de către salariați, întrucât urmează să fie învestite instanțele de judecată competente de la domiciliul fiecărui salariat, fapt ce ar presupune o adevărată perturbare a activității Serviciului Resurse Umane, dar și a Serviciului Financiar - Contabilitate în ceea ce privește punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

Mai mult decât atât, datorită practicii neunitare la nivelul instanțelor de judecată, la nivelul instituției se poate înregistra o discriminare între salariați în ceea ce privește drepturile salariale, fiind posibil ca doi angajați pe aceeași funcție, și care îndeplinesc aceleași atribuții, să fie remunerați diferențiat, ceea ce ar produce o perturbare gravă în activitatea instituției.

În opinia recurentului, suspendarea încheierii și a deciziei contestate este oportună pentru a proteja nu numai interesele patrimoniale ale salariaților, dar și securitatea juridică privind dreptul la plată a muncii prestate, evitându-se crearea unor situații juridice noi, care să facă anevoioasă repunerea părților în situația anterioară emiterii actului, deoarece va fi afectată desfășurarea în bune condiții a unui serviciu public, în condițiile în care, prin anularea deciziei, autoritatea va fi obligată să restituie angajaților sume de bani reținute în urma măsurilor luate, conform dispozițiilor Curții de Conturi.

Pentru toate argumentele expuse anterior, recurentul solicită să se admită recursul așa cum a fost formulat, cu consecința admiterii cererii de suspendare și să se dispună suspendarea încheierii nr. III/43 din 23.06.2015 și a Deciziei nr. 111/34/12.05.2015, emise de Curtea de Conturi a României, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei privind anularea celor două acte.

II. Intervenienții YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW. și XXXXXXXX. arată în motivele de recurs formulate că față de argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ și de faptul că s-a probat contestarea și pe fond a Deciziei Curții de Conturi, apreciază că dovada condiției cazului bine justificat este pe deplin dovedită.

Cât privește cea de-a doua condiție, a pagubei iminente, argumentele primei instanțe sunt inacceptabile în opinia recurenților.

Se arată în motivele de recurs că, contrar celor reținute de prima instanță, în mod indiscutabil la nivelul societății s-a creat o situație păguboasă, dacă ne raportăm și numai la faptul că în prezent, toți angajații au acționat societatea în judecată, inclusiv serviciul juridic, fapt ce a condus la incompatibilitate în situația reprezentării societății și necesitatea angajării de avocați.

Arată recurenții că paguba iminentă nu poate fi analizată strict prin prisma prejudiciului viitor al patrimoniului societății, ci și al salariaților, care nu au calitatea procesuală activă de a acționa direct Curtea de Conturi în instanță, (rol recunoscut doar ordonatorului de credite), prezentul demers (respectiv cererea de intervenție) fiind singurul posibil pentru a obține suspendarea efectelor unui act administrativ care-i prejudiciază grav, fiind în situația de a suporta diminuarea drastică a salariilor, survenită intempestiv, de natură a dezechilibra grav bugetul fiecărei familii.

În opinia recurenților, diminuarea neașteptată și considerabilă a salariilor, este de natură a crea un dezechilibru financiar în cadrul familiilor acestora, iar prima instanță nu a analizat deloc efectul de domino creat prin măsurile dispuse prin actul administrativ emis de Curtea de Conturi, rezumându-se strict la patrimoniul reclamantei ISCTR asupra căruia a concluzionat eronat că nu este afectat și că prin măsurile dispuse este chiar protejat.

Prin aceste critici aduse hotărârii atacate recurenții evocă aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în materie, care impun reformarea acesteia în scopul restabilirii legalității încălcate.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererile de recurs îndeplinesc atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursurile au fost declarate și motivate cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că sunt admisibile în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16.03.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul-reclamant Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ., iar intervenienții YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW. și XXXXXXXX. au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. a arătat că sentința civilă atacată este nemotivată, că așa-zisele considerente în funcție de care instanța de fond a respins cererea de suspendare formulată de instituția reclamantă sunt total nesusținute din punct de vedere juridic și necircumstanțiate raportat la situația de fapt și de drept, lipsind cu desăvârșire motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a întemeiat soluția, încălcându-se astfel dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A subliniat recurentul că în sentința recurată sunt redate pe rând elemente referitoare la criticile formulate de către instituția reclamantă și la întâmpinarea pârâtei față de aceasta, la concluziile intervenienților, însă judecătorul fondului nu a prezentat propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea hotărârii pe care a pronunțat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a hotărârii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Verificând conținutul hotărârii atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Așa cum se poate observa din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a prezentat motivele pentru care a înțeles să respingă acțiunea recurentului-reclamant, analizând aspectele susținute de acesta ca și temei al nelegalității actelor administrative atacate, iar împrejurarea că aceasta a înțeles să dea valoare susținerilor pârâtei din întâmpinare și din cuprinsul actelor administrative atacate nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nemotivată, ci doar la concluzia că aspectele prezentate în apărare de pârâtă corespund prevederilor legale încălcate de reclamant.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea recursurilor de față, constată că nu sunt întemeiate nici susținerile și criticile înfățișate de recurenți subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurenți pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanța de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății.

Astfel, în motivarea recursurilor declarate se arată, în esență, atât de către reclamant, cât și de către intervenienți, că sentința pronunțată în acest dosar este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând în mod greșit că nici una dintre cele două condiții ce sunt necesare pentru suspendarea unui act administrativ conform art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în cauza de față.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

În recursurile formulate, atât reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., cât și intervenienții YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW. și XXXXXXXX. arată, în esență, că aceste două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de reclamant în susținerea acțiunii sale.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurenți în ceea ce privește indiciile de nelegalitate ce nu ar fi fost examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor cazului bine justificat.

Recurentul-reclamant, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actelor administrative, or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată astfel că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, întrucât recurenții nu au reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Mai mult, în cauza prezentă, prin sentința civilă nr. 671, pronunțată la data de 01.03.2016 în dosarul nr. x, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului având ca obiect anularea încheierii nr. III/43/23.06.2015 și a Deciziei nr. III/34/12.05.2015, emise de Curtea de Conturi, acte administrative care fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actelor a căror suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative, până la soluționarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Însă, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Or, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiții menționate, soluția pronunțată nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamant și de intervenienți ca nefondate, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamantul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. și de intervenienții YYYYYYYY., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX. împotriva sentinței civile nr. 2133 din 04.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2017.