ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2017

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea actelor administrative emise de pârâtă, respectiv a procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare cu nr. A.P.I.A. 15590 din 15 mai 2014 privind cererea de plată nr. 5580 din 15 iunie 2008 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 16928 din 16 iulie 2014.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 79 din 04 mai 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 79 din 04 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că în cauză motivarea instanței de fond este contrară și străină aspectelor descrise de APIA în procesul-verbal de constatare a neregulilor. Instanța de fond în cuprinsul sentinței atacate nu se pronunță asupra actelor probatorii comunicate la data 24 aprilie 2015 la Curtea de Apel Oradea, acte pe care de altfel nici nu le menționează.

Apărările formulate Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a depus întâmpinare la data de 10 iulie 2015 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că actele administrative atacate sunt legale și temeinice. Înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, prin care aceasta încearcă să dovedească dreptul său de proprietate asupra unor suprafețe mai mari decât cele cuprinse în cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, pentru anul 2008, nu înlătură prezumția de legalitate a actului administrativ atacat, deoarece pentru acest sprijin financiar nu este suficient ca fermierul să dețină în proprietate suprafețele de teren, ci, conform dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, fermierul trebuie să facă dovada că utilizează efectiv terenul pentru care s-a depus cererea.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4). Prin încheierea din data de 9 martie 2017 completul filtru a constatat, în raport cu conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a recursului.

Considerentele Înaltei Curți a recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu acțiunea îndreptată împotriva Deciziei nr. 16928 din 16 iulie 2014 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 15 mai 2014, prin care i-au fost stabilite creanțe bugetare de plată în sumă de 1.373,24 RON reprezentând sprijin direct pe suprafață în campania 2008. În esență, prin actele administrative contestate s-a reținut că pentru campania 2008, reclamantul A. a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin nr. 5580 din 15 mai 2008, pentru suprafața de 10,17 ha compusă din: 0,40 ha situată pe raza comunei Terebești; 2,15 ha situate pe raza Orașului Ardud; 1,53 ha situate pe raza orașului Negrești Oaș; 0,60 ha pe raza comunei Pișcolt; 0,82 ha pe raza comunei Viile Satu Mare; 1,06 ha pe raza comunei Dorolt; 1,95 ha pe raza comunei Odoreu; 1,7 ha pe raza municipiului Satu Mare. Urmare a verificărilor efectuate cu privire la suprafața de teren pentru care a fost solicitat sprijin financiar, intimata a reținut că în campania din anul 2008 reclamanta a primit sprijin necuvenit pentru suprafața de 1,99 ha, suprafață pentru care nu a prezentat documente justificative. Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând că înscrisurile depuse în probațiune de către reclamant, prin care a urmărit să dovedească dreptul său de proprietate asupra unor suprafețe mai mari decât cele cuprinse în cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, aferente anului 2008, nu înlătură prezumția de legalitate a actului administrativ atacat, deoarece pentru obținerea acestui sprijin financiar nu este suficient ca fermierii să dețină în proprietate suprafețele de teren, ci conform art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 acesta trebuie să facă dovada că utilizează efectiv terenul pentru care a depus cererea. Prevederile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 stabilesc că pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să îndeplinească condițiile de a prezenta documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință, precum și de a putea face dovada că utilizează terenul pentru care a depus cererea. Așadar, rezultă că dreptul de folosință, pe de o parte, și utilizarea terenurilor, pe de altă parte, sunt două condiții distincte potrivit textului de lege citat, dreptul de folosință asupra terenurilor fiind dovedit de către reclamant prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Un prim aspect ce se impune a fi menționat este acela că, prin actele administrative contestate, autoritatea pârâtă a reținut că reclamantul a primit sprijin financiar pentru suprafața de 10,17 ha și a prezentat documente justificative pentru suprafața de 8,18 ha, astfel că a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 1,99 ha, iar judecătorul fondului a analizat și reținut că nu este suficient ca reclamantul să dețină în proprietate suprafețele de teren, ci, conform art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, trebuie să facă dovada că utilizează efectiv terenul respectiv. Așadar, judecătorul fondului a respins acțiunea reținând nedovedirea utilizării efective, deși efectiva utilizare a suprafeței menționate nu a făcut obiectul verificării Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Pe de altă parte, se reține în sentința atacată că reclamantul a depus înscrisuri în probațiune prin care să dovedească dreptul său de proprietate asupra unor suprafețe mai mari decât cele cuprinse în cererea de plată, însă a apreciat că acestea nu înlătură prezumția de legalitate a actelor administrative atacate. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, documentele doveditoare solicitate producătorului agricol privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului; contractul de arendare; contractul de concesiune; contractul de asociere în participațiune; contractul de închiriere; contractul de comodat; alte acte care fac dovada folosinței terenului, precum: adeverință eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol, înscrisuri sub semnătură privată, etc. Recurentul-reclamant a depus la dosar înscrisuri care atestă dreptul de folosință pentru suprafețele de teren deținute împreună cu familia, menționate în cererea de plată 5580 din 15 mai 2008, acte aflate la filele 36-52 dosar fond. În legătură cu aspectul deținerii dreptului de folosință cu privire la suprafețele declarate au fost efectuate cercetări penale în Dosarul nr. x/2014 al DNA - Serviciul Teritorial Oradea. Prin Ordonanța din data de 5 iulie 2016 parchetul a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reținând că, în cursul investigației derulate nu s-a putut stabili că reclamantul A., cu rea-credință, a depus și uzat de cererile pe suprafață, cu scopul de a obține venituri necuvenite din bugetul UE, în condițiile în care acesta a justificat suprafețe de teren deținute cu documente care dovedesc proprietatea, folosința terenurilor, care fac obiectul cererilor de ajutor financiar. În aceste condiții, concluzia autorității pârâte în sensul că reclamantul nu a prezentat documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință pentru întreaga suprafață pentru care a formulat cererea de plată pentru schemele de sprijin nr. 5580 din 15 mai 2008, nu poate fi împărtășită de instanța de control judiciar, fiind contrazisă atât de probatoriul administrat în cauză cât și de considerentele ordonanței de clasare pronunțate în dosarul nr. x/2014 al DNA - Serviciul Teritorial Oradea. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de reclamant, casată sentința și, urmare a rejudecării, va fi admisă acțiunea, va fi anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. APIA15590 din 15 mai 2014 și Decizia de soluționare a contestației nr. 16928 din 16 iulie 2014. În temeiul dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., va fi obligată intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la plata sumei de 622 RON către recurentul A., reprezentând cheltuieli de judecată.