ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de revizuire

Prin Decizia nr. 47 din data de 17 ianuarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Galați, secția de contencios, administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., toți cu domiciliul ales la Cabinet avocat L., împotriva Sentinței civile nr. 213 din 26 aprilie 2016 a Tribunalului Vrancea pronunțată în Dosarul nr. x/2016 și, pe cale de consecință, a casat în parte sentința recurată și, rejudecând a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în sensul că a anulat în parte Decizia nr. 141 din 30 decembrie 2015 și Încheierea nr. 40 din 20 ianuarie 2016 emise de către Directorul M. Focșani, exonerând reclamanții de la plata sumelor nete acordate acestora până la data de 27 septembrie 2014 reprezentând compensații lunare negociate prin contractul colectiv de munca pentru anii 2013 - 2015 și a foloaselor necuvenite aferente.

Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În argumentele prezentare în susținerea soluției, instanța a reținut că în ceea ce privește contractul colectiv de muncă, încheiat între reprezentantul salariaților bugetari și angajatorul acestora are un regim juridic special, determinat atât de situația personalului bugetar, cât și de situația specială a veniturilor din care se face plata drepturilor salariale sau asimilate acestora. Astfel, cheltuielilor necesare pentru personalul bugetar sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale. În acest sens sunt și dispozițiile art. 137 alin. (1) din Constituție, care prevăd că formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.

Ca atare, reține instanța, se impune ca și drepturile salariale sau drepturile asimilate acestora să fie stabilite prin lege, în limite precise, drepturi ce nu pot constitui obiect de negociere și care nu pot fi acordate/modificate prin convenții colective.

Mai reține instanța că, prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că dreptul la negocieri în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate de Constituție, prin dispozițiile ari. 41 alin. (5), însă încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii; în consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie. În caz contrar, s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale (…) în consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...).

A mai argumentat instanța de recurs, că salarizarea categoriei de personal menționate în contractul colectiv de munca nu prevedea posibilitatea acordării drepturilor salariale ce au făcut obiectul deciziei Curții de Conturi, iar susținerile intimatului reclamant cu privire la libertatea de opțiune privind utilizarea fondurilor proprii sunt nefondate cât timp potrivit art. 2 lit. B) și lit. C) din Legea nr. 273/2006 și art. 2 lit. K) din O.G. nr. 119/1999 acestea se încadrează în noțiunea de fonduri publice.

Contractul colectiv de muncă nu este opozabil și autorității de control, ci din contră aceasta are obligația de a verifica utilizarea resurselor bugetului unității administrativ-teritoriale, în conformitate cu principiul legalității, regularității, economicității, eficientei și eficacității.

Deși se invocă împrejurarea că decizia Curții de Conturi și cea a Curții de Apel Galați au vizat doar perioada septembrie 2013 - aprilie 2014, instanța de recurs a constatat că, temeiul în baza căruia au fost acordate drepturile respective și dispozițiile legale incidente în cauza nu s-au schimbat.

Totodată, Curtea a constatat incidența în cauza a Legii nr. 124/2014 pentru sumele nete acordate acestora până la data de 27 septembrie 2014 reprezentând compensații lunare negociate prin contractul colectiv de munca pentru anii 2013 - 2015 și a foloaselor necuvenite aferente, având în vedere că veniturile salariale ale acestora sunt întotdeauna stabilite în baza unor acte cu caracter normativ, care stabilesc regimul juridic al respectivilor bugetari, chiar dacă interpretarea și aplicarea acestor acte normative se realizează greșit.

Conchide instanța de recurs, în sensul că, atunci când veniturile bugetare sunt stabilite prin contract, această stabilire se face tot în baza actelor normative care sunt aplicabile respectivei categorii bugetare.

Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de revizuire recurenții -reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire se arată, în esență, că drept urmare a pronunțării Deciziei nr. 47 din 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel Galați, a menținut imputarea sumelor nete acordate salariaților pentru perioada până la 27 septembrie 2014.

În acest sens revizuenții au precizat că faptul că prin această dispoziție le-a fost imputată suma acordată cu titlu de măsuri de protecție socială acordată în baza hotărârii civile nr. 4513/2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea. Arată în continuare că, prin Decizia civilă nr. 47 din 17 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/2016, a fost admis recursul declarat de subsemnații, fiind casată în parte Sentința civilă nr. 213 din 26 aprilie 2016 pronunțata de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2016, iar în rejudecare, a fost anulată în parte dispoziția contestată în sensul înlăturării mențiunii imputării sumelor nete acordate salariaților pentru perioada până la data de 27 septembrie 2014.

Revizuenții au precizat că prin aceasta dispoziție a fost imputată suma acordată cu titlul de măsuri de protecție socială acordată în baza Hotărârii civile nr. 4513/2013, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, în Dosarul civil nr. x/2013, prin care s-a aprobat Contractul Colectiv de Muncă.

În continuare, revizuenții au invocat dispozițiile Deciziei Curții de Apel Galați nr. 868 din 16.06.2016, pronunțata în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins recursul declarat de UAT Focșani împotriva Sentinței civile nr. 38 din 03 februarie 2016 pronunțata de Tribunalul Vrancea ca nefondat.

De asemenea, au înțeles să invoce Deciziile Curții de Apel Galați nr. 1581 din 05 decembrie 2016, pronunțata în Dosarul nr. x/2016, nr. 1281 din 27 octombrie 2016, pronunțata în Dosarul nr. x/2016, și nr. 86 din 20 ianuarie 2017, pronunțata în Dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse recursurile, fiind anulate integral dispozițiile emise.

Susțin revizuenții că cele cinci dosare vizează aceeași situație, subsemnații având același raport instituțional cu UAT Focșani, M. Focșani aflându-se în subordinea UAT Focșani, ordonatorul principal de credite.

Astfel, în raport cu dispozițiile celor cinci decizii ale Curții de Apel Galați, revizuenții au apreciat că există hotărâri definitive potrivnice cu privire la aceeași cauză, în speță sumele de bani imputate de directorul instituției, în urma controlului Curții de Conturi a României.

Nu în ultimul rând, revizuenții au invocat și dispozițiile Deciziei nr. 17 din Dosarul nr. x/2016 pronunțată de Înalta Curte, prin care au fost admise sesizările conexe formulate de Curtea de Apel Constanța, instanța supremă stabilind că "o decizie a Curții de Conturi, emisă în exercitarea atribuțiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituții publice finanțate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituțiile publice, nu lipsește de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanțele judecătorești în condițiile legii".

Față de acestea, revizuenții apreciază că prin această decizie, pe care înțelegem a o contesta, au fost încălcate dispozițiile unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă stabilind că aceste drepturi obținute în baza unui acord colectiv de muncă nu pot fi imputate, atâta timp cât acordul colectiv de muncă nu a fost desființat, o decizie a Curții de Conturi neputând desființa un astfel de contract colectiv de muncă.

Prin Decizia nr. 868 din 16 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Galați a stabilit că nu puteau fi imputate și sumele de bani acordate ulterior perioadei supuse controlului Curții de Conturi, atâta timp cât auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Vrancea au reținut această abatere doar pentru perioada iunie 2013 - mai 2014.

Astfel, în mod greșit instanța de recurs, în Dosarul nr. x/2016 a reținut că nu constituie un motiv de nulitate împrejurarea că imputarea s-a făcut și pentru sumele aferente perioadei ulterioare controlului.

Subliniem faptul că această abatere a fost constatată exclusiv pentru perioada supusă controlului de către auditorii publici din cadrul Curții de Conturi, decizia contestată fiind emisă de directorul instituției în baza deciziei Curții de Conturi.

Obligarea revizuenților prin decizia contestată la restituirea atât a compensațiilor încasate nelegal, cât și a foloaselor necuvenite calculate conform prevederilor legale, este nemotivată în fapt și drept, astfel încât instanța de judecată se află în imposibilitatea de a verifica temeinicia și legalitatea stabilirii acestei obligații accesorii de către autoritatea publică pârâtă.

Mai arată revizuenții că atâta timp cât prin această hotărâre civilă, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, a consfințit înțelegerea dintre părți, negocierea a devenit obligatorie și executorie, fiind opozabilă ambelor părți, hotărârea de expedient fiind un act legal din care izvorăsc drepturi și obligații.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că drepturile asupra cărora părțile au negociat pot face obiectul medierii, nefiind excluse potrivit art. 2 din Legea nr. 192/2006.

Mai mult, niciuna dintre părți nu a solicitat desființarea tranzacției conform dispozițiilor art. 227 noul C. civ., recurentului fiindu-i imposibil să desființeze unilateral această convenție, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 17 din Dosarul nr. x/2016, stabilind clar că printr-o decizie a Curții de Conturi nu se poate desființa un Acord Colectiv de Muncă.

În concluzie, revizuenții arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv o contrarietate de hotărâri între Decizia civilă nr. 47 din 17 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/2016 și Decizia nr. 868 din 16 iunie 2016 pronunțată de aceeași instanță.

Apărările formulate în cauză

Intimatul M. Focșani nu a înțeles să formuleze întâmpinare.

Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate:

Revizuenții au formulat cererea de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 509 - Obiectul și motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

[…]

În interpretarea textului legal citat, obiect al revizuirii îl poate constitui numai hotărârea prin care instanța a rezolvat fondul pretenției deduse judecății, urmare a examinării raportului juridic litigios prin prisma probelor administrate în cauză, deoarece calea de atac a revizuirii vizează îndreptarea erorilor de fapt ale judecății.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) punct. 9 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Mai mult decât atât, dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire prevăd în mod expres faptul că:

"Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Așa acum s-a arătat anterior, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În speță, aceste condiții nu sunt însă îndeplinite, având în vedere, pe de o parte că, în litigiul finalizat cu pronunțarea Deciziei nr. 47/2017 din 17 ianuarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a mai fost pusă în discuție Hotărârea civilă nr. 4513/2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, în Dosarul nr. x/2013, în care s-a consfințit Acordul de Mediere nr. 86 din 06 iulie 2013.

Instanța de recurs, în argumentele sale a reținut că, este lipsit de relevanță împrejurarea că printr-o sentință civilă executorie s-a luat act de înțelegerea părților potrivit acordului de mediere ce privea tocmai contractul colectiv de muncă prin care au fost prevăzute drepturile respective, întrucât hotărârea de expedient pronunțată în cauză nu poate valida clauzele nelegale ce se regăsesc în cuprinsul acestuia.

A mai reținut instanța de recurs că hotărârile prin care se încuviințează învoiala părților nu se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât instanța nu realizează o verificare jurisdicțională a pretențiilor deduse judecății, dezbaterile judiciare fiind substituite de contractul încheiat de părți, care constituie și dispozitivul hotărârii. În speță, hotărârea judecătorească reprezintă doar forma pe care o îmbracă convenția părților.

Nu în ultimul rând este de menționat că posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis soluționarea excepției puterii lucrului judecat.

În speță, din ansamblul probator al cauzei, rezultă fără echivoc că în cel de-al doilea proces s-a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat a Hotărârii civile nr. 4513/2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, în Dosarul nr. x/2013, în care s-a consfințit Acordul de Mediere nr. 86 din 06 iulie 2013.

Mai mult decât atât, prin sintagma "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la cele două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi.

Practic, ceea ce interesează din punct de vedere al autorității de lucru judecat este ca, din cuprinsul acțiunilor să rezulte ca scopul final urmărit de parte este același, adică obținerea unui titlu executoriu cu privire la dreptul pretins.

În ceea ce privește "autoritatea de lucru judecat", art. 430 din C. proc. civ. dispune în sensul următor:

"Art. 430. - Autoritatea de lucru judecat

(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 430 din C. proc. civ., ar însemna ca hotărârile potrivnice să soluționeze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă, ipoteze care, însă, nu sunt identificate.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborat cu art. 513 alin. (3) și (7) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulată de revizuenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. împotriva Deciziei nr. 47 din data de 17 ianuarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția de contencios, administrativ și fiscal pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 Judecători.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2017.

Procesat de GGC - GV